Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Atunci, se pare că mă întârziaţi mai mult, spuse Baley, încruntându-se.

— Nu chiar. Persoana de la Justiţie tocmai bea nişte răcoritoare — ştii aiurelile pe care şi le îngăduie unii oficiali. După ce termină, va veni la noi. Vestea despre sosirea ta a fost transmisă, aşa că aşteaptă, aşa cum fac şi eu.

Baley aşteptă. Ştia deja că drama transmisă în hiperunde, ce-i fusese impusă împotriva voinţei lui, oricât ar fi îmbunătăţit situaţia Pământului, îl discreditase în Departament. Îl scosese în evidenţă în trei dimensiuni, faţă de apatia bidimensională a organizaţiei, şi îl transformase într-o persoană însemnată.

Ajunsese la funcţii înalte şi la privilegii importante, dar şi asta făcuse ca duşmănia celor din Departament faţă de el să crească. Şi, cu cât s-ar fi ridicat mai sus, cu atât mai uşor s-ar fi zdrobit în cazul unei căderi.

Dacă ar fi făcut o greşeală…

Persoana de la Justiţie intră, privi nepăsătoare în jur, merse înspre cealaltă latură a biroului lui Roth şi se aşeză pe locul acestuia. Ca persoană cu o clasificare foarte înaltă, oficialul se purta cum trebuie. Roth se aşeză calm pe alt scaun.

Baley rămase în picioare, străduindu-se să nu pară surprins. Roth ar fi putut să-l prevină, dar n-o făcuse. Era clar că-şi alesese cuvintele anume, ca să nu-l dea de bănuit.

Oficialul era femeie.

N-avea nici un motiv să nu fie. Orice persoană oficială putea fi femeie. Secretarul-General putea fi femeie. Erau femei în poliţie, chiar şi o femeie cu gradul de căpitan.

Doar că, dacă nu erai prevenit, nu te aşteptai la asta în nici un caz. Au fost timpuri în istorie când femeile au ocupat în număr mare posturi administrative. Baley ştia asta; cunoştea foarte bine istoria. Dar acum nu era în acele timpuri.

Era destul de înaltă şi stătea dreaptă pe scaun. Uniforma ei nu era prea diferită de a unui bărbat, cum nu era diferită nici pieptănătura, nici machiajul. Ceea ce-i trăda imediat sexul erau sânii, pe care nu încerca în nici un fel să-i ascundă. Avea vreo patruzeci de ani, trăsăturile feţei regulate şi fine. Se maturizase în chip atrăgător, deocamdată fără fire cărunte în părul negru.

Spuse:

— Eşti detectivul Elijah Baley, gradul C-7.

Era o declaraţie, nu o întrebare.

— Da, doamnă, răspunse totuşi Baley.

— Sunt Subsecretar Lavinia Demacheck. Nu prea semeni cu cel din drama transmisă pe hiperunde în care era vorba despre tine.

Lui Baley i se mai spusese asta. Zise, sec:

— Nu puteau să mă înfăţişeze chiar aşa cum sunt şi să aibă mulţi spectatori, doamnă.

— Nu sunt sigură. Pari mai puternic decât actorul cu chip de copil pe care l-au folosit.

Baley ezită o clipă şi se hotărî să rişte — sau, poate, simţi că nu poate să nu rişte. Spuse grav:

— Aveţi gusturi rafinate, doamnă.

Ea râse, iar Baley răsuflă liniştit.

— Îmi place să cred că am, spuse ea. Acum, de ce m-ai lăsat să aştept?

— N-am fost informat că veniţi, doamnă, şi era timpul meu liber.

— Pe care ţi-l petreci în Exterior, am înţeles.

— Da, doamnă.

— Eşti unul dintre acei oameni ciudaţi, cum aş spune dacă n-as avea gusturi rafinate. În schimb, te întreb dacă eşti unul dintre acei oameni pasionaţi.

— Da, doamnă.

— Te aştepţi să emigrezi cândva şi să găseşti Lumi noi în pustietatea Galaxiei?

— Poate că nu, doamnă. S-ar putea să fiu prea bătrân, dar…

— Câţi ani ai?

— Patruzeci şi cinci, doamnă.

— Ei bine, îi arăţi. Din întâmplare, şi eu am patruzeci şi cinci de ani.

— Nu-i arătaţi, doamnă.

— Arăt mai bătrână sau mai tânără?

Izbucni din nou în râs, apoi spuse:

— Hai să nu ne mai prostim. Vrei să insinuezi că sunt prea bătrână ca să mai încep ceva?

— În societatea noastră nimeni nu poate să înceapă ceva, fără să se antreneze în Exterior. Antrenamentul dă cele mai bune rezultate la cei tineri. Sper că fiul meu va păşi cândva în altă Lume.

— Zău? Ştii, desigur, că Galaxia aparţine Lumilor din Spaţiu.

— Sunt doar cincizeci, doamnă. în Galaxie există milioane de Lumi locuibile — sau care pot fi făcute locuibile — şi care nu au, probabil, forme de viaţă inteligentă.

— Da, dar nici o navă nu poate pleca de pe Pământ fără acordul celor din Spaţiu.

— Acesta poate fi dat, doamnă.

— Nu-ţi împărtăşesc optimismul, domnule Baley.

— Am vorbit cu locuitori din Spaţiu care…

— Ştiu că ai vorbit, spuse Demacheck. Superiorul meu este Albert Minnim, care te-a trimis pe Solaria acum doi ani.

Îşi îngădui o uşoară arcuire a buzelor:

— În acea dramă transmisă în hiperspaţiu a fost înfăţişat într-un rolişor de un actor care-i semăna bine, după cum îmi amintesc. Nu a fost încântat, după cum, de asemenea, îmi amintesc.

Baley schimbă subiectul:

— L-am întrebat pe Subsecretarul Minnim…

— Să ştii că a fost avansat.

Baley cunoştea perfect importanţa gradelor:

— Noul lui grad, doamnă?

— Vice-secretar.

— Mulţumesc. L-am rugat pe Vice-secretarul Minnim să ceară, pentru mine, permisiunea de a vizita Aurora, în legătură cu acest subiect.

— Când?

— La scurt timp după ce m-am întors de pe Solaria. De atunci mi-am înnoit cererea de două ori.

— Dar n-ai primit răspuns favorabil.

— Nu, doamnă.

— Te miră?

— Sunt dezamăgit, doamnă.

— N-are rost să vorbim despre asta.

Se rezemă puţin de spătar:

— Relaţiile noastre cu cei din Spaţiu sunt foarte sensibile. Probabil îţi închipui că cele două fapte de eroism ale tale au ameliorat situaţia — şi aşa a şi fost. A ajutat şi acea dramă penibilă de pe hiperunde. Totuşi, ameliorarea totală e atât (îşi lipi vârfurile primelor două degete) din atât (îşi desfăcu larg braţele).

Continuă:

— În aceste împrejurări, nu putem risca să te trimitem pe Aurora, cea mai importantă Lume a celor din Spaţiu, şi să te punem să faci un lucru care ar putea provoca o tensiune interstelară.

Baley o privi fix:

— Am fost pe Solaria şi n-am făcut nici un rău. Dimpotrivă…

— Da, ştiu, dar erai acolo la rugămintea celor din Spaţiu, ceea ce însemna o distanţă de câţiva parseci faţă de prezenţa ta acolo la cererea noastră. Nu se poate să nu înţelegi.

Baley tăcea.

Ea pufni, semn că nu era surprinsă, şi spuse:

— Situaţia s-a înrăutăţit de când cererile tale au fost lăsate la Vice-secretar şi foarte just ignorate de acesta. S-a înrăutăţit mai ales în ultima lună.

— Ăsta e motivul acestei şedinţe, doamnă?

— V-aţi pierdut răbdarea, domnule? îl ironiză ea pe tonul de adresare către un superior. Vrei să-mi dai de înţeles că trebuie să trec la subiect?

— Nu, doamnă.

— Sigur că vrei. şi de ce nu? Devin plictisitoare. Să mă apropii de subiect, întrebându-te dacă-l cunoşti pe dr. Han Fastolfe.

Baley zise, atent:

— L-am întâlnit odată, cu aproape trei ani în urmă, în ceea ce se numea pe atunci Oraşul Spaţial.

— Presupun că ţi-a plăcut de el.

— Era prietenos — pentru un locuitor al Spaţiului.

Ea pufni din nou:

— Îmi închipui. Ştii că de doi ani este un şef politic important pe Aurora?

— Am auzit că este în guvern de la… de la un partener pe care l-am avut cândva.

— De la R. Daneel Olivaw, prietenul tău robot din Spaţiu?

— Fostul meu partener, doamnă.