Isaac Asimov: Roboţii de pe Aurora

Poliţistul de gardă apăru speriat, cum părea întotdeauna când cineva se întorcea din Exterior. De fiecare dată avea aceeaşi privire neîncrezătoare, aceeaşi poziţie de drepţi, aceeaşi mână iute pe trăgaci, aceeaşi încruntare şovăitoare.

Baley îşi arătă legitimaţia supărat, iar santinela îl salută. Uşa se închise în spatele lui — şi se întâmplă. Baley era în Oraş. Pereţii se închideau în jurul lui, iar Oraşul deveni Universul. Era din nou cufundat în vuietul fără sfârşit, veşnic, în mirosul de oameni şi pe o bandă mai rapidă, îşi ridică braţul mai sus, ca şi cum s-ar fi apărat de vântul tăios, şi tânărul se trezi scos din cursă şi împins pe o bandă cu viteză mai mică, pentru care nu era pregătit. Înnebunit, strigă: „Hei!”, dezechilibrându-se. Ceilalţi se opriră, cântărind situaţia şi schimbară repede direcţia.

— În Expres, băiete, spuse Baley.

Robotul ezită puţin. Roboţii nu aveau voie în Expres, neînsoţiţi. Ordinul lui Baley fusese categoric, aşa că se urcă în tren. Baley îl urmă şi, astfel, încordarea robotului scăzu. Baley străbătu repede mulţimea de pasageri, împingându-l pe R. Geronimo în faţă şi croindu-şi drum spre nivelul superior, mai puţin aglomerat. Se opri lângă un stâlp, călcă apăsat pe unul dintre picioarele robotu-lui, privind cu oarecare severitate la cei de jos.

După cincisprezece kilometri şi jumătate era aproape de Cartierul General al Poliţiei şi coborî. R. Geronimo coborî cu el. Nu i se atinsese nici măcar un fir de păr. Baley îl predă la uşă şi primi o chitanţă. Verifică atent data, ora şi numărul de serie al robotului, apoi îşi puse chitanţa în portofel. Până la sfârşitul zilei trebuia să controleze dacă operaţia fusese înregistrată în computer.

Acum urma să-l întâlnească pe Comisar — şi îl cunoştea prea bine. Orice slăbiciune din partea lui Baley ar fi fost un motiv întemeiat pentru retrogradare. Comisarul era un om dur. Considera succesele lui Baley din trecut drept o ofensă personală.

Comisarul era Wilson Roth. Ocupa postul ăsta de doi ani şi jumătate, de când Julius Enderby îşi dăduse demisia o dată ce vâlva stârnită de uciderea unui locuitor din Spaţiu se potolise şi demisia nu mai prezenta nici un risc.

Baley nu se împăcase niciodată cu schimbarea. Cu toate defectele lui, Julius îi fusese şi prieten, şi superior. Roth era doar superior. Nici măcar nu fusese crescut în Oraş. Nu în Oraşul ăsta. Fusese adus din afară.

Roth nu era nici deosebit de înalt, nici nemaipomenit de gras. Avea, totuşi, capul mare, aşezat pe un gât care parcă se îndoia uşor în faţă. Asta îi dădea un aer greoi: corp greoi şi cap greoi. Avea până şi pleoape grele, care-l acopereau ochii pe jumătate. L-ai fi crezut un adormit, dar nu scăpa niciodată nimic. Baley aflase asta imediat după ce Roth preluase postul. Nu-şi făcea deloc iluzii că Roth îl simpatiza. Nu-si făcea iluzii nici că el l-ar fi simpatizat pe Roth.

Roth nu părea supărat — niciodată nu părea — dar cuvintele lui nu trădau nici bucurie. Spuse:

— Baley, de ce eşti atât de greu de găsit?

Baley zise, grijuliu şi cu respect:

— E după-amiaza mea liberă, domnule Comisar.

— Da, dreptul tău de C-7. Ştii ce-i aia Oscilator, nu-i aşa? Ceva care înregistrează mesaje oficiale. Poţi fi rechemat, chiar şi în timpul liber.

— Ştiu asta foarte bine, domnule Comisar, dar nu mai există reglementări referitoare la purtarea unui Oscilator. Putem fi găsiţi şi fără el.

— În Oraş, da, dar tu erai în Exterior — sau greşesc?

— Nu greşiţi, domnule Comisar. Eram în Exterior. Reglementările nu prevăd ca, în acest caz, să port Oscilator.

— Te ascunzi după litera regulamentului, nu?

— Da, domnule Comisar, spuse Baley calm.

Comisarul se ridică, autoritar şi vag ameninţător, şi se aşeză pe birou. Fereastra spre Exterior, pe care o pusese Enderby, era de mult închisă şi vopsită. în încăperea întunecoasă (din acest motiv mai caldă şi mai confortabilă), Comisarul părea a fi cel mai mare.

Spuse; fără să ridice glasul:

— Cred, Baley, că te bazezi pe recunoştinţa Pământului.

— Mă bazez pe faptul că-mi fac munca, domnule Comisar, cât pot de bine şi în concordanţă cu regulamentele.

— Şi pe recunoştinţa Pământului când te supui spiritului acestor regulamente.

Baley nu spuse nimic de data aceasta.

— Se vorbeşte că te-ai descurcat bine acum trei ani, în cazul cu uciderea lui Sarton, zise Comisarul.

— Mulţumesc, domnule Comisar, spuse Baley. Cred că distrugerea Oraşului Spaţial a fost o consecinţă.

— A fost — şi încă aprobată de întregul Pământ. Se spune că te-ai descurcat bine şi acum doi ani pe Solaria si, înainte de a-mi aminti tu, urmarea a fost revizuirea clauzelor din contractele de comerţ cu Lumile din Spaţiu, în avantajul evident al Pământului.

— Cred că aşa se zice, domnule.

— Şi, drept urmare, ai cam devenit erou.

— Nu pretind aşa ceva.

— Ai fost avansat de două ori, după rezolvarea fiecărui caz. A existat până şi o dramă pe hiperunde, inspirată din întâmplările de pe Solaria.

— Care a fost pusă în scenă fără permisiunea mea şi împotriva voinţei mele, domnule Comisar.

— Dar te-a transformat, totuşi, într-un fel de erou. Baley ridică din umeri.

Comisarul, după ce aşteptă câteva secunde un răspuns, continuă:

— Dar n-ai făcut nimic important timp de aproape doi ani.

— E foarte normal ca Pământul să se întrebe ce am făcut pentru el în ultima vreme.

— Exact. Probabil că se şi întreabă. Ştie că eşti iniţiatorul acestei noi ciudăţenii care constă în a te aventura în Exterior ca să frămânţi Pământul, prefăcându-te că eşti robot.

— Este permis.

— Nu tot ce este permis e de admirat. E posibil ca mulţi oameni să te creadă mai degrabă trăsnit, decât erou.

— Poate că asta e şi părerea mea despre mine, spuse Baley.

— Se ştie foarte bine că publicul are memorie scurtă. În cazul tău, partea eroică se voalează repede în umbra celei ciudate, aşa că, dacă faci o greşeală, vei avea necazuri serioase. Reputaţia pe care te bazezi…

— Cu tot respectul, domnule Comisar, nu mă bazez pe ea.

— Reputaţia pe care Departamentul de Poliţie crede că te bazezi nu te va salva şi eu nu te voi putea salva.

Pentru o clipă, umbra unui zâmbet păru să treacă peste figura dură a lui Baley:

— N-aş vrea, domnule Comisar, să vă periclitaţi situaţia în încercarea nebunească de a mă salva.

Comisarul dădu din umeri şi afişă un zâmbet exact la fel de vag şi de trecător:

— Să n-ai nici o grijă în privinţa asta.

— Atunci, de ce îmi spuneţi toate astea, domnule Comisar?

— Ca să te previn. Înţelegi că nu vreau să te distrug — aşa că te previn o dată. Vei fi implicat într-o problemă foarte delicată, în care poţi lesne greşi, iar eu te previn ca să n-o faci.

Aici, faţa i se destinse într-un zâmbet uşor de interpretat. Baley nu reacţionă la zâmbet. Zise:

— Îmi puteţi spune cât de delicată este problema?

— Nu ştiu.

— E vorba de Aurora?

— R. Geronimo a fost instruit să-ţi spună că ar fi, dacă n-ar fi avut încotro, dar eu nu ştiu nimic despre asta.

— Atunci de unde ştiţi, domnule Comisar, că e o problemă foarte delicată?

— Haide, Baley, doar anchetezi enigme. De ce ar veni un membru al Departamentului Terestru de Justiţie în Oraş, când ţi s-ar fi putut cere foarte bine să te duci la Washington, aşa cum ai făcut acum doi ani, în legătură cu întâmplarea de pe Solaria? Şi de ce persoana de la Justiţie s-ar încrunta şi ar fi nervoasă şi ar deveni nerăbdătoare din cauză că n-ai fost găsit imediat? Hotărârea ta de a nu fi disponibil a fost o greşeală, una de care nu răspund în nici un fel. Poate că nu este fatală în sine, dar cred că ai fost prins pe picior greşit.