Robert Sawyer - Programatorul divin

Torsul rotund al extraterestrului se legănă.

— Este o ipoteză interesantă şi fizicienii noştri au dovedit că alte valori sunt într-adevăr posibile din punct de vedere teoretic. Dar probabilitatea ca valorile curente să fi apărut printr-o întâmplare este de unu supra şase urmat de atât de multe zerouri încât, dacă ai putea scrie câte un zero pe fiecare neutron şi proton din întregul Univers, tot nu ai reuşi să termini de scris numărul respectiv.

Am aprobat din cap; mai auzisem variaţiuni pe tema aceasta şi era momentul să-mi joc atuul.

— Poate că toate valorile posibile pentru constantele acelea există cu adevărat, am spus, dar în universuri diferite. Poate că există un număr infinit de universuri paralele, care sunt toate lipsite de viaţă pentru că parametrii lor fizici n-o îngăduie. În cazul ăsta, nu-i nimic remarcabil în faptul că noi ne aflăm în acest Univers, ţinând seama că este singurul dintre toate universurile posibile în care am putea exista.

— Aha, făcu Hollus. Înţeleg…

Mi-am încrucişat braţele, cu un gest de mulţumire de sine.

— Înţeleg, continuă extraterestrul, sursa înţelegerii tale greşite. În trecut, savanţii de pe planeta mea erau în majoritate atei sau agnostici. Ştiam de mult timp despre forţele aparent precis reglate ce guvernează Universul nostru şi am impresia că tu însuţi erai deja familiarizat cu ele. Acelaşi argument — că există, poate, un număr infinit de universuri, continuumuri de valori alternative pentru constantele fundamentale — a îngăduit generaţiilor anterioare de savanţi forhilnori să alunge noţiunea unui Creator. Aşa cum ai spus, dacă toate valorile posibile există undeva, atunci nu poate fi nimic meritoriu în existenţa unui univers guvernat de setul particular de valori care, întâmplător, face viaţa posibilă. Se dovedeşte însă că nu există universuri paralele cu viaţă continuă care să fiinţeze simultan cu acesta, al nostru; că aşa ceva nu poate să existe. Fizicienii din lumea mea au obţinut ceea ce, probabil, caută în prezent fizicienii voştri: o mare teorie unificată, o teorie a tot ceea ce există. În emisiunile voastre radio şi TV am putut găsi puţine informaţii despre opiniile oamenilor referitor la cosmologie, dar dacă aveţi credinţa pe care tocmai ai afirmat-o, îndrăznesc să presupun că, în prezent, cosmologii voştri se află în stadiul în care consideră modelul unui Big Bang fierbinte, în expansiune, ca fiind scenariul cel mai probabil pentru originea Universului. Este corect?

— Da, am încuviinţat.

Hollus se legănă în sus şi în jos.

— Fizicienii forhilnori au susţinut aceeaşi teorie — multe reputaţii s-au clădit pe ea —, până a fost descoperită a cincea interacţiune, a cincea forţă fundamentală. Descoperirea ei a fost asociată breşei conceptuale în producerea de energie care să ne permită să accelerăm navele până foarte aproape de viteza luminii, în ciuda faptului relativist că masele lor cresc enorm pe măsură ce ne apropiem de viteza respectivă.

Îşi mută greutatea pe rând pe cele şase picioare, după care continuă:

— Modelul Big Bang-ului fierbinte, în expansiune, necesită un univers euclidian — unul care nu este nici deschis, nici închis şi care va dura practic un timp infinit, permiţând în acelaşi timp existenţa universurilor paralele. Acceptarea celei de-a cincea forţe a necesitat însă modificarea teoriei respective în vederea păstrării simetriei; din modificarea aceasta a rezultat marea teorie unificată coerentă, o teorie cuantică ce cuprinde toate forţele, inclusiv gravitaţia. Acea mare teorie unificată are trei specificaţii importante. În primul rând că Universul nu este euclidian, ci închis: el a început într-adevăr printr-o explozie de tip Big Bang şi se va extinde vreme de miliarde de ani — dar, în cele din urmă, va intra înapoi în colaps într-o singularitate, printr-un Big Crunch. În al doilea rând, acest ciclu curent de creaţie succede nu mai puţin de alte opt oscilaţii Big Bang/ Big Crunch anterioare — noi nu suntem doar unul dintr-un şir infinit de lung de universuri, ci, mai degrabă, suntem unul dintre foarte puţinele care au existat vreodată.

— Serios? am rostit.

Mă obişnuisem din partea cosmologiei să-mi ofere valori infinite sau egale exact cu unu. Opt părea un număr neobişnuit şi i-am spus-o.

Hollus îşi flexionă picioarele din articulaţiile superioare.

— Mi l-ai prezentat pe bărbatul acela numit Chen, astronomul muzeului vostru. Vorbeşte cu el; îţi va spune probabil că până şi modelul vostru de Big Bang fierbinte, în expansiune, care necesită un univers euclidian, permite un număr foarte limitat de oscilaţii anterioare. Bănuiesc că lui i se va părea destul de rezonabil să afle că această reiterare curentă a realităţii este una dintr-un număr mic de universuri ce au existat vreodată.

După ce tăcu câteva clipe, Hollus reluă:

— Iar a treia specificaţie a marii teorii unificate este aceasta: nici un univers paralel nu există simultan cu Universul nostru sau cu oricare dintre cele anterioare ori ulterioare, cu excepţia unor universuri practic identice, care au exact aceleaşi constante fizice; acesta se desparte pentru scurt timp de cel prezent, pentru ca să se reintegreze aproape imediat în el, justificând astfel anumite fenomene cuantice. De acord, calculele matematice care dovedesc toate acestea sunt greu de înţeles, deşi, ca o ironie a sorţii, wreedii au ajuns în mod intuitiv la un model identic. Însă marea teorie unificată a emis numeroase ipoteze care ulterior au fost confirmate experimental; ea a rezistat la toate testele la care a fost supusă. Iar când noi am constatat că nu puteam reveni la teoria că Universul acesta este unul dintre multe altele, ipoteza unui proiect inteligent prealabil a devenit centrală pentru gândirea forhilnoră. Întrucât acesta este unul dintre maximum nouă universuri ce au existat vreodată, faptul că el deţine aceşti parametri de design extrem de improbabili presupune că ei au fost într-adevăr aleşi de o inteligenţă.

— Chiar dacă, poate, cele patru — scuză-mă, cele cinci — forţe fundamentale au valori aparent foarte improbabile, am spus, ele continuă să mi se pară doar cinci coincidenţe separate şi, deşi recunosc că probabilitatea este foarte mică, cinci coincidenţe pot apărea totuşi în mod aleatoriu în doar nouă iteraţii.

Hollus se legănă în sus şi în jos.

— Ai o tenacitate care mă intrigă, zise el. Nu este însă vorba doar despre cele cinci forţe care au valori aparent proiectate. Multe alte aspecte ale felului în care funcţionează Universul par să fi fost reglate similar şi cu minuţiozitate.

— Cum ar fi?

— Tu şi eu suntem alcătuiţi din elemente grele: carbon, oxigen, azot, potasiu, fier şi aşa mai departe. Practic singurele elemente care existau la naşterea Universului au fost hidrogenul şi heliul, într-un raport aproximativ de trei la unu. Dar, în furnalele nucleare ale stelelor, hidrogenul fuzionează în elemente mai grele, producând carbon, oxigen etc., întregul tabel periodic al elementelor. Toate elementele grele ce alcătuiesc corpurile noastre s-au format în miezurile stelelor ce au murit demult.

— Ştiu. Aşa cum obişnuia să spună Carl Sagan, „suntem cu toţii pulbere de stele”.

— Exact: savanţii de pe planeta ta şi a mea ne numesc forme de viaţă bazate pe carbon. Dar producerea carbonului în stele depinde esenţial de stările de rezonanţă ale nucleului de carbon. Pentru producerea carbonului, două nuclee de heliu trebuie să rămână unite până când sunt lovite de un al treilea nucleu similar, iar trei nuclee de heliu oferă şase neutroni şi şase protoni, reţeta carbonului. Însă, dacă nivelul de rezonanţă a carbonului ar fi cu numai patru procente mai mic, o asemenea legătură intermediară nu ar putea apărea şi nu s-ar produce nici un atom de carbon, făcând imposibilă chimia organică. Desigur, simpla producere a carbonului şi a altor elemente grele nu este suficientă. Respectivele elemente grele se găsesc aici, pe Pământ, fiindcă o fracţiune din stele — care este termenul? Cum se spune când explodează o stea mare?