Dan Brown - Conspiraţia

— Îmi vine foarte greu să cred că cineva precum Rachel Sexton poate cere amânarea conferinţei de presă a preşedintelui fără să aibă un motiv al naibii de bun.

Pickering părea tulburat:

— Poate că ar fi trebuit să o ascultaţi.

— Oh, vă rog! izbucni Tench, tuşind. Aţi urmărit şi dumneavoastră conferinţa de presă. Informaţiile despre meteorit au fost confirmate şi reconfirmate de nenumăraţi specialişti. Inclusiv de unii civili. Nu vi se pare ciudat că Rachel Sexton, fata singurului om pe care acest anunţ prezidenţial îl loveşte serios, îşi schimbă brusc poziţia?

— Da, mi se pare ciudat, domnişoară Tench, dar pentru că se întâmplă să ştiu foarte bine relaţiile extrem de încordate dintre domnişoara Sexton şi tatăl ei. Nu îmi pot imagina de ce, după ani de zile în serviciul preşedintelui, Rachel Sexton ar decide, dintr-odată, să schimbe taberele şi să susţină nişte minciuni în sprijinul tatălui ei.

— Poate din ambiţie? Zău că nu ştiu. Poate oportunitatea de a se trezi în calitate de primă fiică a…

Tench lăsă cuvintele să se piardă în aer.

Tonul lui Pickering deveni brusc unul dur:

— Mergeţi pe o gheaţă foarte subţire, domnişoară Tench. Foarte, foarte subţire.

Tench se strâmbă. La ce naiba se aşteptase? În fond, acuza un membru important din echipa lui Pickering de trădare împotriva preşedintelui. Omul era normal să ia poziţie.

— Daţi-mi-o la telefon, ceru Pickering. Aş vrea să discut eu însumi cu domnişoara Sexton.

— Mă tem că e imposibil, îi răspunse Tench. Nu se află la Casa Albă.

— Dar unde e?

— Preşedintele a trimis-o pe gheţarul Milne azi-dimineaţă ca să examineze personal datele. Nu s-a întors încă.

Pickering păru cuprins de spaimă:

— N-am fost informat că…

— Nu am timp de orgolii rănite, domnule director! V-am sunat din simplă curtoazie. Am vrut să vă avertizez că Rachel Sexton a decis să îşi urmeze propriile interese în privinţa anunţului din seara asta. Îşi va căuta aliaţi. În caz că vă contactează, ar fi bine să ştiţi că administraţia de la Casa Albă este în posesia unei benzi pe care am înregistrat-o mai devreme şi în care ea certifică datele despre meteorit în faţa preşedintelui, a cabinetului său şi a întregului personal administrativ. Dacă acum, din cine ştie ce motive personale, Rachel Sexton încearcă să păteze bunul renume al lui Zach Herney sau al NASA, vă jur că administraţia va avea grijă ca ea să cadă şi să se lovească rău de tot.

Tench aşteptă o clipă, pentru a se asigura că fusese bine înţeleasă:

— Mă aştept să-mi răspundeţi la fel, informându-mă de îndată ce Rachel Sexton vă va contacta. Atacul ei este îndreptat împotriva preşedintelui, iar Casa Albă intenţionează să o reţină pentru anchetă înainte ca ea să ne provoace nişte prejudicii majore. Aştept telefonul dumneavoastră, domnule director! Asta-i tot! Noapte bună!

Marjorie Tench închise, ferm convinsă că lui William Pickering nu i se mai vorbise niciodată pe un asemenea ton. Cel puţin, acum aflase cât de serioasă era ea.

Aflat la ultimul etaj al clădirii NRO, William Pickering stătea în dreptul ferestrei şi privea în gol noaptea care se lăsase peste statul Virginia. Telefonul lui Marjorie Tench îl tulburase profund. Îşi muşca buzele încercând să asambleze piesele enigmei în minte.

— Domnule director? rosti secretara, ciocănind uşor în uşă. Aveţi un nou apel.

— Nu acum, rosti Pickering, absent.

— E Rachel Sexton.

Pickering se răsuci pe călcâie. Tench avusese gura aurită.

— Bine. Dă-mi-o imediat.

— De fapt, domnule, este o transmisie codată AV. Vreţi să vorbiţi din sala de conferinţe?

"O transmisie codată?"

— De unde sună?

Secretara îi spuse.

Pickering făcu ochii mari. Uluit, porni în fugă de-a lungul holului că-tre sala de conferinţe. Acesta era un lucru care nu trebuia tratat oricum.

"Camera moartă" din submarinul Charlotte, proiectată după o structură similară a Laboratoarelor Bell, era, în termeni obişnuiţi, ceea se numeşte o încăpere fără ecou. În fapt, era un spaţiu perfect absorbant din punct de vedere acustic, fără suprafeţe paralele sau reflectoare, care absorbea sunetele cu o eficienţă de 99,4%. Datorită naturii conductoare a metalului şi a apei, conversaţiile la bordul submarinelor erau întotdeauna vulnerabile la interceptarea de la mică distanţă sau prin microfoane parazite postate pe chila navei. Încăperea era, în realitate, un loc minuscul din interiorul submarinului din care nu scăpa nici un sunet în exterior. Toate conversaţiile dinăuntru erau sută la sută sigure.

Camera semăna cu un dulap mai mare. Pereţii, tavanul şi podeaua erau complet acoperite cu spirale din spumă, orientate înspre interior, din toate direcţiile. Îi amintea lui Rachel de o peşteră înghesuită, submarină, unde stalagmitele crescuseră în voie, ieşind din toate suprafeţele posibile. Mai neplăcută era aparenta absenţă a unei podele.

Aceasta era, de fapt, constituită dintr-o reţea deasă de sârme, întinsă orizontal de-a latul camerei, ca o plasă de pescuit, creându-le celor care se găseau în ea ciudata senzaţie că erau suspendaţi la mijlocul înălţimii peretelui. Spaţiile reţelei erau umplute cu cauciuc şi rigidizate. Privind în jos către bizara podea, Rachel avu senzaţia că traversează un pod de frânghii suspendat peste un peisaj ciudat. La un metru mai jos, o pădure de ace din spumă se ridica ameninţător.

Imediat după ce intrase, Rachel sesizase lipsa de consistenţă a aerului, de parcă acolo fusese scoasă fiecare particulă de energie. În urechi, parcă i se înfundaseră câlţi de bumbac. Doar respiraţia i se auzea, şi asta rezonând în interiorul capului. Scosese un sunet cu voce tare. Ca şi cum ar fi vorbit stând cu capul într-o pernă. Pereţii absorbeau orice reverberaţie. Singurele vibraţii perceptibile erau cele din capul ei.

Căpitanul plecase, închizând uşa etanşată în urma lui. Rachel Corky şi Tolland se găseau acum în interiorul încăperii, la o masă mică, în formă de U, aşezată pe piloni lungi de metal ce coborau prin reţeaua de cauciuc şi sârme. De masă fuseseră ataşate mai multe microfoane, căşti şi o consolă video cu o cameră minusculă plantată în vârf. Părea un minisimpozion al Naţiunilor Unite.

Ca o persoană care lucra în cadrul comunităţii informative americane, naţiunea cea mai avansată din lume în fabricarea microfoanelor dure cu laser, a căştilor parabolice submarine şi a altor dispozitive de ascultat, hipersensibile, Rachel era perfect conştientă că în lume existau foarte puţine locuri unde o conversaţie se putea purta în siguranţă absolută. Camera moartă părea a fi unul dintre aceste locuri. Microfoanele şi căştile de pe masă permiteau "apelul în conferinţă" de tip persoană-la-persoană, în cadrul căruia interlocutorii puteau discuta liber, ştiind că vibraţiile vocilor nu aveau cum să iasă din încăpere. După ce erau captate de microfoane, vocile erau criptate înainte de a-şi începe lunga lor călătorie prin atmosferă.

— Verificare de control.

Vocea se auzi pe neaşteptate în căştile lor, făcându-i pe toţi trei să tresară.

— Mă auziţi, domnişoară Sexton?

Rachel se aplecă spre microfon:

— Da. Mulţumesc.

"Oricine ai fi tu."

— Directorul Pickering vă aşteaptă pe linie. A acceptat transmisia AV. Acum eu o să închid. Veţi primi fluxurile de date în câteva momente.

Rachel auzi cum linia căzu. Urmară mai multe păcănituri pricinuite de electricitatea statică, apoi o serie rapidă de păcănituri şi bip-uri în căşti. Ecranul video se trezi la viaţă cu o limpezime uimitoare, astfel încât Rachel îl zări pe directorul Pickering în sala de conferinţe