Dan Brown - Conspiraţia

— Ideea e că mostra din mâna mea chiar este autentică, insistă Corky apropiind roca de cameră. O puteţi da oricărui petrolog sau geolog sau astronom de pe planetă ca să o testeze. Cu toţii vă vor spune două lucruri: primul, că e veche de 190 de milioane de ani, al doilea, că nu seamănă din punct de vedere chimic cu rocile terestre.

Pickering se aplecă şi studie fosila încastrată în rocă. Păru, pe moment, ţintuit locului. În cele din urmă, oftă:

— Nu sunt om de ştiinţă. Tot ce pot spune este că, dacă acel meteorit este autentic, aşa cum pare, aş vrea să ştiu de ce NASA nu l-a predat lumii întregi aşa cum l-a găsit? De ce l-a plasat cineva cu grijă sub gheaţă, ca şi cum ar fi vrut să ne convingă de autenticitatea lui?

În acelaşi moment, în Casa Albă, un ofiţer de securitate forma numărul lui Marjorie Tench.

Consilierul principal răspunse de la primul apel:

— Da?

— Domnişoară Tench, rosti ofiţerul, am informaţiile pe care mi le-aţi cerut mai devreme. Despre apelul radiofonic efectuat de Rachel Sexton ceva mai devreme în seara asta. Am descoperit de unde provine.

— Spune-mi!

— Cei de la Serviciile Secrete spun că semnalul îşi avea originea la bordul submarinului U .S.S. Charlotte.

— Ce???

— Nu dispun de coordonatele exacte, dom'şoară, dar sunt siguri în privinţa codului navei.

— Oh, pentru numele lui Dumnezeu!

Tench trânti receptorul fără să mai scoată o vorbă.

Sunetele camuflate din "Camera moartă" a submarinului începeau să o ameţească uşor pe Rachel. Pe ecran, privirea tulburată a lui William Pickering se îndreptă acum spre Michael Tolland.

— Sunteţi tăcut, domnule Tolland!

Acesta îşi ridică privirea ca un elev scos la tablă pe neaşteptate.

— Domnule?

— Tocmai ne-aţi prezentat un documentar foarte convingător la televiziune. Ce spuneţi despre meteorit acum?

— Ei bine, domnule, îi răspunse Tolland evident stânjenit, trebuie să fiu de acord cu doctorul Marlinson. Cred că fosilele şi meteoritul sunt autentice. Cunosc destul de bine tehnicile de datare, şi vârsta acelei pietre a fost confirmată de teste multiple. La fel şi conţinutul de nichel. Datele astea nu pot fi fabricate artificial. Nu am nici un dubiu că această rocă, formată cu 190 de milioane de ani în urmă, prezintă raporturi ale conţinutului de nichel care atestă originea extraterestră şi conţine zeci de fosile confirmate prin testele de laborator, ale căror origini se află tot cu 190 de milioane de ani în urmă. Nu găsesc altă explicaţie posibilă decât aceea că NASA a descoperit un meteorit autentic.

Pickering tăcu. Pe chip i se aşternuse o expresie de perplexitate pe care Rachel nu o mai zărise niciodată la el.

— Ce avem de făcut, domnule? întrebă Rachel. Mie mi se pare evident că trebuie să îl punem în gardă pe preşedinte în privinţa datelor.

Pickering se strâmbă:

— Să sperăm că preşedintele nu ştie încă.

Rachel simţi că i se pune un nod în gât. Sugestia lui Pickering era cât se poate de limpede. "Preşedintele Herney ar putea fi implicat." Cumva, Rachel se îndoia profund, dar logica îi spunea că atât preşedintele, cât şi NASA aveau multe de câştigat dacă se adeverea că aşa stau lucrurile.

— Din nefericire, continuă Pickering, cu excepţia acelei hârtii de imprimantă care dezvăluie un puţ de inserţie, toate datele ştiinţifice indică o descoperire NASA credibila.

Făcu o pauză:

— Iar chestiunea asta cu atacul împotriva voastră…

Înălţă privirea spre Rachel:

— Ai menţionat trupele speciale.

— Da, domnule.

Îi povesti din nou despre armele cu muniţie îmbunătăţită şi despre desfăşurarea tactică.

Pickering părea din ce în ce mai nefericit. Rachel sesiză că şeful ei se gândea la numărul de oameni cu acces la o mică unitate militară de asasini. Cu siguranţa, preşedintele era unul dintre ei. Probabil şi Marjorie Tench, în calitatea ei de consilier principal. Foarte posibil ca şi Lawrence Ekstrom, prin prisma legăturilor lui cu Pentagonul. Din nefericire, când se gândi la nenumăratele posibilităţi, Rachel îşi dădu seama că forţa din spatele atacului putea fi aproape oricine cu un nivel politic adecvat şi cu relaţiile potrivite.

— L-aş putea suna pe preşedinte chiar acum, zise Pickering, dar cred că e o mutare înţeleaptă, cel puţin nu până când aflăm cine e în spatele acţiunilor. Puterea mea de a vă proteja se limitează în momentul în care Casa Albă se implică. În plus, nu sunt sigur ce i-aş putea povesti. Dacă meteoritul este autentic, aşa cum credeţi cu toţii, atunci acuzaţiile voastre în ceea ce priveşte puţul de inserţie şi atacurile nu au nici un sens; preşedintele ar avea tot dreptul să pună la îndoială pretenţiile mele.

Se opri, ca şi cum îşi studia variantele.

— Indiferent… care e adevărul sau cine sunt jucătorii, dacă aceste informaţii devin publice, unii oameni foarte puternici ar avea de suferit. V-aş propune să vă pun la adăpost imediat, înainte de a stârni scandalul.

"La adăpost?" Comentariul o surprinse pe Rachel.

— Eu cred că suntem deja la adăpost într-un submarin nuclear, domnule.

Pickering păru sceptic:

— Prezenţa voastră pe acel submarin nu va mai rămâne un secret pentru multă vreme. Vă scot imediat de acolo. Ca să fiu sincer, mă voi simţi mult mai bine dacă vă văd pe toţi trei în biroul meu.

Senatorul Sexton se aruncă pe canapea. Chiar dacă stătea în propria casă, se simţea ca un refugiat. Apartamentul plin cu doar o oră în urmă de prieteni şi sprijinitori părea acum uitat de toţi, părăsit de oamenii care se îmbulziseră să iasă pe uşă; peste tot se vedeau pahare goale şi cărţi de vizită.

Sexton se cuibărise singur în faţa televizorului, vrând mai mult decât orice să îl stingă şi totuşi fiind incapabil să se sustragă analizelor mass-media care curgeau încontinuu. Se găsea în Washington şi analiştilor nu le trebuia prea mult ca să se înghesuie cu opiniile lor pseudoştiinţifice şi filozofice, agăţându-se imediat de chestiunile urâte — politica. Ca nişte maeştri ai torturii care turnau acid peste rănile lui Sexton, canalele de ştiri afirmau şi reafirmau ceea ce era deja evident.

— Cu doar câteva ore în urmă, campania lui Sexton era pe culmi, spuse un analist. Acum, odată cu descoperirea făcută de NASA, această campanie s-a dus de râpă.

Sexton se strâmbă şi întinse mâna după sticla de Courvoisier ca să tragă o duşcă. Ştia că noaptea aceea avea să fie cea mai lungă şi cea mai pustie din toată viaţa lui. O dispreţuia pe Marjorie Tench pentru cursa pe care i-o întinsese. O dispreţuia pe Gabrielle Ashe pentru că ea îi propuse NASA ca subiect de campanie. Îl dispreţuia pe preşedinte pentru că era atât de norocos. Şi mai dispreţuia întreaga lume pentru că acum râdea de el.

— Evident, acest eveniment are un efect devastator asupra campaniei senatorului, zicea analistul. Preşedintele şi NASA au înregistrat un triumf uriaş prin această descoperire. O astfel de veste ar fi revigorat oricum campania electorală a preşedintelui, indiferent de poziţia lui Sexton în privinţa NASA, dar faptul că senatorul a recunoscut astăzi că ar merge până acolo încât să anuleze finanţarea NASA dacă ar fi nevoie… ei bine, acest anunţ prezidenţial reprezintă o dublă lovitură, din care senatorul nu îşi va mai reveni.

"Am fost indus în eroare, îşi zise Sexton. Casa Albă mi-a întins o nenorocită de capcană."