Frederick Forsyth - The Negotiator. Negociatorul
Здесь есть возможность читать онлайн «Frederick Forsyth - The Negotiator. Negociatorul» весь текст электронной книги совершенно бесплатно (целиком полную версию без сокращений). В некоторых случаях можно слушать аудио, скачать через торрент в формате fb2 и присутствует краткое содержание. Жанр: Детектив, ro-RO. Описание произведения, (предисловие) а так же отзывы посетителей доступны на портале библиотеки ЛибКат.
- Название:The Negotiator. Negociatorul
- Автор:
- Жанр:
- Год:неизвестен
- ISBN:нет данных
- Рейтинг книги:3 / 5. Голосов: 1
-
Избранное:Добавить в избранное
- Отзывы:
-
Ваша оценка:
- 60
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
The Negotiator. Negociatorul: краткое содержание, описание и аннотация
Предлагаем к чтению аннотацию, описание, краткое содержание или предисловие (зависит от того, что написал сам автор книги «The Negotiator. Negociatorul»). Если вы не нашли необходимую информацию о книге — напишите в комментариях, мы постараемся отыскать её.
The Negotiator. Negociatorul — читать онлайн бесплатно полную книгу (весь текст) целиком
Ниже представлен текст книги, разбитый по страницам. Система сохранения места последней прочитанной страницы, позволяет с удобством читать онлайн бесплатно книгу «The Negotiator. Negociatorul», без необходимости каждый раз заново искать на чём Вы остановились. Поставьте закладку, и сможете в любой момент перейти на страницу, на которой закончили чтение.
Интервал:
Закладка:
— Of, ce proastă... Se întoarse. Îl mai ţii minte pe Duncan McCrea? El m‑a dus la domnul Weintraub.
McCrea stătea la zece metri, se apropiase venind dinspre maşină. Avea obişnuitul lui zâmbet sfios.
— Salut, domnule Quinn.
Salutul era timid, respectuos ca întotdeauna. Nu era nimic timid în Coltul 45 automat din mâna sa dreaptă. Era aţintit fără şovăire asupra lui Sam şi a lui Quinn.
Pe uşa laterală a Ramului cobora cel de‑al doilea bărbat. Avea puşca automată pe care şi‑o scosese din valiză imediat după ce îi dăduse coltul lui McCrea.
— Cine‑i? întrebă Quinn.
Glasul lui Sam era foarte pierit şi foarte înspăimântat.
— David Weintraub, zise ea. Oh, Doamne, Quinn, ce‑am făcut?
— Ai fost trasă pe sfoară, draga mea.
Era greşeala lui, îşi dădea seama. Îi venea să se ia la palme. Când vorbise cu ea la telefon, nu‑i dăduse prin cap s‑o întrebe dacă‑l văzuse vreodată la faţă pe directorul adjunct pentru Operaţii de la CIA. Ea fusese convocată de două ori ca să dea raportul Comitetului de la Casa Albă. Quinn presupusese că David Weintraub fusese prezent cu ambele prilejuri sau măcar cu una. De fapt, retrasului Director care ocupa una dintre cele mai secrete funcţii din America nu‑i prea plăcea să vină pe la Washington şi fusese plecat în ambele dăţi. În luptă, aşa cum Quinn o ştia foarte bine, presupunerile pot reprezenta un serios pericol pentru sănătate.
Omul scund şi îndesat cu puşca, pe care hainele groase îl făceau să arate încă şi mai dolofan, se apropie ca să‑şi ia locul în spatele lui McCrea.
— Aşadar, sergent Quinn, ne‑am întâlnit din nou. Mă mai ţii minte?
Quinn îşi clătină capul negând. Omul bătu cu degetul în rădăcina nasului său aplatizat.
— Tu mi‑ai făcut asta, secătură. Acum are să te coste, Quinn.
Quinn clipi des încercând să‑şi amintească, văzu din nou un luminş din Vietnam, cu multă vreme în urmă: un ţăran vietnamez, sau ceea ce mai rămăsese din el, încă viu, pironit la pământ.
— Îmi amintesc, spuse el.
— Bun, zise Moss. Acum hai s‑o întindem. Unde stai?
— Cabană de lemn, sus în munţi.
— Scriind la un manuscris, înţeleg. La ăsta cred că trebuie să ne uităm şi noi un pic. Fără şmecherii, Quinn. Revolverul lui Duncan poate să nu te nimerească pe tine dar fata o păţeşte. Iar tu n‑ai cum să scapi de asta.
Scutură ţeava puştii ca pentru a‑i arăta că n‑avea nici o şansă să facă zece metri spre copaci fără să fie doborât.
— Du‑te dracului, îi spuse Quinn.
Drept răspuns, Moss chicoti, cu răsuflarea şuierându‑i prin nasul strâmbat.
— Pesemne că frigul ţi‑a degerat creierul, Quinn. Să‑ţi spun ce am de gând. Te ducem pe tine şi pe fată pe malul râului. Nimeni care să ne deranjeze nimeni cale de kilometri întregi. Pe tine te legăm de un copac şi tu te uiţi, Quinn, te uiţi. Mă jur că o să dureze două ore până să crape fata şi în fiecare secundă o să se roage să crape mai repede. Acuma hai să ne conduci.
Quinn reflectă la luminişul din junglă, ţăranul cu încheieturile mâinilor, coatelor, genunchilor şi gleznelor sfărâmate de alice moi de plumb, scâncind că nu era decât un ţăran, că nu ştia nimic. Atunci de‑abia îşi dădu seama că anchetatorul cel bondoc ştia deja, ştia de mai multe ceasuri, că el fusese cel care‑l trimisese cu un pumn direct în salonul de ortopedie.
Singur, ar fi încercat să lupte chiar dacă nu avea nici o şansă, ar fi murit direct cu un glonte în inimă. Dar cu Sam... Încuviinţă din cap.
McCrea îi separă, îi legă lui Quinn mâinile la spate cu cătuşele, făcu la fel şi cu Sam. McCrea se urcă la volanul Renegadei cu Quinn lângă el. Moss venea în urma lor cu Ramul în spatele căruia zăcea Sam.
În West Danville lumea se mişca pe străzi dar nimeni nu acordă nici o atenţie celor două maşini de teren care se îndreptau spre Johnsbury. Un bărbat îşi ridică mâna în semn de salut, salutul tovărăşesc al celor care supravieţuiau gerului năprasnic. McCrea îi răspunse cu chipul luminat de zâmbetul lui prietenos şi la Danville o luă spre nord către Lost Ridge. La Cimitirul papistaş Ouinn îi indică o altă cotitură la stingă, în direcţia Muntelui Ursului. În urma lor Ramul, fără lanţuri de zăpadă, avea probleme.
Acolo unde se termina drumul pavat, Moss abandonă Ramul şi se caţără în spatele Renegadei, împingând‑o pe Sam înaintea lui. Ea era albă ca varul şi tremura de spaimă.
— Chiar ai vrut să ţi se piardă urma, zise Moss când ajunseră la cabană.
Afară erau 30° sub zero dar interiorul cabanei era încă plăcut şi cald aşa cum îl lăsase Quinn. El şi Sam fură forţaţi să se aşeze la distanţă unul de celălalt pe un pat cazon dintr‑un ungher al zonei de locuit în plan deschis care forma principala încăpere a cabanei. McCrea îi ţinu în continuare sub ameninţarea armei în timp ce Moss făcea o rapidă inspecţie în celelalte camere ca să fie sigur că erau singuri.
— Drăguţ, zise el în sfârşit cu satisfacţie. Frumos şi izolat. Nici că puteai să aranjezi mai bine pentru mine.
Manuscrisul lui Quinn era pus într‑un sertar al biroului de scris. Moss îşi scoase pufoaica, se aşeză într‑un fotoliu şi începu să citească. McCrea, în ciuda faptului că prizonierii erau încătuşaţi, stătea într‑un fotoliu cu faţa spre Sam şi spre Quinn. Mai avea încă zâmbetul de băiat bun din vecini. Cu mare întârziere Quinn îşi dădu seama că aceasta era o mască elaborată de bărbatul mai tânăr de‑a lungul anilor pentru a‑şi acoperi eul lăuntric.
— Aţi câştigat, spuse Quinn după o vreme. M‑ar interesa totuşi să ştiu cum aţi făcut‑o.
— Nici o problemă, zise Moss citind încă. N‑o să schimbe nimic, în orice caz.
Quinn începu cu o întrebare măruntă şi nesemnificativă.
— Cum l‑aţi ales pe McCrea pentru treaba de la Londra?
— A fost o chestie de baftă, îi răspunse Moss. Mare baftă. Nici nu mi‑a dat prin cap c‑o să am omul meu care să mă ajute acolo. O gratificaţie, gest de bunăvoinţă al împuţitei de Companii.
— Cum aţi ajuns voi doi împreună?
Moss îşi ridică privirea.
— America Centrală, spuse el simplu. Am petrecut mai mulţi ani pe acolo. Duncan a crescut prin părţile alea. L‑am întâlnit când era un copil. Ne‑am dat seama că avem aceleaşi gusturi. La dracu', eu l‑am recrutat la Companie.
— Aceleaşi gusturi? se interesă Quinn.
Ştia care erau gusturile lui Moss. Voia să‑l facă să vorbească. Psihopaţii sunt fericiţi să vorbească despre ei atunci când cred că sunt în afară de pericol.
— Păi, aproape, răspunse Moss. Doar că Duncan preferă doamnele, şi eu nu. Sigur că mai înainte îi place să le aranjeze oleacă nu, băiete?
Începu să citească din nou. Chipul lui McCrea se destinse într‑un zâmbet fericit.
— Sigur că da, domnule Moss. Ştiţi că ăştia doi se culcau la Londra? Credeau că eu n‑aud. Cred că trebuie să recuperez ceva.
— Cum zici tu, băiete, îi răspunse Moss. Dar Quinn e al meu. Ai s‑o mierleşti încet de tot, Quinn. Am de gând să mă distrez.
Continuă să citească. Sam îşi întinse brusc capul înainte să vomite. Nu ieşi nimic, Quinn îi mai văzuse pe unii recruţi din Vietnam făcând la fel. Spaima genera un flux de aciditate în stomac, care irita membranele sensibile şi producea spasme uscate.
— Cum aţi păstrat legătura la Londra?
Читать дальшеИнтервал:
Закладка:
Похожие книги на «The Negotiator. Negociatorul»
Представляем Вашему вниманию похожие книги на «The Negotiator. Negociatorul» списком для выбора. Мы отобрали схожую по названию и смыслу литературу в надежде предоставить читателям больше вариантов отыскать новые, интересные, ещё непрочитанные произведения.
Обсуждение, отзывы о книге «The Negotiator. Negociatorul» и просто собственные мнения читателей. Оставьте ваши комментарии, напишите, что Вы думаете о произведении, его смысле или главных героях. Укажите что конкретно понравилось, а что нет, и почему Вы так считаете.