Frederick Forsyth - The Negotiator. Negociatorul

Quinn reflectă asupra cererii. Nu vedea ce motiv avea să refuze; afacerea era încheiată în privinţa pistei pe care ar mai fi putut el să meargă eventual. Îi istori­si generalului toată poves­tea din clipa în care fugise din apartamentul din Ken­sing­ton ca să‑şi stabilească rendez‑vous‑ul particular cu Zack. Kirpicenko îl ascultă cu atenţie, încuviinţând din cap, de parcă ceea ce au­zea ar fi coincis cu ceva deja cunoscut. Quinn îşi termină istori­sirea cu moartea lui Orsini.

— Apropo, adăugă el, pot să te întreb cum m‑aţi depistat la aeroportul din Ajaccio?

— Aha, înţeleg. Păi, departamentul meu a fost, în mod nor­mal, foarte intere­sat de toată afacerea asta încă de la bun înce­put. După moartea tânărului şi scăparea deliberată a amănunte­lor despre curea, am intrat în priză. Dumneata nu prea ai trecut nevăzut prin Ţările de Jos. Împuşcăturile din Paris au fost bom­ba zilei în toate ziarele de seară. Barmanul a descris înfăţi­şarea omului care a fugit de la faţa locului şi corespundea cu a dumitale.

O verificare a avioanelor care plecau şi a listelor lor de pa­sageri da, avem oamenii noştri la Paris ne‑a arătat că prietena dumitale de la FBI a plecat în Spania, dar nici un semn despre dumneata. Am presupus că era posibil să fii înar­mat, că preferai să eviţi procedurile de securitate de la aeroport şi am verifi­cat la feriboturi. Omul meu din Marsilia a avut no­roc, te‑a depistat pe feribotul spre Corsica. Cel pe care l‑ai vă­zut la aeroport s‑a dus acolo chiar în dimineaţa când ai sosit dumneata, cu avionul, dar ţi‑a pierdut urma. Acuma, noi ştiam că te‑ai dus în munţi. El s‑a aşezat în punctul unde se unesc drumurile de la aero­port şi de la docuri. Apropo, ştii că patru bărbaţi înarmaţi au venit la terminal în timp ce erai la toaletă?

— Nu, nu i‑am văzut deloc.

— Hmm. Nu prea arătau că le‑ai fi fost simpatic. Din cele ce mi‑ai spus acum despre Orsini pot să şi înţeleg de ce. N‑are importanţă. Colegul meu... a avut grijă de ei.

— Englezul dumitale cel blajin?

— Andrei? Nu e englez. De fapt, nu‑i nici măcar rus. Etnic, e cazac. Nu‑ţi subestimez deloc capacitatea de a te descurca, domnule Quinn, dar te sfătuiesc să nu ajungi niciodată să te pui cu Andrei. E unul dintre cei mai buni oameni ai mei, cu adevărat.

— Transmite‑i mulţumirile mele, zise Quinn. Uite ce e, ge­nerale, a fost o discuţie foarte plăcută. Dar asta‑i tot. Nu mai am încotro s‑o apuc, doar să mă întorc la via mea din Spania şi să încerc s‑o iau de la capăt.

— Nu sunt de acord cu dumneata, domnule Quinn. Cred că ar trebui să te întorci în America. Cheia se află acolo, pe un­deva prin America. Ar trebui să te întorci.

— Aş fi săltat în mai puţin de o oră, spuse Quinn. FBI‑ul nu mă simpatizea­ză unii dintre ei cred că am fost amestecat.

Generalul Kirpicenko se întoarse la birou şi‑i făcu semn lui Quinn să se apropie şi el. Îi înmână un paşaport, un paşaport canadian, nu nou, corespun­zător frunzărit, cu o duzină de ştam­pile de intrare şi de ieşire. Propriul său chip, aproape de nerecu­noscut cu tunsoarea diferită îl privea din el.

— Mă tem că ţi‑au făcut‑o când erai drogat, spuse generalul. Dar, la urma urmelor, nu sunt toate la fel? Paşaportul este foarte autentic, unul din cele mai reuşite eforturi ale noastre. O să ai nevoie de haine cu etichete canadiene, bagaje chestii de genul ăsta. Andrei ţi le‑a pregătit deja. Şi, bineînţeles, astea.

Puse trei cărţi de credit, un permis de conducere canadian şi un teanc de 20000 de dolari canadinei pe birou. Paşaportul, permisul şi cărţile de credit erau toate pe numele lui Roger Lefevre. Canadian‑francez; accentul pentru un ameri­can care vor­bea franceza nu ridica nici o problemă.

— Îţi propun ca Andrei să te ducă până la Birmingham cu maşina ca să iei primul avion spre Dublin. De acolo poţi să faci legătura cu Toronto. Cu o maşină închiriată o să poţi trece li­niştit în America. Eşti gata să mergi, domnule Quinn?

— Generale, se pare că n‑am fost destul de limpede. Orsini nu mi‑a spus nici o vorbă înainte să moară. Dacă ştia cine e grăsanul, şi eu sunt convins că da, n‑a suflat nimic. Nu ştiu de unde să pornesc. Pista e rece. Grăsanul e în siguranţă, la fel şi cei cu plata din spatele lui şi trădătorul care cred că e undeva foarte sus în guvern sursa de informaţii. Cu toţii sunt în si­guranţă pentru că Orsini a păstrat tăcerea. N‑am nici un as, nici un popă, nici o damă, nici un valet. N‑am nimic în mână.

— Aha, analogia cu cărţile de joc. Americanii se referă în­totdeauna la asul de pică. Joci şah, domnule Quinn?

— Puţin, nu prea bine, răspunse Quinn.

Generalul sovietic se îndreptă spre o etajeră cu cărţi de pe un perete şi îşi trecu de­getul peste ele, de parcă ar fi căutat una anume.

— Ar trebui, spuse el. Aidoma profesiunii mele, e un joc de dibăcie şi vicle­nie, nu de forţă brută. Toate piesele sunt la ve­dere şi totuşi... există mai multă şiretenie în şah decât la pocher. Aha, uite‑o!

Şi îi oferi lui Quinn o carte. Autorul era rus, textul în en­gleză. O traducere, ediţie particulară. Mari maeştri celebri: Stu­diu.

— Eşti în şah, domnule Quinn, dar poate nu încă mat. Întoarce‑te în Ame­rica, domnule Quinn. Citeşte cartea în avion, îmi permit să îţi recomand să acorzi o deosebită atenţie capito­lului despre Tigran Petrosian. Un armean, a murit demult, dar poate cel mai mare tactician şahist din toate timpurile. Îţi urez noroc, domnule Quinn.

Generalul Kirpicenko îl chemă pe operativul Andrei şi îi dădu un torent de ordine în limba rusă. Apoi Andrei îl duse pe Quinn într‑o altă încăpere şi îl echipă cu un geamantan cu haine noi, toate canadiene; plus biletul de avion şi tichetele pen­tru bagaje. Merseră împreună cu maşina până la Birmingham şi Quinn se urcă în cursa British Midland spre Dublin din ziua respectivă. Andrei aşteptă până la plecarea avionului apoi se în­toarse la Londra.

Quinn se mută din Dublin la Shannon, aşteptă câteva cea­suri şi luă cursa Air Canada spre Toronto.

Aşa cum promisese, citi cartea în holul de aşteptare din Shannon şi apoi încă o dată în timpul zborului. Citi capitolul despre Petrosian de şase ori. Înainte să aterizeze la Toronto în­ţelese de ce atîţia rivali dezamăgiţi îl porecliseră pe vic­lea­nul mare maestru armean Marele Înşelător.

La Toronto, paşaportul nu‑i fu cercetat cu mmic mai mult decât la Birming­ham sau la Dublin ori Shannon. Îşi luă bagajul de pe caruselul din sala vămii şi trecu de ea cu un control su­perficial. N‑avea nici un motiv ca să‑l observe pe omul liniştit care îl urmărea cum iese din vamă şi se lua după el până la gara principală, urcându‑se odată cu el în trenul ce se îndrepta spre nord‑est către Montreal.

La un magazin de maşini vechi din primul oraş al Quebecului, Quinn îşi cumpră un Jeep Renegade folosit cu anvelope grele de iarnă şi de la un magazin cu articole de voiaj din apro­piere, bocanci, pantaloni şi o haină lungă şi groasă, cu glugă, necesare în această perioadă a anului în climatul respectiv. După ce fâcu plinul Jeepului, se îndreptă spre sud‑est prin St. Jean spre Bedford, apoi spre sud către graniţa americană.

Quinn traversă graniţa şi intră în Statele Unite pe la punctul de frontieră de pe malul lacului Champlain, acolo unde Auto­strada Statală 89 trece din Canada în Vermont.

Există un ţinut la hotarul de nord al Vermontului cunoscut localnicilor sub numele foarte simplu de Regatul de Nord‑est. Cuprinde cea mai mare parte a comitatului Essex, cu porţiuni din Orleans şi Caledonia, un Ioc muntos şi sălba­tic, plin de la­curi şi riuri, coline şi defilee cu câte un drumeag plin de hârtoape şi câte un sătuc mititel pe ici, pe colo. Iarna, deasupra Re­gatului de Nord‑est pogoa­ră un ger atât de năpraznic, de parcă ţinutul ar fi fost supus unei stări de decor îngheţat literalmente. Lacurile se transformă în gheaţă; copacii înţepenesc de ger; pământul scrîşneşte sub tălpi. Iarna nimic nu trăieşte aici, doar hi­ber­nea­ză, numai câte un elan singuratic se mişcă prin pădurile scârţâitoare. Oame­nii de duh de mai la sud spun că nu există decât două anotimpuri în regat august şi iarna. Cei care cunosc mai bine locul afirmă că asta e o adevărată prostie; nu există decât 15 august şi iarna.