Frederick Forsyth - The Negotiator. Negociatorul

Lee Alexander îşi ridică privirea.

— Belgienii informează că glontele care l‑a ucis pe Lefort, alias Marchais, era de 45, nu de 38. Numai dacă n‑o fi avut Quinn vreo altă armă...

— N‑a avut, se grăbi să intervină Sam. Singura pe care am avut‑o amândoi a fost cea de 38 pe care mi‑a dat‑o mie domnul Brown. Şi Quinn nu mi‑a scăpat de sub ochi niciodată atât de mult încât să fi putut să ajungă la Wavre şi înapoi la Antwerp sau la Den Bosch şi înapoi la Arnhem. Cât despre cafeneaua din Pa­ris, Zack a fost ucis cu un automat cu care s‑a tras dintr‑o maşină de pe stradă.

— Asta se potriveşte, spuse Alexander. Francezii au recupe­rat gloanţele cu care s‑a tras la cafenea. Salvă de gloanţe Armalite.

— Quinn putea să aibă un partener, sugeră Walters.

— Atunci nu mai era nevoie să mi se pună microfonul în poşetă, observă Sam. Putea foarte simplu să o şteargă cât eram eu în baie sau la WC şi să dea un telefon. Vă rog să mă credeţi, domnilor, Quinn e curat. Şi aproape că a ajuns până la capăt. Ne‑a luat‑o mereu cineva înainte pe drum.

— Grăsanul la care s‑a referit Zack? se interesă Stannard. Cel despre care Zack s‑a jurat că a organizat totul, că a plătit pentru tot? Se prea poate. Dar... un american?

— Pot să fac o sugestie? întrebă Kevin Brown. Poate că am greşit când am cre­zut că Quinn a fost amestecat în toată chestia asta de la început. Şi recunosc acest lucru. Dar mai există un scenariu care face ca totul să aibă şi mai mult sens.

Se bucura de atenţia neprecupeţită a tuturor celor prezenţi.

— Zack a spus că grăsanul era american. Cum? După ac­cent. Ce poate să ştie un englez despre accentele americane? Ei îi confundă pe canadieni cu ameri­canii. Să zicem că grăsanul e rus. Atunci se potriveşte totul. KGB‑ul are zeci de agenţi care vorbesc o engleză perfectă şi cu impecabile accente americane.

Fu aprobat printr‑o serie de clătinări afirmative ale capete­lor din jurul mesei.

— Colegul meu are dreptate, interveni Kelly. Avem motivul. Destabilizarea şi demoralizarea Statelor Unite este de multă vreme prioritatea numărul unu a Moscovei nu încape nici o îndoială în privinţa asta. Ocazia? Nici o problemă. S‑a făcut destulă publicitate asupra plecării lui Simon Cormack la Oxford pentru studii, deci KGB‑ul pune la cale o importantă operaţie „udă" ca să ne facă nouă rău. Finanţele? Aici chiar că n‑au nici o problemă. Utilizarea mercenarilor an­ga­jarea unor înlocui­tori pentru treburile murdare este o practică foarte comună. Până şi CIA apelează la aşa ceva. Cât despre lichidarea celor pa­tru mercenari după îndeplinirea misiunii este o practică foarte obişnuită în cadrul mafiei şi KGB‑ul are similarităţi cu mafia în această direcţie.

— Dacă acceptăm faptul că grăsanul e rus, adăugă Brown, se potriveşte to­tul. Sunt gata să accept, pe baza informării fă­cute de agentul Somerville, că a exis­tat, un individ care l‑a plă­tit, l‑a îndrumat şi l‑a „condus" pe Zack, împreună cu acoliţii lui. Dar în ce mă priveşte, omul ăsta e de‑acuma înapoi de unde a venit la Moscova.

— Dar de ce, se interesă Jim Donaldson, ar încheia Gorbaciov mai întâi Tra­tatul, Nantucket pentru ca să‑l distrugă apoi de o manieră atât de îngrozi­toare?

Lee Alexander tuşi discret.

— Domnule secretar, se ştie că în interiorul Uniunii Sovie­tice există unele forţe foarte puternice care se opun glasnostului, perestrokăi, reformelor lui Gor­ba­ciov chiar, şi mai ales Tratatu­lui Nantucket. Să nu uităm doar că fostul preşe­dinte al KGB‑u‑lui, generalul Kriucikov, tocmai a fost dat afară. Poate că moti­vul îl reprezintă exact ceea ce discutăm noi acum.

— Cred că i‑am dat de capăt, spuse Odell. Ticăloşii ăia de la KGB au pus la cale o operaţie secretă pentru a lovi în Ame­rica şi în tratat cu o singură lovitură. Gorbaciov nu trebuie să fie personal răspunzător de asta.

— Nu schimbă cu nimic împuţita de situaţie, observă Walters. Publicul ame­rican n‑are să creadă niciodată aşa ceva. Nici Congresul. Dacă a fost fapta Mos­co­vei, domnul Gorbaciov va sta pe banca acuzării indiferent dacă a avut sau nu cunoştinţă de ea. Aţi uitat de Irangate?

Nu, nu uitase nimeni de Irangate. Sam îşi ridică privirea.

— Dar poşeta mea? întrebă ea. Dacă totul a fost pus la cale de KGB, de ce mai aveau nevoie de noi ca să‑i ducem la merce­nari?

— Nici o problemă, îi răspunse Brown. Mercenarii nu ştiau că băiatul avea să moară. Când au aflat, au intrat în panică şi s‑au dat la fund. Poate că nu s‑au mai arătat la întâlnirea la care îi aştepta KGB‑ul. În plus, s‑au făcut încercări de a vă im­plica pe dumneata şi pe Quinn, negociatorul american şi un agent FBI, în două dintre omoruri. Tot practica obişnuită. Aruncarea de praf în ochii opiniei publice; să pară că guvernul american îi reduce pe ucigaşi la tăcere înainte să apuce să spună ceva.

— Dar poşeta mea a fost schimbată cu o copie care avea microfonul ascuns, protestă Sam. Undeva la Londra.

— De unde ştii, agent Somerville? întrebă Brown. Poate că la aeroport sau pe feribotul spre Ostende. Ei drăcia dracului putea să fie chiar unul din britanici au venit la apartament după plecarea lui Quinn. Şi la conacul din Surrey. Au mai lucrat destui pentru Mdscova în trecut. Aduceţi‑vă aminte de Burgess, Maclean, Philby, Vassall, Blunt, Blake toţi trădători care au lucrat pentru Moscova. Poate că au acum unul nou.

Lee Alexander îşi studia degetele de la mână. I se părea nedi­plomatic să‑i menţioneze pe Mitchell, Marshall, Lee, Boyce, Harper, Walker, Lonetree, Conrad, Howard şi ceilalţi încă do­uăzeci de americani care‑l trădaseră pe Unchiul Sam pentru bani.

— În ordine, domnilor, spuse Odell după un ceas, acceptăm raportul. De la A la Z. Descoperirile trebuie să fie limpezi. Centura era de fabricaţie sovietică. Bănuiala o să rămână nedo­vedită dar, cu toate acestea, de nezdruncinat a fost o opera­ţie KGB care se sfârşeşte cu agentul dispărut cunoscut doar drept grăsa­nul, presupus a se fi întors de‑acum în spatele Corti­nei de Fier. Ştim „ce" şi „cum", credem că ştim „cine", iar „de ce" este cât se poate de limpede. Tratatul Nantucket este defini­tiv cu burta în sus şi avem un preşedinte bolnav de durere. Iisuse Hristoase, n‑aş fi crezut să ajung să spun aşa ceva, chiar dacă nu sunt renumit că aş avea păreri liberale, dar chiar acum aproape că mi‑aş dori să‑i putem trimite cu o nucleară pe toţi ticăloşii ăştia de roşii înapoi în epoca de piatră.

Peste zece minute, şedinţa îşi încheia sesiunea. Numai când ajunse în maşina care o ducea înapoi în apartamentul ei din Alexandria observă Sam greşeala din superba lor soluţie. Cum de a ştiut KGB‑ul să copieze o poşetă din piele de crocodil cumpărată de ea de la Harrds?

Philip Kelly şi Kevin Brown se întorceau cu aceeaşi maşină spre Clădirea Hoover.

— Tînăra doamnă a ajuns mai apropiată de Quinn, cu mult mai apropiată decât am avut eu de gând, spuse Kelly.

— Am mirosit asta de la Londra, în timpul negocierilor, în­cuviinţă Brown. A luptat tot timpul de partea lui şi în carneţelul meu am notat în continuare că vrem să vorbim cu Quinn dar să voribim serios. Nu l‑au depistat încă francezii sau engle­zii?

— Nu, tocmai aveam de gând să‑ţi spun. Francezii au mers pe urma lui pâ­nă la Ajaccio, de unde a plecat cu un avion cu destinaţia Londra. Şi‑a abandonat maşina ciuruită de gloanţe la parcare. Englezii au dat de el la Londra într‑un hotel, dar când au ajuns ei acolo, se evaporase nici măcar nu şi‑a luat o ca­meră.