Frederick Forsyth - The Negotiator. Negociatorul

Asasinii vor sări din camioane, vor alerga spre loja regală şi vor deschide focul. Un singur grup va rămâne în arenă ca să‑i li­chideze pe cei cincizeci de prinţi şi pe „apărătorii" copiei Fortăreţei Musmak din Garda Regală, înarmaţi cu toţii doar cu mu­niţii de manevră.

Cei cinci sute de soldaţi din Garda Regală aflaţi în jurul lojei regale vor încer­ca să‑şi apere patronii. Muniţia lor va fi de­fectă, în cele mai multe cazuri va detona în cutia încărcătorului, ucigându‑l pe cel care ţine arma. În alte cazuri se va înţepeni. Nimicirea completă a Casei Regale va dura cam patruzeci de minute. Fiecare etapă va fi filmată de videocamere şi transmisă televiziunii saudite; de acolo spectacolul va fi pus la dispoziţia majorităţii statelor din Golf.

— Şi cum o să faci ca Garda Regală să accepte dotarea cu muniţii noi? se interesă Moir.

— În Arabia Saudită securitatea e o adevărată obsesie, îi răspunse colonelul, şi tocmai din acest motiv există constante schimbări arbitrare de procedură. Atâ­ta vreme cât autoritatea ordinului pare autentică, au să asculte ordinele. Acestea vor fi date printr‑un document pregătit de mine, cu semnătura auten­tică a minis­trului de interne pe care am obţinut‑o pe o foaie albă. N‑are importanţă cum. Generalul maior Al‑Shakry din Egipt răspunde de depozitul de muniţii. El va furniza gloanţele defecte. Mai târziu va trebui ca Egiptul să aibă acces la petrolul saudit la un preţ pe care să şi‑l poată permite.

— Şi armata regulată? întrebă Salkind. Sunt cincizeci de mii.

— Da, dar nu toţi la Riad. Unităţile de armată care‑şi au baza acolo vor pleca să facă manevre la o sută de mile depăr­tare, urmând să se întoarcă în ziua repe­ti­ţiei generale. Vehiculele armatei sunt întreţinute de palestinieni, o parte a imensei pre­zenţe străine din ţară, tehnicieni din alte ţări care sunt angajaţi în posturile pe care nu le pot ocupa saudiţii. Aceştia vor imobiliza vehiculele, lăsându‑i pe cei nouă mii de soldaţi ai armatei din Riad blocaţi în deşert.

— Şi care e gheşeftul palestinienilor? întrebă Cobb.

— Ocazia de a fi naturalizaţi, îi răspunse Easterhouse. Cu toate că infra­struc­tura tehnică a saudiţilor depinde de cei un sfert de milion de palestinieni angajaţi la toate nivelele, acestora li se refuză permanent cetăţenia. Oricât de devotaţi ar fi în înde­plinirea sarcinilor de serviciu, nu pot s‑o primească nicio­dată. Dar sub regimul post‑iman vor avea posibilitatea s‑o primească pe baza unei rezidenţe de şase luni. Numai măsura asta singură va face ca în cele din urmă un milion de palestinieni să fie atraşi de pe malul de vest şi Gaza, din Iordania şi Liban, ca să se stabilească în noua patrie de la sud de Nefud, pacificând ţinu­turile nordice ale Orientului Mijlociu.

— Şi după masacru? puse Cyrus Miller întrebarea cheie.

N‑avea vreme de eufemisme.

— În ultimele faze ale luptei armate de pe stadion, acesta va lua foc, răs­punse colonelul Easterhouse cu glas molcom. A fost aranjat. Flăcările vor cuprinde rapid toată construcţia, omorându‑i pe toţi cei rămaşi din Garda Regală, precum şi pe asasinii lor. Camerele vor continua să funcţioneze până când au să se to­pească, după care pe ecran îşi va face apariţia imamul în per­soană.

— Şi ce‑o să spună? se interesă Moir.

— Destul ca să bage spaima în tot Orientul Mijlociu şi în Occident. Spre deosebire de Khomeini, care era întotdeauna foarte ponderat la vorbă, omul ăsta este un fanatic. Când vor­beşte se simte transportat pentru că transmite mesajul lui Allah şi al lui Mahomet şi doreşte să fie auzit.

Miller clătină din cap plin de înţelegere. Cunoştea şi el această convingere că era purtătorul de cuvânt al divinităţii.

— După ce o să termine cu ameninţările distrugerii imi­nente a tuturor regi­mu­rilor seculare sau sunnit‑ortodoxe din ju­rul Arabiei Saudite; cu promisiunile de a se folosi de întregul venit de 450 milioane de dolari pe zi în slujba Sfintei terori urmând să distrugă terenurile petrolifere de la Hasa dacă i‑ar sta cineva împotrivă, toate regatele, emiratele, şeicatele şi republi­cile arabe, din sud, de la Oman, până la cele de la graniţa cu Turcia din nord, vor face apel la Occident ca să le ajute. Asta înseamnă America.

— Şi ce‑i cu prinţul ăla saudit pro‑occidental care o să‑l în­locuiască? întrebă Cobb. Dacă refuză...

— N‑o s‑o facă, spuse colonelul sigur pe sine. Tot aşa cum au fost imobiliza­te atunci când ar fi trebuit să prevină masacrul, camioanele şi bombardierele de vânătoare vor reintra în luptă la timp ca să răspundă la apelul prinţului. Palesti­nienii au să aibă grijă de asta.

Prinţul Khalidi bin Sudairi se va opri pe la mine în drum spre repetiţia gene­rală. O să bea ceva nu încape îndoială; e alcoolic. Băutura o să‑i fie drogată. Timp de trei zile va fi reţi­nut de doi servitori ai mei iemeniţi în pivniţa casei. Acolo o să pregătească benzi video şi radio prin care să anunţe că e în viaţă, succesorul legitim al unchiului său, şi că face apel la spri­jinul americanilor pentru reinstau­rarea legitimităţii. Observaţi expresia, domnilor: Statele Unite vor interveni nu ca să execute o contra‑lovitură, ci pentru a reinstaura legitimitatea, cu spriji­nul deplin al lumii arabe.

Apoi am să îl transfer pe prinţ la adăpost, în ambasada SUA, obligând Ame­ri­ca să intervină fie că‑i place sau nu, deoa­rece ambasada va trebui să se apere de atacul gloatelor şiite care vor cere ca prinţul să fie dat pe mâna lor. Poliţia reli­gioasă, armata şi poporul au nevoie de un imbold pentru a se întoarce împotriva uzurpatorilor şi a‑i nimici până la unul. Imboldul acesta îl va reprezenta sosirea primelor unităţi aeropurtate americane.

— Şi care‑i urmarea, colonele? întrebă Miller sacadat, o să obţinem ce vrem noi petrol pentru America?

— O să obţinem ce vrem cu toţii, domnilor. Palestinienii obţin o patrie; egip­tenii, o cotă de petrol ca să‑şi hrănească ma­sele. Unchiul Sam obţine controlul asupra rezervelor de ţiţei saudite şi kuwaitiene şi, prin urmare, asupra preţului mondial al petrolului în beneficiul întregii omeniri. Prinţul devine noul rege, un alcoolic tot timpul beat, cu mine alături în fiecare clipă din zi şi din noapte. Singuri saudiţii vor fi dezmoşteniţi şi se vor întoarce la caprele lor.

Statele arabe sunnite vor trage o învăţătură după ce vor scăpa ca prin ure­chile acului. În faţa furiei şiiţilor de a fi fost înfrânţi când erau atât de aproape de ţintă, statele seculare nu vor avea de ales şi vor trebui să combată şi să extirpeze fundamentalismul înainte să le cadă chiar ele victimă. În maximum cinci ani, va exista un întins corn al păcii şi prosperităţii de la marea Caspică până la Golful Bengal.

Cei Cinci din Alamo rămaseră tăcuţi. Doi dintre ei nu se gândiseră decât la schimbarea cursului petrolului saudit în direc­ţia Americii şi nimic mai mult. Ceilalţi trei fuseseră de acord să‑i urmeze. Acum tocmai ascultaseră un plan de reîmpărţire a unei treimi din omenire. Lui Cobb şi lui Moir le trecu prin minte îngroziţi, dar nu şi celorlalţi trei şi în nici un caz colone­lului, că Easterhouse era un egomaniac complet dezechilibrat. Îşi dădeau seama cu toţii că se aflau într‑un carusel imposibil de oprit din care nu mai aveau cum să coboare.

Cyrus Miller îl invită pe Easterhouse la un prânz privat în sufrageria de alături.

— Nu‑i nici o problemă, colonele? se interesă el când ajunseră la piersicile proaspete din sera proprie. Chiar nici o problemă?