Balsamul bucuriei pentru tristeţe,
Veşmântul de Lumină pentru greutatea spiritului;
Chinul să dureze o noapte
Dar bucuria să apară dimineaţa.
Aceia care înaintează în întuneric
Vor vedea o mare lumină,
Iar deasupra celor care sălăşluiesc în ţinuturile umbrelor morţii,
Va străluci lumina Legii Sfinte.
Deschideţi-vă voi ceruri,
Lăsaţi să se reverse fericirea
Asupra oamenilor tristeţii,
Ca ei să-şi urmeze drumul lor
În bucurie şi pace.
Fie ca munţii şi colinele
Să izbucnească în cântece către ei
Şi ca ei să ia parte la Sfânta Sărbătoare,
Şi să mănânce fructul Arborelui Vieţii
Care se înalţă în Marea Eternităţii.
Lumina eternă a Legii îi va lumina mai viu
Decât au făcut-o vreodată soarele şi luna
Şi vor cunoaşte gloria veşnică
A Tatălui Ceresc şi a Maicii Pământeşti.
Pentru ei, soarele nu va mai apune,
Luna nu va mai părăsi cerul,
Legea va fi lumina lor eternă
Şi zilele lor de doliu vor fi terminate.
Mă voi bucura mult în Legea Sfântă.
Sufletul meu va fi vesel printre îngeri
Pentru că ei m-au îmbrăcat în haine de lumină
Şi m-au învăluit în hainele bucuriei.
După cum Pământul produce muguri,
Şi grădina face seminţele să răsară,
Tatăl Ceresc va face Legea Sfântă
Să izvorască cu bucurie şi veselie
În faţa tuturor Copiilor Luminii.
În Grădina Fraternităţii
Întreg Pământul sfânt exaltă,
Căci grăunţele Legii Sfinte au fost semănate în el.
Legea este cel mai mare bun
Al Copiilor Luminii.
Ea le dă strălucire şi glorie,
Sănătatea şi vigoarea corpului,
O viaţă lungă în comuniune cu îngerii
Şi o bucurie infinită şi eternă.
Noi vom cânta laude Tatălui Ceresc,
Şi Maicii Pământeşti,
Şi tuturor îngerilor,
Atât cât vom trăi în Grădina Fraternităţii.
Aducem omagiu Legii Sfinte
Tot timpul în vecii vecilor.
Respectă pe Maica Pământească, pentru ca zilele tale să fie îndelungate pe pământ.
Maica Pământească este în tine şi tu eşti în Ea.
Ea te-a născut, Ea ţi-a dat viaţa,
Ea este Aceea care ţi-a dat trupul
Şi Ei Îi vei reda acest trup într-o zi.
Fericit vei fi dacă O vei cunoaşte pe Ea
Şi împărăţia Ei.
Dacă tu primeşti îngerii Maicii tale Pământeşti
Şi urmezi Legile Ei
Nu vei cunoaşte niciodată boala
Pentru că puterea Maicii noastre nu are egal.
Ea domneşte asupra trupurilor tuturor oamenilor
Şi ale tuturor fiinţelor vii.
Sângele care curge în noi
Este născut din sângele Maicii noastre Pământeşti.
Sângele Ei cade din nori,
Ia naştere din matricea pământului,
Murmură în pârâurile munţilor,
Se scurge abundent în râurile câmpiilor,
Dormitează în lacuri,
Şi mugeşte cu putere în mările furtunoase.
Aerul pe care îl respirăm,
Ia naştere din respiraţia Maicii noastre Pământeşti.
Respiraţia Ei este azurul din înălţimile cerurilor,
Ea suspină pe înălţimile munţilor,
Freamătă printre frunzele copacilor,
Unduie lanurile de cereale,
Se linişteşte în adâncurile văilor,
Şi se încălzeşte în deşert.
Tăria oaselor noastre
Provine din oasele Maicii noastre Pământeşti,
Din stânci şi din pietre.
Ele se înalţă spre ceruri
Pe vârfurile munţilor
Şi sunt ca nişte uriaşi care dorm
Pe pantele munţilor,
Ca nişte idoli în deşerturi
Şi ascunse în adâncimile pământului.
Delicateţea cărnii noastre
Ia naştere din carnea Maicii noastre Pământeşti
Care devine galbenă şi roşie
În fructele pomilor
Şi ne hrăneşte cu brazdele câmpurilor.
Lumina ochilor noştri
Şi auzul urechilor noastre,
Iau naştere din culorile şi sunetele Maicii noastre Pământeşti
Care ne învăluie
Ca apa mării peştele,
Şi vârtejul aerului pasărea.
Omul este fiul Maicii Pământeşti
Şi de la Ea şi-a primit Fiul Omului trupul,
Chiar dacă corpul nou-născutului
Este născut din pântecul mamei sale.
Tu eşti una cu Maica ta Pământească.
Tu eşti în Ea şi Ea este în tine.
Din Ea te-ai născut, în Ea trăieşti
Şi în Ea te vei întoarce.
Urmează deci Legile Ei
Pentru că viaţă lungă şi fericită, poate avea numai acela,
Care respectă pe Maica sa Pământească
Şi urmează Legile Ei.
Pentru că respiraţia ta este respiraţia Ei,
Sângele tău sângele Ei,
Oasele tale oasele Ei,
Carnea ta carnea Ei,
Ochii şi urechile tale
Ochii şi urechile Ei.
Maică Pământească!
Fie ca întotdeauna să fim îmbrăţişaţi de Tine,
Întotdeauna să fim înconjuraţi de frumuseţea Ta.
Noi nu putem trăi departe de Ea,
Nici nu putem să sondăm misterele
Veşnic reînnoite ale creaţiei Sale.
Ceea ce există nu exista,
Ceea ce exista nu mai există.
În împărăţia Ei,
Totul este întotdeauna nou, întotdeauna vechi.
Noi trăim în Ea fără să O cunoaştem.
Ea ne vorbeşte continuu,
Fără ca vreodată să-şi dezvăluie secretele Ei.
Oricât pregătim pământul şi recoltele,
Noi nu avem nici o putere asupra Ei.
Fără încetare Ea construieşte şi distruge
În locuri ascunse ochilor oamenilor.
Ţie, Tată Ceresc!
Îţi aparţine Puterea, când ai trasat
O Cale pentru fiecare şi pentru toţi.
Ce înseamnă Fapta bine făcuta?
Este aceea făcută de Copilul Luminii
Care respectă Legea mai mult ca orice.
Cel mai preţios dintre toate darurile
Pe care Ţi-l cer Ţie,
Cel mai bun dintre toate Făpturile,
Tată Ceresc,
Este ca Legea Sfântă să se împlinească în noi
Prin al Tău Înger al Puterii!
Îţi adresez Ţie invocaţiile mele
Ca marele Tău dar al puterii
Să protejeze Ordinea Ta Cerească,
Şi conştiinţa Ta creatoare din noi, pentru totdeauna.
Noi Te preamărim, O, Tată Ceresc,
Împărate Atotputernic!
Şi binecuvântăm mereu puterea Ta.
Cât timp vom fi în stare şi vom avea putere,
Vom învăţa mereu pe oameni
Despre Acţiunile pe care trebuie să le facă,
Cu credinţă către Tatăl Ceresc,
Maica Pământească, sfinţii îngeri
Şi toţi Copiii Luminii
Care lucrează pământul Grădinii Fraternităţii,
Şi cu dorinţa viitoarei Ordini Cereşti
În sufletele şi corpurile lor.
Căci a Ta a fost puterea, O, Tată Ceresc,
Cu adevărat a Ta, Creator al iubirii!
Cu înţelegere şi cu Spirit
Ne-ai trasat o cale pentru fiecare dintre noi.
Prin Puterea Ta vom merge la oameni
Şi-i vom învăţa, spunându-le, să creadă în Lege,
Şi să meargă pe căile sfinţilor îngeri,
Şi veţi trăi pe pământ,
Hrăniţi într-adevăr la masa Maicii Pământeşti.
Desfată-te cu Puterea Tatălui Ceresc,
Şi El va îndeplini dorinţele inimii tale.
Nu permite aroganţei să ajungă pe buzele tale
Căci Tatăl Ceresc ţi-a dat ca regulă Legea Sfântă,
Şi El îţi va cântări acţiunile tale.
El te coboară în mormânt sau te înalţă.
Puterea Legii te face sărac sau bogat.
Puterea Sa coboară sau înalţă.
El îl înalţă pe sărac din praf
Читать дальше