Evanghelia eseniană

Prin strălucirea şi gloria Ei,

Vânturile suflă

Antrenând norii

Către izvoarele eterne.

Maica Pământească şi cu mine suntem Una.

Eu am rădăcinile în Ea

Iar Ea îşi găseşte încântarea în mine

Potrivit Legii Sfinte.”

A urmat o îndelungată tăcere, ca şi cum ascultătorii ar fi cântărit cuvintele Domnului Iisus. Exista o nouă putere în ei, iar dorinţa şi speranţa străluceau pe faţa lor. Şi atunci un om vorbi: „Doamne, noi suntem plini de ardoarea de a începe Comuniunile cu îngerii Maicii Pământeşti, Care a plantat Marea Grădină a Pământului. Dar care sunt îngerii Tatălui Ceresc care guvernează noaptea? Cum putem noi vorbi cu ei, care sunt atât de departe de noi şi care sunt invizibili ochilor noştri? Pentru că noi putem vedea razele soarelui, putem simţi apa rece a râului în care ne scăldăm şi strugurii sunt calzi la atingerea noastră, când s-au copt în vii. Dar îngerii Tatălui Ceresc nu pot fi văzuţi, sau auziţi, sau pipăiţi. Doamne, spune-ne ce trebuie să facem?”

Şi soarele dimineţii aureola capul Său cu glorie, în timp ce Domnul Iisus privindu-i, le spuse:

„Copiii Mei, voi ştiţi că Pământul

Şi tot ce găzduieşte el

Nu este decât o reflectare a

Împărăţiei Tatălui Ceresc?

Şi după cum voi sunteţi alăptaţi şi îngrijiţi

De mama voastră când sunteţi copii,

Dar mergeţi la câmp să vă ajutaţi tatăl

Când aţi crescut,

Tot aşa îngerii Maicii Pământeşti

Vă călăuzesc paşii

Către Acela care este Tatăl vostru

Şi către toţi îngerii Săi Sfinţi,

Ca voi să puteţi cunoaşte adevărata voastră casă

Şi să deveniţi adevăraţi

Fii de Dumnezeu.

Când suntem copii,

Vedem razele soarelui,

Dar nu Puterea care l-a creat;

Când suntem copii,

Auzim susurul pârâului care curge,

Dar nu Iubirea care l-a creat.

Când suntem copii,

Noi vedem stelele,

Dar nu mâna care le-a împrăştiat

Pe cer,

Întocmai cum un ţăran împrăştie sămânţa sa pe câmp.

Numai prin Comuniunile

Cu îngerii Tatălui Ceresc

Noi învăţăm să vedem nevăzutul,

Să auzim ceea ce nu poate fi auzit,

Şi să rostim cuvinte de nerostit.

Prima Comuniune este cu

Îngerul Puterii

Care dă căldura soarelui

Şi călăuzeşte mâna omului

În toate lucrările sale.

A Ta, O, Tată Ceresc,

A fost puterea

Când ne-ai dat o cale fiecăruia dintre noi.

Prin puterea Ta

Picioarele mele mă vor purta

Pe calea Legii;

Prin puterea Ta

Mâinile mele vor îndeplini lucrările Tale.

Fie ca râul de aur al puterii

Să curgă întotdeauna de la Tine către mine,

Şi corpul meu să se întoarcă tot timpul către Tine,

Ca floarea care se întoarce după soare.

Pentru că nu există putere în afară de aceea

A Tatălui Ceresc.

Restul nu este decât un vis neclar,

Asemănător unui nor care maschează faţa soarelui.

Nu există nici un om care să aibă putere

Asupra spiritului,

Nici asupra sufletului în ziua morţii.

Numai acea putere care vine de la Dumnezeu

Poate să-l scoată din

Cetatea Morţii.

Călăuzeşte lucrările şi faptele noastre

O, Înger al Puterii,

Sfânt mesager al Tatălui Ceresc.

Cea de-a doua Comuniune este cu

Îngerul Iubirii,

Ale cărui ape vindecătoare curg

Într-un curs inepuizabil Venind din

Marea Eternităţii.

Dragilor, să ne iubim unii pe alţii:

Pentru că iubirea vine de la Tatăl Ceresc

Şi oricine iubeşte

Este născut de Ordinea Cerească

Şi cunoaşte îngerii;

Pentru că fără iubire

Inima unui om este uscată şi crăpată

Ca fundul unui puţ uscat,

Şi cuvintele lui sunt goale

Ca o ploscă goală.

Dar cuvintele iubirii sunt ca mierea,

Dulci sufletului;

Cuvintele de iubire în gura unui om

Sunt ca apele de adâncime,

Iar fântâna iubirii ca un pârâu.

Da, s-a spus în zilele străvechi:

Tu vei iubi pe Tatăl Ceresc

Cu toată inima ta,

Şi cu toată mintea ta,

Şi cu toate faptele tale,

Şi vei iubi pe fraţii tăi,

Ca pe tine însuţi.

Tatăl Ceresc este iubire

Şi cine sălăşluieşte în iubire

Sălăşluieşte în Tatăl Ceresc,

Şi Tatăl Ceresc în el.

Acela care nu iubeşte este ca o pasăre rătăcitoare

Alungată din cuib;

Iarba îi lipseşte şi

Apa râului are un gust amar.

Dacă un om spune:

„Iubesc pe Tatăl Ceresc,

Dar urăsc pe fratele meu.”

El este un mincinos

Pentru că dacă nu iubeşte pe fratele său

Pe care îl vede,

Cum ar putea iubi pe Tatăl Ceresc

Pe Care el nu l-a văzut?

Copiii Luminii sunt aceia care

Merg împreună cu Îngerul Iubirii,

Pentru că ei iubesc pe Tatăl Ceresc,

Şi iubesc pe fraţii lor,

Şi urmează Legea Sfântă.

Iubirea este mai puternică

Decât curenţii apelor de adâncime

Iubirea este mai puternică decât moartea.

Cea de-a treia Comuniune este cu

Îngerul Înţelepciunii

Care eliberează pe om de teamă,

Deschide inima sa

Şi uşurează conştiinţa sa.

Sfântă Înţelepciune

Înţelegere care se desfăşoară

Continuu,

Asemenea unui sul sacru,

Şi care nu provine din învăţătură.

Întreaga înţelepciune vine

De la Tatăl Ceresc

Şi este cu El pentru totdeauna.

Cine poate număra boabele de nisip ale mării,

Şi picăturile ploii,

Şi zilele eternităţii?

Cine poate afla înălţimea cerurilor

Şi dimensiunile pământurilor?

Cine poate spune când a apărut Înţelepciunea?

Înţelepciunea a fost creată

Înaintea tuturor lucrurilor.

Acela care este fără înţelepciune

Este asemenea aceluia care spune lemnului:

„Trezeşte-te!”, şi pietrei mute:

„Ridică-te şi învaţă!”

Cuvintele sale sunt goale

Şi acţiunile sale periculoase

Ca acelea ale unui copil care agită în aer sabia tatălui său

Şi ignoră tăişul lamei.

Dar coroana înţelepciunii

Face pacea şi sănătatea

Să înflorească,

Amândouă fiind daruri ale lui Dumnezeu.

O, Tu, Ordine Cerească!

Şi tu, Înger al Înţelepciunii!

Eu vă voi adora şi voi slăvi Tatăl Ceresc!

Tatăl Ceresc este Acela

Care permite râului gândurilor din noi

Să curgă către

Sfânta Mare a Eternităţii.

Cea de-a patra Comuniune este cu

Îngerul Vieţii Eterne,

Care aduce omului Mesajul eternităţii.

Pentru că acela care merge cu îngerii

Va învăţa să zboare

Deasupra norilor

Şi casa sa va fi

În Marea Eternă

Unde se înalţă Arborele Sfânt al Vieţii.

Nu aştepta moartea

Să-ţi reveleze marele mister.

Dacă tu nu cunoşti Tatăl tău Ceresc

În timp ce picioarele tale calcă solul prăfos,

Nu vor mai exista nimic decât umbre, pentru tine

În viaţa ce va urma.

Aici şi acum

Este misterul revelat.

Aici şi acum

Este cortina ridicată.

Nu-ţi fie frică, O, omule!

Prinde-te de aripile

Îngerului Vieţii Eterne

Şi zboară pe căile stelelor,

Lunii, soarelui

Şi ale Luminii nesfârşite,

Mişcându-te jur împrejur

În revoluţiile lor circulare eterne,

Şi zboară spre Marea Cerească

A Vieţii Eterne.

Cea de-a cincea Comuniune este cu

Îngerul Creaţiei,

Care cântă împreună cu albinele în zumzetul lor