Ion Creangă - Amintiri din copilărie

Începe el acum a mornăi cumplit ş-a sări în sus de durere; şi-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar şireata vulpe ştie cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieşise din bizunie şi se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; şi când văzu pe urs că vine fărʼ de coadă, începu a striga:

— Hei, cumătre! Dar ţi-au mâncat peştii coada, ori ai fost prea lacom ş-ai vrut să nu mai rămână peşti în baltă?

Ursul, auzind că încă-l mai ia şi în râs, se înciudează şi mai tare şi se repede iute spre copac; dar gura scorburii fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară şi să-i dea de cheltuială…

Dar când apucă ursul de piciorul vulpii, ea strigă: «Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac…, Iar când anina cârligul de copac, ea striga: „Valeu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!“»

În zadar s-a necăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.

Şi iaca aşa a rămas ursul păcălit de vulpe!

Ierarh.

Atestat.

Mic râuşor din laşi, care se varsă în Bahlui.

Marşandele.

Biserica din laşi, care cuprinde şi casă de nebuni.