Stefania Rotariu - POEZII PENTRU INIMA TA Vol 2

Published by Dolman Scott in 2014

Copyright © 2014 Stefania Rotariu

All rights reserved. No part of this publication may be reproduced, stored in a retrieval system, or transmitted in any form or by any means, electronic, mechanical, photocopy, recording or otherwise, without prior written permission of the copyright owner. Nor can it be circulated in any form of binding or cover other than that in which it is published and without similar condition including this condition being imposed on a subsequent purchaser.

ISBN 978-1-909204-37-9

Dolman Scott Ltd

www.dolmanscott.co.uk

A coborat soarele din nori,

Si a lasat o dara mare,

Sa poti candva sa te strecori,

Pana sus, sus la soare.

A coborat in inima care,

Se zbatea zdrobita,

Statea ca intr-o grea-nchisoare,

Ferecata si chinuita.

Da, a coborat iar soarele,

Si-a sarutat usor,

A sarutat buzele,

Ce stau ascunse dup-un nor.

Mereu va cobora soarele,

Daca tristetea se va adaposti,

Si imi va sterge lacrimile,

Pana cand tu vei veni.

Adapostesc o inima,

Toata, toata din nisip.

Se scurge, se rasfira,

Nu pot s-o apar, s-o ating.

Iar forma ei dispare,

Se rupe-n jumatate.

Apoi din inima cea mare,

Ramane praful ce se zbate.

Culeg cu mana-mi tremuranda,

Nisipul cald si rasfirat,

Ramas din inima plapanda,

Care in praf s-a tranformat.

Aduc bucurie,

Tristete uneori,

Prietenilor ce ma-mbie,

Sa depanam pareri.

Cuvinte sunt destule,

Dar parca nu-i de-ajuns,

Sa-mpace asta lume,

In care am patruns.

Nu stiu a spune,

Cuvinte multe si alese,

Spun ca iubesc aceasta lume,

Si-n aste vorbe, toate sunt cuprinse.

Adun amintirile mele,

In pumnul strans inchis,

Nu vreau sa pierd nimic din ele,

Nimic ce-n ceruri imi este scris.

Si-adorm cu ele la capatai,

In visu-mi le voi duce.

Printre ele sta dragostea dintai,

Ce ma adora, ma seduce.

Si-o port in suflet adancita,

Nu vreau s-o pierd, ar fi pacat,

Sa pierd o dragoste preasfanta,

In care am trait, m-am imbatat.

Ai grija pe unde pasesti,

Sa nu calci peste inimi.

Poti sa darami si sa ranesti,

Vieti, care nu le schimba nimeni.

De te-nvarti pe-o culme sus,

Si jos e plin de lume,

Cobara doar privirea si-i de-ajuns,

Nimic nu se asteapta de la tine.

Nu trebuie sa strigi, ca lumea sa te vada,

Cat esti de invatat si de ajuns.

Nu trebuie sa-i faci, pe altii ca sa creada,

Ca pentru tine nu exista jos.

Ai lasat urme-n viata mea.

Ai lasat urme pe-o inima,

Ce-si plange durerea,

Fara sa spuna cat este de grea.

Ai lasat urme, urme multe,

Pe-o viata ce se-ntinde ca o ata,

Si nu se stie cand se rupe,

Sau ce-o tine, o agata.

Ai lasat, ai lasat doar urme,

Pe diminetile-n racoare,

In care buzele nu pot a spune,

Daca sarutu-i dulce sau rau doare.

Ai revenit,

Si mi-ai adus lumina.

Acum viata s-a ivit,

Va fi o viata plina.

Ai revenit,

Si bucuria s-a intors,

Iar golul care l-am primit,

Nu ma mai trage-n jos.

Si inima-a inceput din nou,

Sa bata mai puternic,

Si-mprastie-un ecou,

Ce ma-nvaluie in timp.

Ma ridica, imi da putere,

Ca sa lupt, sa lupt mai mult,

Pentr-o dragoste ce-mi cere,

S-o traiesc, sa n-o ascund.

Ai starnit o ploaie de nisip,

Si pulbere-ai imprastiat.

Nu pot sa-ti spun nimic,

Caci mintea ti s-a incurcat.

Incerc sa deslusesc cuvinte,

Dar tu le-arunci departe.

Nu stiu, ce ti-a ramas in minte,

Nu stiu, de ai ganduri desarte.

Mania ti-a cuprins inima,

Si-o arde si o perpeleste,

Si nu mai stii de-i bine-asa,

Ori daca, vreo solutie se gaseste.

Te las dar a gandi de poti,

Si mintea sa ti-o deslusesti,

S-arunci departe ganduri fara sorti,

Sa-mi spui cumva, de ma iubesti.

Ai venit si-ai stat o clipa,

Zambetu l-ai impartit,

C-o inima ce se-nfierbanta,

In vapaia ce-ai trezit.

Apoi, ai lasat ochii umezi,

Peste-o privirea-adanca,

Si lacrimi ai cules,

Cu mana larga si umpluta.

O inima nu poate fi purtata,

De vanturi sau de ape,

Nu poate fi ajutata,

Sau pusa la o parte.

O inima asteapta,

Un pic de iubire,

Si-un vis s-o intoarca,

Din orice amagire.

Alunga-mi supararea,

Cu-n dulce sarut,

Si fa ca alinarea,

Sa se transforme-n scut.

S-adapostesc gandul cel greu,

Cand inima mi-o-ncearca,

O poarta peste timp si eu,

Nu sunt, nu sunt ca altadata.

Mangaie-mi gandul cand se zbate,

Sub greutatea ce-l zdrobeste,

Si-l poarta-n dimineti umblate,

In care visul mai traieste.

Sentimente curate-am ales,

Sa pun pic cu pic,

In viata care are sens,

Si n-are de pierdut nimic.

Am ales cuvinte,

Sadite-n inima curata,

Ce nu vor fi pierdute,

In vremea grabita si uitata.

Am ales ganduri si soapte,

Adapostite in nopti si zile,

In inima care se zbate,

Pentru-orice gand, orice zvacnire.

Eu pot sa spun, ca am ales,

Cand zorii vietii se arata,

Si viata-i plina, are sens,

E-o viata de mult asteptata.

Am baut din paharul fericirii,

Fericit-am fost?

Am baut din paharul dezamagirii,

Stiu, ca am baut fara vreun rost.

M-au amagit cuvintele desarte,

Si-aroma lor am savurat.

Si m-am pierdut candva departe,

Intr-o lume, care m-a uitat.

Si am trait,

Am trait pentru oameni,

Ce-n jurul meu s-au adapostit,

Doar in usoare vremuri.

Acum, beau paharul tristetii,

Este plin, plin cu varf,

Gandesc la anii vietii,

In care am trait si plang.

Am coborat stelele pe tine,

Si-am construit un nou cer.

Nu stiu daca asa-i mai bine,

Dar tu nu esti la fel.

Ti-am dat din culoarea curcubeului,

In petalele florilor te-am imbracat,

Dar ai luat chipul misterului,

Si-n umbra iar m-ai aruncat.

Credeam ca esti a mea minune,

Dar stelele-ai intunecat,

Si-ai vrut sa vin in a ta lume,

Sa fiu un intuneric minunat.

Voi diparea din nou,

Din calea pierzarii,

In care nu traiesc doar eu,

Traieste cu mine, fiinta intristarii.

Am crezut,

Ca pot sa zbor,

Dar aripile mi s-au rupt,

Si a crescut tristetea-n locul lor.

Am crezut, ca pot sa zbor,

Am crezut, ca ceru-l voi atinge,

Si ma voi face-un nor,

Pe cerul, ce-n infinit se-ntinde.

Am crezut ca viata,

Viata este-un zbor,

Intinzi linistit aripa,

Si poti atinge-usor un nor.

Dar viata este-un cantec trist,

Si-acum privesc un cer,

Ce larg, larg sta deschis,

S-adune ingerii in el.

Am inchis ochii,

Fiindca lacrimi au izvorat.

Am inchis ochii,

Sa nu mai visez urat.

Si-n inima plina de tristete,