Javier Salazar Calle - Sumalee. Povești Din Trakaul

Când am terminat, Kai-Mook i-a dat o pungă. Nu a vrut să-mi spune ce era. Nu m-a lăsat să plătesc și a insistat că era ziua ei drept ghid și se va ocupa de cheltuieli. I-am luat fața și uitându-mă la ea cu intensitate, i-am dat un sărut moale pe frunte în timp ce cu degetele i-am mângâiat tâmplele. Am observat cum a tremura când am făcut-o dar nu știam dacă de emoție sau de repulsie. Cel mai important lucru a fost că nu s-a tras. Un fior de emoție mi-a pătruns corpul la contactul cu pielea ei. În acel moment, am simțit o dorință aproape incontrolabilă să mă arunc și să o sărut, dar am reușit să mă abțin. Nu numai că îmi plăcea să fiu cu ea și mă simțeam foarte confortabil, dar mă excita excesiv.

Am ieșit. S-a dus direct la un mic parc din față și a dat punga unei femei care părea vagaboandă. Femeia a scos ceva din pungă și a văzut că era mâncare. Au vorbit puțin, ca și cum se cunoșteau de o viață întreagă și apoi ne-am continuat drumul.

─ Este o femeie cu probleme. O cunosc de când am mai venit să o văd pe Kai-Mook. Mereu îi dau mâncare caldă să mănânce bine în acea zi.

─ Nu numai frumoasă dar și bună. Continui să mă surprinzi.

Mi-am pus brațul peste umerii ei și am luat autobuzul spre parcul Coasta de Est în sud-estul insulei. Decisesem să schimbăm aerul și voiam să văd apă și acolo erau plaje, palmieri și mare. Un loc perfect pentru a o cunoaște pe Sumalee un pic mai mult.

Când am ajuns am intrat pe unul dintre drumurile care intrau în parc. Sumalee căzu pe gânduri o clipă, apoi mi-a spus.

─ Ști să patinezi?

Nu, n-am încercat niciodată. Am încercat când eram mic un pic cu skateboard-ul, dar nu aveam echilibru prea bun, așa că l-am abandonat repede.

─ Bine, atunci te voi învăța într-o altă zi. Și să mergi cu bicicleta?

─ Asta da, desigur.

─ Bine, închiriem biciclete să vedem parcul, vrei?

─ Perfect!

Zis și făcut. Ne-am îndreptat spre închirieri și, deși aveau biciclete tandem și căruțe cu acoperiș, ne-am decis la două roșii individuale pentru restul zilei. Era o activitate populară pentru că parcul era plin de oameni cu biciclete și patine. Era un culoar cu două sensuri marcate în mod clar. Sumalee îmi dădea informații în timp ce pedala relaxată.

─ Parcul este împărțit în diferite zone. În funcție de zonă poți face diverse lucruri. În Singapore sunt foarte organizați, o să îți dai seama.

─ Da, îmi dau seama.

─ Aici, pe dreapta este zona de grătar. Multe familii și grupuri de prieteni vin în special la sfârșit de săptămână. Există, de asemenea, multe restaurante și cafenele, dacă preferi să nu muncești. Pentru a le folosi, trebuie să le rezervi. Se poate face on-line.

─ După cum spuneai -am spus zâmbind- foarte organizat. Și aici?

─ Asta e zona de sporturi nautice. Se pot închiria caiace, face schi nautic, scufundări și multe altele. Îți place tipul ăsta de activități?

─ Da, le ador. Și ție?

─ Nu le-am încercat foarte mult, dar putem încerca împreună.

─ Cu siguranță! Eu le am în program de când am știut că vin.

─ Acum ne apropiem de zona unde te poți juca în nisip. Este foarte tipic ca oamenii să construiască castele. Uite!

Ne-am oprit un moment să vedem cum un grup de tineri termina de construit un templu de nisip de o dimensiune foarte mare. Avea aproape doi metri înălțime și patru metri lățime. Nici unul dintre noi a recunoscut clădirea, dar Sumalee mi-a spus că stilul era foarte similar cu templele din Angkor din Cambodgia. Mulți oameni făceau fotografii. Sumalee mi-a spus că o altă activitate tipică în parc erau fotografiile. Un alt lucru care abunda erau oamenii care alergau. Era ca Parcul Retiro din Madrid, dar aproape de două ori mai mare, cu mare și mai multe posibilități. Da, foarte organizat cu fiecare activitate în locul ei. Chiar prea artificial. Ne-am întors la biciclete și am continuat. Am trecut pe lângă o clădire cu logo-ul Burger King. Asta mi-a provocat un zâmbet ironic. Pe cât de departe unul crede că e de mediul lui își dă seama că presupusa „civilizație“ a ajuns înainte.

─ Sumalee, ce e asta? Camping?

─ Da, sunt câteva zone pentru camping. De asemenea, se pot rezerva online ... a spus râzând.

─ Nu mă îndoiesc, am spus, gândindu-mă cât de mult îmi plăcea sunetul râsului ei.

Am pedalat pentru câteva ore, acoperind cei cincisprezece kilometri de coastă oprindu-ne din când în când să-mi explice ceva, să ne odihnim sau oprindu-ne la un chioșc să bem ceva. Unul dintre ele vindea stridii cu un dolar, așa că am mâncat câteva fiecare. De băut, sfătuit de Sumalee, am comandat bere Tiger, care avea un tigru drept logo și era locală, de culoare aurie. Era ușoară și mi-a plăcut. Am închinat pentru multe zile ca asta.

Am văzut oameni pescuind pe docuri, familii, cupluri, prieteni la grătar, plaje lungi, cu lățimi care variau de la zece metri la doar câțiva palmieri și alți copaci, deși erau o mulțime de sticle de plastic împrăștiate, iar marea era mereu plină de cargouri mari. De asemenea parcul avea un patinoar cu obstacole, zone cu echipament de gimnastică, terenuri de volei, bănci acoperite pentru odihnă, drumuri înguste de pietre mari și plate pe unde se putea doar merge ... și multe hărți pentru a te putea orienta. Posibilitățile erau uimitoare, deși întreținerea și curățenia nu atât de bune cum mă așteptam. Sumalee mi-a spus că înainte fusese mai curat și că decăzuse în ultimul timp. M-a amuzant un semn care interzicea îndreptarea de lasere spre avioane. Avioanele treceau foarte jos, deoarece aeroportul Changi era aproape. O altă plângere era că locul era supraaglomerat, cu toate că ar trebui să țin cont de faptul că era duminică, zi cu număr maxim de persoane. În teorie, restul zilelor era mult mai liniștit.

Când am obosit, ne-am oprit la o zonă de plajă, unde nu era nimeni. Era târziu și oamenii plecau acasă. A doua zi era luni și trebuiau să lucreze. Ne-am descălțat și ne-am apropiat de țărm. Ne-am oprit unde valurile ne mângâiau ocazional picioare.

─ Apa din această zonă tinde să fie murdară, nu este recomandabil să faci baie, deși am văzut oameni în apă -a spus Sumalee. În orice caz, nu se permite înotul departe de țărm.

─ Murdară? Este ceva murdar în Singapore? Asta este o noutate. Deși plaja ar trebui curățată.

─ Da. Este din cauza navelor pe care le vedem acolo. Chiar și așa, uneori, vin aici, mă așez și mă pierd uitându-mă în albastrul mării. Știu că de cealaltă parte este țara mea, casa mea, mama mea.

M-am uitat la Sumalee. Pentru o clipă, a devenit melancolică și părea gata să plângă. Mi-am pus brațul peste umărul ei și am tras-o ușor spre mine.

─ Trebuie să-ți fie greu să fii atât de mult timp departe de ea mai ales că știi că are nevoie de tine. Trebuie să te gândești că totul este pentru ea și că odată plătită datoria, vei putea fi împreună cu ea pentru totdeauna și că ai fost tu cea care a salvat-o.

─ Da, când voi plăti datoria –a spus oftând. Chiar dacă asta înseamnă să iau decizii care nu îmi plac.

─ Ce decizii?

─ Ah! Nimic, nimic. Lucrurile mele.

Am rămas așa un timp îmbrățișați fără să spunem nimic. Aproape de noi se vedea un catamaran și câteva caiacuri galbene care se închiriază. Mai departe se vedeau vapoare de cargo, toate mari sau foarte mari. Presupun că deșeurile lor în apă sau pierderile de benzină erau de ajuns să murdărească apa oricât de mult ar îngriji și curăța.

Lumina soarelui începea să dispară. Începea să se întunece. Conform calendarului parcului era iluminat doar între 7:00 și 19:00. Curând era întuneric și trebuia să ne întoarcem, pentru că nu voiam să mergem cu bicicletele fără lumină.