Javier Salazar Calle - Sumalee. Povești Din Trakaul

─ Bună David! Voiam să te văd.

Pronunța „a“ ul din numele meu cu un amestec delicios de „a“ și „i“. Ceva de genul Daivid care suna ca muzica cerească.

─ Bună. Nici nu-ți poți imagina cât voiam și eu să te văd. Nu m-am putut gândi la nimic altceva de când ne-am spus la revedere noaptea trecută.

─ Glumești! Nu poate fi chiar așa.

─ Este, crede-mă, este. Ce îmi arăți astăzi? Sunt ca pe ghimpi.

─ Acesta este cartierul Geylang. Este printre cartierele din Singapore care a evoluat cel mai puțin și care menține bucătăria cea mai tradițională a zonei. Aici este piața tradițional asiatică Geylang Serai. Este plină de magazine de fructe și alte produse proaspete, aproape toate ale malaiezienilor. Duminica dimineață se umple de oameni și de zgomot, dar dacă vii devreme ai întreaga piață doar pentru tine -a spus entuziasmată. Îmi place să vin aproape în zori și să mă plimb printre tarabe cu forfota de preparare a comercianților și amestecul incredibil de fructe proaspete înainte să se umple cu oameni și să se estompează cu alte mirosuri. E ca mersul prin livezi. Îmi amintește de unele părți din țara mea.

Se vedea în expresia ei că într-adevăr se bucura de aceste plimbări.

─ Sună foarte bine. Sau poate că ești o vânzătoare bună. Haide! Arată-mi.

Am început să rătăcim printre aprozare pe străzile principalele și pe lorong, cum numeau în malaeză aleile laterale. Casele erau același stil ca cele din zona indiană, de două etaje și de culori diferite. Ne-am oprit din când în când și Sumalee îmi explica diferitele fructe tipice acestei zone: longan , albă în interior și care părea cartof pe afară, mango, pe care deja îl cunoșteam, mangostan , și mai dulce decât mango, și ceea ce mi-a atras atenția cel mai mult, durian , cu ace de culoare verzuie și de dimensiunea unui pepene mic. Când îl deschideai pe jumătate avea pulpa de culoare galbenă.

─ Ce e curios despre acest fruct -spuse Sumalee- are un miros foarte puternic, ceea ce face mâncarea lui interzisă în transportul public și hoteluri pentru a nu îi deranja pe cei din jur. Miroase! A spus punându-mi o bucată sub nas și forțându-mă să mă trag repede să scap de această plagă.

─ Mi-ai murdărit nasul.

─ O clipă –spuse Sumalee scoțând o batistă din buzunar și ștergându-mă cu atenție. Eu nu mă puteam abține să nu mă holbez la ea în timp ce o făcea. Gata, ceva se cutremurase în mine cu acel gest.

De asemenea erau multe standuri cu pește uscat, broaște, anghilele otrăvitoare. Tot ceea ce un occidental se putea aștepta de la o piață orientală.

Sumalee avea dreptate. Era o plimbare relaxantă, cu un amestec de arome dulci care te ducea cu gândul la câmp. Pe măsură ce a trecut timpul s-a umplut de oameni, foarte puțini dintre ei occidentali, și zgomotele și mirosurile s-au schimbat complet, pierzându-se tot farmecul inițial.

─ Ei bine, ce altceva mai putem face pe aici?

─ Depinde de ceea ce îți place. La sud este ceea ce se numește Red Light District din Singapore, ca cel din Amsterdam.

─ Nu, mulțumesc! Cu o femeie ca tine lângă mine nu cred că aș putea găsi ceva nici pe aproape, nici în Red Light District nici în întregul Singapore. Sigur nici în toată Asia.

Pentru o clipă s-a uitat la mine fără să spună nimic. Simțeam ca și cum îmi citea gândurile prin ochi. M-am temut pentru o clipă că am jignit-o, dar nu am spus nimic.

─ De asemenea, sunt multe temple și Villa Culturală Malaya. Un muzeu unde poți vedea lucrări, muzică tradițională și gusta preparate tipice.

─ Din moment ce suntem într-o zonă malaeză am putea merge să ascultăm muzică tradițională și să mâncăm ceva tipic, nu? Eu sunt un turist de carte. De fapt, am citit una pe drum aici.

─ Bine! Mergem acolo atunci.

Cu mâna ei dreaptă m-a luat de stânga și m-a smucit să o urmez. Pentru un moment i-am strâns mâna tare pentru a mă asigura că era acolo.

În câteva minute am ajuns la muzeu. Era un complex de mai multe clădiri joase cu acoperișuri ondulate, stil foarte oriental. În interior erau reprezentări ale obiectelor și a vagoanelor trase de boi tipic malaeze, mostre artizanale și tot felul de informații despre cultura și bucătăria lor. De asemenea, avea o casă tradițională care putea fi vizitată. Se vedea că îi plăcea să călătorească și să încerce lucruri noi, în afară de faptul că lucra în turism, pentru că se uita la tot cu curiozitatea tipică unui copil, minunându-se și entuziasmându-se de tot. Mie mi-a plăcut vizita, dar adevărul este că nu m-am bucurat la fel de mult ca ea pentru că eram concentrat doar la atingerea mâinii mele cu a ei și să mă uit fascinat la toate expresiile feței ei. Avea o față angelică. Îmi doream atât de mult să o sărut!

Când am terminat, mi-a spus că mă va duce să mănânc ceva tipic singaporean și m-am lăsat dus fără să spun un cuvânt. În loc de a intra pe ușa din față m-a dus pe aleea din spate și a bătut la ușa bucătăriei. Am fost intrigat. A deschis ușa un burtos, cu un șorț murdar țipând furios, dar când a văzut-o pe Sumalee, a tăcut și a intrat, închizând ușa cu o lovitură puternică. Un minut mai târziu, s-a redeschis ușa și a apărut o fată foarte mică, care, de asemenea, părea tai, care a sărit în brațele lui Sumalee și a îmbrățișat-o. Au început să vorbească în tai apoi Sumalee mi-a făcut un semn să mă apropii.

─ El este David. David, ea este prietena mea Kai-Mookde care ți-am spus noaptea trecută. De asemenea, este tailandeză și lucrează în acest restaurant. Ne va pregăti mâncarea.

─ Încântat. Nu îți face griji, Sumalee nu mi-a spus nimic rău despre tine –am spus zâmbind.

─ La fel. Intra să alegeți pentru Swikee –engleza ei nu era prea bună.

─ Să aleg pentru ce? M-am uitat la Sumalee.

─ Intră și o să vezi.

Am urmat-o în bucătărie și m-au dus într-un loc unde era un castron uriaș, cu capac. Kai-Mook l-a ridicat și înăuntru era o duzină de broaște care săreau încercând să scape din închisoarea de plastic.

─ Broaște? Am exclamat uitându-mă la Sumalee.

─ Da, sunt considerate o delicatesă tipică aici. Pregătesc o supă de broaște delicioasă, Swikee.

─ Dacă spui tu... Adevărul este că nu le-am mâncat niciodată.

Am fost un pic ezitant, dar nu am vrut să par prea pretențios, aşa că am ales broaștele pe care le-am vrut, care păreau mai frumoase dacă era posibil, și m-am așezat la masa la care ni s-a spus să aștept mâncarea în timp ce vorbeam cu Sumalee despre ce vom face după. La scurt timp a apărut Kai-Mook cu o oală în mână. Când a deschis-o și ne-a servit supa de broască trebuie să recunosc faptul că avea un aspect foarte apetisant. Cu fâșii de ardei roșu, ceva care semăna cu coriandru, chili şi încă ceva care nu am fost în măsură să identific.

Am început să o mănânc cu un pic de teamă, dar odată ce am luat prima înghițitură toate temerile mele au dispărut. Era delicioasă! Am devorat bucata de broască cu lăcomie. Am ridicat capul și am văzut cum Sumalee mă privea amuzată.

─ E delicioasă, nu?

─ Trebuie să recunosc, este un lux. Trebuie să-mi aduc prietenii aici. O să fie impresionați.

─ Am știut că o să-ți placă. Bucătarul acestui restaurant pregătește cea mai delicioasă supă de broască în tot orașul. Dacă vii cu ei întreabă de Kai-Mook și veți primi tratamentul special al casei. Acum te cunoaște și te va trata ca și cum aș fi eu.

M-am uitat în ochii ei și am suspinat. Nu știam ce nebunie făceam, dar mă voi lansa și îi voi spune ce începeam să simt, când Kai-Mook a întrerupt să ne întrebe cum era supa. I-am spus același lucru ca și lui Sumalee, că era delicioasă și a plecat fericită în bucătărie. Restul mâncării a fost, de asemenea, feluri de mâncare pe care nu le știam, foarte gustoase, dar nici unul ca supa. Am râs tot timpul și ne-am spus povești distractive din călătoriile noastre.