Amy Blankenship - Lucruri Periculoase

Michael s-a plimbat în jurul statuii care marca locul de odihnă al lui Syn în interiorul mausoleului. Știa că Syn era adânc dedesubt. Vorbea cu mormântul gol, auzându-și cuvintele formând un ecou în jurul lui... uneori în șoapte și alteori în strigăte asurzitoare.

Lupta cu Damon îl înnebunea, nu intenționase niciodată să meargă așa de departe. Nici măcar nu era sigur că vreunul dintre ei o iubea cu adevărat pe fată. El simți că inima lui îi sărea din piept din cauza durerii pe care i-o provocase fratele său... și Katie. Nu știa dacă Syn asculta, dar era suficient ca cel puțin să spună și altcuiva adevărul.

Ochii statuii se mișcară privindu-l. Era întocmai imaginea lui Syn, dar fără culoare. Flacăra lumânărilor aprinse în jurul lui pâlpâia și scădea dar apoi se întețea din nou, în timp ce statuia se mișca. Cuvintele șoptite răsunau de la pământ într-o limbă uitată de demult.

Tăcerea ce urmă era ca un tunet liniștitor, iar Michael știa că Syn îl iertase chiar dacă Damon nu o făcuse. Își frecă palmele peste brațe, încercând să-și alunge frisoanele. Syn era un om al magiei și Michael se întrebă ce vrajă se târâse adânc în el.

Se ridică și se grăbi să iasă din catacombe și din mausoleu, doar pentru a-l găsi pe Damon stând acolo și așteptând. Din nou, s-a auzit un schimb de cuvinte ușoare care transmiteau emoții, dar nu dură mult până să se încălzească. Michael voia doar ca totul să se termine... a vrut să-și îmbrățișeze fratele și să o ia de la început.

Damon a înțeles greșit declarația sa și înainte ca Michael să-l oprească, scoase un țăruș din lemn din interiorul sacoului său. Michael simți cum lemnul îi pătrunde inima și căzu în genunchi. Uitându-se în sus la Damon, și-a deschis gura ca să spună ceva, dar tot ce a putut să iasă fu un gâlgâit.

Michael a căzut pe o parte, simțind că sângele i se oprește în vene și se transformă în cenușă, în timp ce privirea lui devenea încet neagră.

Cu lacrimi în ochi, Damon s-a împiedicat și a căzut știind că era acum blestemat. Vocea lui Syn începu să-i răsune în minte, făcându-l să strige. El și-a luat capul în mâini și s-a aplecat în încercarea de a face să tacă acea voce, dar pe Syn nu puteai să-l aduci la tăcere.

În acel moment totul din interiorul lui Michael a revenit la viață cu dorință de răzbunare. Simțind durerea îngrozitoare a străpungerii din piept, care încă-l ucidea, el s-a întins și și-a scos lemnul din inima lui. Durea la fel de tare la ieșire pe cât a durut la intrare.

− Damon! a strigat Michael pe când se lupta să stea în picioare și-l căuta pe fratele său. Merita fiecare gram de durere pentru ca să vezi privirea de pe fața lui Damon când și-a dat seama că Michael era în viață.

Michael a lăsat să-i alunece țărușul însângerat pe lângă mânecă și, într-o clipă, l-a înjunghiat pe Damon. − Simte asta frate!, strigă el pe când îi întorcea favoarea. O parte din el era îndurerată de moarte să facă asta, dar cumva trebuiau să se oprească odată.

Când Damon a înviat, Michael s-a așezat pe pământ pentru a încerca să-și tragă respirația. Michael înțelese ce făcuse Syn... ce au însemnat cuvintele din aerul catacombelor. Era o vrajă pe care numai Syn o putea face și era imposibil ca Michael și Damon să se omoare unul pe celălalt... poate chiar imposibil să moară oricum. Da, puteau să se omoare unul pe celălalt... dar își făceau doar rău.

Au murit de mai multe ori după acea noapte, mereu de propriile lor mâini. Michael în cele din urmă a renunțat și a venit acasă, lăsându-și fratele de cealaltă parte a pământului. Știa că era inutil să încerce să ajungă la sufletul fratelui său și deși inima îi țipa că totul nu era pierdut, Michael era încă nesigur.

Kane și-a ținut intenționat gura închisă pe când Michael a ieșit din amintirea coșmarului. A clipit întrebându-se dacă dacă intruziunea atât de adâncă în mintea lui Michael l-ar fi făcut să retrăiască atât de clar acele amintiri. Dacă era așa... atunci i-a părut rău imediat ce mirosi sarea din aer. El a dispărut chiar înainte ca Michael să se întoarcă să privească crucea chiar când soarele începu să se ridice.

*****

Alicia puse mai mult ruj, încercând să scape de fața nevinovată care o privea înapoi din oglindă. Era supărată, nu pe Kane pentru că i-a luat cartea de vrăji... la urma urmei, era cartea lui Kane. Dar era supărată pe toți ceilalți pentru că o tratau ca pe un copil. Locuia la un club de noapte, pentru Dumnezeu.

Poate că a crescut departe la internat, dar asta nu era o grădiniță. Era, totuși, o panteră și ar fi putut avea grijă de ea însăși. Din cauza regulilor stricte și a ochilor atenți ai profesorilor, Alicia a dobândit arta de a se strecura pentru a-și câștiga libertatea. Partea ei animalică nu agrea niciodată să fie într-o cușcă.

Acum că era acasă și că familia ei avea nevoie de protecție, nu era corect ca toți să facă corp comun și să o lase pe ea deoparte. Dacă Micah ar fi fost aici, i-ar fi înțeles nevoile și oricât de protector ar fi fost nu ar fi încercat niciodată să-i ia libertatea. Asta era cu siguranță ceea ce aprecia ea la Kane... i-a ținut partea astăzi ca și cum ar fi înțeles prin ce trece.

Aici se punea problema cea mai mare. Micah lipsea și ea dorea vezi bine să-l găsească chiar dacă ar fi trebuit să se înfrunte cu fiecare persoană paranormală din oraș ca să o facă... începând cu vampirii și vârcolacii.

Se încruntă la ea însăși în oglindă, știind că a greșit totul încercând să folosească o vrajă în cimitir. Până în acel moment, nu și-a dat seama că erau două feluri de vampiri complet diferite.

În timpul scurtelor vizite acasă, nu l-a întâlnit niciodată pe Michael sau de fapt pe vreun alt vampir, iar singurul care venise să o viziteze la școală în mod regulat fusese Micah. Obișnuia să vină la școală și să-i semneze ieșirea pentru weekend-uri și vacanțe. În timpul acelor vizite se îndreptau spre pădure unde el a învățat-o să lupte cu și fără arme.

Când nu se antrenau, se transformau și fugeau, bucurându-se de libertate. Din cauza lui Micah, era mai deșteaptă, mai rapidă și mai puternică decât majoritatea shifterilor de sex feminin. Micah a fost întotdeauna eroul ei și el era singurul din familie care nu credea că să fii fată ar fi fost vreun handicap.

Își amintea încă de prima dată când Micah o scosese din școală pentru weekend. Se urcaseră în păduri și și-au ridicat o tabără apoi Micah i-a spus că vor merge să alerge. Alicia nu a avut niciodată o astfel de ocazie și a fost atât de entuziasmată că atunci când s-a transformat, a plecat la viteză maximă și a făcut trei ture complete în jurul taberei.