Amy Blankenship - Lucruri Periculoase

− Nu trebuie să mergem după el, i-a spus Chad. − Vom face un plan și apoi vom răspândi informația că ești sub protecția lui Wilder. Când va face o mișcare... îl vom lua.

− Cred că asta ar putea fi ceva în afara legii, îl corectă Trevor. – Țineți-o pe Jewel ascunsă pentru încă câteva zile și lăsați-mă pe mine și Zackary să ne asigurăm că FBI-ul nu va intra în schemă și nu va transforma totul într-o grămadă de rahat.

− De ce ar interveni? întrebă Kat. – Că doar faceți parte din organizația paranormală... nu sunteți mai presus de FBI?

− Doar în anumite zone, răspunse Trevor. − Cea mai mare parte a FBI nu are nici un indiciu ca noi existăm. La naiba, nici măcar președintele Statelor Unite nu știe despre noi. Lucrăm mult deasupra capului lor și pentru asta trebuie să avem dovezi că se întâmplă ceva paranormal.

− Asta înseamnă că cel puțin o parte din guvern știe despre noi? a întrebat Nick fără să-i placă senzația de disconfort care însoțea această știre.

Trevor clătină din cap: − Nu în mod specific despre fiecare dintre voi... dar ei sunt conștienți de cei mai... neobișnuiți. Sunteți protejați la fel ca și oamenii... poate chiar mai mult și cu mai multe reguli tolerante și de un guvern mic dar puternic în interior și peste guvern. Se scărpină pe cap în speranța că toată lumea va digera această versiune vagă a adevărului.

− Mă îngrijorează faptul că FBI-ul ar putea săpa mai mult și va descoperi prea târziu că au de-a face cu vârcolaci, nu cu oameni, Chad se încruntă când înțelese și nu-i plăcea ceea ce Trevor tocmai spusese. Trebuia să înțeleagă că paranormalii avea mai multe drepturi decât oamenii? Poate că era puțin părtinitor, dar era unul dintre acei oameni.

Trevor clătină din cap: − Mulțimea nu se va înfuria și va ataca FBI-ul. În plus, dacă lumea ar afla despre vârcolaci, vor fi următorii în vizor pentru a deveni specie dispărută și vârcolacii știu asta. Ultima dată când s-au lăsat descoperiți, au fost vânați până aproape de dispariție.

− Lasă-mă să dau câteva telefoane să văd dacă avem jurisdicție deplină asupra cazului Valachi, s-a oferit Zackary. − Dacă avem, atunci suntem liberi să recrutăm pe oricine credem că e calificat. El a aruncat o privire asupra grupului știind că va include pe aproape toată lumea din cameră și le va acorda imunitate, indiferent de modul în care se vor derula lucrurile.

− Știe cineva ce conducea Micah în ziua în care a dispărut? a întrebat Chad. − Pot verifica de la mașina mea de patrulare și să pun un ordin de urmărire pentru vehicul.

− Motocicleta, spuse Alicia, apoi ochii i se lărgiră, în timp ce își aminti că îi spunea lui Warren că va merge cu aceeași motocicletă în furtuna de seara trecută. Uitându-se la el, îi reveni respirația când acesta îi făcu simplu un semn din ochi.

Nick concluzionă: − Sunt cu totul de acord să stăm departe de Misery, dar vampirii se înmulțesc pentru ea și nu putem lăsa să se întâmple asta.

− Toată lumea se ocupă de controlul dăunătorilor, a fost de acord Warren.

− Sper că nu toată lumea, Trevor se uită spre Envy.

Zackary păși în mod discret în fața lui Trevor, pentru a bloca căutătura arzătoare pe care Devon i-o aruncă prietenului său. − Cred că e timpul să apelăm la câteva favoruri și să ajutăm și mai mult echipa în acest domeniu.

− Vrei să spui că mai sunt și alții ca tine în jur? întrebă Steven.

Zachary își înfipse mâinile în buzunare și își înclină ușor capul. Luminile reflectau strălucirea moale din părul lui blond, spiralat, în timp ce zâmbi: − Îmi pare rău că te dezamăgesc, dar există doar unul ca mine. Am vrut să mă clonez, dar liderul furios de aici nu m-a lăsat, a terminat el fraza arătând cu degetul mare la Trevor.

− Terminați dracu' odată și dați telefoanele alea, strigă Trevor. − Dacă ar mai fi fost un altul ca tine, Angelica l-ar fi ucis doar pentru a putea spune că în cele din urmă a reușit.

Expresia lui Zachary luase un aer de superioritate. – Oooo, ca să fiu călcat în picioare de acei minunați bocanci Doc Martin, pe care-i ascunde în dulap.

Trevor a făcut un pas agitat spre coechipierul său, iar Zachary alergă imediat în zona barului pentru a se ascunde în spatele lui Kane.

− E vreun motiv pentru care mă folosești ca scut? întrebă Kane.

− Da, exclamă Zachary. – Lasă-mă un minut și mă voi gândi la ceva.

Kane rânji: − Dă-mi un minut să mă duc acasă să-mi găsesc bocancii Doc Martin.

Zachary se întoarse de la Kane, cu mâinile ridicate. − Bine, gata, sunt cuminte.

− Zachary! strigă Trevor.

− Bine, bine, spuse Zachary și își scoase telefonul mobil. – Hă hă, sunt înconjurat de oameni fără simțul umorului... Angelica o să iubească ceata asta.

Kane se aplecă peste cruce la câțiva metri în spatele lui Michael și se uită înspre oraș, întrebându-se unde se ascunde Misery sau dacă măcar mai era în oraș. Avea o lume întreagă de terorizat, dar karma era o nesimțită și la fel îi erau și instinctele care îi spuneau că ea nu era prea departe.

Se strâmbă imaginându-și că ea se plimbă pe trotuar ca un cadavru în putrefacție, apoi își înăbuși un tremurat la imaginea fetiței ciudate și hotărî că cadavrul era mai puțin înfiorător. De-a lungul secolelor, a mai văzut momente când vampirii adulți au transformat copii.

Ceea ce mulți dintre aceștia nu au învățat niciodată era că copiii erau adesea mai cruzi decât părinții lor adulți și că au murit de mâna adultului sau copilul l-a omorât pe cei care l-a transformat. A trebuit să recunoască faptul că femeia care a scris cărțile cu vampiri avea o idee corectă.

Spera că oricine era expertul în demoni menționat de Trevor știa ce făcea, dar se îndoia.

Amintirea demonului era ceea ce l-a îndemnat să-l păzească pe Michael... asta și că-l va împiedica s-o urmărească pe Tabatha acum că ea se întoarse în oraș. Era nevoie de o mare cantitate de voință pentru a nu face acest lucru. Doar faptul de a fi în aceeași cameră cu ea era o durere fizică... durere pe care știa că nu ar fi putut s-o ascundă prea mult timp dacă ar fi rămas. Ochii lui s-au întors din nou la prietenul său și s-a aplecat mai mult pe cruce.

A trebuit să recunoască că dacă voiai să fii singur și să fii încă înconjurat de oameni, acoperișul celei mai mari biserici din oraș era un loc interesant de unde să faci asta.

În mod ciudat, știa că Michael nu a venit aici pentru liniște și pace. Vampirul a venit aici să se îngrijoreze și să cugete. Nu conta că erau în libertate, deoarece Kane avea sentimentul că dacă Misery dorea să-i găsească, atunci cei patru pereți nu i-ar fi salvat. Nu s-a mai ascuns niciodată de vreun inamic și nu avea de gând să înceapă acum. Evident, Michael simțea la fel.