J. Rowling: Harry Potter și prizonierul din Azkaban

— Nu te strâmba la mine! strigă Mătuşa Marge. Văd că nu s-a schimbat nimic în purtările tale, de când am fost ultima dată aici!

Sorbi o gură de ceai, după care îşi şterse mustaţa şi întrebă:

— Şi unde l-ai trimis la şcoală, Vernon?

— La St. Brutus, se grăbi Unchiul Vernon să răspundă. E un institut foarte bun pentru cazurile disperate…

— Aha, aprobă Mătuşa Marge. Şi folosesc bastonul la institutul ăsta?

— Păi…

Unchiul Vernon făcu apoi un semn scurt, pe la spatele Mătuşii Marge.

— Da, zise Harry, cu multă convingere.

Şi, ca să facă lucrurile cum trebuie, adăugă repede:

— Aproape tot timpul!

— Excelent! aprobă Mătuşa Marge, fericită. Eu nu sunt de acord cu aiurelile astea, cum că bătaia ar trebui interzisă. E meritată din plin în nouăzeci şi nouă de cazuri din o sută! Şi te-a bătut des?

— O, da, făcu Harry, nici nu mai ştiu de câte ori! Mătuşa Marge privi pe sub sprâncene.

— Mie tot nu-mi place tonul cu care îmi vorbeşti, zise ea, bănuitoare. Dacă spui asta atât de liniştit, înseamnă că nu te-au altoit cum trebuie! Petunia, dacă aş fi. În locul tău, eu aş scrie la şcoală şi le-aş recomanda să fie mai severi!

Poate fiindcă se temea că Harry o să uite de înţelegerea dintre ei, Unchiul Vernon schimbă brusc subiectul.

— Ai auzit la ştirile de dimineaţă despre prizonierul evadat, Marge? întrebă el.

Mătuşa Marge începea să se simtă ca acasă. Harry nu se putu abţine să se gândească la felul în care ar decurge viaţa lui, dacă ea nu ar fi venit în vizită. Unchiul Vernon şi Mătuşa Petunia îl încurajau mai tot timpul să stea cât mai la o parte din calea lor, iar Harry profita din plin de lucrul acesta. Mătuşa Marge însă ar fi dorit să-l ţină sub supraveghere mereu şi să-l bombardeze cu răutăţi şi sfaturi de bună purtare. Simţea o plăcere deosebită să-l compare pe Harry cu dragul ei Dudley, căruia îi dădea o mulţime de cadouri, privindu-l cu reproş pe Harry, ca şi cum s-ar fi mirat că băiatul nu avea şi el un cadou pentru Dudlicuţ. Sublinia foarte des anumite aspecte din înfăţişarea sau purtarea lui Harry, care, după părerea ei, îl făceau atât de neplăcut în ochii celor din jur.

— Nu trebuie să te învinovăţeşti pe tine, Vernon, pentru ce a ieşit din băiatul ăsta, zise ea la masă, în a treia zi a şederii ei la familia Dursley. Dacă e ceva putred pe dinăuntru, n-ai ce să-i faci!

Harry încercă să se concentreze asupra mâncării din farfurie, dar simţea cum îi ard obrajii de mânie. „Gândeşte-te la Hogsmeade”, încerca el să se calmeze. „Nu zice nimic, nu ridica tonul…”

Mătuşa Marge se întinse după paharul ei cu vin.

— Este una dintre regulile de bază la dresarea câinilor, spuse ea. Dacă e ceva în neregulă cu căţeaua, atunci puiul…

În acel moment, paharul din mâna Mătuşii Marge se făcu ţăndări. O mulţime de cioburi se împrăştiară peste tot, făcând-o pe Mătuşa Marge să scuipe şi să închidă ochii.

— Marge! strigă Mătuşa Petunia. Ai păţit ceva?

— Nu te îngrijora, dragă, zise Mătuşa Marge. Probabil că l-am strâns prea tare. Aşa mi s-a întâmplat şi acasă la Colonelul Fubster, zilele trecute. Nu-ţi face probleme, doar ştii cât de puternică sunt…

Dar Mătuşa Petunia şi Unchiul Vernon îl priveau deja, bănuitori, pe Harry, care se gândi că ar fi mai prudent să se scoale de la masă cât mai repede. Aşa şi făcu, deşi încă nu se servise desertul.

Ajuns în hol, se sprijini de perete şi respiră adânc. De multă vreme nu-şi mai pierduse controlul, ca să facă lucrurile să explodeze. Nu trebuia să se mai întâmple aşa ceva. Învoirea pentru Hogsmeade era tot ce conta, iar dacă se mai întâmplau astfel de lucruri ar fi avut probleme serioase cu Ministerul Magiei.

Harry nu avea încă vârsta corespunzătoare şi i se interzicea să facă vrăji în afara şcolii. Şi nu era la prima abatere. Numai vara trecută i se atrăsese atenţia că, dacă mai face vrăji în casa din Aleea Boschetelor, de la numărul patru, Ministerul Magiei îl va expulza de la Hogwarts, Academia de Magie, Farmece şi Vrăjitorii.

Harry auzi scaunele la bucătărie şi ştiu că terminaseră masa, aşa că se grăbi să se ducă în camera lui.

Harry îşi petrecu următoarele zile, chinuindu-se să se gândească la „Trusa pentru îngrijirea cozilor de mătură”, ori de câte ori Mătuşa Marge se lega de el. Acest lucru îi era de mare ajutor, deşi probabil că avea o privire absentă, care o făcea pe Mătuşa Marge să declare că băiatul nu era în toate minţile, fără nici o discuţie.

În cele din urmă, Slavă Domnului, veni şi ultima zi a vizitei Mătuşii Marge. Mătuşa Petunia găti un prânz pe cinste, iar Unchiul Vernon destupă mai multe sticle de vin. Trecuseră deja de supă şi de somonul afumat, fără ca nimeni să facă vreo referire la defectele lui Harry. În timpul desertului, Unchiul Vernon îi plictisi pe toţi cu o tiradă despre serviciul lui, la „Grunnings”, compania de fabricat burghie.

După aceea, Mătuşa Petunia servi cafeaua, iar Unchiul Vernon aduse o sticlă de coniac.

— Marge, nu vrei şi tu un păhărel? întrebă el.

Mătuşa Marge băuse deja o groază de vin. Faţa îi era şi mai roşie ca de obicei.

— Da, unul mic, chicoti ea. Puţin mai mult, te rog… Aşa, încă puţin… Bravo!

Dudley înfuleca a patra bucată de plăcintă. Mătuşa Petunia îşi sorbea cafeaua cu degetul mic ridicat puţin. Harry ar fi dat orice să se facă nevăzut în camera lui, dar întâlni privirea cruntă a Unchiului Vernon şi înţelese că trebuia să mai suporte.

— Ah, ce bun! făcu Mătuşa Marge, plescăind zgomotos, în timp ce lăsa pe masă paharul gol. Te-ai întrecut pe tine, Petunia! Eu, cu doisprezece câini, n-am timp de aşa o masă. Îmi pregătesc ceva rapid şi gata!

Îi veni să râgâie şi o făcu, mângâindu-şi stomacul umflat.

— Scuze! Ah, cât îmi place să văd un copil sănătos şi cu poftă de mâncare, zise ea admirativ, privindu-l drăgăstos pe Dudley. O să ajungi un bărbat pe cinste, Dudlicuţ, ca tatăl tău! Vernon, mai pune-mi puţin coniac, te rog!

— Pe când ăsta…

Şi Mătuşa Marge făcu un semn spre Harry, care îşi simţi stomacul tresăltând. „Trusa!” se gândi el repede.

— Şi ce privire are! continuă Mătuşa Marge. Ascunsă şi rea! Şi la câini poţi observa lucrul acesta uneori. L-am pus pe Colonelul Fubster să-l înece pe unul, anul trecut. Tare era rău şi neam prost!

Harry se străduia să-şi amintească ce scria pe pagina doisprezece a manualului „Întreţine-ţi tu singur mătura” , la capitolul „Vrăji pentru a trata măturile încăpăţânate”.

— E chestie de moştenire, aşa cum vă spuneam zilele trecute. Neamul prost, tot neam prost rămâne! Nu că aş avea ceva cu familia voastră, zise ea şi o mângâie afectuos pe braţ pe Mătuşa Petunia, dar sora ta a fost oaia neagră a familiei. Se întâmplă şi în cele mai bune familii. S-a mai şi încurcat cu un derbedeu şi iată rezultatul în faţa noastră!

Harry se holba în farfurie, dar ceva ciudat îi suna în urechi. „Apucaţi mătura strâns de coadă şi…”, mai încercă el în gând, dar îi fu imposibil să-şi mai amintească ce urma. Vocea Mătuşii Marge îi sfredelea creierii, ca şi cum ar fi fost unul dintre burghiele Unchiului Vernon.

— Şi Potter ăsta, nu mi-aţi zis niciodată cu ce se ocupa, continuă ea şi îşi mai turnă coniac în pahar (şi pe faţa de masă!), spre groaza Mătuşii Petunia şi a Unchiului Vernon, care erau cât se poate de crispaţi.