J. Rowling: Harry Potter și prizonierul din Azkaban

Elevii din anul III pot vizita satul Hogsmeade , la fiecare sfârşit de săptămână . Vă rugăm să veniţi cu formularul inclus semnat de părintele sau tutorele dumneavoastră . În plic , găsiţi şi o listă cu cărţile pentru anul viitor .

Cu salutări ,

Harry scoase permisul pentru Hogsmeade şi îl privi, fără să mai zâmbească. Ar fi fost minunat să poată merge şi el la Hogsmeade, împreună cu colegii lui. Ştia că era un sat locuit numai de vrăjitori şi vrăjitoare, dar nu pusese niciodată piciorul acolo. Dar cum ar putea să-i convingă pe Unchiul Vernon şi pe Mătuşa Petunia să semneze formularul?

Privi ceasul deşteptător. Se făcuse două dimineaţa.

Gândindu-se că se va ocupa de permisul pentru Hogsmeade a doua zi, când se va trezi, Harry se băgă la loc în pat, neuitând să bifeze o altă zi de pe tabelul pe care şi-l făcuse, numărând cu nerăbdare zilele care mai rămăseseră până la întoarcerea sa la Hogwarts. Apoi îşi scoase ochelarii şi se întinse în pat, cu ochii deschişi, cu faţa către cele trei felicitări aniversare.

Deşi complet neobişnuit pentru el, în acel moment Harry Potter se simţea la fel ca toţi ceilalţi: bucuros pentru prima dată în viaţă că era ziua lui!

Dimineaţa următoare, când coborî la micul dejun, Harry îi găsi pe cei trei Dursley deja aşezaţi în jurul mesei de bucătărie. Se uitau la un televizor nou-nouţ, un cadou de bun-venit-în-vacanţa-de-vară pentru Dudley, care făcuse mare zarvă şi se plânsese agasant de lungul drum dintre frigider şi televizorul din sufragerie. Dudley îşi petrecuse cea mai mare parte a vacanţei în bucătărie, cu ochii lui mici, ca de porc, aţintiţi pe ecranul televizorului şi cu cele cinci bărbii tremurându-i în timp ce mânca non-stop.

Harry se aşeză între Dudley şi Unchiul Vernon, un bărbat masiv, aproape fără gât şi cu o mustaţă stufoasă. Departe de a-i ura „La Mulţi Ani” lui Harry, nici unul dintre membrii familiei Dursley nu dădu nici un semn că ar fi observat că Harry intrase în bucătărie. Harry era însă mult prea obişnuit cu purtarea lor, pentru a-i mai păsa. Îşi luă o bucată de pâine prăjită şi apoi ridică privirea către crainicul de la televizor, care era la mijlocul unei relatări despre evadarea unui puşcăriaş.

— … oamenii sunt avertizaţi că Black este înarmat şi extrem de periculos . A fost instalată o linie specială , la care se poate raporta imediat orice informaţie despre Black .

— Nu era nevoie să ne mai spună că e un răufăcător! răcni Unchiul Vernon, holbându-se la prizonier, pe deasupra ziarului. Uitaţi-vă în ce hal e, parazit împuţit! Ce păr slinos!

Aruncă o privire răutăcioasă către Harry, al cărui păr ciufulit a constituit întotdeauna o sursă de enervare pentru Unchiul Vernon. Însă, în comparaţie cu omul de la televizor, a cărui faţă suptă era înconjurată de o încâlceală până la cot, Harry se simţi într-adevăr foarte îngrijit pieptănat.

Crainicul reapăruse.

— Ministrul Agriculturii şi Pescuitului va anunţa astăzi …

— Stai aşa! răcni Unchiul Vernon, holbându-se furios la crainic. Nu ne-ai spus de unde a evadat! La ce ajută asta? Smintitu' ar putea fi chiar acum pe strada noastră!

Mătuşa Petunia, osoasă şi cu o faţă ca de cal, se întoarse rapid şi se uită imediat pe fereastra de la bucătărie. Harry ştia că Mătuşa Petunia ar fi fost pur şi simplu înnebunită de fericire să fie ea cea care sună la linia specială. Era cea mai băgăcioasă femeie din lume şi îşi petrecuse cea mai mare parte din viaţă spionându-şi vecinii, plictisitor de paşnici.

— Când or să înveţe, zise Unchiul Vernon, bătând cu pumnul său mare şi vineţiu în masă, că numai spânzurătoarea îi poate potoli pe oamenii ăştia?

— Foarte adevărat, zise Mătuşa Petunia, care se mai uita încă în curtea vecinilor.

Unchiul Vernon îşi goli ceaşca de ceai, se uită la ceas şi adăugă:

— Ar fi bine să plec cât mai repede, Petunia, trenul lui Marge vine la zece.

Harry, care era cu gândul la „Trusa pentru întreţinerea cozilor de mătură”, fu readus cu picioarele pe pământ, ca şi cum ar fi căzut brusc, cu o bufnitură puternică.

— Mătuşa Marge? spuse Harry pe nerăsuflate. Vi-Vine aici? Mătuşa Marge era sora Unchiului Vernon. Deşi nu era rudă de sânge cu Harry (a cărui mamă fusese sora Mătuşii Petunia), băiatul fusese obligat să-i spună „mătuşă”, de când se ştia. Mătuşa Marge trăia la ţară, într-o casă cu o curte mare, unde creştea buldogi. Rareori venea în casa de pe Aleea Boschetelor, pentru că nu se putea dezlipi de preţioşii ei câini, însă fiecare vizită a ei rămânea întipărită dureros în mintea lui Harry.

La petrecerea dată când Dudley împlinise cinci ani, Mătuşa Marge îl pocnise pe Harry în fluierul piciorului pentru ca acesta să nu-i mai bată nepotul la jocul pe care îl jucau cei doi copii. Câţiva ani mai târziu, apăruse de Crăciun cu un robot computerizat pentru Dudley şi o cutie de biscuiţi pentru câine, pe care i-o dăduse lui Harry. Cu ocazia ultimei sale vizite, cu un an înainte de a începe cursurile la Hogwarts, Harry îl călcase din greşeală pe labă pe câinele ei preferat. Spintecătorul, căci aşa îl chema pe câine, îl alergase pe Harry prin toată grădina, forţându-l să se urce într-un pom, iar Mătuşa Marge a refuzat să-l îndepărteze pe câine de copac, până după miezul nopţii. Amintirea acestui incident încă mai aducea lacrimi de râs în ochii lui Dudley.

— Marge va rămâne aici timp de o săptămână, se răţoi Unchiul Vernon, şi dacă tot suntem la subiectul ăsta — îndreptă ameninţător un deget gras către Harry — trebuie să lămurim nişte lucruri înainte să o luăm de la gară!

Dudley rânji şi îşi dezlipi privirea de pe televizor. Momentele în care Unchiul Vernon îl chinuia pe Harry erau cele mai distractive pentru Dudley.

— În primul rând, mârâi Unchiul Vernon, să ai grijă să foloseşti o limbă civilizată, când vorbeşti cu Mătuşa Marge.

— Bine, zise Harry cu amărăciune, dacă va face şi ea la fel când vorbeşte cu mine.

— În al doilea rând, zise Unchiul Vernon, purtându-se de parcă nici nu auzise răspunsul lui Harry, având în vedere că Marge nu ştie nimic despre anormalitatea ta, nu vreau nici un fel de… chestii de-ale tale, cât stă aici. Să te porţi frumos, ai înţeles?

— Dacă se va purta şi ea, spuse Harry printre dinţi.

— Şi în al treilea rând, zise Unchiul Vernon, ochii săi mici şi răi fiind acum doar două cute pe faţa sa mare şi congestionată, i-am spus lui Marge că te duci la „Sf. Brutus”, şcoala de corecţie pentru delincvenţi incurabili.

— Cum? strigă Harry.

— Si vei susţine şi tu această poveste, băiete, sau o să ai mari probleme! răcni Unchiul Vernon.

Harry rămase acolo, palid şi înfuriat, privindu-l pe Unchiul Vernon, abia venindu-i să îşi creadă urechilor. Mătuşa Marge, în vizită o săptămână întreagă … Era cel mai groaznic cadou de ziua lui, pe care i-l făcuse familia Dursley vreodată, chiar dacă punea la socoteală şi perechea de şosete vechi ale Unchiului Vernon.

— Ei bine, Petunia, zise Unchiul Vernon, ridicându-se greoi, mă duc la gară. Vrei să vii cu mine, Dudlicuţ?

— Nu, zise Dudley, a cărui atenţie se reîndreptase asupra televizorului, acum că Unchiul Vernon terminase cu ameninţările la adresa lui Harry.