George Martin: Urzeala tronurilor

— Drogo este atât de bogat, încât până şi sclavii lui poartă gulere aurite. În khalasar -ul lui călăresc o sută de mii de oameni, iar palatul lui din Vaes Dothrak are două sute de încăperi cu uşi din argint masiv.

Dar mai erau multe altele, foarte multe, şi ce bărbat chipeş era khal -ul , atât de înalt şi de fioros, cel mai bun călăreţ care urcase vreodată pe un armăsar, un arcaş diavolesc.

Daenerys nu spuse nimic. Ea-şi închipuise întotdeauna că se va căsători cu Viserys când îi va veni vremea. Timp de secole, Targaryenii se căsătoriseră frate cu soră, de când Aegon Cuceritorul îşi luase surorile de soaţe. Linia trebuia menţinută pură, îi spusese Viserys de o mie de ori; sângele lor era regesc, sângele aurit al bătrânei Valyria, sângele unui dragon. Dragonii nu se împerecheau cu sălbăticiunile din câmpii, iar Targaryenii nu-şi amestecau sângele cu cel al unor oameni mai prejos decât ei. Totuşi, acum Viserys plănuia să o vândă unui străin, unui barbar.

Când fu curată, sclavele o ajutară să iasă din apă şi o uscară cu prosoapele. Fata îi pieptănă părul până ce luci precum argintul topit, în vreme ce bătrâna o unse cu parfumul florilor de pe câmpiile Dothraki, o picătură la fiecare încheietură, în spatele urechilor, pe vârful sânilor şi ultima, rece pe buzele ei, acolo între picioare. O îmbrăcară în lenjeria vaporoasă pe care o trimisese Magisterul Illyrio, apoi în rochia de mătase grea, pentru a-i .uluce violetul în ochi. Fata strecură sandalele aurite pe picioarele ei, în timp ce bătrâna îi prinse tiara în păr şi-i puse brăţări aurite, încrustate cu ametiste, la încheieturi. Ultimul fu colierul, un ornament greu, aurit, gravat cu vechile glifuri Valyriene.

— Acum arătaţi ca o prinţesă, zise fata dintr-o răsuflare când terminară.

Dany se uită la imaginea ei în oglinda argintată pe care, prevăzător, o trimisese Illyrio. O prinţesă, se gândi ca, apoi îşi aminti că fata spusese că Drogo era atât de bogat, încât sclavii lui purtau gulere aurite. Simţi o răceală bruscă şi pielea de pe braţele dezgolite i se făcu de gâscă. Fratele ei aştepta în holul rece de la intrare, aşezat la marginea bazinului, plimbându-şi mâna în apă. Se ridică atunci când îşi făcu ea apariţia şi o examina cu priviri cercetătoare.

— Stai acolo, îi spuse. Întoarce-te. Da. Bine. Arăţi bine.

— Regeşte, zise Magisterul Illyrio, trecând de un portal.

Mergea cu o eleganţă surprinzătoare pentru un bărbat atât de masiv. Pe sub faldurile libere ale mătăsurilor de culoarea flăcării, inele de grăsime tresăreau în ritmul mersului. Pe fiecare deget sclipeau pietre preţioase; iar barba bifurcată şi-o unsese atât de mult cu ulei, încât lucea ca aurul adevărat.

— Fie ca Stăpânul Luminii să te acopere de binecuvântări în această zi fastă, Prinţesă Daenerys, spuse magisterul pe când o lua de mână şi îşi înclină capul, dezvăluind câţiva dintre dinţii lui strâmbi prin aurul bărbii. Este o viziune, Alteţa Voastră, îi zise apoi fratelui ei. Drogo va fi copleşit.

— E prea slăbănoagă, făcu Viserys. Părul său, de acelaşi blond-argintiu ca al ei, fusese strâns în spate şi prins cu o broşa din os de dragon. Era o imagine aspră, care sublinia liniile alungite ale chipului său. Mâna i se odihnea pe garda sabiei pe care i-o împrumutase Illyrio.

— Eşti sigur că lui Khal Drogo îi place ca femeile lui să fie atât de tinere?

— A avut deja sângerarea. Are destui ani pentru un kbal, îi spuse Illyrio, nu pentru prima dată. Uită-te la ea. Părul argintiu-auriu, ochii purpurii… Este din sângele bătrânei Valyria, nu-i nici o îndoială, nici una… Şi e născută din neam ales — fiica bătrânului rege, sora celui nou, nu se poate să nu-l vrăjească pe Drogo al nostru.

Când îi eliberă mâna, Daenerys se pomeni tremurând.

— Prespun…, rosti cu îndoială în glas fratele ei. Sălbaticii au gusturi ciudate. Băieţi, cai, oi…

— Mai bine să nu-i sugerezi asta lui Khal Drogo, spuse Illyrio.

În ochii liliachii ai fratelui ei luci furia.

— Mă iei drept smintit?

Magisterul se înclină uşor.

— Te iau drept rege. Regilor le lipseşte prudenţa oamenilor obişnuiţi. Scuzele mele dacă te-am ofensat.

Se întoarse şi bătu din palme chemându-şi slujitorii.

Străzile din Pentos erau într-o beznă totală când porniră în lectica sculptată a lui Illyrio. Înaintea lor mergeau doi servitori care le luminau calea, purtând torţe ornate, cu ulei, cu geamuri din sticlă de un albastru-deschis, în vreme ce o duzină de bărbaţi puternici purtau prăjinile lecticii pe umerii lor. După draperii era un aer cald şi stătut. Dany putea simţi duhoarea cărnii palide a lui Illyrio prin norul de parfumuri grele.

Fratele ei, trântit pe perne lângă ea, nu băgă de seamă asta. Mintea lui era departe, peste marea îngustă.

— Nu ne va trebui întregul său khalasar, rosti Viserys. Degetele sale se jucau cu garda sabiei de împrumut, deşi Dany ştia că nu folosise niciodată o sabie. Zece mii ne vor fi îndeajuns, aş putea mătura cele Şapte Regate cu zece mii de urlători Dothraki. Domeniul întreg se va ridica pentru regele său cel adevărat. Tyrell, Redwyne, Darry, Greyjoy nu au mai multă dragoste pentru Uzurpator decât mine. Dornishmenii ard de nerăbdare să-i răzbune pe Elia şi pe copiii ei. Iar poporul va fi de partea noastră. Îşi cere regele. Privi spre Illyrio cu nelinişte şi întrebă: Nu-i aşa!

— E poporul tău şi te iubeşte cu adevărat, făcu Magister Illyrio împăciuitor. În avanposturile de pe întregul domeniu, bărbaţii închină în secret în sănătatea ta, în vreme ce femeile ţes flamuri cu dragoni şi le ascund pentru ziua când te vei întoarce de peste ape. Ridică puternic din umeri. Sau cel puţin aşa-mi spun iscoadele mele.

Dany nu avea iscoade şi nici o cale de a şti ce făceau toţi sau ce gândeau cei de peste marea îngustă, însă nu avea încredere în vorbele dulci ale lui Illyrio, aşa cum nu se încredea în nimic legat de el. Fratele ei dădea însă din cap cu râvna.

— O să-l ucid pe Uzurpator chiar eu, promise el, care nu omorâse niciodată pe nimeni, aşa cum l-a ucis şi el pe fratele meu, Rhaegar. Şi pe Lannister, Regicidul, pentru ce i-a făcut tatălui meu.

— Ăsta ar fi cel mai potrivit lucru, zise Magister Illyrio. Dany putea vedea şi cea mai firavă umbră de zâmbet rotunjindu-i buzele pline, însă fratele ei nu observa nimic. Dând din cap, trase deoparte o draperie şi se uită în gol în noapte, iar Dany ştiu că purta, din nou, bătălia pentru Trident.

Conacul cu nouă turnuri al lui Khal Drogo era aşeza pe lângă apele golfului, zidurile sale înalte, din cărămidă, erau năpădite de iederă albicioasă. Îl fusese dat khal -ului de magisterii din Pentos, le spusese Illyrio. Oraşele Libere erau mereu generoase cu stăpânii Caselor.

— Nu pentru că ne-am teme de aceşti barbari, le spuse Illyrio cu un zâmbet. Stăpânul Luminii ar apăra zidurile oraşului nostru şi împotriva a un milion de Dothrakiori cel puţin aşa promit preoţii roşii… Totuşi, de ce să ne punem norocul la încercare, când prietenia lor este atât de uşor de câştigat?

Lectica lor fu oprită în faţa porţilor şi draperiile trase brutal de unul dintre soldaţii de gardă. Avea pielea arămie şi ochii castanii ai unui Dothraki, însă faţa îi era lipsită de păr şi pe cap purta coiful ascuţit, din bronz, al Neîntinaţilor. Îl privi pe toţi cu răceală. Magisterul Illyrio mormăi ceva spre el în limba aspră Dothraki; soldatul răspunse pe acelaşi ton şi le făcu semn să treacă de porţi.