Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein

„10 februarie. Dacă ții multă vreme mâna în lichid și te conectezi, simți o ușoară mâncărime și înțepături în piele… Poate că e doar o autosugestie? Prea e slabă senzația, aproape imperceptibilă”.

„15 februarie. Un rezultat minor, nevinovat, neglijabil. Ca proporții el se situează în urma reproducerii iepurilor de casă. Pur și simplu, mi-am tăiat astăzi partea moale, cărnoasă a palmei și mi-am cicatrizat tăietura.

— Înțelegi?! mi-a spus dimineața, gânditor, Viktor Kraveț. Ca să ai senzația activității „circuitului lichid”, el trebuie să lucreze. Dar, iartă-mă, la ce vrei să lucreze? De ce, pentru ce „să se conecteze” la tine, la mine, la iepuri? La noi totul este deja făcut, totul se găsește într-un echilibru informațional.

…Nu știu dacă, într-adevăr, eu am fost acela care mi-am dat seama mai întâi ce trebuie făcut mai departe, sau, pur și simplu, el n-avea chef să-și provoace o durere. Dar experiența am început-o eu. Am tulburat echilibrul informațional din organismul meu.

Bisturiul era ascuțit și datorită lipsei de experiență mi-am crestat carnea până la os. Sângele mi-a umplut mâna. Mi-am cufundat palma în rezervor. Lichidul din jur a început să se înroșească intens. Durerea nu dispărea.

— „Coiful”, pune-ți coiful! a țipat Viktor Kraveț.

— Ce „coif”, pentru ce? Din cauza durerii și a sângelui care curgea nu raționam prea bine.

Atunci el mi-a pus pe cap „coiful lui Monomah”, a mișcat câteva butoane și durerea a dispărut imediat. După numai câteva secunde lichidul s-a curățat de sânge. Mâna mi-a fost cuprinsă de o mâncărime plăcută și atunci a început minunea. Sub ochii mei mâna devenea transparentă!

La început au apărut fibrele roșii al mușchilor. După un minut ele s-au dizolvat, iar prin jeleul roșiatic au început să se întrezărească falangele albe ale degetelor. Lângă încheietură se îngroșa cu repeziciune și se subția, împingând sângele, un vas violaceu.

Mi s-a făcut frică și mi-am tras repede mâna afară din rezervor. Am simțit dintr-odată durerea. Mâna era întreagă, dar strălucea ca și cum ar fi fost unsă cu ceva; de pe degetele străvezii se scurgeau picături grele. Am încercat să-mi mișc degetele, dar nu mă ascultau. Și deodată am observat că vârfurile degetelor se îngroașă sub formă de picături… Era ceva cu totul înfricoșător…

— Vâr-o la loc! Ai să-ți pierzi mâna! a răcnit Viktor Kraveț.

Am introdus-o în lichid și mi-am concentrat atenția asupra tăieturii. Simțeam o mâncărime plăcută chiar acolo. „Da, mașină… așa, așa e bine”… o încurajam eu. Mâncărimea slăbea treptat și mâna devenea din nou netransparentă! Răsuflând ușurat, am scos-o afară. Tăietura nu mai exista. În locul ei se vedea doar o cicatrice roșie-albăstrie. Prin crăpături apărură picăturile străvezii ale serului sanguin. Cicatricea mă mânca îngrozitor. Probabil că asta nu era încă totul. Mi-am introdus din nou mâna în lichid… Din nou — transparență, mâncărime, „așa, mașină, așa”… În sfârșit, mâncărimea a dispărut, mâna a devenit opacă.

Întreaga experiență a durat douăzeci de minute. Acum nici chiar eu n-aș mai fi putut indica locul unde mă crestasem cu bisturiul.

Să ne lămurim… Cel mai interesant mi se pare faptul că n-a trebuit să-i sugerez „mașinii-mamă” o informație specială despre felul în care să tămăduiască tăietura. De altfel, nici n-aș fi putut s-o fac. Probabil că și încurajările mele „așa, așa”… Au fost inutile. Senzația de durere a generat și fără asta în creierul meu biocurenți destul de… grăitori.

Înseamnă că „mașina-mamă” este conectată la om de semnalul legat de tulburarea echilibrului informațional din cadrul sistemului. Dar un asemenea semnal îl poate constitui nu numai durerea, ci și comanda volitivă de a modifica ceva în tine însuți, insatisfacția („nu e bine”). Iar în continuare se poate dirija cu ajutorul senzațiilor.

Era o experiență neînsemnată, lipsită de spectaculozitate, în comparație cu toate celelalte. În fond, tăietura putea fi dată cu iod, bandajată și s-ar fi vindecat și așa…

Și totuși era cea mai importantă experiență din tot ceea ce am realizat într-un an de muncă! Acum descoperirea poate fi utilizată nu numai pentru sinteza și perfecționarea dublurilor artificiale, ci și pentru transformarea complicatului sistem informațional cuprins în cea mai complexă soluție biologică, pe care noi o denumim simplu „om”. Transformarea oricărui om!”

„20 februarie. Da, circuitul lichid se conectează la organismul omului și la o comandă a voinței. Astăzi, cu ajutorul acestei metode, am înlăturat de pe brațul stâng, până la cot, tot părul. Mi-am cufundat brațul în rezervor și mi-am pus „coiful”. A urmat comanda „Nu!”, concentrată asupra părului. Înțepăturile și mâncărimea s-au intensificat. Pielea a devenit transparentă. După un minut părul s-a dizolvat.

Cu ajutorul acestei metode Viktor Kraveț a făcut să-i crească, în numai cinci minute, la degetele mic și la arătător, unghii lungi de doi centimetri! Și-a cufundat în lichid ambele mâini și a transformat amprentele obișnuite ale pielii de pe buricele degetelor în ceva asemănător cu desenul „în zigzag” de pe anvelopele automobilelor. Apoi a încercat să refacă vechiul desen, dar uitase cum arăta înainte de asta.

Acum e limpede de ce n-am reușit cu iepurii de casă. Ei n-au conștiință, n-au voință, nu cunosc insatisfacția față de propria lor ființă. Este o metodă doar pentru om. Numai pentru om!”

În continuare aspirantul Krivoșein a citit fugitiv, străduindu-se să memoreze. Întorcea filele jurnalului și parcă le fotografia cu memoria sa. Totul îi era limpede. Krivoșein și Kraveț au ajuns, pe o altă cale, la același rezultat ca și el — la dirijarea metabolismului, numai că au obținut această realizare cu ajutorul mașinii.

Și e foarte important că au făcut-o cu ajutorul mașinii. Acum această descoperire nu este ceva unic, nu reprezintă o formă a monstruozității, ci înseamnă știința de a se autotransforma. Nu e suficient să dispui de o metodă de transformare. Trebuie să dispui și de o informație completă asupra organismului omenesc. Ei nu o au și nici nu puteau s-o aibă. Iar „cunoștințele în senzații” pot fi înregistrate acum în „mașina-mamă” și transmise tuturor. Și fiecare om va căpăta o putere nemaiîntâlnită.

Aspirantul își strânse visător pleoapele și se lăsă pe speteaza scaunului… Ce să mai vorbim! Lupta împotriva bolilor… în curând ele vor fi uitate! Toate forțele naturii se vor supune omului chiar și fără mașini.

…Adâncurile albastre ale oceanului, unde nu te poți scufunda fără costumul de scafandru, fără batiscaf… Omul-delfin, lăsând să-i crească branhii și înotătoare, va putea să se delecteze cu stihia apelor, să trăiască în mijlocul ei, să muncească, să călătorească.

…Dacă îl vor atrage înălțimile văzduhului, va putea să-și lase aripi, să zboare, să planeze ca vulturii în curenții de aer cald.

…Planetele îndepărtate și vitrege omului, cu o atmosferă otrăvitoare formată din gaze de clor, supraîncălzite de arșița soarelui și fierbințeala magmei nestinse sau înghețate de frigul cosmic, infectate de bacili purtători de moarte vor putea fi cucerite. Omul va putea să trăiască acolo liber, ca și pe Pământ, fără scafandru și protecție biologică. Va trebui doar să-și reconstruiască organismul pentru oxidarea cu clor în loc de oxigen.

La om, principalul nu constă în faptul că respiră oxigen. Nici mâinile și nici picioarele nu sunt esențiale. El își poate făuri branhii, aripi înotătoare, poate respira fluor și totuși să rămână om. Tot așa după cum poți avea membre normale, piele albă, cap și acte în regulă și totuși să nu fii om!