Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Îndârjită, Delarmi reveni:

— Prim Orator, riscăm să devenim de râsul posterităţii pentru că ignorăm aceste dovezi strigătoare la cer. Tu hotărăşti dacă apărarea poate continua.

Gendibal respiră adânc şi spuse:

— Prim Orator, în conformitate cu hotărârea ta, doresc să chem un martor — o tânără femeie pe care am cunoscut-o acum trei zile, şi fără ajutorul căreia n-aş fi ajuns deloc la întrunirea Mesei.

— Femeia la care te referi este cunoscută Mesei? întrebă Primul Orator.

— Nu, Prim Orator. Este născută pe această planetă.

Delarmi făcu ochii mari de uimire:

— O femeie hamish?

— Exact!

— Ce-avem în comun cu o asemenea fiinţă? Crezi că ar lua cineva în seamă declaraţiile unei asemenea fiinţe? Oamenii aceştia nici nu există!

Gendibal schiţă un rictus care nu semăna nicidecum a zâmbet şi replică tăios:

— Toţi hamishii există din punct de vedere fizic. Sunt fiinţe umane şi au şi ei un rol de jucat în Planul Seldon. Prin protecţia pe care o oferă indirect celei de-a Doua Fundaţii, ei joacă un rol crucial. Doresc să mă disociez de atitudinea lipsită de umanism a Oratorului Delarmi şi sper că remarca ei va fi reţinută în procesul verbal şi considerată mai târziu drept dovadă a incompatibilităţii ei cu poziţia de Orator. Ceilalţi membri ai Mesei aprobă opinia incredibilă a Oratorului şi mă vor împiedica să convoc martorul?

— Orator, cheamă-ţi martorul, spuse Primul Orator.

Trăsăturile chipului lui Gendibal se înmuiară şi reveniră la lipsa de expresivitate obişnuită pentru un Orator aflat într-o stare de încordare. Se feri să-şi facă ştiute gândurile dar, dincolo de pavăza protectoare pe care o puse între mintea lui şi a celorlalţi, simţi că momentul cel mai primejdios trecuse şi că biruise.

SURA NOVI părea încordată. Avea ochii mari şi neliniştiţi şi buza inferioară îi tremura imperceptibil, iar chipul ei ars de soare tresărea când şi când din cauza emoţiei. Părul îi fusese strâns la spate şi prins într-un coc. Respira precipitat şi degetele, într-o frământare continuă, îşi găsiseră de lucru cu pliurile rochiei lungi într-o încercare de a le aşeza mai bine. Cu ochii plini de spaimă, se uită în fugă la chipurile membrilor Mesei, trecând cu privirea de la un Orator la altul.

Căutătura Oratorilor trăda nuanţe diferite de dispreţ şi neplăcere. Delarmi privi undeva deasupra capului lui Novi, ignorând-o.

Cu multă delicateţe, Gendibal atinse zona periferică a minţii ei, calmând şi eliberând încordarea. Putea obţine acelaşi rezultat batând-o uşor peste mână sau mângâind-o pe obraz, dar aici, în aceste condiţii, aşa ceva era desigur imposibil.

— Prim Orator, începu el, desensibilizez percepţiile ei conştiente, astfel că mărturia ei să nu fie influenţată de teamă. Vă rog să mă urmăriţi cu toţii, dacă doriţi, şi să mă asistaţi pentru a constata că nu voi acţiona în nici un fel asupra minţii ei.

Novi se trase înapoi auzind spusele tui Gendibal, iar el nu se arătă surprins de această reacţie. Înţelese că nu-i auzise niciodată pe membrii de rang superior ai celei de-a Doua Fundaţii vorbind între ei. Nu trăise acea experienţă unică, o combinaţie ciudată de sunete, tonuri, expresii şi gânduri ce se succedau cu repeziciune. Cu toate acestea, după intervenţia lui, groaza dispăru de pe chipul ei de parcă nici n-ar fi existat. Chipul ei luă un aer de placiditate.

— Novi, ai un scaun în spatele tău, o anunţă Gendibal. Ia loc, te rog.

Novi făcu o reverenţă stângace, se aşeză şi rămase dreaptă, într-o poziţie căutată şi artificială.

Vorbi limpede şi cu înţeles, dar Gendibal o rugă să repete ori de câte ori accentul ei hamish devenea neinteligibil şi, întrucât se exprima conform respectului pe care-l datora Mesei, trebui să repete din când în când întrebările pe care ea nu le înţelegea.

Calm şi fără grabă Novi relată lupta dintre el şi Rufirant.

— Novi, ai văzut toate acestea cu ochii tăi? întrebă Gendibal.

— Nu, Stăpâne, că dacă era aşa, îi puneam capăt mai din vreme. Rufirant a fi băiat bun, dar nu-i prea merge mintea.

— Dar ai descris totul în amănunţime. Cum ai reuşit asta dacă n-ai fost de faţă?

— Rufirant mi-a zis mai târziu, când l-am luat eu la întrebări. Îi era ruşine.

— Ruşine? Ai cunoştinţă de purtări asemănătoare cu alte ocazii?

— Rufirant? Nu, Stăpâne. E blând, cu toate că a fi aşa de solid. Nu-i mai bătăuş şi se teme de învăţaţi. Mereu zicea că ei au putere mare şi-s posedaţi de forţe.

— De ce n-a simţit la fel când m-a întâlnit?

— E ciudat. N-a înţeles de ce, răspunse ea clătinând-din cap. Nu era el însuşi. Eu i-am zis: “Tu, cap sec. De când îţi stă în fire s-ataci un învăţat?”. Iar el a-ngăimat: “Nu ştiu cum de s-a-ntâmplat. Eu parcă eram deoparte şi stăteam şi mă uitam la altul.”

Oratorul Cheng interveni:

— Prim Orator, la ce ne slujeşte relatarea discuţiei pe care femeia a avut-o cu acel bărbat? Nu-l putem convoca pe el pentru a răspunde?

— Ba da, îl lămuri Gendibal. Dacă Masa, în completare la mărturia acestei femei, doreşte să aibă şi dovezi suplimentare, sunt gata să-l convoc la bară pe Karoll Rufirant, recentul meu adversar. Dacă nu, Masa poate trece direct la deliberări după ce voi termina de audiat acest martor.

— Foarte bine, spuse Primul Orator. Continuă.

Gendibal se adresă lui Novi:

— Iar tu? Îţi stătea în fire să te amesteci astfel într-o încăierare?

Pe moment, Novi rămase mută. O cută îi apăru între sprâncene, apoi se linişti şi zise:

— Nu ştiu. Nu doresc să li se facă rău învăţaţilor. Am fost împinsă şi fără să mă gândesc m-am băgat la mijloc. După o clipă de ezitare adăugă: Da' aş face-o din nou dac-a fi nevoie.

Gendibal rosti rar:

— Novi, acum vei dormi. Nu te vei gândi la nimic. Te vei odihni şi nici măcar nu vei visa.

Novi mormăi ceva, închise ochii şi capul îi alunecă uşor pe rezemătoarea scaunului.

Gendibal aşteptă o clipă, apoi spuse:

— Prim Orator, vă rog respectuos să mă urmaţi în mintea acestei femei. Veţi descoperi o simplitate şi o simetrie de neînchipuit, şi asta prezintă un avantaj, pentru că altfel n-ar fi fost vizibil ceea ce ne interesează. Uşor… aici… aici… Observaţi? Pătrundeţi şi voi, vă rog, va fi mai uşor dacă o facem toţi în acelaşi timp.

Se auziră murmure de uimire.

— Se mai îndoieşte cineva? întrebă Gendibal.

— Mă îndoiesc, pentru că… începu Delarmi, dar se opri pentru că ceea ce-i trecuse prin minte nu putea fi exprimat nici măcar de ea.

Gendibal o făcu în numele ei:

— Crezi că am intervenit deliberat în mintea ei pentru a prezenta probe false? Îţi închipui, deci, că pot produce o modificare atât de precisă — deoarece avem aici o fibră mentală evident deformată în timp ce nici una din jurul ei nu pare să fi fost cât de puţin atinsă? Dac-aş putea realiza aşa ceva, de ce ar trebui să mă disculp în felul acesta? De ce mi-aş lăsa demnitatea mânjită într-un asemenea proces? De ce m-aş chinui să vă conving? Dac-aş reuşi să fac ceea ce vedeţi în mintea acestei femei şi dacă n-aţi fi pregătiţi dinainte, aţi fi neajutoraţi în faţa mea. Crudul adevăr este că nu cred pe nimeni dintre voi în stare să manipulaţi mintea cuiva în felul acesta. Şi nici eu nu-s în stare. Şi cu toate acestea, iată realitatea.