Roger Zelazny - Nemuritorul

A, da, cu câtva timp în urmă, l-am dus pe George la Capistrano ca să vadă întoarcerea liliecilor-păianjen. A fost ceva cu adevărat impresionant: felul cum întunecă cerul cu zborul lor, cum îşi fac cuiburi în jurul ruinelor, cum mănâncă porci sălbatici şi cum îşi lasă excrementele verzi pe toate străzile. Lorel are despre toate astea nişte înregistrări color 3-D excelente, care durează ore în şir şi pe care le prezintă la fiecare petrecere organizată de Oficiu. Sunt un fel de document istoric, dat fiind că liliecii-păianjen se află pe cale de dispariţie. Credincios cuvântului dat, George a declanşat împotriva lor o ciumă slishi , care-i face să cadă ca muştele. Chiar săptămâna trecută a căzut unul în mijlocul unei străzi, cu un buf! puternic; eu tocmai mă aflam în drum spre Mama Julie, cu o sticlă de rom şi-o cutie de ciocolată. Când a căzut, animalul era deja mort. Paraziţii numiţi slishi sunt foarte înşelători. Bietul liliac-păianjen nici nu ştie ce se-ntâmplă: zboară fericit, căutând ceva de mâncare, şi, deodată, poc!, te pomeneşti cu el căzut în mijlocul unei petreceri în grădină sau în piscina cuiva.

Am hotărât ca, deocamdată, Oficiul să fie menţinut. Voi înfiinţa un fel de parlament, după ce voi izgoni partidul aflat în opoziţie faţă de Radpol; este vorba de partidul Indreb sau cam aşa ceva — ceea ce-ar putea să însemne Independent Rebuilders [29] Reconstructorii Independenţi .

Bunele şi vechile forţe finale de ruptură… aveam nevoie de ele, aici, printre ruine.

Iar Cassandra — prinţesa mea, îngerul meu, frumoasa mea doamnă — mă acceptă acum şi fără ciupercă, de care-am scăpat în noaptea aceea, petrecută în Valea Somnului.

Fusese, desigur, întruchiparea eroilor de pe nava văzută de Hasan la Pagasea. Însă fără lâna de aur; doar cu armele mele şi alte lucruri. Iar nava era Golden Vanitie , cea pe care-o construisem cu propria-mi mână şi care, mi-a făcut plăcere să aflu, se dovedise destul de rezistentă ca să înfrunte până şi acel val uriaş tsunami provocat de cutremurul de 9,6 grade pe scara Richter. Cassandra se afla cu nava pe mare, atunci când s-a scufundat Insula Kos. Pe urmă, se îndreptase spre Volos, pentru că ştia că la Makrynitsa am o mulţime de rude. Ce bine că a simţit pericolul şi a luat cu ea „artileria grea” atunci când a debarcat! (Şi ce bine, de asemenea, că a ştiut cum s-o folosească!). Va trebui să învăţ să privesc presimţirile ei cu mai multă seriozitate…

Mi-am cumpărat o vilă liniştită în Insula Haiti, în partea opusă aceleia în care se află oraşul Port-au-Prince. Vila mea este la numai 15 minute de zbor cu skimmerul, faţă de Port; are o plajă largă şi multă junglă în jur. Trebuie să păstrez o oarecare distanţă (întreaga lungime a insulei) între mine şi civilizaţie, datorită acestei — să-i zicem — probleme pe care-o am: vânătoarea. Deunăzi, când au venit magistraţii pe-aici, n-au înţeles anunţul: ATENŢIE LA CÂINE! Acum îl înţeleg. Persoana care se află în ghips nu va cere daune, iar George o va pune repede pe picioare. Ceilalţi n-au avut chiar aşa de mult de suferit. A fost însă bine că m-am aflat pe-aproape. Aşa că iată-ne aici — ca de obicei, într-o postură neobişnuită.

Întreaga planetă Pământ a fost răscumpărată de la guvernul talerit, de către marea şi bogata familie Shtigo. Marea majoritate a expatriaţilor doreau oricum să obţină cetăţenia vegană, în loc să rămână supuşi guvernului din Taler şi să lucreze în Complex cu statutul de străini înregistraţi. Asta se întâmpla de mai multă vreme, aşa că cedarea Pământului a devenit în principal o problemă de a-l găsi pe cel mai bun cumpărător — pentru că guvernul nostru în exil şi-a pierdut singura raţiune de a fi, în momentul dispariţiei chestiunii cetăţeniei. Acest guvern avea justificare atâta timp cât acolo se aflau pământeni, acum însă, fiind toţi vegani, nu mai are cine să-l voteze şi, suntem siguri, nici cei de-aici n-au de gând s-o facă. Ca urmare, a fost scoasă la vânzare o proprietate imensă, iar singurul cumpărător a fost familia Shtigo.

Bătrânul înţelept Tatram a avut totuşi grijă ca Pământul să nu intre în posesia familiei Shtigo. Achiziţia s-a făcut pe numele nepotului său, răposatul Cort Myshtigo.

Iar Myshtigo a lăsat un testament în stil vegan prin care…

… mi-a lăsat mie totul.

Aşa că, uf!, am moştenit o planetă.

Pământul, ca să fiu mai exact. Ei bine…

La naiba! N-am nevoie de asta. Desigur, vreau să spun că sunt legat de el pentru un timp, dar găsesc eu o soluţie.

Bătrânul Tatram a folosit acea maşină infernală de evidenţă a populaţiei (Vite-Stats) şi alte patru organisme de analiză. El căuta un administrator local care să ţină Pământul în custodie şi să înfiinţeze un guvern rezident reprezentativ, după care să cedeze proprietatea pe o bază foarte simplă, de reşedinţă, odată ce lucrurile vor fi puse pe picioare. Căuta, de asemenea, pe cineva care-a trăit o perioadă pe Pământ, care are calificarea necesară pentru a fi administrator, dar nu doreşte să ţină proprietatea doar pentru sine.

Printre altele, a obţinut unul dintre numele mele, apoi încă unul — în dreptul celui de-al doilea făcându-se menţiunea: „posibil să mai fie încă în viaţă”. Pe urmă, mi s-a verificat dosarul, s-au aflat date noi şi despre cealaltă persoană, iar în curând maşina a mai dezvăluit câteva nume, toate ale mele. Ea a selectat discrepanţele şi asemănările mai deosebite, dar informaţiile continuau să fie încâlcite, iar răspunsurile provocau şi mai multă nedumerire.

Nu după mult timp, Tatram a hotărât că e mai bine să fiu pus sub „supraveghere”.

Cort a venit atunci să scrie o carte. De fapt, dorea să vadă dacă eu sunt Bun, Cinstit, Distins, Curat, Loial, Credincios, Demn de Încredere, Altruist, Amabil, Prietenos, Hotărât şi Fără Ambiţii Personale. S-a dovedit a fi vorba de un aiurit, căci răspunsul lui a fost: „Da, are toate aceste calităţi”. Cu siguranţă, l-am păcălit.

Poate c-a avut, totuşi, dreptate, în legătură cu lipsa ambiţiilor personale. Sunt al naibii de leneş şi nu doresc câtuşi de puţin să mă leg la cap cu toate complicaţiile apărute pe acest Pământ răvăşit şi care să mă sâcâie zi de zi. Sunt, însă, dispus să fac anumite concesii, atunci când e vorba de confortul personal. Probabil c-am să-mi reduc concediul la numai şase luni.

Unul dintre magistraţi (nu cel în ghips, cel cu eşarfa) mi-a înmânat o notă de la Albăstrui. Iată ce conţinea:

Dragă Cum-Naiba-Te-Cheamă,

Este foarte jenant să încep o scrisoare în felul acesta, aşa că am să-ţi respect dorinţele şi-o să-ţi spun Conrad.

Conrad, până la ora actuală ţi-ai dat deja seama de adevărata natură a vizitei mele. Simt că am făcut o alegere bună desemnându-te moştenitor al domeniului numit, în mod obişnuit, Pământ. Afecţiunea ta pentru el nu poate fi pusă la îndoială; sub numele de Karaghiosis i-ai îndemnat pe oameni să-şi dea sângele pentru apărarea lui; îi restaurezi monumentele şi păstrezi lucrările de artă (apropo, ca o menţiune la testament, insist să reconstitui Marea Piramidă!), iar iscusinţa şi dârzenia ta (atât cea spirituală, cât şi cea fizică) sunt cu totul ieşite din comun.

Se pare, de asemenea, că eşti tot ce poate fi mai aproape de un supraveghetor nemuritor disponibil (aş da mult să ştiu care-i adevărata ta vârstă), şi asta, împreună cu înaltul potenţial de supravieţuire, te face cu adevărat un candidat unic. Dacă mutaţia săvârşită în cazul tău va începe vreodată să-şi piardă efectul, vei avea oricând la dispoziţie seria de tratamente S-S, pentru prelungirea lungului lanţ al zilelor pe care le vei trăi. (Puteam să spun „aranjarea” lanţului, dar ar fi fost nepoliticos din partea mea, ştiind cât de bine te pricepi tu la „aranjamente”! Şi cum au mai fost „aranjate” toate acele documente vechi! L-ai zăpăcit pe bietul Vite-Stats cu toate discrepanţele astea… Acum a fost programat să nu mai accepte niciodată un alt certificat de naştere grecesc ca dovadă a vârstei!).