Roger Zelazny - Nemuritorul

— Ce?

— Angelsou, repetă ea. E un zeu întunecat, unul de care trebuie să te temi. Prietenul tău este posedat de Angelsou.

— Explică-mi, te rog.

— El vine rar la hounfor -ul nostru. Nu e dorit aici. Cei posedaţi de el ajung ucigaşi.

— Cred că Hasan îşi încerca un nou amestec de pipă; nişte plante mutante cu polen alergic sau ceva de genul ăsta.

— Nu, domnule, aici e vorba de Angelsou, susţinu ea. Prietenul tău o să ajungă ucigaş, pentru că Angelsou este un zeu al morţii, care nu-i vizitează decât pe-ai lui.

— Mama Julie, am spus eu, Hasan este deja ucigaş. Dac-ai avea câte o tabletă de gumă pentru fiecare om pe care l-a omorât şi-ai încerca s-o mesteci toată, ai arăta ca o veveriţă vărgată. El este ucigaş de profesie, dar de regulă acţionează în limitele legii. De când Code Duello [13] reguli de etichetă privitoare la duel a ajuns predominant pe teritoriile continentale, principala sa activitate s-a desfăşurat acolo. S-a zvonit că, din când în când, ar mai comite şi câte un omor ilegal, dar acest lucru n-a fost niciodată dovedit. Aşa că spune-mi, te rog, am zis eu în încheiere, dacă Angelsou este zeul ucigaşilor sau zeul criminalilor. Ar trebui să fie o diferenţă între aceste categorii, nu-i aşa?

— Nu şi pentru Angelsou, răspunse ea.

Încercând să-l oprească pe Hasan, Dos Santos îi prinse ambele încheieturi ale mâinilor. Căută apoi să i le despartă, dar era că şi cum cineva ar fi vrut să îndoaie gratiile unei temniţe.

Am traversat camera, la fel ca şi alţii. S-a dovedit o treabă bună, pentru că Hasan şi-a dat în sfârşit seama că se află cineva în faţa lui şi şi-a lăsat în jos mâinile desfăcute. Pe urmă însă, scoase de sub haină un stilet cu lama lungă.

Dacă l-ar fi folosit sau nu împotriva lui Don sau a altuia, nu mai are nici o importanţă, pentru că în acel moment Myshtigo îşi astupă cu degetul sticla de Coke şi-l lovi cu ea pe Hasan în spatele urechii. Hasan căzu cu faţa înainte, fiind prins de Don, iar eu i-am smuls stiletul dintre degete. Myshtigo îşi termină sticla de Coke.

— Interesantă ceremonie, remarcă veganul; nu mi-aş fi putut închipui niciodată ca vlăjganul ăsta să aibă sentimente religioase atât de puternice.

— Asta nu face decât să arate ca niciodată nu poţi să fii prea sigur, nu-i aşa?

— Da. Sunt cu toţii panteişti, aşa e? întrebă el apoi, arătând spre cei ce priveau.

— Animişti primitivi, am explicat eu, scuturând din cap.

— Şi care-i diferenţa?

— Ei bine, sticla de Coke pe care abia ai golit-o urmează să ia loc pe altar sau pe, cum îl numesc ei, în calitate de vas pentru Angelsou, deoarece s-a bucurat de o relaţie mistică intimă cu zeul. Aşa vede lucrurile un animist. Cât despre un panteist, acesta ar putea să se supere puţin pe cineva care-ar veni neinvitat la ceremonie şi-ar provoca un deranj de genul celui pe care tocmai l-am făcut noi. Un panteist s-ar putea simţi îndemnat să-i sacrifice pe intruşi lui Agué Woyo, zeul mării, lovindu-i în cap în acelaşi mod şi aruncându-i apoi în mare, de pe capătul digului. Iată de ce am de gând să-i explic Mamei Julie că toţi aceşti oameni din jur, care se uită la noi, sunt cu adevărat animişti. Scuză-mă un minut.

Situaţia nu era chiar aşa de gravă, dar am vrut să-l scutur un pic. Şi cred c-am reuşit.

După ce mi-am cerut scuze şi-am spus noapte bună, l-am luat pe sus pe Hasan. Era moale, şi rece, şi cred că eu eram singurul în stare să-l car.

Pe stradă nu se mai afla nimeni, în afară de noi, iar marea barcă, ce zvârle flăcări, a lui Agué Woyo tăia valurile undeva, chiar sub marginea de răsărit a lumii, stropind cerul cu toate culorile sale favorite.

Dos Santos, care era lângă mine, îmi spuse:

— Poate c-ai avut dreptate. Poate că nu trebuia să venit şi noi.

Nu m-am obosit să-i răspund, însă Ellen, care mergea înainte cu Myshtigo, se opri, se întoarse şi spuse:

— Prostii! Dacă nu veneam, pierdeam splendidul monolog dramatic al tipului.

În acel moment, ajunseserăm unul lângă altul. Ea întinse mâinile şi-mi prinse gâtul. Fără să strângă, luă o mină înfricoşătoare, începu să mârâie şi spuse: „Sunt posedată de Angelsou şi ţi-am făcut-o”. Apoi izbucni în râs.

— Dă-mi drumul, că de nu, îl asmut pe arab împotriva ta, am ameninţat-o, comparând portocaliul cafeniu al părului ei cu portocaliul trandafiriu al cerului din fundal şi zâmbind. Şi el e tot de categorie grea, am adăugat.

Cu o secundă înainte de a-mi da drumul, ea mă strânse puţin de gât — cam mult pentru o simplă glumă — după care se agăţă din nou de braţul lui Myshtigo şi ne continuarăm mersul. Pe mine, femeile nu mă pălmuiesc niciodată, pentru că le întind obrazul afectat de ciupercă, de care se sperie, aşa că singura alternativă care le mai rămâne este, cred, aceea de a mă strânge repede de gât.

— Îngrozitor de interesant, zise Perucă Roşie. M-am simţit ciudat. Ca şi cum o parte din interiorul meu ar fi dansat împreună cu ei. A fost, într-adevăr, un simţământ straniu. Mai ales că nici nu-mi place să dansez.

— Cu ce fel de accent vorbeşti? am întrerupt-o. Încerc mereu să-l definesc.

— Nu ştiu, zise ea. Sunt un fel de franţuzoaică irlandeză. Am locuit în Hebride, ca şi în Australia şi Japonia, până la vârsta de nouăsprezece ani…

Hasan gemu chiar atunci şi-şi încorda muşchii, făcându-mă să simt o durere ascuţită în umăr. L-am pus jos, în pragul unei uşi şi l-am scuturat. Am găsit la el două cuţite care se aruncă de la distanţă, încă un stilet, un cuţit foarte elegant a cărui lamă glisantă se deschide scuturându-l, un cuţit Bowie cu ferăstrău la un capăt, sârme de strangulat şi o cutiuţă de metal, conţinând diverse prafuri şi fiole cu lichid, pe care nu m-am obosit să le examinez prea atent. Mi-a plăcut „cuţitul gravitaţional” (a cărui lamă glisantă se deschidea prin scuturare), aşa că l-am păstrat pentru mine. Era un „Cori-cama” foarte bine lucrat.

În a doua jumătate a zilei următoare — mai precis, spre seară — l-am prins la înghesuială pe bătrânul Phil şi m-am hotărât să-l folosesc ca paravan pentru a pătrunde în apartamentul lui Dos Santos de la Royal . Radpol-ul încă îl mai venerează pe Phil ca pe un fel de Tom Paine [14] 1737–1809 — pamfletar radical, patriot al Revoluţiei Americane „returnist”, chiar dacă el s-a declarat nevinovat de acest lucru încă de-acum o jumătate de secol, când pornise pe calea misticismului şi a respectabilităţii. În timp ce lucrarea sa Call of Earth [15] „Chemarea Pământului” este probabil cel mai bun lucru pe care l-a scris vreodată, tot el a redactat şi The Articles of Return [16] „Articolele Revenirii” , care-au ajutat la declanşarea tulburărilor pe care eu le dorisem începute. Chiar dacă în prezent el tăgăduieşte totul, pe vremea aceea a provocat multe tulburări şi sunt sigur că încă mai păstrează înregistrate privirile strălucitoare şi cuvintele înflăcărate, peste care mai trece din când în când, ştergându-le de praf şi privindu-le cu un sentiment de plăcere.

Faţă de Phil am pretextat că vreau să văd cum se simte Hasan, după lamentabila lovitură primită la hounfor . De fapt, ceea ce-mi doream era să am şansa de a discuta cu Hasan, ca să aflu dacă şi cât de mult este dispus să-mi spună despre cea mai recentă însărcinare pe care-o primise.

Aşa că am pornit-o pe jos, împreună cu Phil. De la clădirea Oficiului şi până la Royal nu era departe. Cam şapte minute de mers la pas.