Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Tata vorbea de tine. El crede că a învăţat înţelepciunea care o are de la tine, şi tot aşa cred că aş putea să fac şi eu. Dar unul dintre gunoieri m-a văzut.

— Băiatul?

— Da. L-ai numit Kazarp.

— Am vorbit şi cu tatăl lui.

— Eu am vorbit cu băiatul. Tatăl lui nu era prea departe şi asculta, crezând că este ascuns. Am povestit ce ştiam despre tine! Nu erau secrete care meritau păstrate. Nu am vorbit despre Ultimul.

— Cum credea el că am ajuns pe Lumea Inelară?

— Vrei să spui pe Arcadă? I-am zis că v-a adus o navă. N-am vorbit cu el despre transportul instantaneu. Nici eu nu mi-am crezut Tatăl. Când aţi legat cabinele de transfer…

— Discuri de păşit. Cabine de transfer sunt cele pe care le folosim noi, în spaţiul cunoscut şi în Patriarhie. Sunt mai puţin sofisticate.

— … discurile păşitoare. Am sărit, l-am luat pe Kazarp şi pe tatăl său prin surprindere. I-am lăsat cu gurile căscate. Surpriză!

Ultimele cuvinte fuseseră rostite în şoaptă. Kzinul închisese ochii.

— Ultimule?

— Gata. Adu-l!

Louis îşi sprijini umărul sub braţul Acolitului şi ridică. Acesta, găsind încă puterea să stea în picioare, se îndreptă împleticindu-se până la autodoc şi se rostogoli înăuntru.

Louis îi slăbi garoul şi-l îndreptă puţin. Apoi, găsi bucata retezată din mâna Kzinului şi cele două jumătăţi inutile ale pistolului metalic pe care-l ţinuse nu cu multă vreme în urmă. Ridică doar jumătatea de mână.

Ultimul o preluă în gura sa.

— Închide capacul, spuse el şi introduse mâna printr-o altă deschizătură. Apoi îşi plie picioarele şi îşi vârî capetele printre cele din faţă.

„A intrat în stare de şoc”, gândi Louis.

— Sinucidere? întrebă nodurosul. Un cap se ridică brusc.

— Demonstrez neputinţă, spuse Ultimul. Asta înseamnă predarea mea.

— Predare, bun!

Kzinul avea să rămână acolo zile întregi.

Louis putea să leşine dintr-o clipă în alta.

Agonia îi alungă conştiinţa. Mâinile noduroase ale Protectorului îi potriveau oasele de la încheietura dreaptă. Cealaltă mână a pământeanului strângea puternic braţul acestuia. Louis gemea şi icnea. Realitatea se revărsa asupra lui în valuri de durere.

Înainte ca Protectorul să se retragă, Louis luase seama la armele sale. Vesta lui era prevăzută cu o ameţitoare varietate de buzunare, iar în unul dintre ele sesizase forma lanternei-laser.

Acum, ce mai avea să facă, înainte de a leşina din nou?

Contractul . Îşi scosese agenda şi i-o oferi Păpuşarului.

— Cu ăsta ai fost de acord. Va trebui să-l citeşti cu voce tare, pentru că şi companionul nostru este legat de el.

Păpuşarul luă agenda. Celălalt cap se întorsese către intrus.

— De ce ai făcut asta?

— Am nevoie de aliaţi care nu sunt Protectori, răspunse nodurosul. Protectorii se ucid unii pe alţii. Pot să vă leg de o promisiune solemnă făcută în avantaj reciproc. Citeşte!

Ultimul începu să citească.

Omul noduros — sau femeia — era un pic prea scund şi un pic mai zvelt decât fusese Teela Brown când se transformase în Protector. Pielea scorţoasă şi fără păr, încheieturile umflate, faţa triunghiulară şi craniul proeminent nu uşurau în nici un chip identificarea genului său. Louis crezuse că zăreşte urme de organe genitale bărbăteşti, dar nu era prea sigur.

În spatele peretelui impenetrabil, dansau un milion de holograme de Păpuşari. Probabil că Ultimul crezuse că avea să revină printre ei înainte de a pierde un pas.

— „… dacă, potrivit propriei sale judecăţi, raportul dintre risc şi beneficii este prea mare…” Propria judecată?

Louis zâmbi şi ridică din umeri.

— … „dacă se aduc daune… clare violări ale eticii.” Propria judecată?

— Ultimule, te legi şi tu în mod similar? întrebă Protectorul. Ultimul fluieră indignat.

— Vorbeşti de înrobire! Cum ai putea să mă compensezi? Ceea ce eu i-am oferit lui Louis Wu a fost viaţa sa! N-am încotro, accept.

Louis nu se mai putea abţine.

— Cine eşti tu?

— Nu am nevoie de un nume. Alege ce doreşti.

— Şi specia?

— Vampir.

— Glumeşti!

— Nu.

Louis era gata să leşine.

Găsise medkitul Teelei Brown, sudat pe platforma de transport, cu multă vreme în urmă. Se căzni să se ridice şi să ajungă la ea. Strângând din dinţi de durere, îşi împinse mâna dreaptă umflată în fanta pentru diagnostic.

Durerea începu să diminueze. O voce îi punea întrebări. Da, dorea să rămână conştient. Nu, nu mai putea să completeze rezervele diverselor medicamente… o listă lungă şi completă.

Întregul braţ drept parcă dispăruse şi nimic altceva nu-i mai durea. Mintea îi rămăsese lucidă, liberă să se joace cu bucăţile de realitate şi să încerce să le potrivească la loc. Se legase să servească un Protector… nu-i aşa? Protectorul se legase, el însuşi, de el, ceea ce îi mai limita puterea pe care urma s-o aibă asupra sa. Şi Păpuşarul se legase singur de el şi de Protector prin contractul său. Putea auzi ce spuneau ceilalţi, dar cuvintele alunecau pe lângă urechile lui.

— Necesită cel mai urgent… invadatorii… dincolo de Arcadă.

— Navele Patriarhiei şi ARM, spuse Louis. Pariez.

Entităţile politice aveau să invadeze pentru că aşa stătea în firea lor. El descrisese Lumea Inelară pentru arhivele Naţiunilor Unite. Chmeee vorbise despre ea Patriarhiei. Ce alte organizaţii mai aflaseră de Lumea Inelară?

— Poate şi ale Flotei Lumilor?

— Atât de simplist proiectate, atât de prost protejate? interveni fluieratul Păpuşarului. Nu ne aparţin!

— Sunt aceste entităţi politice periculoase? vru să mai ştie nodurosul. Păpuşarul considera că sunt infinit de periculoase şi se exprimă în acest sens. Capul lui Louis bolborosea de chimicale, astfel încât el nu-şi expuse punctul de vedere.

— Vor dori ei să-şi dezvăluie planurile?

— Nu. Eu pot să-ţi arăt unde se ascund transportoarele lor interstelare, spuse Ultimul. Acelea nu vor participa la o invazie. Chiar şi laserul vostru supertermal alimentat de soare nu va atinge cele mai îndepărtate ţinte. Navele care aterizează vor fi crucişătoare de război, fără hiperpropulsoare.

— Arată-mi!

— Din cabina mea.

În sinea lui, Louis izbucni în râs.

Discul păşitor nemarcat era legat doar de cabina Ultimului şi nu lăsa să treacă străinii. S-ar fi aflat atunci în spatele unui perete invulnerabil. Ce şanse existau ca nodurosul să-i permită acest lucru?

Protector Vampir . Louis deschise gura cu greu.

— Tu ce mănânci?

— Îmi pregătesc un amestec vegetal. N-am mai gustat sânge de douăzeci şi opt de falani , spuse nodurosul. Foamea mea nu reprezintă un risc pentru voi.

— Asta e bine, spuse Louis şi închise ochii pentru o clipă. Auzea.

— Ultimule, numai o singură dată îţi poţi încălca contractul. Arată-mi toate navele invadatoare.

Răspunsul Ultimului fusese o muzică de triluri şi fluierături cu multe acute şi tonuri extrem de joase. Louis deschise ochii la timp, pentru a vedea cum dispar Păpuşarii, fiind înlocuiţi de o hartă stelară tridimensională în rotaţie.

Sistemul părea aproape pustiu, cu excepţia Lumii Inelare şi a pătratelor ei de umbră. Lumini de culori codate luceau cu mult dincolo de arcul Arcadei, iar câteva scântei mai mici se grămădeau mai aproape. Louis nu putea sesiza mişcarea la această scală, dar se părea că luaseră poziţie în jurul sistemului, ca şi cum ar fi devenit conştienţi unii de alţii.