Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Atunci atacatorul ar fi trebuit să fie aici , unde ai desenat Marele Ocean, spuse Sawur.

— Într-adevăr.

Când umbra atinsese soarele, Louis terminase de scris un contract care era menit să-l protejeze, dacă un Păpuşar ar fi onorat un contract.

Prezentase, apoi, platforma de marfă în Oraşul Ţesătorilor, în timp ce se pregătea cina. Ei îl aclamaseră ca pe un puternic magician, un vashnesht . Apoi, copiii doriseră să călărească cu platforma, în timp ce părinţii îi îndemnau la prudenţă. Louis îi arătă lui Kidada setarea ce trebuia să menţină discul la o jumătate de metru înălţime, suficient de jos pentru a fi folosit în siguranţă.

Îi privi, apoi, pe Kidada, strecurându-se printre case, şi pe Strill exultând agăţată de el, şi speră din tot sufletul ca ei să nu-l strice folosindu-l pentru astfel de distracţii. Poate că într-o zi vor avea nevoie de el să ridice ceva greu.

Aproape se întunecase. Vânătorii uciseseră un prădător; carnea lui avea un pregnant gust de pisică. Ţesătorii îşi tăiară câte o felie şi se aşezară să privească stânca de îndată ce aceasta se lumină. Cocoţat pe stiva sa de pe platforma de marfă, asemeni unui adevărat vrăjitor, Louis mesteca nişte trestii şi o rădăcină pe care le pregătise cu microunde în lut.

Păpuşarii dansau într-un curcubeu rotitor. Louis privi împreună cu ceilalţi, apoi întrebă în Interplanetară:

— Focurile de artificii au rolul de a te deconecta?

— Sunt pur şi simplu pentru frumuseţe. Louis, trebuie să vii la mine.

— Ce se mai întâmplă cu neînfricaţii ucigaşi de Vampiri?

— Aud numai voci. Vehiculele s-au despărţit. Vehiculul Doi se îndreaptă spre tribord, cu reţeaua mea în caroseria pentru marfă. Păstorul Roşu vorbeşte de o entitate pe care el o numeşte „Şoaptă”. Tegger crede că Şoapta i-a părăsit. Warvia crede că a visat. Eu cred că Şoapta este Protectorul nostru fantomă. Louis, vei veni?

— Trebuie să ajungem la o înţele…

— Accept contractul tău…

— Încă nu l-ai văzut!

— Îl accept, cu condiţia să nu mai faci modificări, începând din acest moment. Pentru că nu urmăreai să mă jecmăneşti, trebuie să-l fi scris destul de corect. Sonda mea va sosi în douăsprezece minute.

Louis privi cerul. Nimic nu era încă vizibil.

— Unde am să mă teleportez?

— În apartamentul tău de la bordul Acului .

Apartament? Era o cabină zăvorâtă, pe care trebuia s-o împartă cu un Kzin!

— Contractul îmi oferă un timp triplu în caz de urgenţă. Să mă înarmez?

— Da.

— Sawur, scoate copiii din apă! Ultimule, aterizează în bazin. Acum îmi amintesc cum m-am târât prin discul pe care îl montaseşi pentru realimentare. Era destul de strâmt.

— Am învăţat, Louis! Am montat discuri de păşit, de mărime normală, pe partea laterală a sondei, suficient de mari pentru tine şi platforma ta de transport.

Din fericire , tot timpul am pregătite soluţii pentru astfel de urgenţe , gândi Louis. Asta n-ar fi însemnat nimic pentru un Păpuşar. Din containerul de siguranţă scoase lanterna-laser şi un cuţit-variabil, două arme mult prea puternice. Potrivi lanterna pentru focalizat , rază scurtă şi înaltă intensitate . Extinse apoi lama la mai mult de o jumătate de metru, apoi o aduse înapoi la patruzeci de centimetri.

Dacă pierdeai controlul asupra unui cuţit-variabil, lama sârmă ar fi tăiat tot ce se afla în imediata apropiere.

O lumină alb-violetă apăru deasupra stâncii.

Sonda de realimentare ateriză pe flame de fuziune. Avea o cavitate în vârful ei ce fusese sistemul de realimentare: un filtru de trecere a ionilor de hidrogen şi, apoi, discuri de păşit de unic sens, nu mai late decât şoldul lui Louis. Discuri de păşit mult mai mari fuseseră montate pe flancul ei, o platformă circulară ca o reminiscenţă de aripă.

Ţesătorii fremătau de uimire şi se retraseră din calea unui val de aburi. Flăcările dispărură. În timp ce Louis plutea pe deasupra sondei, aceasta atinse apa cu motorul încins, apoi, se roti şi se afundă în apă.

Suprafaţa acesteia se încreţi deasupra discului de păşit.

Deci, funcţiona. Louis întrerupse sustentaţia şi căzu direct în ea. Vederea sa periferică prinse, însă, o umbră care sărise după el.

Acul Încins al Căutării fusese construit pe scheletul unei carcase Produs General nr. 3 şi era prevăzut cu pereţi interiori, pentru a-l separa pe căpitanul Păpuşar de echipajul său de străini. În fapt, acum, nava devenise mai mult o locuinţă decât o astronavă propriu-zisă. Acul nu putea depăşi viteza luminii pentru că Louis Wu tăiase suporţii hiperpropulsorului, cu unsprezece ani în urmă, pentru motive care atunci i se păruseră întemeiate. În plus, nava fusese încastrată în lavă, în timpul negocierilor cu Protectorul care, pe vremuri, fusese Teela Brown.

În timpul acelei perioade şi după aceea, Ultimul montase discuri de păşit atât în interiorul navei şi al Centrului de Reparaţie, dar şi în multe alte locuri.

Louis se aşteptase să se materializeze în cabina izolată a echipajului. Nu fusese nevoie ca Ultimul să-i sugereze acest lucru, poate că nu riscase să-i fie auzită sugestia, ca Louis să se grăbească .

Platformele plutitoare aterizaseră dur. Louis contracarase şocul ţinând genunchii arcuiţi, dar tot se dezechilibrase. Apucă să strige:

— Ceva…

Ceva m-a urmat , Ultimule … Erau, însă destui acolo .

Mii de Păpuşari Pierson îşi schimbau partenerii, se roteau şi tropăiau pe o scenă din stânga. Putea fi distractiv, dar nu era. Louis şi Chmeee se obişnuiseră să ignore acea parte a navei. Aparţinea Ultimului, iar peretele nu era din sticlă. Era fabricat din materialul invulnerabil al carcaselor Produs General.

Unul dintre străinii cu două capete şi trei picioare, a cărui coamă era pieptănată şi împodobită cu eleganţă, se găsea între peretele bucătăriei şi un coşciug la fel de mare ca o cabină de transfer culcată pe spate.

Un bătrânel noduros, îmbrăcat într-o vestă flexibilă, fugea spre Ultimul, mişcându-şi energic coatele şi genunchii.

Un disc de păşit ascuns ducea în cabina Ultimului. Probabil că acesta se afla în apropiere sau chiar pe el, gândi Louis. Acolo ar fi fost invulnerabil.

Instinctul trebuie să fi fost prea puternic. Mai degrabă, Ultimul îi întorsese spatele.

Totul se desfăşurase foarte repede. Louis încă mai încerca să-şi câştige echilibrul. Ultimul alerga în jur, ţinând capetele depărtate, şi se uita înapoi, cu o privire binoculară fixată la un metru în spatele lui. Stabilise ţinta. Piciorul din spate se pliase mult în faţă, apoi se destinsese spre înapoi chiar în momentul în care omul noduros atacase.

Lovitura Ultimului fusese teribilă, perfect ţintită. Louis auzi un „clanc”: probabil că nodurosul purta o platoşă pe piept. Cu platoşă sau nu, lovitura l-ar fi trimis pe un hominid normal direct în comă. Nodurosul se răsucise în urma impactului, picioarele sale pierduseră contactul cu podeaua, dar el se agăţase cu o mână de glezna Ultimului, transferându-şi avântul din mişcarea piciorului Păpuşarului, ce se pregătea pentru o nouă lovitură. Omul noduros se ridicase o dată cu copita şi izbise puternic cu pumnul în coama împodobită, acolo unde cele două gâturi se legau de trup.