Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

Era un lucru pe care Louis voia să-l ştie. Şi putea să-l afle învăţându-i. Abordă un aruncător de plase cu blana blondă, care se străduia din răsputeri să-i atragă atenţia lui Strill.

— Parald, ştii că odinioară toţi oamenii semănau între ei? Auziseră şi ei asemenea poveşti. Credeau şi nu credeau în ele. Louis desenă pe pământul moale un Homo habilis în mărime naturală, cât mai realist cu putinţă.

— Prăsitorii Pak . Strămoşii noştri trăiau pe o planetă aidoma celei pe care m-am născut eu, o sferă, dar aşezată mult mai aproape de centrul spiralei noastre de stele.

Între timp, desenase o spirală cu mai multe braţe, galaxia.

— Noi suntem aici. Cei din neamul Pak trăiau aici.

Nu putea desena lumea Pak. Nimeni n-o văzuse vreodată.

— O plantă care creştea acolo se numea „arborele vieţii”… Începuse să-l modifice pe Homo habilis, desenându-i un cap umflat, încheieturi umflate, piele ridată şi încreţită, maxilare fără dinţi, ce se modificau, căpătând aspectul unui cioc.

— Voi vă transformaţi din copii în adulţi, continuă el. Când toţi oamenii erau la fel, înainte de a fi făcută Lumea Inelară, existau copii şi adulţi care făceau şi mai mulţi copii, precum şi o a treia formă, care trebuia să le protejeze pe celelalte două. Pe vremea aceea, adulţii nu erau inteligenţi. Când un adult devenea suficient de bătrân, el trebuia să mănânce arborele vieţii…

— Ea, spuse Parald, chicotind.

Stet, prenumele lor generic însemna femelă.

— Apoi, continuă Louis, ea urma să doarmă şi să se transforme în timpul somnului, asemeni unui fluture. Organele sale genitale dispăreau. Bărbaţii şi femeile Protector erau la fel. Maxilarele ei începeau să crească, înlocuindu-i dinţii, cutia craniană i se mărea, articulaţiile i se umflau, pentru a oferi muşchilor pârghii mai mari, epiderma sa devenea armură din piele groasă. Când schimbarea era încheiată, ea devenea mai isteaţă şi mai puternică, şi nu-i mai păsa de nimic, cu excepţia protejării copiilor săi. Protectorii au purtat războaie teribile, pentru ca aceşti copii să supravieţuiască.

— De ce nu ni se-ntâmplă asta şi nouă? întrebă Strill.

— Există un element care lipseşte, aproape cu desăvârşire, din solul Arcadei. Virusul care transformă adulţii în Protectori nu poate trăi fără el. Dar, într-o peşteră de sub una din insulele Marelui Ocean, arborele vieţii creşte încă şi are virusul în rădăcini. Lucrul cel mai teribil în privinţa Protectorilor este că acesta va face orice pentru a-şi ajuta propriile rude. Cel care a construit Lumea Inelară, indiferent cine o fi fost, a ascuns bine arborele vieţii, astfel încât nimeni să nu ajungă la el. El creşte cu lumină artificială în mari plantaţii sub Harta Marte. Dar cineva trebuie să fi ajuns la el…

— De asta este speriat Locuitorul Reţelei! izbucni Parald.

— Exact. El crede că a găsit un Protector în celălalt Mare Ocean, altul la jumătatea Arcadei, spre sensul invers rotaţiei, şi poate chiar mai mulţi, ce muncesc pe Zidurile de Margine. Locuitorul Reţelei nu este rudă cu nici un Protector uman. Din instinct, aceştia îl vor numi duşman. El controlează, însă, Apărarea Antimeteorică din Centrul de Reparaţie. Cu ea poate să ardă tot ce doreşte, în orice loc de pe suprafaţa Arcadei.

— Deci, de cine ar trebui noi să ne temem? De Locuitorul Reţelei sau de Protectori?

Copiii tremurau şi chicoteau, apoi începură să discute între ei.

Louis asculta şi învăţa. Auziseră de Protectori. Războiul era doar un zvon pentru ei, dar zvonul era îmbrăcat într-o armură asemănătoare celei a Protectorilor. Toţi hominizii păreau să poarte această formă în minţile lor, atât eroii, cât şi monştrii, atât Sfântul Gheorghe, cât şi Grendel; ea se mai regăsea în designul armurilor Oamenilor Ierbii sau în costumele spaţiale de pe platforma astroportului.

După mai multe controverse, copiii părură să treacă de partea Ultimului. Străinii nu concurează, nu fură, nu violează; şi ce putea fi mai străin decât Locuitorul Reţelei?

În cele din urmă, o zbughiră cu toţii să înoate în lac.

Plantele de aici îi aminteau lui Louis de altă plantă, cu o rădăcină grasă, ca sfecla. Începu să sape. Sawur îl privi o clipă, apoi întrebă:

— Ei bine, Luweewu, poţi să te hrăneşti singur?

— Cred că da. Nu este stilul de viaţă care poate îngrăşa pe cineva.

— Si eşti bucuros că ai venit printre noi?

— Oh, desigur!

Abia dacă era atent. O decizie pe care o luase cu unsprezece ani în urmă i se limpezea în minte.

— Dar ai dorit-o pe Strill.

Louis oftă. Strill ar fi fost o încântare, dar chiar şi relaţia cu Sawur, un adult matur, ce avea aproximativ patruzeci de ani tereştri, ar fi fost destul de aproape de ceea ce şi-ar fi închipuit că este molestarea unui copil.

— Strill este frumoasă, spuse el. Sawur, dacă Strill ar fi venit, ar fi fost o veste proastă. Pot să spun cât de bogată este o cultură de la femeia care împarte cortul cu mine. Eu sunt preţul aici, indiferent de valoarea mea reală…

— Ridicată.

— … şi tu m-ai pretins. Dar dacă oamenii mor de foame, sau sunt asediaţi de prădători, sau se află în război, ei încearcă să ghicească ce premiu aş dori. Deci am găsit câteva tinere minunate în patul meu şi atunci mi-am dat seama că aveam o problemă.

— Dar tu nu vrei.

— Nu, vreau să spun că ar fi posibil ca ei să aibă nevoie şi de altceva, nu numai de idei.

Două dintre platformele de marfă le lăsase oamenilor aşezaţi de-a lungul fluviului, care avuseseră nevoie de putere de ridicare mare. Nu dorea să-i spună lui Sawur asta, aşa încât se rezumă doar la a adăuga:

— Cunoaşterea este ca şi rishathra . O ai, o oferi şi tot o mai ai. Dar eu trebuie să ofer unelte.

— Ce te face atât de nervos în dimineaţa asta? Protectorii? Louis aruncase o rădăcină în rucsac. Acum avea patru.

— Ai auzit de Protectori?

— De când eram fetiţă. În povestiri, ei sunt eroii, dar la sfârşitul timpului bătăliile lor distrug Arcada şi lumea, împreună cu ea. Nici Kidada, nici eu n-am mai spus aceste poveşti.

— Aceia sunt eroi, încuviinţă Louis. Cei de pe Zidul de Margine, care repară motoarele ce ţin Arcada acolo unde trebuie. Alţii au respins invadatorii. Dar Protectorii pot face şi lucruri rele. Înregistrările Locuitorului Reţelei sugerează că Protectorii au distrus toate formele de viaţă de pe Home, una dintre lumile noastre sferice, în timpul unui război dintre Protectorii ce doreau mai mult sol fertil pentru Prăsitorii lor.

— Ai încredere în înregistrările Locuitorului Reţelei? întrebă ea.

— Sunt foarte bune.

— Ar trebui să înotăm?

Pe la prânz, băieţii vânară un animal ce semăna cu o mică antilopă. Copiii tăiară un băţ mai gros pe care să-l transporte în sat, iar Louis le asigură spatele. Era plăcut să fii pe post de cel mai puternic individ şi nu era un lucru neobişnuit. Hominidul mediu de pe Lumea Inelară era mai scund decât Louis Wu.

Înotătorii se mutaseră, dar Marinarii şi nava lor erau încă în port. Prinseseră câţiva peşti şi aprinseseră focul. Pe la mijlocul nopţii, antilopa era aproape gata.

În seara asta fereastra de pe stâncă, abia zărită printre corturi, arăta Lumea Inelară de la un capăt la celălalt, o panglică pictată în alb şi albastru, bordată de cerul negru de-a lungul fiecărei margini.

Tanj, unde erau curajoşii vânători de Vampiri?

Louis îşi pusese rădăcinile pe care le alesese să se coacă lângă cărbuni. Copiii şi adulţii îl asaltaseră cu întrebări.