Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

Strada Centură . Structuri aliniate. Unele aveau uşi. Ici şi colo, câte o alee se pierdea printre masivele fără ferestre. Formele rotunde şi fără uşi aveau scări laterale ce urcau spre vârful lor.

Începuse din nou să plouă. Tegger trebuia să fie acum atent la picioare, dar suprafaţa pe care călca se dovedea destul de aspră, iar apa de ploaie se scurgea spre interior într-un fel de jgheab montat de-a lungul Străzii Centură.

Reuşise să se mai încălzească puţin, când remarcă o anomalie — o stradă lată se transforma în trepte, iar pe fiecare latură…

Tegger se opri. Locuinţe? Ştia cum arătau corturile lui Thurl şi cele, puţin mai mici, ale lui Ginjerofer; văzuse locuinţe permanente ridicate de hominizi mult mai sedentari. Nu văzuse, însă, nimic asemănător acestor case pătrăţoase, strălucitor pictate. Erau, într-adevăr, case cu uşi de înălţimea unui om, cu copaci lângă ele şi cu ferestre .

Mai târziu . Continuă să alerge.

Acum, nu mai erau deloc case de-a lungul Străzii Centură. Remarcă forme gigantice, solide, cu muchii drepte, ouă deformate, păduri de tuburi, reţele plate şi curbe de metal. Mintea sa nu înţelegea prea multe din ceea ce vedea. Mai întâi, trebuia să-şi facă o idee generală; detaliile puteau să aştepte până mai târziu.

Privea Oraşul, nu şi peisajul de dincolo de el. Apoi, fluviul reveni din nou în raza lui vizuală… o linie de ţărm stâncos…

Vehiculele!

Nici o specie nu vedea mai bine la distanţă decât un Păstor Roşu, şi nici o formă naturală nu putea fi confundată cu un vehicul al Oamenilor-Maşină. Nu putea să se înşele. Descoperise caravana lui Valavirgillin, pe acel promontoriu stâncos.

Majoritatea expediţionarilor nu erau la vedere. Nu remarcă nici un semn de viaţă, până ce două puncticele se ridicară şi începură să se deplaseze. Sentinele Giganţii Ierbii? Tegger se apropie de margine şi îşi mişcă braţele, asemeni unuia care ar fi vrut să zboare.

Îl vedeau?

Poate nu acolo, pe fundalul acela de forme confuze. Dar dacă ar lăsa cerul în spatele lui…

Toate la timpul lor. Vehiculele rămâneau pe loc.

Surprizele nu vin uşor atunci când nu recunoşti nimic .

Strada Centură se deschidea, se lărgea. Departe, în faţă, remarcă uşa pe care o forţase noaptea trecută. Aici, la capătul babord al docului, spre sensul de rotaţie, pornea o stradă în unghi drept. O stradă cu intrarea întunecată, lată cât înălţimea a opt oameni, înclinată mult în jos, în timp ce toate celelalte se ridicau spre centrul Oraşului.

Coti la dreapta.

Pătrunse în întuneric.

Încetini. Putoarea ar fi oprit pe oricine. Moarte şi descompunere, dar şi altceva sub asta, ceva familiar. Îi reveni în minte o frântură din viziunea din timpul nopţii. Strada se curba spre dreapta şi continua să coboare…

Îşi spori, din nou, viteza.

Ceea ce noaptea trecută i se păruse a fi o scară spiralată, se dovedea cu mult mai largă decât crezuse. Suficient de mare, socoti el, ca patru vehicule să meargă unul lângă altul. Dar tot pe aici puteau urca şi Vampirii.

Tegger privea în întuneric şi îşi dădea seama că trebuia să se ducă acolo. Şi să aştepte până i se obişnuiau ochii. Şi să privească în Cuibul din Umbră, să vadă cum arată din spate.

Dar nu încă. Tegger continua să fugă.

Docuri şi depozite… rezervoare argintii uriaşe… aici, lumina soarelui reflectată de ferestre. Străzi scurte şi scări largi, înclinându-se pe măsură ce urcau, case prevăzute cu ferestre ridicându-se în amfiteatru, ca un ochi uriaş.

Ajunsese la Strada Amfiteatru. Tegger începu să urce.

Între case şi în jurul lor existau alei şi parcele de pământ. Pe aproape toată lungimea acestei străzi, parcela lată de pământ ce se întindea în faţa uşii unei case forma acoperişul plat al casei de dedesubt.

Unele dintre acele parcele fuseseră inundate. Altele, spălate sau transformate în nisip de şuvoaiele de ploaie ce căzuseră vreme de sute de falani . Colo, creştea o iarbă înaltă, dincolo nu creştea nimic. Într-o parte existau copaci uscaţi, copaci căzuţi sau chiar verzi, arbori fructiferi. În altă parte, o linie neregulată de pomi cobora dinspre casa cea mai de sus până aproape de Strada Centură. La început, ar fi putut părea artificiali; dar, doi, cei mai de sus, erau uscaţi, iar cei mai de jos abia începuseră să producă fructe cât capul de mare. Tegger îşi imagina zeci de mii de fructe sferice rostogolindu-se în jos, în sute de falani , şi însămânţând această singură pantă de la un singur pom.

Aici era o fereastră — plată, nu ca fereastra unui vehicul, mare cât patul lui Thurl. Inspira uimire şi teamă. Suprafaţa ei era murdară. Tegger se zgâi prin ea, dar înăuntru era întuneric.

Uşa următoare. Un arbore uriaş fusese smuls din rădăcini şi crăpase peretele unei case. Şi casa aceea avea o fereastră imensă în faţa parcelei de pământ. Tegger ridică o bucată colţuroasă de zidărie şi încercă să o spargă. Cărămida se sfărâmă.

Zidul era, însă, crăpat. Se putea strecura prin acea deschidere?

Desigur .

Locul se dovedi destul de mare, după standardele lui Tegger: mai mare decât un cort. Şi lucrurile erau mai mari, dar nu pe măsura Giganţilor Ierbii. Un scaun în care se aşezase nu permitea picioarelor să atingă podeaua.

Găsise un pat oval, de partea cealaltă a ferestrei-imagine. Pe pat, erau cinci schelete: trei adulţi şi doi copii. Păreau să fi fost un grup de prieteni. Încă unul, de dimensiunile unui copil, era căzut din pat, ca şi cum ar fi vrut să ajungă la uşă.

Spaţiul din spatele acelei uşi părea foarte întunecos.

Din lenjerie putrezită, îşi alcătui o torţă şi intră înăuntru.

Nu existau ferestre. Numai mobilă… sau instrumente? Mânere ce puteau să se mişte deasupra unor ţevi ce ieşeau din perete. Erau câte două la fiecare capăt al unei căzi prevăzute cu o gaură pe fund. Erau ţevi de apă, deşi nu curgea apă prin ele.

Tegger îşi continuă cercetarea.

O altă încăpere fără ferestre. Alt schelet, de mărimea unui adult, zăcea lângă o deschidere nu prea adâncă, în interiorul căreia existau zeci de umflături mici. „Mai multe dispozitive de control”, gândi Tegger, apucându-şi rucsacul. Parcă ar fi fost pupitrul de control al transportorului.

Ştergar. Cuţitul cu lama ca o pană. Benzi din ţesătura lui Vala, deja tăiate. Începu să le vâre în acel loc.

Nimic, nimic, nimic… apoi se întâmplă miracolul.

Lumină . Un punct de pe plafon strălucea atât de puternic încât nu te puteai uita la el.

Tegger ieşise afară de acolo.

Lumina strălucea prin toată casa. Tegger o lăsă aşa. Era surprins că mai exista putere. De unde venea? De la furtuni? Erau captate fulgerele…

Acum, se urca mai repede printre şirurile de case şi privea prin ferestre. Ici şi colo, zărise schelete. Întotdeauna în interior. Cadavrele din exterior dispăruseră, devenind hrană pentru păsări.

Existau şi ierburi pipernicite, unele cunoscute hominizilor drept comestibile. Plante prea ciudate pentru a fi mai mult decât ornamentale. Cu excepţia acesteia, cu frunze mari purpurii…?

Scormoni un pic, trase şi descoperi rădăcinile grase. Fermierii din Delta Fluviului întunecat obişnuiau să le mănânce fierte.

Astea erau nişte ferme în miniatură!

Tegger se aşeză cu picioarele încrucişate pe marginea acoperişului unei parcele, se înveli în poncho-ul de culoarea pământului şi lăsă ploaia să-l spele ca pe orice element din acel decor.