Larry Niven - Protector

— Aţi încercat să-l prindeţi?

— Ce să-ncercăm! izbucni Nick. Am mers paralel cu el! Nu voiam să întreprind nimic ameninţător, dar el întrerupsese toate comunicaţiile şi noi ne găseam în pericol de a rămâne fără combustibil. Le-am ordonat lui Dubchek şi Gorton să folosească jeturile ca arme, dacă Brennan nu se supunea.

— Şi ce s-a întâmplat?

— Cred că-şi activase câmpul statoreactor. Efectele electromagnetice ne-au prăjit destule componente ca să ne lase cu buzele umflate în spaţiu. Am avut noroc că n-a explodat propulsia. În cele din urmă, o navă-cisternă a ajuns la noi şi am izbutit să facem unele reparaţii. Deja Brennan ajunsese la viteza de statoreactor.

— Aha!

— De unde dracu' să fi ştiut? Aveam la noi proviziile lui de hrană! Recipientul lui de rădăcini era aproape gol. Să fi fost doar o modalitate mai extravagantă de sinucidere? Se temea de ceea ce am fi putut realiza cu un statoreactor Bussard cu echipaj?

— Nu mă gândisem la asta. Ştii că s-ar putea să ai dreptate? Nick, tu-ţi mai aminteşti când mi-a strivit ţigara?

— Bineînţeles, chicoti celălalt. Şi-a cerut o mulţime de scuze, dar n-a vrut să te lase să fumezi. Am crezut c-o să-l pocneşti.

— Este un Protector. Ceea ce face, face pentru binele nostru.

Luke se strâmbă, amintindu-şi de cineva… nu — asta fusese tot ce-şi amintea despre femeia aceea. O profesoară de liceu?

— Nu voia să punem mâna pe nava Pak, adăugă el, şi nici să aflăm ceva din examinarea ei… sau a lui.

— Atunci, de ce a petrecut două luni dincolo de Pluton? Cu un statoreactor Bussard, nu te opreşti în mijlocul zborului! îţi consumă toată rezerva de combustibil! Iar pe acolo nu există nimic care…

— Hei, hei, nu neglija norul de comete! Cele mai multe comete îşi petrec majoritatea timpului dincolo de Pluton. Nu-i un nor dens, dar există materie. Plus a zecea planetă…

— Nu s-a apropiat de Persefona.

— Dar este posibil să se fi apropiat de multe comete.

— Adevărat… Bine. Perfect, a petrecut două luni acolo — cel puţin aşa ne-au indicat detectoarele de monopoli. Luna trecută s-a pus din nou în mişcare. Abia după o lună de monitorizare am fost siguri că se mişcă. Accelerează spre Alpha Centauri. Wunderland.

— În cât timp va ajunge acolo?

— Oho, cel puţin douăzeci de ani. Este vorba despre o propulsie cu acceleraţie redusă. Noi însă îi putem avertiza pe colonişti şi putem aranja lucrurile aşa încât urmaşii noştri să-i avertizeze din nou peste cincisprezece ani. Pentru orice eventualitate…

— Bine, putem face asta. Ce-ar mai fi? Ştii că am recuperat modulul cală.

— Asta-i tot ce ştiu. ONU se pricepe să ţină secretele.

— Am distrus rădăcinile şi seminţele. Nimeni n-a fost cu adevărat încântat de idee, dar am făcut-o.

După câteva secunde lungi, Nick murmură:

— Este bine.

— Bine sau rău, am făcut-o. N-am avut însă noroc să pricepem polarizatorul de gravitaţie. Dacă într-adevăr asta era… Poate că Brennan ne-a minţit.

— Era un polarizator de gravitaţie.

— De unde ştii?

— Am analizat înregistrarea traiectoriei extrasolarului spre Marte. Acceleraţia lui variază în conformitate cu gradienţii gravitaţionali locali — nu numai ca valoare, ci şi ca direcţie.

— Perfect, poate că asta ne va ajuta. Ce altceva putem face?

— În legătură cu Brennan, nimic. În cele din urmă, va muri de foame. Oricum, noi îi vom cunoaşte în permanenţă poziţia exactă.

— Adică poziţia sursei de monopoli.

— Nu poate avea o navă fără monopoli, rosti Nick cu tot mai puţină răbdare. Nu are sursă de hrană! Este mort, Garner.

— Nu pot uita că-i mai inteligent decât noi. Dacă poate găsi o modalitate de hibernare, ar putea ajunge pe Wunderland. O colonie înfloritoare… şi ce dacă? Ce vrea el de la Wunderland?

— Ceva la care noi nu ne-am gândit.

— Nu voi şti niciodată despre ce a fost vorba. Voi muri înainte ca Brennan să ajungă acolo. — Luke oftă: Sărmanul extrasolar! Câtă cale a bătut ca să ne aducă rădăcinile ce ne-ar fi îngăduit să ducem o viaţă normală!

— Intenţiile i-au fost bune, dar viaţa este aspră cu eroii, încuviinţă Nick cu seriozitate.

Cum s-ar putea descrie un interval de două secole? Evenimentele constituie măsura timpului. Foarte multe s-au întâmplat în două sute douăzeci de ani.

Corpul mumificat al lui Phssthpok a ajuns în Institutul Smithsonian. Au existat multe controverse dacă poate fi clasificat alături de hominizi. Istoria lui era cunoscută acum la mâna a treia, dar scheletul se potrivea oscior cu oscior cu cel al hominizilor.

Lucas Garner murise deja când nava Pak ajunsese la mijlocul drumului. Nu decelerase. Nick Sohl privise semnătura ei magnetică trecând de Wunderland, continuând să accelereze aparent spre niciunde. Apoi căzuse pe gânduri.

Baza Olympus de pe Marte a fost reconstruită pentru a se studia modulul Pak in situ, această modalitate fiind mai simplă decât încercarea de a-l ridica şi de a-l opune gravitaţiei, atâta vreme cât polarizatorul de gravitaţie continua să funcţioneze. Echipa de cercetători ezita să-l decupleze, neştiind deocamdată cum putea fi repornit. Ca protecţie împotriva marţienilor, fusese întrebuinţat jetul unei navete-solo ca să solidifice nisipul de sub bază şi din jurul ei.

Populaţia din Centură a crescut considerabil. Asteroizii transformaţi au proliferat, unii fiind echipaţi cu motoare care să-i poată deplasa. Mineritul a devenit mai dificil, întrucât cele mai bune zăcăminte fuseseră epuizate. Oraşele s-au extins pe asteroizii mari. Un procent tot mai redus de centurani folosea navetele-solo.

Un imens asteroid de gheaţă a izbit Marte, provocând furtuni de nisip şi cutremure minore ce au zgâlţâit baza Olympus.

Coloniile interstelare a prosperat şi s-au modificat. Jinx a dezvoltat industriile vidului, acolo unde relieful planetei se ridica în afara atmosferei, la Capătul Estic. Pe Plateau, societatea a devenit represivă. Populaţia lui Wunderland s-a extins şi s-a răspândit pe principalele continente, astfel încât oraşele s-au dezvoltat mult mai lent. Civilizaţia a înflorit în adâncurile lui Am Făcut-O, pentru a evita uraganele verilor şi iernilor.

Căminul a fost colonizat şi a prosperat, beneficiind de noi tehnici, dar şi de învăţămintele desprinse din erorile făcute pe anterioarele colonii.

Razele laser circulau între Pământ şi colonii, iar ocazionalele stato-sonde părăseau acceleratorul liniar de pe Juno, purtând încărcături de noi cunoştinţe. În ultima vreme, cele mai multe asemenea „daruri” erau oferite de progresele ingineriei biologice, de seminţe şi ovule fertilizate şi criogenizate. Ştirile dinspre colonii erau rare, deşi Jinx şi Căminul beneficiau de excelente lasere de comunicaţii.

Pe timpul vieţii lui Lucas Garner, problema drogurilor dispăruse de pe Pământ. Potenţialii dependenţi de droguri manifestaseră tendinţa de a deveni cerebrocablaţi; experienţele pe care le aveau erau mai complete, iar după operaţia iniţială, care era costisitoare, cheltuielile erau neglijabile. Cerebrocablaţii nu deranjau pe nimeni; problema lor nu fusese nici o clipă una serioasă. Până în anul 2340, se rezolvase aproape de la sine. Oamenii învăţaseră cum s-o abordeze.

Populaţia Pământului a rămas stabilă… prin constrângere, atunci când a fost necesar.

Polarizatorul de gravitaţie părea să depăşească înţelegerea omenească.

Chirurgia plastică îmbunătăţită — folosirea de proteze sofisticate în locul transplantelor de organe — a jucat un rol decisiv în rezolvarea insuficienţei cronice a băncilor de organe. Cetăţenii ONU au votat chiar pentru abolirea pedepsei cu moartea în cazul anumitor delicte: evaziunea fiscală şi publicitatea ilegală. Autoritatea cvasitotală conferită lui ARM, poliţia ONU, a cunoscut o oarecare relaxare.