Larry Niven - Protector

Phssthpok visă…

Va începe prin trezirea prizonierului său. După cum arăta, creierul lui avea să fie mai mare decât al lui Phssthpok; avea proeminenţa aceea frontală care strica linia feţei. Va învăţa rapid. Phssthpok îl va învăţa cum să fie Protector şi cum să utilizeze rădăcinile şi seminţele arborelui-vieţii.

Oare Prăsitorul avea copii? În cazul acesta, el va ţine secretul pentru sine, folosind arborele-vieţii ca să facă Protectori din descendenţii săi. Nu era nimic rău în asta. Dacă avea inteligenţa de a-şi răspândi familia, evitând împerecherile încrucişate, descendenţa lui directă ar trebui să includă majoritatea rasei Pak din acest sistem solar.

Probabil că avea să-l ucidă, pentru a păstra secretul. Nimic rău nici în această privinţă.

Visele lui Phssthpok aveau însă şi nuanţe de coşmar. Prizonierul nu avea un aspect tocmai corect. Unghiile lui se dezvoltau greşit. Capul nu avea în nici un caz forma cea bună. Proeminenţa aceea frontală… iar ciocul îi era la fel de plat ca şi faţa. Spinarea nu era arcuită, picioarele nu păreau bune, braţele erau prea scurte. Mutaţiile afectaseră prea mult timp rasa lui.

Totuşi, reacţionase corect în faţa rădăcinilor.

Viitorul era nesigur… mai puţin pentru Phssthpok. Prizonierul va învăţa ceea ce trebuia să ştie, dacă putea s-o facă; va duce treaba mai departe, dacă era capabil. Într-o bună zi, Pământul va fi o a doua planetă Pak. Phssthpok făcuse tot ce putuse. Avea să-l înveţe şi să moară.

Brennan se foise. Îşi descolăcise trupul ghemuit, se întinsese din toate mădularele şi deschisese ochii. Îl privise pe Phssthpok fără să clipească, parcă citind în mintea Protectorului. Toţi noii Protectori procedau aşa — orientându-se prin amintiri, abia acum începeau să înţeleagă.

— Mă întreb dacă vă pot face să-nţelegeţi cât de rapid s-a desfăşurat totul, spuse monstrul-Brennan.

Îi privi pe cei doi bătrâni, dintre care unul avea dublul anilor celuilalt, dar amândoi trecuţi de vârsta tranziţiei, şi se minună că tocmai ei aveau să-i fie judecători.

— În două zile, ne-am învăţat reciproc graiurile. Al lui era mai rapid şi se potrivea mai bine noului aspect al gurii mele, de aceea ne-am folosit de el. Phssthpok mi-a spus povestea vieţii sale. Am discutat despre marţieni, punând la punct modalitatea optimă de a-i extermina…

— Cum?!

— Da, Garner, de a-i extermina. Ce dracu', au ucis deja treisprezece oameni! Am discutat practic nonstop. Phssthpok vorbea cel mai mult, dar nici unul dintre noi nu stătea locului. Făceam exerciţii caliste-nice care să-mi dezvolte corpul, construiam aripioare pentru costumul lui Phssthpok, astfel încât să poată înota prin nisip, plus dispozitive care să extragă atomii de aer şi de apă din sistemul de susţinere a vieţii, pentru bază. Nu văzusem niciodată baza şi a trebuit să-i extrapolăm proiectul de construcţie, pentru a şti cum s-o presurizăm şi s-o protejăm. În a treia zi, Phssthpok m-a învăţat cum să îngrijesc arborele-vieţii. A deschis lada şi mi-a arătat cum se decongelează seminţele. Îmi dădea ordine de parcă aş fi fost un roboţel. L-aş fi întrebat: „Părerile mele nu contează?” N-am făcut-o însă niciodată.

— Nu-nţeleg de ce…, mormăi Garner.

— Părerile mele nu difereau de ale lui. Eram prea inteligent. Aşa fusesem din clipa când mă trezisem. Căpătăm răspunsuri înainte de a termina de formulat întrebarea. Dacă întotdeauna ştiu care-i răspunsul cel mai bun, atunci prin ce diferă părerea mea? Nu puteţi înţelege cât de rapid s-a desfăşurat totul. Într-o clipită, am înţeles întregul lanţ logic. L-am izbit pe Phssthpok cu capul de marginea incintei criogenice. L-am ameţit suficient ca să-i pot frânge gâtul. Apoi am sărit îndărăt, în eventualitatea că mă ataca. M-am gândit că l-aş putea apăsa cu uşa incintei până se sufoca. Dar el n-a replicat.

— Mi se pare o crimă! El nu voia să te ucidă, nu?

— Nu încă. Eu constituiam speranţa lui. Nici măcar nu se putea apăra, de teamă să nu-mi afecteze dezvoltarea. Era mai în vârstă decât mine şi ştia cum să se lupte. Dacă ar fi dorit, m-ar fi putu ucide, dar nu putea să dorească aşa ceva. Avusese nevoie de treizeci şi două de mii de ani în timp real ca să ne aducă rădăcinile alea. Eu trebuia să-i termin misiunea. Bănuiesc că a murit crezând că reuşise. Pe jumătate, se aştepta să-l omor.

— Brennan, dar de ce?

Monstrul-Brennan ridică din umerii cât nişte pepeni.

— Se înşela. L-am ucis fiindcă ar fi încercat să distrugă omenirea, când ar fi aflat adevărul.

Introduse braţul în balonul despicat care-l purtase prin aproape douăzeci de kilometri de nisip fluid. Scoase de acolo un aparat care bâzâia încetişor — generatorul de aer construit din piese ale pupitrului de comandă al lui Phssthpok — şi-l aşeză în şalupă. După aceea, extrase o jumătate de rădăcină galbenă care semăna cu batatun şi o vârî sub nasul lui Garner.

— Miroase.

Luke adulmecă atent.

— Destul de plăcut. Seamănă cu aroma unui lichior.

— Sohl?

— Nu-i rău. Ce gust are?

— Dacă aţi şti că vă poate transforma în ceva asemănător mie, aţi muşca din ea? Garner?

— Chiar în clipa asta. Mi-ar plăcea să trăiesc veşnic şi mi-e teamă de senilitatea bătrâneţii.

— Sohl?

— NU! Încă nu sunt pregătit să renunţ la activitatea sexuală.

— Câţi ani ai?

— Peste două luni, împlinesc şaptezeci şi patru.

— Eşti deja prea bătrân. Cincizeci de ani înseamnă de acum prea mult. Ai fi murit dacă ai fi mâncat din ea. La patruzeci şi cinci de ani, te-ai fi oferit voluntar?

— Nu cred, chicoti Sohl.

— Ei bine, ăsta-i jumătate din răspuns. Din punctul de vedere al lui Phssthpok, reprezentăm un eşec. Cealaltă jumătate a răspunsului este că nici un om cu minţile întregi n-ar răspândi rădăcina asta pe Pământ, în Centură sau altundeva.

— Sper că nu, dar aş dori să aud şi motivele tale.

— Războiul. Pe toată durata istoriei sale cunoscute, planeta Pak a fost bântuită de războaie. Un lucru de altfel evident, gândindu-ne că fiecare Protector acţiona în vederea extinderii şi protejării propriei sale descendenţe directe, pe seama uciderii altora. Cunoştinţele se pierd întruna. Rasa nu poate coopera nici un minut dincolo de punctul în care un Protector vede un avantaj din a-i trăda pe aliaţii săi. Din cauza acestei stări permanente de război, cei din neamul Pak nu pot progresa.

Monstrul-Brennan se opri câteva clipe, apoi continuă:

— Să supun şi Pământul unei asemenea situaţii? Vă puteţi imagina o mie de Protectori hotărând că descendenţii lor au nevoie de mai mult spaţiu vital? Cele optsprezece miliarde de planetari ai tăi, Garner, trăiesc deja la limită. Nu vă puteţi îngădui alte resurse. În plus, noi nu avem cu adevărat nevoie de arborele-vieţii. Geriatria progresează atât de rapid încât copiii mei ar putea trăi o mie de ani. Vom obţine longevitatea fără arborele-vieţii, fără să sacrificăm nimic. Să privim acum situaţia din punctul de vedere al lui Phssthpok. Noi reprezentăm o mutaţie. Am colonizat Sistemul Solar şi am stabilit chiar şi câteva colonii interstelare. Vom refuza rădăcina şi trebuie s-o facem. Chiar dacă ne va fi impusă cu forţa, Protectorii mutanţi ce vor rezulta sunt atipici. Phssthpok gândea în termenii viitorului. Noi nu suntem Pak, nu le suntem utili semenilor săi, dar este probabil că într-o bună zi vom ajunge la stelele din centrul galaxiei. În clipa în care ne vor detecta, ei ne vor ataca, iar noi le vom răspunde cu aceeaşi monedă.