Larry Niven - Protector

— Se putea ascunde oriunde prin Sistemul Solar, şi totuşi a ales Marte. Trebuie să fi avut un motiv. Poate că-i vorba despre ceva ce n-ar fi putut face sub nisip. În cazul ăsta, ar trebui să se găsească într-un crater, sau pe o pantă.

— Ar fi fost observat.

Luke apelă din memoria autopilotului o imagine înregistrată de monitorul anticontrabandă. Aceasta înfăţişa un ovoid metalic, vag strălucitor, cu un capăt ascuţit, ce se deplasa cu capătul teşit înainte şi părea acţionat de un motor-rachetă. Nu se zărea însă vreun jet de evacuare — cel puţin, nimic detectabil de instrumente.

— E îndeajuns de mare ca să poată fi zărit din spaţiu, spuse pământeanul, şi uşor de identificat după fuzelajul argintiu.

— Mda… Perfect, s-a ascuns sub nisip. Vor fi necesare o mulţime de nave cu radare de profunzime ca să-l descopere, iar găsirea nu-i garantată. — Nick îşi trecu palmele peste ţeasta depilată în părţile laterale. — Noi ne-am putea retrage. Guvernul vostru planetar a mărit în sfârşit viteza şi ne-a trimis nişte nave. Am senzaţia că nu vor fi prea încântaţi dacă ne vom băga nasul în căutarea lor.

— Eu aş vrea să continuăm. Tu ce zici?

— Votez pentru. Vânătoarea necunoscutului este îndeletnicirea mea favorită în timpul liber.

— De unde ai începe?

— Nu ştiu. Cea mai mare cantitate de nisip se află în Tractus Albuş.

— Ar fi fost o prostie să aleagă locul cel mai evident. Probabil că a preferat o opţiune aleatorie.

— Ai alte idei?

— Lacis Solis.

— Aha, vechea bază a planetarilorl Bună idee. Este posibil să aibă nevoie de echipamente de susţinere a vieţii pentru Brennan.

— Nici măcar nu m-am gândit la aspectul ăsta. Indiferent de ce ar avea nevoie-tehnologie umană, apă, absolut orice-, pe Marte există un singur loc unde putea merge. Dacă nu este acolo, am putea cel puţin să luăm nişte şalupe-de-nisip…

— Blue Ox către U Thant. Repet: Blue Ox către U Thant, din spaţioportul Valea Morţii.

Mesajul respectiv trebuia să conţină şi un semnal direcţional. Nick cuplă autopilotul să le orienteze într-acolo laserul de comunicaţii.

— Va dura câteva minute, zise el, după care adăugă: Mă-ntreb ce s-a-ntâmplat cu Brennan.

— Putem scoate radarul de profunzime din resturile de acolo?

— Să sperăm. Nu ştiu ce altceva am putea utiliza.

— Un detector de metale. Trebuie să existe unul chiar la bord.

— Aici Nicholas Brewster Sohl, la bordul lui U Thant, către echipajul lui Blue Ox. Ce noutăţi aveţi? Repet: Aici Nicholas…

— Einar Nilsson, comandantul lui Blue Ox. Suntem lângă nava extrasolarului. TinaJordan se pregăteşte să patrundăîn interior. Comut pe transmisia Tinei.

Einar efectuă manevra şi se pregăti de aşteptare.

Îi plăcea de Tina. Existau cincizeci la sută şanse ca fata să moară în urma unui incident neprevăzut. Nate protestase vehement, dar argumentele sale nu aveau nici cea mai mică fisură. Se lăsă pe spate în fotoliu şi privi imaginile transmise de camera video din casca Tinei.

Nava extrasolarului părea pustie, cu jeturile oprite şi cu cablurile dintre module slăbite şi începând să se curbeze. În hubloul imensului glob ocular, tânăra nu zărea nici o mişcare. Se opri la câţiva metri de tribord şi observă mulţumită că degetele nu-i tremurau pe tastele de comandă a jeturilor direcţionale.

— Aici Tina. Mă găsesc lângă ceea ce pare a fi un modul de comandă. Prin hublou — dacă este un hublou —, pot vedea o cuşetă de acceleraţie şi pupitrele de comandă. Probabil că extrasolarul este aproximativ umanoid. Modulul de propulsie este prea fierbinte ca să mă pot apropia de el. Modulul de comandă este o sferă netedă, cu un hublou mare şi cabluri ce atârnă în toate direcţiile. Ar trebui să poţi vedea toate astea, U Thant.

Descrise un cerc larg în jurul globului ocular. Nu se grăbea. Centu-ranii se grăbesc doar atunci când este absolut nevoie.

— Nu disting nimic asemănător unei ecluze. Va trebui să străpung peretele ca să intru.

— Intră prin hublou. În felul ăsta, n-o să atingi din întâmplare nimic exploziv, rosti Einar în urechea ei.

Materialul transparent al hubloului avea punctul de topire în jurul valorii de două mii de grade Kelvin şi nu se punea problema utilizării laserului. Tina folosi un ac termic, descriind un cerc în mod repetat. Treptat, îl străpunse.

— Prin tăietură ies aburi, anunţă ea. Aha, am intrat!

Un disc transparent cu diametrul de un metru fu suflat în exterior de ultimele rămăşiţe de aer, înconjurat de o pâclă albicioasă. Tina îl prinse şi-l expedie spre Ox, urmând să fie recuperat ulterior.

— Să nu-ncerci să intri imediat, pârâi glasul lui Einar.

— Nici nu mă gândeam!

Aşteptă să se răcească perimetrul discului decupat în hublou. Trecură cincisprezece minute, fără să se întâmple ceva. Probabil că cei de la bordul lui U Thant fşi pierduseră răbdarea, se gândi fata. Din interior nu răzbătea nici o mişcare. Cercetarea modulului cu radarul de profunzime nu revelase nimic, însă pereţii erau groşi şi ceva amorf — de exemplu apa — putea să treacă neobservat.

Avea timp suficient la dispoziţie. Plonjă înăuntru prin deschizătură.

— Mă aflu într-o cabină micuţă de comandă, anunţă ea, răsucin-du-se din talie astfel ca să poată transmite cât mai multe detalii prin intermediul camerei video. (Fuioare de ceaţă îngheţată pluteau spre cercul tăiat în hublou.) Repet, este foarte mică. Bordul de comandă este primitiv de complex, atât de complex încât sunt înclinată să cred că extrasolarul nu avea autopilot. Un om n-ar putea manevra atâtea comenzi şi reglaje. Există o singură cuşetă, iar locul este pustiu. Chiar lângă cuşetă se află un recipient plin cu ceva asemănător bataţilor. Este singurul semn al unor facilităţi de preparare a hranei din acest modul. Cred că voi trece mai departe.

Încercă să deschidă uşa din fundul cabinei, dar presiunea o apăsa puternic. Îşi utiliză acul termic — acesta se perforă mult mai repede decât materialul hubloului. Aşteptă până ce încăperea se umplu cu ceaţă groasă, apoi se propulsă dincolo.

— Cabina aceasta pare de aceeaşi mărime ca şi cea de comandă. Îmi pare rău în legătură cu transmisia… Locul aduce cu o sală de gimnastică în imponderabilitate.

Se răsuci lent, transmiţând totul, apoi se apropie de una dintre maşinării şi încercă s-o acţioneze. Aparent, trebuia să intri în ea în poziţie ghemuit, apoi să te ridici în picioare, învingând forţa unor arcuri. Tina nu izbuti să se ridice nici măcar un milimetru.

Demontă camera video de pe cască, o fixă pe un perete şi o orientă spre aparatul de gimnastică. Încercă din nou.

— Fie că procedez incorect, rosti ea, fie că extrasolarul m-ar putea folosi pe post de scobitoare. Să vedem ce mai există pe aici…

Privi în jur, apoi spuse:

— Ciudat…

Nu mai exista absolut nimic. Doar uşa de întoarcere în cabina de comandă.

O căutare amănunţită de două ore, întreprinsă de ea şi de Nate La Pan, îi confirmă observaţia iniţială. Modulul era compus din:

O cabină de control de dimensiuni similare cabinei dintr-o navetă-solo.

O sală de gimnastică de aceeaşi mărime.

Un recipient cu rădăcini.

Un rezervor imens de aer. Nu existau dispozitive de siguranţă pentru a opri pierderile accidentale. Rezervorul era gol. Aerul trebuia să fi fost pe terminate când nava intrase în Sistemul Solar.