Dan Brown - Conspiraţia

"Dă cu picioarele!"

Rachel privi domul de deasupra. Adunându-şi ultimele picături de curaj, se căţără pe braţele scaunului, care acum era orientat aproape orizontal, ca un fotoliu dintr-un cabinet stomatologic. Stând pe spate, Rachel îşi îndoi genunchii cât putu şi lovi cu picioarele în sus. Scoţând un urlet sălbatic de disperare, izbi în mijlocul domului acrilic. Ţepi de durere îi săgetară oasele gleznelor, trimiţându-i săgeţi până în creier. Urechile îi bubuiră brusc. Rachel simţi presiunea cum se echilibrează cu violenţă. Garnitura etanşă de pe partea laterală stânga a domului cedă complet, astfel încât lentilele uriaşe ale geamului se desfăcură parţial, ca uşile imense ale unui hambar.

Torentul de apă intră cu forţă în submarin şi o împinse cu putere pe Rachel înapoi pe scaun. De jur împrejurul ei, oceanul bubuia, învolburându-i-se prin spate, ridicând-o de pe scaun, răsucind-o cu capul în jos, de parcă ar fi fost o cârpă într-o maşină de spălat. Rachel bâjbâi după ceva de care să se prindă, dar se învârtea nebuneşte.

Simţea cum cabina se umple vijelios cu apă şi cum Triton-ul începe să alunece cu viteză în jos. Corpul ei o luă în sus şi se înghesui în rama geamului. În jur se ridicau şiruri de bule de aer, răsucind-o, trăgând-o în stânga şi în sus. O bucată de plexiglas o izbi cu putere peste şold.

Se trezi dintr-odată liberă.

Învârtindu-se în toate părţile în nesfârşitul întuneric apos şi cald, Rachel simţi cum plămânii ţipă deja după aer. "Du-te la suprafaţă!" Căută lumină cu privirea, dar nu văzu nimic. Universul părea la fel în toate direcţiile. Beznă. Nici o forţă de gravitaţie. Nici un indiciu în sus sau în jos.

În acea fracţiune înspăimântătoare de secundă, Rachel îşi dădu seama că habar n-avea încotro să pornească în înot.

La sute de metri sub ea, elicopterul Kiowa explodă sub apăsarea nemiloasă a presiunii. Cele cincisprezece rachete AGM-l14 Hellfire începură să geamă din pricina compresiei. Conurile din cupru şi capetele de detonare se îndoiră periculos înspre interior.

La şaizeci de metri deasupra fundului oceanic, puţul vârtejului captură rămăşiţele elicopterului şi le supse, grăbindu-le coborârea spre crusta domului de magmă. Ca o cutie de chibrituri, rachetele Hellfire se aprinseră una de la alta şi explodară, generând o gaură imensă în vârful domului de magmă.

După ce ieşise la suprafaţă în căutarea aerului şi apoi se scufundase înapoi, Michael Tolland se afla la cinci metri sub apă, scrutând întunericul, în clipa exploziei rachetelor. Fulgerul alb ţâşni în sus, lăsând să se vadă o imagine şocantă — o imagine pe care el n-avea să o uite niciodată.

Rachel Sexton atârna la trei metri sub el, ca o marionetă dezlânată. Sub ea, Triton-ul plonja cu repeziciune, cu domul de plexiglas desprins de restul corpului. Rechinii din zonă se agitau înnebuniţi, sesizând pericolul acelei zone care stătea să erupă.

Uşurarea lui Tolland la vederea fetei se transformă imediat în groază la gândul coşmarului care stătea să se declanşeze. Memorând poziţia ei în vreme ce fulgerul alb se stingea, Tolland dădu din picioare, croindu-şi drum către Rachel.

La sute de metri mai jos, crusta domului de magmă explodă, lăsând vulcanul subacvatic să erupă şi aruncând lavă încinsă la o mie două sute de grade Celsius în apele oceanului. Magma vaporiză instantaneu apa şi trimise un stâlp masiv de aburi către suprafaţa oceanului, pe axa centrala a megafisurii. Animat de aceleaşi mecanisme cinematice ale tornadelor, transferul vertical de energie al coloanei de aburi intră instantaneu în contrabalans cu o spirală anticiclonicâ care încercuia coloana, purtând energia în direcţie opusă.

Mişcându-se în spirală în jurul coloanei de gaz care se ridica, curenţii oceanici porniră să se intensifice şi să se răsucească în jos. Aburul crea un con imens de vid care absorbea milioane de litri de apă marină în jos, către zona de contact cu magma. La atingerea fundului oceanic, apa proaspătă se transforma şi ea în abur şi, având nevoie de o cale de scăpare, se alătura coloanei tot mai groase de gaz care împingea în sus, trăgând tot mai multă apă dedesubt. Pe măsură ce alte cantităţi de apă se grăbeau să umple vidul creat în permanenţă, vârtejul se intensifica. Megafisura hidrotermală se alungi, iar coloana de abur învolburat îşi înteţi forţa cu fiecare secundă, îndreptându-se nemilos spre suprafaţă.

Tocmai se năştea o gaură neagră oceanică.

Rachel se simţea ca un făt în pântecele mamei. Întunericul fierbinte şi ud o înconjura din toate părţile. Gândurile i se împotmoliseră în căldura sufocantă. "Respiră." Se luptă cu reflexul. Fulgerul luminos pe care tocmai îl zărise nu putea proveni decât dinspre suprafaţă. Şi totuşi părea atât de departe… "O iluzie. Du-te la suprafaţă." Cu mişcări încete, Rachel începu să înoate în direcţia din care zărise lumina. Acum vedea mai multă lumină… un ciudat licăr roşu la distanţă. "Să fie lumina zilei?" Înotă mai repede.

O mână o prinse de gleznă.

Rachel fu cât pe ce să urle sub apă, aproape epuizându-şi ultimele rezerve de oxigen din plămâni.

Mâna o trase înapoi, răsucind-o şi îndicându-i sensul opus de mişcare. Rachel simţi o strânsoare cunoscută. Michael Tolland era acolo, trăgând-o în cealaltă direcţie, împreună cu el.

Mintea lui Rachel îi spunea că el o ducea în jos. Inima îi şoptea că el ştie ce face.

"Dă din picioare", îi şopti mama ei.

Rachel dădu cât de tare putu.

Când ieşiră amândoi la suprafaţă, Tolland îşi dădu seama că totul se sfârşise. "A erupt domul de magmă." Imediat ce capătul vârtejului avea să atingă suprafaţa, imensa tornadă subacvatică avea să înceapă să tragă totul în jos. Ca o ciudăţenie, universul de deasupra suprafeţei mării nu mai era la fel de liniştit cum îl lăsase el cu câteva momente în urmă. Zgomotul devenise asurzitor. Vântul îl izbea cu furie, ca şi cum o furtună s-ar fi iscat din senin câtă vreme el fusese scufundat.

Tolland aproape că delira din cauza lipsei de oxigen. Încercă să o sprijine pe Rachel în apă, dar fata îi era trasă din braţe. "Curentul!" Tolland încercă să reziste, dar forţa invizibilă trase şi mai puternic, ameninţând să o smulgă de lângă el. Brusc, strânsoarea lui se destrămă, iar corpul lui Rachel îi alunecă din braţe — dar în sus.

Uluit, Tolland urmări cum trupul lui Rachel e scos din apă.

Deasupra plutea un elicopter Osprey al Pazei de Coastă, trăgând-o pe Rachel sus cu un cablu. Cu douăzeci de minute în urmă, Paza de Coastă primise o informare despre o explozie pe mare. Pierzând urma elicopterului Dolphin care ar fi trebuit să se găsească în zonă, autorităţile se temuseră de un accident. Introduseseră ultimele coordonate cunoscute ale elicopterului în sistemul de navigaţie şi se rugaseră să nu se fi întâmplat o nenorocire.

Cam la opt sute de metri distanţă de nava Goya, echipa de pe elicopter zărise un câmp de rămăşiţe care ardeau şi pluteau în derivă în curentul marin. Părea o şalupă explodată. În apropiere, un bărbat din apă făcea disperat semne cu mâinile. Îl trăseseră în aeronavă. Omul era gol puşcă — cu excepţia unui picior acoperit complet cu bandă adezivă.

Epuizat, Tolland se uită în sus la pântecele elicopterului. Din motoarele aflate în poziţie orizontală ieşeau jeturi de fum. Mai multe braţe o traseră pe Rachel înăuntru. Urmărind cum e adăpostită într-un loc sigur, Tolland zări chipul familiar al unei siluete pe jumătate goale ghemuite în trapa de acces.