Dan Brown - Conspiraţia

— Michael!

Tolland ieşi la suprafaţă, uşurat că o văzuse pe Rachel mişcându-se în interiorul submersibilului. "Trăieşte". Înotă cu mişcări rapide către coada Triton-ului şi se căţără pe platforma scufundată a motorului. Simţea curenţii fierbinţi şi puternici ai oceanului de jur împrejur. Se postă ca să apuce bine capacul circular al trapei, stând ghemuit şi sperând că nu se află în raza de acţiune a armei lui Pickering.

Corpul Triton-ului era acum aproape complet sub apă. Tolland ştia că trebuia să se grăbească, dacă voia să deschidă trapa şi să o scoată pe Rachel. Mai avea vreo douăzeci de centimetri de capac la dispoziţie, dar lungimea se micşora cu repeziciune. Odată ce capacul s-ar fi scufundat şi el, deschiderea lui ar fi trimis un torent năvalnic de apă înăuntru, prinzând-o pe Rachel în capcană şi trimiţând Triton-ul ca o piatră drept la fund.

— Acum sau niciodată, icni el, apucând bine de roata capacului şi opintindu-se să o răsucească în sens invers acelor de ceasornic.

Nu se întâmplă nimic. Încercă din nou, punând la bătaie întreaga forţă de care era capabil. Capacul refuză din nou să se mişte.

O auzea pe Rachel înăuntru, de cealaltă parte a capacului. Avea vocea înfundată, dar chiar şi aşa îi simţea groaza.

— Am încercat! urla ea. N-am reuşit să-l răsucesc!

Apa ajunsese, între timp, la nivelul capacului.

— Să încercăm împreună! strigă el. Acolo tu încerci în sensul acelor de ceasornic! Ştia că sensul era clar marcat pe capac. Bine, acum!

Tolland se sprijini de tancurile de balast şi trase cu toată forţa. O auzea pe Rachel cum încerca să facă acelaşi lucru. Roata capacului se mişcă un centimetru, apoi înţepeni definitiv.

Atunci Tolland văzu unde era problema. Capacul trapei nu era aşezat egal pe canal. Era înţepenit precum capacul unui borcan care fusese înşurubat strâmb. Cu toate că garnitura de sigilare se aşezase corect, clemele de prindere ale capacului erau îndoite, ceea ce însemna că singura modalitate prin care acea trapă se putea deschide era prin utilizarea unei torţe cu acetilenă.

Văzând cum vârful submersibilului e înghiţit de apă, Tolland fu năpădit brusc de groază. Rachel Sexton n-avea să mai iasă teafără din Triton.

La aproape şapte sute de metri mai jos, fuzelajul zdrobit al elicopterului Kiowa se scufunda cu repeziciune, prizonier al forţei de gravitaţie şi al puternicilor curenţi generaţi de vârtejul marin. În carlingă, cadavrul lui Delta One nu mai putea fi recunoscut, desfigurat fiind de presiunea zdrobitoare a adâncurilor.

În vreme ce aeronava se afunda în spirală, continuând să ţină ataşate de fuzelaj rachetele Hellfire, domul de magmă aştepta pe fundul oceanului ca un teren încins de aterizare. Sub crusta groasă de trei metri a domului, o vână de lavă fierbinte sfârâia la o mie de grade Celsius, ca un vulcan care stătea să erupă.

Tolland stătea în apă până la genunchi pe platforma motorului şi îşi storcea creierii încercând să găsească o soluţie de a o salva pe Rachel.

"Submersibilul nu trebuie să se scufunde!"

Privi înapoi spre Goya, întrebându-se dacă exista vreo posibilitate de a aduce un vinci pe care să îl conecteze la Triton, astfel încât acesta să rămână la nivelul apei. Imposibil. Nava se găsea la circa cincizeci de metri acum, iar Pickering trona pe punte, ca un împărat roman care ocupa fotoliul de onoare la un spectacol sângeros din Colosseum.

"Gândeşte! îşi spuse Tolland. De ce se scufundă Triton-ul?"

Mecanismul de flotare al submersibilului era îngrozitor de simplu: tancurile de balast modificau, în funcţie de fluidul cu care erau umplute, apă sau aer, capacitatea de flotare şi mişcau Triton-ul în sus sau în jos.

Evident, tancurile de balast se umpleau acum cu apă.

"Dar n-ar trebui!"

Fiecare tanc era echipat cu deschizături deasupra şi dedesubtul corpului. Deschizăturile de dedesubt, denumite şi "găuri de inundare", rămâneau întotdeauna deschise, în vreme ce deschizăturile de deasupra, denumite şi "ventile de aer", puteau fi manevrate prin închidere sau deschidere, astfel încât să asigure nivelul dorit al aerului în tanc, în funcţie de nevoi.

Dacă ventilele de aer ale submersibilului erau deschise din cine ştie ce motiv? Tolland nu-şi putea imagina vreunul. Se deplasă de cealaltă parte a platformei motorului şi cercetă cu degetele unul dintre tancuri. Ventilele de aer erau închise. În acelaşi timp cu ventilele însă, degetele lui dădură peste altceva.

Găuri de gloanţe.

"La naiba!" Triton-ul fusese sub ploaia de gloanţe când Rachel sărise în el. Tolland se scufundă imediat şi înotă sub Triton, plimbându-şi palmele cu mare atenţie pe suprafaţa celui mai important tanc de balast — tancul negativ. Britanicii porecliseră acest tanc "expresul de mers în jos". Germanii îl botezaseră "pantofii de plumb". Semnificaţia lui era cât se poate de clară. Odată umplut, tancul negativ ducea submersibilul în adâncuri.

Plimbându-şi palma şi pe părţile laterale ale tancului, Tolland dădu peste zeci de găuri de glonţ. Se simţea apa cum năvăleşte înăuntru. Indiferent că lui Tolland îi plăcea sau nu, submersibilul se pregătea să se scufunde.

Triton-ul ajunsese între timp la un metru adâncime. Îndreptându-se spre prova, Tolland îşi lipi faţa de geam şi se zgâi înăuntru.

Rachel bătea în geam şi urla. Panica din glasul ei îl făcea să se simtă lipsit de puteri. Pentru o clipă, se trezi transportat înapoi în timp într-un spital, uitându-se cum moare femeia pe care o iubea şi ştiind că nu poate face absolut nimic să o ajute. Aflat acum sub apă în faţa submersibilului care se ducea la fund, Tolland îşi spuse că nu mai putea trece din nou prin aşa ceva. "Eşti un supravieţuitor", îi spusese Celia, dar Tolland nu voia să supravieţuiască de unul singur… nu din nou.

Plămânii lui cereau cu disperare aer, şi totuşi Tolland rămase acolo cu ea. De fiecare dată când Rachel izbea în geam, Tolland auzea cum se ridică bulele de aer şi vedea cum submersibilul se scufunda şi mai adânc. Rachel urla ceva despre apa care intra pe Iângă geam.

Bila de plexiglas avea scăpări.

"Să existe o gaură de glonţ în geam?" Puţin probabil. Simţindu-şi plămânii gata să explodeze, Tolland se pregăti să iasă la suprafaţă. Sprijinindu-se de imensul geam acrilic, degetele lui dădură peste o bucată din cauciuc care acum atârna liberă. Probabil că în cădere se desprinsese o garnitură de etanşare. Acesta era motivul pentru care se infiltra apa. "Altă veste proastă."

Ajungând la suprafaţă, Tolland trase de trei ori aer adânc în piept, încercând, în acelaşi timp, să-şi limpezească gândurile. Apa care se infiltra pe sub geam nu putea decât să accelereze plonjonul. Submersibilul se găsea deja la peste un metru şi jumătate sub apă, iar Tolland abia dacă îl mai putea atinge cu vârfurile picioarelor. Simţea bătăile disperate ale lui Rachel rezonând în întreaga masă de metal şi plastic.

Tolland se gândea la o singură cale de acţiune. Dacă se scufunda la loc până la platforma motorului şi localiza cilindrul cu aer la mare presiune, l-ar fi putut folosi ca să deverseze apa din tancul de balast. Chiar dacă deversarea tancului ar fi fost doar un exerciţiu disperat, poate aşa Triton-ul ar fi reuşit să rămână în apropiere de suprafaţa apei încă un minut sau două, înainte ca tancurile perforate să se umple la loc.

"Şi după aceea?"

Fără a avea un plan clar de acţiune, Tolland se pregăti să se scufunde. Inspiră profund, aproape de nivelul în care îşi simţi plămânii gata să explodeze. "Mai mult aer în plămâni. Mai mult oxigen. O scufundare mai lungă." Simţindu-şi însă ţesuturile întinzându-se la maximum şi apăsându-i coastele, un gând ciudat îi trecu prin minte.