Dan Brown - Conspiraţia

— Vreau să văd dacă am înţeles bine, domnule senator! Este ora patru dimineaţa, aţi băut, aţi auzit un ticăit la telefon şi de-asta aţi venit până aici? Arătă indignată cu degetul spre uşa de la biroul lui. Ca să pricep eu mai bine, mă acuzaţi că am neutralizat un sistem federal de alarmă, am luat două seturi de chei, am intrat prin efracţie în biroul dumneavoastră, fiind suficient de tâmpită, încât să răspund la telefonul celular în timp ce comiteam o infracţiune, am reactivat sistemul de alarmă la ieşire şi apoi m-am folosit cu calm de toaleta pentru femei, înainte de a fugi cu mâna goală? Asta vreţi să spuneţi, de fapt?

Sexton o privi cu ochii mari de uimire.

— Există un motiv pentru care oamenii n-ar trebui să bea de unii singuri, continuă Gabrielle. Acum vreţi să discutăm despre NASA sau nu?

Sexton se simţi năucit. Se îndreptă înapoi spre birou. Se duse drept la bar şi luă un Pepsi. Cu siguranţă că nu se simţea beat. Oare chiar se înşelase? În partea cealaltă a încăperii, ceasul ticăia batjocoritor. Sexton sorbi paharul cu suc şi îşi turnă încă unul. Îi oferi unul şi lui Gabrielle.

— Bei ceva, Gabrielle? o întrebă el, răsucindu-se pe călcâie.

Gabrielle nu îl urmase înăuntru. Stătea în cadrul uşii, frecându-şi nasul de toc.

— Oh, pentru numele lui Dumnezeu! Vino înăuntru! Spune-mi ce ai descoperit la NASA.

— Cred că mi-ajunge pentru noaptea asta, răspunse ea sec. O să discutăm mâine.

Sexton n-avea chef de joacă. Avea nevoie de informaţii acum şi n-avea de gând să o implore ca să i le dea. Scoase un oftat obosit. "Fă-o să aibă încredere! Totul se rezumă la încredere."

— Am dat-o în bară, zise el spăşit. Îmi pare rău. A fost o zi îngrozitoare. Nu ştiu la ce m-am gândit.

Gabrielle rămase în cadrul uşii.

Sexton se duse la birou şi puse paharul lui Gabrielle pe el. Îi făcu semn fetei să se aşeze pe fotoliul lui de piele — poziţia de putere.

— Stai jos. Ia un pic de suc. Eu o să mă duc să îmi bag capul sub un jet de apă.

Porni spre baie.

Gabrielle continua să rămână nemişcată.

— Cred că am zărit un fax în maşină, îi zise Sexton peste umăr, în vreme ce intra în camera de baie. "Arată-i că ai încredere în ea." Uită-te tu la el în locul meu, bine?

Sexton închise uşa şi umplu chiuveta cu apă rece. Îşi stropi cu apă faţa, dar nu se simţi deloc mai treaz. Aşa ceva nu i se mai întâmplase până acum — să fie atât de sigur şi totuşi să greşească într-un asemenea hal. Sexton avea încredere în propriile instincte care acum îi spuneau că Gabrielle Ashe fusese în biroul lui.

Dar cum? Era imposibil.

Îşi spuse că e mai bine să o lase baltă şi să se concentreze asupra problemei principale. "NASA." Avea nevoie de Gabrielle în acest moment. Nu îşi permitea să o îndepărteze. Trebuia să afle ce ştia. "Uită de instincte. Ai greşit."

Îşi şterse faţa, îşi dădu capul pe spate şi inspiră adânc. "Calmează-te, îşi spuse el. Nu te agita." Închise ochii şi inspiră din nou profund, simţindu-se mai bine.

Când ieşi din baie, Sexton constată că Gabrielle se înmuiase şi intrase în birou. "Bine, îşi zise el. Acum putem trece la afaceri." Gabrielle stătea lângă fax şi răsfoia printre paginile primite. Când îi văzu faţa, Sexton nu mai ştiu ce să creadă. Era o mască a dezorientării şi a fricii.

— Ce s-a întâmplat? se interesă el, pornind spre ea.

Gabrielle se clătină pe picioare, ca şi cum ar fi fost gata să leşine.

— Ce e?

— Meteoritul…, îngăimă ea, cu voce plăpândă, în vreme ce cu mâna tremurândă întindea teancul de hârtii spre el. Şi fiica dumneavoastră… e în pericol.

Uluit, Sexton se duse la ea şi îi luă hârtiile din mână. Prima foaie era scrisă de mână. Sexton recunoscu imediat scrisul. Mesajul era ciudat şi şocant prin simplitate.

Senatorul avea rareori sentimentul că nu pricepe nimic, însă acum, recitind cuvintele scrise de Rachel, îşi dădu seama că habar n-are ce trebuie să înţeleagă.

"Meteoritul e un fals? NASA şi Casa Albă încearcă să o omoare?"

Simţind că se afundă într-o ceaţă din ce în ce mai deasă, Sexton începu să răsfoiască hârtiile. Prima pagină era o imagine computerizată, pe al cărei început stătea scris GPR. Poza părea să prezinte un soi de testare prin gheaţă. Sexton văzu puţul de extracţie despre care se vorbise la televizor. Privirea i se opri asupra a ceea ce părea un vag contur al unui cadavru care plutea în puţ. Apoi văzu ceva şi mai şocant: conturul clar al unui al doilea puţ, drept sub locul unde fusese meteoritul, ca şi cum bolovanul fusese inserat pe dedesubtul gheţii.

"Ce naiba se întâmplă aici?"

Când trecu la următoarea pagină, Sexton dădu peste poza unui gen de specie de animal oceanic pe care scria Bathynomous giganteus. Privi acea poză cu gura căscata. "Ăsta e animalul din fosilele meteoritului!"

Trecând şi mai repede la următoarea pagină, zări un grafic legat de conţinutul în hidrogen ionizat al crustei meteoritului. Pe pagină se vedea o scrijelitură de mână: "Arsură prin noroi de hidrogen? Noul motor ECE de la NASA?"

Sexton nu-şi putea crede ochilor. Simţea cum camera începe să învârtească. Trecu şi la ultima pagină — fotografia unei roci ce conţinea bule metalice care arătau exact la fel ca acelea din meteorit. Şi mai şocant, descrierea care însoţea imaginea spunea că roca era produsul vulcanilor oceanici. "O rocă din ocean? se miră Sexton. Dar NASA spunea că aceste condrule se formează doar în spaţiu!"

Senatorul lăsă foile jos, pe birou, şi se prăbuşi în scaun. Îi trebuiră doar cincisprezece secunde ca să pună cap la cap tot ce văzuse. Semnificaţia imaginilor de pe hârtii devenise limpede ca lumina zilei. Oricine avea ceva creier îşi dădea seama ce dovedea acel mesaj:

"Meteoritul NASA este un fals!"

În întreaga lui carieră, nu mai avusese o asemenea zi în care lucrurile să treacă brusc de la o extremă la alta. Ca o călătorie de douăzeci şi patru de ore pe culmile sinuoase ale speranţei şi ale disperării. Uluirea legată de modul în care fusese pusă în practică o asemenea înşelătorie deveni complet irelevantă pentru senator, când el îşi dădu seama ce implicaţii aveau toate astea din punct de vedere politic.

"După ce o să ies în public cu informaţiile astea, preşedinţia e a mea!"

Cu moralul la cotă maximă, senatorul Sedgewick Sexton uitase pe moment de cererea fiicei sale.

— Rachel e în pericol, zise Gabrielle. Biletul ei spune că NASA şi Casa Albă încearcă să…

Faxul senatorului începu brusc să sune din nou. Gabrielle se răsuci pe călcâie şi se holbă la maşinărie. Sexton se trezi şi el făcând acelaşi lucru. Nu-şi putea imagina ce i-ar mai fi putut trimite Rachel. Alte dovezi? Ce altceva mai putea exista? "Ceea ce am e mai mult decât suficient!"

După ce robotul aparatului răspunse la apel, nu se văzu nici o pagină apărând. Detectând că nu era vorba de o transmisie de date, aparatul comută pe răspuns vocal.

— Hello, se auzi vocea înregistrată a senatorului. Aici este biroul senatorului Sedgewick Sexton. Dacă încercaţi să transmiteţi un fax, o puteţi face oricând. Dacă nu, lăsaţi un mesaj după semnal.

Înainte ca Sexton să apuce receptorul, aparatul emise un semnal sonor.

— Senatorul Sexton? Vocea apelantului avea o anumită duritate în ea. Aici este William Pickering, directorul NRO. Probabil că nu sunteţi la birou la ora asta, dar trebuie să vorbesc cu dumneavoastră urgent.