Dan Brown - Conspiraţia

— Vin! strigă Corky cu o voce sugrumată de panică, gesticulând spre cer.

Tolland nici măcar nu se obosi să îşi ridice privirea. Arătă spre un loc din apropiere, de unde o rampă de aluminiu cobora sub punte. Corky părea că nu are nevoie de vreo altă încurajare. Ferindu-şi capul, se repezi spre deschizătură şi se făcu nevăzut. Tolland o prinse strâns pe Rachel de mijloc şi îl urmă. Cei doi dispărură la fix, exact înainte ca elicopterul să se întoarcă, împrăştiind gloanţe deasupra capetelor lor.

Tolland o ajută pe Rachel să coboare rampa până la platforma suspendată de dedesubt. După ce ajunseră, Tolland simţi corpul fetei că devine brusc rigid. Se întoarse, temându-se să nu fi fost lovită de vreun glonţ care a ricoşat de undeva.

Când îi văzu faţa, îşi dădu seama că era vorba de altceva. Tolland urmări privirea ei îngrozită în jos şi înţelese imediat.

Rachel stătea nemişcată. Picioarele refuzau să o mai asculte. Se holba la bizara lume de sub ea.

Datorită design-ului SWATH, Goya nu avea o carenă, ci mai degrabă nişte catalige, ca un catamaran gigantic. Coborâseră prin punte pe o pasarelă cu grătare care atârna deasupra unei prăpăstii deschise, la zece metri, direct deasupra mării învolburate. Zgomotul devenise asurzitor aici, reverberându-se de partea inferioară a punţii. La groaza instinctivă a lui Rachel se adăuga faptul că luminile de sub apă ale navei continuau să ardă, aruncând proiecţii verzui adânc în oceanul aflat chiar sub ea. Rachel se trezi holbându-se la şase sau şapte siluete fantomatice din apă. Erau nişte rechini-ciocan enormi, înotând pe loc împotriva curentului — nişte forme ca de cauciuc care-şi mişcau trupurile înainte şi înapoi.

Tolland îi şopti în ureche:

— Rachel, n-ai păţit nimic. Priveşte drept înainte. Sunt chiar în spatele tău.

Braţele lui o înconjurau, încercând să-i desprindă cu blândeţe pumnii încleştaţi de balustradă. În acea clipă, Rachel zări picătura sângerie scurgându-se de pe braţul ei şi căzând printre ochiurile grătarului. Privirea ei urmări picătura în drumul spre ocean. Cu toate că nu o zări ajungând în apă, ştiu când se întâmplă evenimentul, căci rechinii se agitară instantaneu, împingând cu puternicele lor cozi şi ciocnindu-se unul de altul într-o agitaţie nebună de colţi şi de boturi.

"Lobi olfactivi telencefalici măriţi…"

"Adulmecă sângele de la peste un kilometru distanţa."

— Privirea drept înainte, repetă Tolland, cu voce puternică şi liniştitoare. Sunt chiar în spatele tău.

Rachel simţi acum mâinile lui pe şolduri, împingând-o. Forţându-se să nu se gândească la vidul de sub ea, Rachel începu să parcurgă pasarela. Undeva, deasupra, se auzea din nou elicea elicopterului. Corky se depărtase deja binişor de ei, străbătând pasarela într-o goană de om dispe-rat.

Tolland îl strigă:

— Mergi până la capăt, Corky! Apoi coboară scările!

Rachel habar n-avea încotro se îndreptau. În faţa lor, se vedea capătul unei noi rampe descendente. La nivelul apei, o punte îngustă şi scurtă mărea suprafaţa vasului. De această punte stăteau prinse mai multe ieşituri mici şi suspendate, ca un fel de miniport sub nava mamă. Pe un indicator mare se putea citi:

Rachel spera ca Michael să nu-i pună să înoate. Teama îi spori atunci când Tolland se opri în dreptul unor dulapuri pline de sârme care flancau pasarela. Deschise uşile, dezvăluind privirii mai multe costume de scafandru, tuburi de respirat, labe de înotat, veste de salvare şi lănci electrice de apărare. Înainte ca ea să scoată vreun sunet şi să protesteze, Tolland întinse mâna şi apucă un pistol de semnalizare.

— Hai să mergem!

Se mişcau din nou.

Undeva în faţă, Corky ajunsese la rampă şi o coborâse deja pe jumătate.

— O văd! strigă el, cu o voce care părea de-a dreptul veselă pe deasupra tunetelor oceanului.

"Ce vezi?", se întrebă Rachel, în vreme ce Corky ajunsese jos şi acum alerga de-a lungul unei pasarele înguste. Rachel nu zărea decât oceanul înţesat cu rechini care se apropiau tot mai periculos. Tolland o împinse mai departe. Brusc, zări motivul bucuriei lui Corky… La capătul punţii de dedesubt era amarată o mică barcă cu motor. Corky alerga spre ea.

Rachel îşi făcu ochii mari.

"Vom fugi de un elicopter într-o barcă cu motor?"

— Are un radio la bord, îi explică Tolland. Şi, dacă ne putem îndepărta suficient de bruiajul elicopterului…

Rachel nu mai auzi nici un cuvânt. Tocmai zărise ceva care îi îngheţa sângele în vine.

— Prea târziu, cârâi ea, întinzând un deget tremurând.

"Suntem terminaţi…"

Când se întoarse, Tolland îşi dădu seama într-o fracţiune de secundă că totul se terminase.

Dincolo de capătul navei, ca un dragon zgâindu-se în deschiderea unei peşteri, elicopterul negru coborâse extrem de jos şi stătea cu botul spre ei. Pentru o clipă, Tolland avu impresia că maşinăria avea să zboare drept spre ei prin mijlocul navei. Însă elicopterul începu să se încline, ţintind victimele. Tolland urmări direcţia ţevilor de mitralieră. "Nu!"

Ghemuit lângă barca cu motor şi dezlegând parâmele, Corky îşi înălţă privirea exact în clipa în care mitralierele de sub elicopter începură să scuipe o ploaie de gloanţe. Corky sări ca şi cum ar fi fost atins. Se feri înnebunit din calea gloanţelor şi sări în barcă, lipindu-se de fundul ei. Mitralierele se opriră. Tolland îl zări pe Corky târându-se în barcă. Partea de jos a piciorului drept era acoperită de sânge. Ghemuit sub dunetă, Corky întinse mâna şi scotoci printre butoanele de comandă până găsi cheia de contact. O răsuci şi motorul Mercury de 250 de cai putere se trezi la viaţă o clipă mai târziu, din botul elicopterului se ivi iarăşi fasciculul laser roşu, ţintind şalupa cu o rachetă.

Tolland reacţionă instinctiv, apucând singura armă pe care o avea.

Pistolul de semnalizare din mâna lui sfârâi când Tolland apăsă cocoşul. Un fascicul orbitor ţâşni pe o traiectorie orizontală pe subnavă, îndreptându-se direct către elicopter. Chiar şi aşa, Tolland pricepu că acţionase prea târziu. În vreme ce dâra de lumină se îndrepta spre parbrizul elicopterului, lansatorul de rachete de sub aeronavă emise propriul fascicul de lumină. În aceeaşi fracţiune de secundă cu lansarea rachetei, aeronava viră brusc şi ieşi din raza vizuală pentru a evita impactul cu racheta de semnalizare.

— Ai grijă! strigă Tolland, trântind-o pe Rachel pe pasarelă.

Racheta devie de la traseu, ratându-l pe puţin pe Corky, o luă de-a lungul navei şi se izbi de baza cataligei aflate la zece metri sub Rachel şi Tolland.

Se auzi un zgomot infernal. De sub ei, ţâşniră coloane de apă şi de foc. Bucăţi de metal contorsionat zburară prin aer şi se ciocniră de pasarela de sub picioarele lor. Explozia rachetei schimbase poziţia navei. Goya î şi stabili încet echilibrul, într-o poziţie uşor înclinată.

După ce fumul se mai limpezi, Tolland văzu că una dintre cele patru catalige principale ale navei fusese grav avariată. Curenţii puternici de apă trăgeau de stâlpul metalic, ameninţând să îl rupă. Scara în spirală care cobora pe ultima pasarelă părea să atârne de un fir de aţă.

— Haide! îi strigă Tolland, împingând-o pe Rachel într-acolo.

"Trebuie să ajungem jos!"

Era însă prea târziu. Cu un trosnet, scările se rupseră de stâlp şi se prăbuşiră în mare.