Dan Brown - Conspiraţia

În cele din urmă, se hotărâse.

Acum stătea în faţa videofonului din cabina de transmisii a habisferei şi privea în ochii obosiţi ai preşedintelui Statelor Unite. Zach Herney purta un halat de baie şi nu părea deloc amuzat. Ekstrom ştia că va fi şi mai puţin amuzat când va afla ceea ce avea el să-i spună.

După ce directorul administrativ al NASA termină de vorbit, pe chipul lui Herney se citea neplăcerea — ca şi cum ar fi crezut că e prea adormit ca să fi înţeles corect cele aflate.

— Stai aşa, zise Herney. Probabil că legătura e proastă şi nu aud bine. Mi-ai spus cumva că NASA a interceptat coordonatele acestui meteorit dintr-o transmisie radio de urgenţă, după care a pretins că PODS a efectuat descoperirea?

Ekstrom tăcea, singur în întuneric, dorindu-şi să se trezească cumva din acel coşmar.

Era clar că tăcerea lui nu-i convenea preşedintelui:

— Pentru numele lui Dumnezeu, Larry, spune-mi că nu e adevărat ce am auzit!

Ekstrom îşi simţi gura uscată:

— – Meteoritul a fost descoperit, domnule preşedinte! Asta e tot ce contează.

— Ţi-am cerut să-mi spui că nu e adevărat!

Tăcerea provocată de surpriză se transformă în tunet în urechile lui Ekstrom. "Trebuia să-l informez, îşi spuse el. O să fie tot mai rău."

— Domnule preşedinte, eşecul PODS vă ruina în sondaje. Când am interceptat o transmisie radio care menţiona un meteorit mare încastrat în gheaţă, am întrezărit şansa de a vă arunca înapoi în luptă.

Herney părea uluit:

— Mimând o descoperire PODS?

— PODS urma să devină operaţional în curând, dar nu îndeajuns de repede pentru alegeri. Sondajele vă arătau în scădere vertiginoasă, Sexton dădea cu NASA de toţi pereţii, aşa că…

— Eşti nebun! M-ai minţit, Larry!

— Oportunitatea asta ni s-a ivit din senin, domnule! Am decis să profit de ea. Am interceptat transmisiunea radio a canadianului care a descoperit meteoritul. Omul a murit într-o furtună. Nimeni altcineva nu ştia de meteorit. PODS se afla deasupra zonei. NASA avea nevoie de o victorie, şi noi aveam coordonatele.

— Şi de ce îmi spui toate astea acum?

— Credeam că ar trebui să ştiţi.

— Ai idee ce ar face Sexton cu aceste informaţii dacă ar afla de ele?

Ekstrom prefera să nu se gândească la această ipoteză.

— Ar povesti lumii întregi că NASA şi Casa Albă au minţit poporul american! Şi ştii ce, ar avea dreptate!

— Nu dumneavoastră aţi minţit, domnule, ci eu. Şi îmi voi da demisia dacă…

— Larry, nu asta e problema. Eu am încercat să-mi îndeplinesc funcţia bazându-mă pe adevăr şi decenţă! Fir-ar să fie! Seara asta era minunată. Plină de demnitate. Acum aflu că am minţit o lume întreagă?!?

— A fost doar o minciună nevinovată, domnule.

— Nu există aşa ceva, Larry, ripostă Herney, fumegând de furie.

Ekstrom simţi cum spaţiul strâmt al cabinei se prăbuşeşte peste el. Mai erau atât de multe de mărturisit preşedintelui… Ekstrom îşi spuse însă că era mai înţelept să aştepte până dimineaţă.

— Îmi pare rău că v-am trezit, domnule! Am crezut de cuviinţă că ar trebui să ştiţi.

În partea cealaltă a oraşului, Sedgewick Sexton trase o nouă duşcă de coniac şi se plimba de colo-colo prin apartament, cu o iritare crescândă.

"Unde naiba e Gabrielle?"

Gabrielle Ashe stătea în întuneric, la biroul senatorului, şi se uita urât la computerul lui Sexton.

"INVALID PASSWORD — ACCESS DENIED"

Încercase alte câteva parole care păreau promiţătoare, dar nici una nu funcţionase. După ce căutase prin încăpere vreun sertar descuiat sau un indiciu oarecare, Gabrielle aproape că renunţase. Tocmai intenţionase să plece, când zărise ceva ciudat care clipea pe calendarul senatorului de pe birou. Cineva subliniase data alegerilor cu marker fosforescent alb, roşu şi albastru. Cu siguranţă că nu fusese Sexton. Gabrielle trase calendarul mai aproape de ea. Lângă dată se vedea o exclamaţie: POTUS!

Probabil că exuberanta secretară a lui Sexton îi însemnase acea dată pe calendar ca o dovadă a gândirii pozitive. Acronimul POTUS reprezenta numele de cod pentru Preşedintele Statelor Unite folosit de Serviciile Secrete. Dacă totul decurgea bine, în ziua alegerilor Sexton avea să devină noul POTUS.

Pregătindu-se să plece, Gabrielle reaşeză calendarul pe birou şi se ridică în picioare. Brusc, se opri şi privi ecranul computerului.

"ENTER PASSWORD"

Privi din nou spre calendar.

"POTUS"

Se simţi dintr-odată invadată de speranţă. Ceva din denumirea POTUS îi spunea lui Gabrielle că reprezenta o parolă perfectă pentru Sexton. "Simplă, pozitivă, egocentrică."

Tastă literele cu repeziciune.

"POTUS"

Ţinându-şi respiraţia, apăsă tasta "return". Computerul scoase un sunet.

"INVALID PASSWORD — ACCESS DENIED"

Dezamăgită, Gabrielle renunţă. Poeni înapoi spre baie, ca să iasă tot pe unde intrase. Ajunse la jumătatea drumului, când se auzi soneria telefonului celular. Cum era deja tensionată la maximum, sunetul o făcu să tresară îngrozitor. Se opri, scoase telefonul şi privi spre ceasul de perete Jourdain pe care Sexton îl primise de la bunicul lui. "Aproape ora patru dimineaţa." La o astfel de oră apelantul nu putea fi decât Sexton. În mod clar senatorul se întreba unde era ea. "Să răspund sau să îl las să sune?" Dacă răspundea, ar fi trebuit să mintă. Dacă nu o făcea, Sexton ar fi intrat la idei.

Răspunse:

— Alo?

— Gabrielle?

Sexton părea nerăbdător:

— Ce te reţine?

— FDR Memorial, răspunse Gabrielle. Taxiul a fost blocat în trafic şi acum suntem la…

— Nu pari a fi într-un taxi.

— Nu, îl aprobă ea.

Inima îi bătea cu putere.

— Nu sunt. Am hotărât să trec pe la birou ca să iau nişte documente NASA care ar putea avea relevanţă în legătură cu PODS. Am probleme să le găsesc.

— Mă rog, grăbeşte-te! Vreau să programez o conferinţă de presă dimineaţă şi trebuie să discutăm câteva lucruri pe tema asta.

— Vin repede, promise ea.

Pe linie se lăsă tăcerea:

— Eşti în biroul tău?

Senatorul părea brusc nedumerit.

— Mda. Încă zece minute şi vin într-acolo.

O nouă pauză:

— Bine. Ne vedem în curând.

Gabrielle închise, prea preocupată ca să audă ticăitul puternic şi deosebit al nepreţuitului ceas de perete Jourdain aflat la doar câţiva paşi de ea.

Michael Tolland nu-şi dădu seama că Rachel e rănită decât atunci când sări să o protejeze în spatele Triton-ului şi îi văzu sângele de pe braţ. După expresia transfigurată de pe chipul ei îşi dădu seama că ea nu simţea nici un fel de durere. După ce o ridică, Tolland se răsuci să îl găsească pe Corky. Astrofizicianul se împleticea către ei cu ochii ieşiţi din orbite de groază.

"Trebuie să ne găsim un adăpost", îşi zise Tolland, forţându-se să nu se lasă pradă panicii. Din instinct, scrută cu privirea suprastructura punţilor de deasupra lor. Scările care duceau spre cabina de comandă erau în plin spaţiu deschis, iar cabina propriu-zisă nu era decât o cutie de sticlă — o ţintă perfect transparentă din aer. A urca însemna sinucidere, rezulta că au o singură direcţie de urmat.

Pentru o fracţiune de secundă, Tolland se uită plin de speranţă la submersibilul Triton, întrebându-se dacă nu exista vreo şansă să-i aducă pe toţi sub apă, la adăpost de gloanţe.

"Absurd." Triton-ul putea adăposti o singură persoană, iar vinciul de lansare avea nevoie de peste zece minute ca să coboare submersibilul sub apele oceanului aflate la peste zece metri mai jos. În plus, fără baterii şi compresoare încărcate, Triton-ul s-ar fi comportat ca un cadavru în apă.