Theodor Constantin - Căpitanul de cursă lungă

Desigur, s-ar putea obiecta că deşi cei doisprezece nu au acces direct la surse de informaţii, indirect pot ajunge la ele, prin oamenii pe care îi cunosc, rude sau prieteni. De asemenea, s-ar putea obiecta că unii dintre ei să fie folosiţi de Lotte Dankner ca agenţi recrutori sau ca simpli curieri pentru ridicarea materialelor din "cutiile poştale oarbe".

- Bineînţeles că s-ar putea obiecta, insistă Bogdan.

- Vezi doar că am ţinut seama de această eventuală obiecţie. Dar nici în această privinţă verificările de până acuma nu ne îndrituiesc să bănuim pe careva din cei doisprezece de aşa ceva. (Singura rezervă pe care o fac se referă la Cornelia Melinte).

Dar să mergem mai departe. Deci, am convenit că pentru Lotte Dankner Pensiunea nu-i decât un paravan care îi camuflează adevărata activitate. Dar în ce constă această activitate? Bogdan spune: aceea de spionaj obişnuit. Recrutarea unei reţele, culegerea de informaţii şi transmiterea lor pe căile posibile afară. Dovada cea mai bună este că ei, luându-mă drept altul, şi-au pus în gând să mă racoleze. Mie nu mi se pare un argument care se susţine. Nu spun că ei nu urmăresc recrutarea de agenţi pentru reţeaua lor. Dar susţin că nu aceasta în primul rând.

- E o afirmaţie. Dovedeşte! se încăpăţână Bogdan.

- Asta şi fac. În primul rând, avem noi vreo dovadă că Fuiorescu, Lotte Dankner sau Aspasia au mai racolat pe cineva? (Mă refer la perioada aceasta de când am început să ne ocupăm de ei).

- Pe Mica, de pildă!

- Pe Mica au racolat-o mai înainte. Mă întreb însă: De ce să uităm de servieta maiorului S.S. Arnold Weisenfels, de ce să uităm de Champignon, de Bernhard, de ce să uităm de lada care urma să fie substituită în cazul când Koruz nu ar fi avut ghinionul să tamponeze celălalt camion? Dacă în lada aceea ar fi fost ceasuri, blănuri sau mai ştiu eu ce alte articole ce se pot uşor desface pe piaţă, am fi putut spune că avem de-a face cu o bandă de contrabandişti. Dar nu. În ladă erau piese de la o maşină de filat. Am mai discutat o dată dacă a fost o tentativă de sabotaj şi am ajuns la concluzia că nu. Dacă ţineţi minte, nici eu şi nici Bogdan nu am acordat importanţă conţinutului celor două lăzi. Dumneavoastră ne-aţi atras atenţia asupra acestui lucru, cerându-ne să reflectăm, cu alte cuvinte să găsim explicaţia unui fapt în aparenţă absurd. Cel puţin în ceea ce mă priveşte, am reflectat şi tocmai imposibilitatea de a găsi o explicaţie raţională substituirii celor două lăzi mă face să cred că avem de a face cu o reţea de un fel deosebit. Vreau să precizez însă. Nu găsesc o explicaţie raţională substituirii lăzilor numai în cazul când nu fac abstracţie de conţinutul lor. Dacă însă fac abstracţie de acest lucru, atunci ar putea să existe o explicaţie.

- De pildă, vru să ştie Bogdan.

- De pildă, că la mijloc e vorba de o greşeală.

- Greşeală! se miră Bogdan..

- Da, greşeală. Aş înclina să cred că lada umplută cu pietre n-a fost pregătită pentru a înlocui pe aceea cu piese de maşină, ci pe o alta, care numai din greşeală nu a ajuns în remorca lui Nae Voicu şi apoi în camionul condus de Koruz.

- Stai, că ai încurcat-o! se repezi Bogdan.

- Să vedem. Eu cred că n-am încurcat-o de fel.

- Ai spus că lada pregătită dinainte trebuia să substituie o altă ladă, nu aceea cu care efectiv a fost înlocuită. În acest caz, lada cealaltă, cea adevărată, a nimerit într-unul din celelalte camioane. Câteva zile după aceea, toate lăzile au fost deschise şi în toate s-au găsit numai piese de maşini. Deci în ce constă greşeala de care vorbeai? Dacă s-ar fi găsit într-o altă ladă altceva decât piese de maşini, atunci aveai dreptate, şi-mi scoteam pălăria. Aşa însă...

- Eu m-am gândit la greşeală de altă natură! Eu presupun că printre lăzile care transportau maşini şi utilaje pentru "Textila" trebuia să fie una care să conţină cu totul altceva. Dar, din anumite motive, pe care noi nu le cunoaştem, lada aceea n-a mai fost expediată. Dar să mergem mai departe. Iată mesajul acesta pe care noi l-am interceptat. E un mesaj descifrat. Dar mie îmi sună la urechi aproape ca o şaradă. În primul rând, cine-i acest 16-51 care a fost lichidat?

- Poate, Catina.

- Poate Dar dacă nu-i Catina, ci Paulian, dentistul?

- Păi ăla n-a fost lichidat.

- N-a fost lichidat direct. Dar oare sinuciderea n-ar putea fi interpretată ca o lichidare indirectă?

- Cred că o asemenea interpretare este puţin cam forţată, observă Bogdan.

- Bine! 16-51 nu-i Paulian. E altcineva. Să-i spunem X. Dar cine l-a lichidat? Prin lichidare, am mai putea presupune că ei înţeleg arestarea unuia dintre ei. Nu e cazul, deoarece noi încă nu am arestat pe nimeni. Deci, de vreme ce o asemenea interpretare este exclusă, nu ne rămâne decât să acceptăm pe cealaltă. Că pe 16-51 l-au lichidat ei înşişi, să zicem pentru că începuse să-i stânjenească. În acest caz, iată că suntem nevoiţi să constatăm că ne găsim în faţa a două lichidări proba bile. Catina şi dentistul Paulian. Mie mi se pare toată treaba asta de neînţeles. Oare acest domn care semnează rezident are o reţea atât de vastă, încât îşi poate permite luxul să lichideze doi dintre oamenii săi în numai cincisprezece zile? (Atâta doar a trecut de când am început să ne ocupăm de Tanti Aspasia). Mie mi se pare lucrul acesta de neînţeles. Să ne amintim de cazurile din ultimii ani. Nici un serviciu de spionaj n-a izbutit să recruteze o adevărată reţea, fiindcă am avut noi grijă să le tăiem ghearele la timp. Iată însă că de data asta ne găsim - într-adevăr sau numai aparent - în faţa unei reţele, în frunte cu un rezident, şi care rezident îşi permite să lichideze în numai cincisprezece zile nici mai mult, nici mai puţin decât doi dintre agenţii săi. Ei bine, când a izbutit domnul rezident acesta să recruteze atâţia agenţi? Şi cum se face că deşi există o reţea - dacă există - ea nu se mişcă, nu acţionează, ci, deocamdată, îşi propune un scop atât de modest: să mă racoleze?

- Tovarăşe colonel, dacă îmi permiteţi, am o nelămurire şi aş vrea ca Radu să mă lămurească.

- Poftim!

- Ai spus mai adineauri: "...cum se face că deşi există o reţea", şi ai adăugat imediat: "dacă ea există". Pe urmă, ai mai spus că reţeaua "nu se mişcă, nu acţionează". Nu înţeleg!.. După părerea ta, există sau nu o reţea? Dacă nu există, atunci de ce ne pierdem vremea de pomană? Iar dacă există, nu se poate să nu se mişte, să nu acţioneze.

- Stai puţin. Eu am afirmat nu că n-ar exista o reţea, ci că eu personal am îndoieli că există o reţea puternică. Pe de altă parte, atunci când am afirmat că reţeaua nu se mişcă, nu acţionează, am înţeles nu că ei stau cu mâinile la sân, ci că nu acţionează în direcţia în care am fost obişnuiţi până acuma să acţioneze spionii. Şi ţin să mai adaug un lucru, deşi are să pară paradoxal. Deşi nu acţionează vizând obiectivele pe care în mod obişnuit le vizau toţi agenţii, nu înseamnă că obiectivul sau obiectivele pe care rezidentul le urmăreşte sunt mai puţin importante şi că, deci, pericolul ar fi mai mic. Dimpotrivă, eu cred că el este cu atât mai mare, cu cât noi încă nu suntem în măsură să întrevedem obiectivul sau obiectivele pe care le urmăresc. Am fost clar, Bogdane?

- De data asta, da.

Colonelul Joldiş, care ascultase tot timpul fără să-l întrerupă, mărginindu-se doar să scrie câte un cuvânt pe foaia de hârtie din faţa sa, interveni în discuţie.