Vera Samson - O viata zbuciumata. Spovedania unei invatatoare

Здесь есть возможность читать онлайн «Vera Samson - O viata zbuciumata. Spovedania unei invatatoare» — ознакомительный отрывок электронной книги совершенно бесплатно, а после прочтения отрывка купить полную версию. В некоторых случаях можно слушать аудио, скачать через торрент в формате fb2 и присутствует краткое содержание. ISBN: , Жанр: Языкознание, История, Биографии и Мемуары, foreign_language, на румынском языке. Описание произведения, (предисловие) а так же отзывы посетителей доступны на портале библиотеки ЛибКат.

O viata zbuciumata. Spovedania unei invatatoare: краткое содержание, описание и аннотация

Предлагаем к чтению аннотацию, описание, краткое содержание или предисловие (зависит от того, что написал сам автор книги «O viata zbuciumata. Spovedania unei invatatoare»). Если вы не нашли необходимую информацию о книге — напишите в комментариях, мы постараемся отыскать её.

Vera Samson, nascuta in satul Cascalia, raionul Causeni din Moldova. In viata ei a trecut prin multe cai zbuciumate, a trecut prin focul razboiului, necazurile foametei, a fost deportata cu parintii ei in Siberia; peste un timp anevoios a emigrat in Germania.

O viata zbuciumata. Spovedania unei invatatoare — читать онлайн ознакомительный отрывок

Ниже представлен текст книги, разбитый по страницам. Система сохранения места последней прочитанной страницы, позволяет с удобством читать онлайн бесплатно книгу «O viata zbuciumata. Spovedania unei invatatoare», без необходимости каждый раз заново искать на чём Вы остановились. Поставьте закладку, и сможете в любой момент перейти на страницу, на которой закончили чтение.

Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

Ce simplă ar fi viaţa, dacă în faţa monumentelor de răscruce ar fi indicatoare, care să-ţi îndrume paşii.

Ce mă aşteaptă în viaţă?! E sigur, ne aruncăm cu toată fiinţa în viaţa haotică, străbătînd zile şi săptămîni stresante, isterice, ne luptăm să mai trecem peste o zi victorioşi. Şi apoi încerc să-mi văd viaţa cu tine, iubitul meu, caut să deschid un portal spre lumea mea. Dar dacă ai putea să vii, să mă cauţi în visul meu, unde eşti prezentul meu, aşa te-aş putea ţine lîngă mine… şoptesc numele tău.

Şi iarăşi tună şi fulgeră. E un semn rău… Şi îţi citesc ultimul bileţel de la tine, unde era desenat un frumos trandafir: “Trandafirii înfloresc, dar eu scriu că te iubesc şi aş vrea ca cititorul să iubească scriitorul!”. Mai departe urma: “Dacă inima ta a atins inima mea, spune-mi cine e de vină, eu sau tu sau dragostea?”. Dar nu mă gîndeam nicicînd că, peste cîteva zile, acest semn de ploaie fulgerată mă va atinge anume pe mine, mă va arunca în fundul Siberiei.

Căci tu eşti dragostea dintîi

Aveam numai 15 ani şi studiam în cursul I la Şcoala Pedagogică din Bender. Astăzi acest oraş se numeşte Tighina. Locuiam într-un cămin de pe strada Sergheevka. Necătînd la greutăţile ce le înfruntam mereu, în timpul liber între fete se discutau probleme de dragoste. Prietenele mele mi se păreau naive, cît privea tema dragostei, mai ales dragostei dintîi, pe care eu nu o cunoşteam deloc. Mă înroiau cu complimente cei din jur băieţi, dar nu ştiam de ce nu-mi plăcea prezenţa lor, eu stăteam cu nasul numai în manuale şi le zubream mereu, aşa se zicea cînd învăţam ceva pe de rost. Vintea, un coleg al meu de bancă, îmi scria mereu scrisorele şi poezioare de dragoste, dar ele nu-mi mişcau inima deloc. Ţin minte, că pe atunci, după război, să capeţi un bilet la un film era destul de greu. Bietul Vintea stătea ore întregi în rînd după un bilet la film ca să-mi facă plăcerea de a privi împreună un film interesant. Erau primele filme de după război, “Garda tînără”, de exemplu. Îmi aduc aminte un eveniment. Vintea a rămas bietul fără nasturi, dar totuşi a căpătat 2 bilete la filmul acesta. Mi-a propus să plecăm împreună la acest film şi vezi că eu eram atît de naivă, fugeam de el, puteau să mă vadă cu el profesorii de la Şcoala Pedagogică. L-am refuzat, dar el nu s-a supărat, a rupt biletele pentru film, le-a aruncat şi a început să compună versuri.

“Nu mă iubeşti, ştiu eu,
Dar lumea nu se termină chiar mîine
Dar eu te aştept, te aştept mereu
Doar dragostea e-n inimă la mine.”

Şi iarăşi eu nu veneam la întîlnire. Şi ce ciudat, îmi vorbeau prietenele mele: “V. este un băiat ciudat, bun la suflet, deştept, talentat”.

“Da, parcă ieri te-am văzut, parcă ieri te-am crezut,
Cînd m-ai prins cu-n sărut.
Cu sărutări fierbinţi,
Ai stat să mă minţi, ca să-mbeţi dragostea mea de fată.”

Aceasta este numai o tristă amintire. Şi oftatul din fundul Siberiei îmi vorbeşte iarăşi în suflet. Astăzi, în singurătate, îţi cînt un cîntec de tristeţe:

“Supărarea şi oftatul, astea 2 mi-au pus capul
Că de supărare grea, rău îmi plînge inima.
Cîte lacrimi am vărsat, aş face o fîntînă-n sat
Fîntînă cu 5 izvoare, să bea lumea trecătoare
Să bea să se răcorească, dorul să-mi-1 potolească
Du-te dor şi nu te-n toarce, lasă-mi inimioara-n pace.”

Şi treceau zile dipă zile… “Tu, care eşti pierdută în neagra veşnicie”. Siberia pentru noi era o neagră veşnicie, nu mai ştiam că va muri de bună voie dictatorul şi vom fi cîndva eliberaţi. În nopţile tîrzii îţi citeam mereu versurile tale, care îmi încălzeau puţin sufletul îndurerat. Tu îmi scriai: “Dar de ceasuri tîrzii, cînd doream să vii, n-ai să ştii niciodată şi, cu sufletul înfrînt, cum te chem şi te cînt, n-ai să ştii niciodată”. Şi gînduri triste mă cuprind şi dispar în vîrtejuri, lovindu-mă de furtuna vieţii, şi-mi picură o fierbinte lacrimă pe această foaie albă… Dar ca durerea să-mi împac eu înghit, şi-nghit, şi tac, numai îmi aduc aminte de cuvîntul “Te iubesc” în scrisorile tale. Acest cuvînt atît de mult se repeta, încît lungimea lor ar putea fi măsurate în kilometri. Îmi cîntai multe serenade de dragoste compuse de tine şi de-a rîndul anilor îmi trimeteai aceste scumpe versuri printr-un autor anonim şi pe acel plic era desenat un tradiţional trandafir de la Moldova.

Şi acum, trecînd un car de ani, privesc singuratic în geamul apartamentului meu de la Damm 73 din Pinneberg, Germania, acum numită Deutschland. Pinnebergul este un oraş la nordul Germaniei, unde am fost repartizată după ce am făcut azilul din Lubeck. Aici am stat 3 luni de zile pînă cînd s-au lămurit autorităţile germane ce să facă cu mine, să mă ţină în Germania sau să mă trimită înapoi în Moldova. Şi după ce am dat un interviu destul de convingător, autorităţile germane se lămuresc şi acum, după 8 ani de zile. Convingerile mele au pus la întrebare problemele mele politice legate de evenimentele cu Pridnestrovia, acest capitol va fi descris aparte.

Mă uit cu jale în geamul rece din luna martie. De obicei, aici, la 21 martie se începe primăvara, cînd totul se schimbă în natură. Astăzi e 5 martie, 2007, şi încet se lasă fulgii de zăpadă peste copăceii de pe terasa mea. Aşa frumos ei se aşază, formînd un înveliş de zăpadă ca cel din Siberia. Acest eveniment al naturii în Germania este foarte rar. De obicei iarna în Germania îi domoală, uneori fără zăpadă. Şi sufletul mi-i trist, şi-n cap îmi răsună un sunet de clopoţei. Cred că iarăşi mi se ridică tensiunea de care sufăr mulţi ani. Şi iarăşi îmi trec prin gînd versurile: “Fiecare fulg de nea e o lacrimă de-a mea, Plînge gerul pentru mine fiindcă nu eşti lîngă mine”. Dar aceste 75 de toamne mă apasă şi inima mi-e pierdută în neagra veşnicie. Trecut-au ani de lacrimi şi încă vor trece, poate din ora de urgie, şi dorul nu s-alină, şi jalea mea i-adîncă şi trista veşnicie e fără de capăt. Am scris rînduri după rînduri şi-am scris mii şi mii de gînduri. Şi eu îţi scriam din Siberia, numărîndu-mi anii în floare arşi de-atîta depărtare. Tot s-a stins şi tot s-a scurs. Astăzi aş zice: “Stai tinereţe, stai pe loc, mai stai doar o clipă. Voi, ani frumoşi, nu zburaţi, chiar dacă toamna vieţii cu frunzele de aramă mereu mă cheamă, mai ţin bine minte acel ˝te iubesc˝. Şi iată-mi nopţile nedormite, şi iată-mi inima plină de jale. “O, tu, rămîi, o, tu, rămîi, căci tu mi-ai fost dragostea dintîi”, aşa e vorba poetului M. Eminescu, care a fost şi el îndrăgostit de o fată din poveşti, de o prea frumoasă fată. Căci bine a zis cine-a zis că prima iubire este o amăgire, dar fie şi aşa, oricum prima îmbrăţişare, prima sărutare, nimeni nu le poate uita. Căci grea este iubirea cînd iubeşti cu adevărat, dar mai grea e despărţirea de o fiinţă ce mereu te-a aşteptat şi-i bate inima ca nebuna fiindcă te vrea numai pe tine întruna. Îmi scriai că ai încercat în fel şi chip să uiţi de mine, dar că-ntotdeauna te întorceai cu gîndul la mine fiindcă îţi părea că am ceva deosebit în mine şi, oricît încercai să scapi de aceste gînduri, era totul în zadar. Şi vezi că, după atîţia ani de zile şi umor frumos, ai izbutit şi ai hotărît să mă uiţi şi ai izbutit, te-ai însurat, ţi-ai găsit o fată frumoasă din sat ce ţi-a ales-o mamă-ta. Dar după un car de ani, ne-am întîlnit la o conferinţă pedagogică şi tu mi-ai spus ceea ce am aşteptat. Este un joc al sorţii noastre, acestea au fost împrejurările ce ni le-a dat Dumnezeu. Astăzi ai şi tu o familie şi eu. Nu trebuie să regretăm, doar aşa este soarta pentru fiecare. Poate după un timp s-a mai schimba ceva. O, tu rămîi, o, tu rămîi, căci tu eşti dragostea dintîi, în amintire, desigur. Da, acestea sînt cele mai grele amintiri. Te-am zărit la acea conferinţă pedagogică, parcă nu îmbatrîniseşi deloc, dar ai albit însă vizibil, părul ţi-era tuns ca o perie şi nu tîmplele erau cele ce atrăgeau atenţia, ci fruntea care se făcuse mai înaltă. Obrazul nu suferise nici o schimbare, curat şi neted, pielea bine întinsă şi ochii negri, rotunzi, vii şi strălucitori cu mişcarea lor neliniştită şi sfredelitoare, blîndă. Niciodată nu te-a văzut nimeni privind cu ură sau cu duşmănie. Erai mereu fireşte răbdător, înţelegător, cu aşteptarea ta calmă şi împăcată. O anumită linişte vedeam în chipul tău, şlefuit în toate trăsăturile lui. În tine se topea nu numai isonia unei înţelepciuni, dar şi în puterea de a rămîne mereu inteligent. Tu erau o legendă a sufletului meu. Dar cine va putea scoate la lumină această minunată senzaţie? Te privesc ascuns, desigur, cu un trist reproş în ochii albaştri, umeziţi de roua melancoliei. Te privesc şi aş vrea să faci parte din suferinţa mea. Era într-o sîmbătă, sfîrşitul lui ianuarie, o jumătate de an trecuse de atunci, dar nu mă puteam despărţi de această împrejurare. Dar tu nu m-ai văzut şi nici n-ai fi putut să-ţi închipui senzaţiile mele.

Читать дальше
Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

Похожие книги на «O viata zbuciumata. Spovedania unei invatatoare»

Представляем Вашему вниманию похожие книги на «O viata zbuciumata. Spovedania unei invatatoare» списком для выбора. Мы отобрали схожую по названию и смыслу литературу в надежде предоставить читателям больше вариантов отыскать новые, интересные, ещё непрочитанные произведения.


Отзывы о книге «O viata zbuciumata. Spovedania unei invatatoare»

Обсуждение, отзывы о книге «O viata zbuciumata. Spovedania unei invatatoare» и просто собственные мнения читателей. Оставьте ваши комментарии, напишите, что Вы думаете о произведении, его смысле или главных героях. Укажите что конкретно понравилось, а что нет, и почему Вы так считаете.

x