Vera Samson - O Poveste de Dragoste

– Suntem tineri, n-avem experiență de viață, ce înseamnă să fii iubit?, reluă Dorin, cel mai minunat lucru ce i se poate întâmpla ființei umane, dragostea poate fi rezolvarea tuturor problemelor, chiar poate fi un motiv întemeiat pentru a trăi, pentru a fi om.

– Ah! Dragostea! De ce orice suflet trebuie să tânjească după ea, de ce orice ființă plină de viață și bucurie se ofilește fără iubire… ea se naște din prea multa pasăre, din prea multe griji, nu vei înceta să disperi la gândul că ar fi să se sfârșească cândva… și asta tot din prea multă iubire… pentru că orice drum e mai ușor și mai frumos în doi.Am ajuns destul de sus, să-l iubesc atât de mult că aș face orice pentru el. Pur și simplu îl prea iubesc.

– Soarta a făcut să ne cunoaștem ca dintr-o întâmplare într-o friguroasă zi de noiembrie la un eveniment frumos, privirile ni s-au întâlnit și atunci, în sufletul meu s-a înfiripat ceva ca și cum toată lumea era a mea. Și cu Viorel s-a întâmplat același lucru și îl tulbura atât de tare încât nu-și lua ochii de la mine. Toată seara îl căutam cu privirea, iar atunci când ochii noștri se întâlniră, inima ni se zbătea puternic.

Au urmat zile de poveste. Lucrurile au devenit încet-încet și mai complicate, ne iubeam ca și cum toată iubirea de pe pământ ar fi fost numai a noastră.

Nu am fi crezut vreodată că sentimentele noastre se vor schimba sau că planurile noastre vor avea un sfârșit tragic. Dar în viață se întâmpla altfel.

Olga se simte trădată, adandonată, a început să urască deținătoarea inimii lui Vadim, doar ea, Iana l-a împins la despărțire. Ea trăia cu speranța că toate vor fi așa cum ea dorește. De la un simplu joc cu inima lui, ea acum plătea, fiindcă iubirea lor e mai presus de toate și poate să distrugă toate răutățile lumii. Uneori, viața ne rezolvă surprize mai mari decât credem noi.

Vasilina.

– Cred că a fost o dragoste la prima vedere, am simțit cum s-a aprins o flacără, flacăra dragostei. El îmi vorbea că nopțile nu dormea, gândindu-se la mine, mă ținea de mână așa de strâns, încât credeam că nu mi-ar fi dat drumul niciodată. El dispare și iar apare. Aș vrea să-l uit, pentru că sufăr nespus de tare. Apare pe neașteptate și iarăși rănile trecutului apar. Eu așa de tare îl iubesc că am o mică speranță că vom fi împreună – asta îmi strigă inima. Aș vrea să-l pot uita, să nu-l mai visez, să nu mă mai gândesc la el… dar nu pot. El nici nu știe câtă iubire îi port în suflet, câtă suferință țin în mine pentru că el nu mă iubește.

A trecut timpul, el s-a săturat de mesajele mele, s-a săturat de insistența mea. Am început să-l uit, am avut o altă relație. Deja nu mă mai gândeam la el. Apoi, cândva, l-am văzut la facultate. Și amintirile au revenit, s-a mutat lângă mine.

Nu – mi era de-ajuns că-mi era vecin, dar și stătea în fața mea. De ce trebuia să apară? Soarta are căi nebănuite, nu-i așa? Dumnezeu nu mă lasă să-l uit.

– Încă te iubesc, încă te doresc, sufletul meu sângerează de durere, plânge și se zbate între iubire și agonie. Îmi simt sângele cum circulă prin vine când îți aud vocea. Tremur la gândul că voi fi lângă tine din nou și mă vei striga,,Frumoasa mea”…

Există o lege nescrisă a iubirii pe care tu ai încălcat-o.

M-a durut atât de mult când ai rupt încă o fâșie din inima mea.

Cât timp a trecut nu știu, mi se pare că o viață, mii de clipe. Uită-mă! Te rog! Aceasta a fost ultima scrisoare.

Această scrisoare ți-o propun și ție, Olga.

Omul care te-a trădat o dată, cu el nu faci căsătorie a doua oară. La voi n-a fost iubire adevărată.

Dragă Olga! Noi suntem studenți și nu avem bani, dar o să facem tot posibilul ca fetița dumneavoastra să se însănătoșească. O vorbă bună, o susținere a omului cu durere ajută mai mult decât toți banii de pe lume. Noi ducem tratative cu Alexandru Petrovici.

– Pe curând! Nu ne pierdem speranța!

Ne plimbam. Era un cer senin, o ușoară adiere de vânt și mireasma florilor de tei fac dintr-o noapte de iunie cadrul perfect al unei povești de iubire.

Cufundată în privirea lui, mângâiată de sărutările dulci și îmbătată de șoaptele-i, pluteam la brațul celui pe care îl adoram.

Nimeni și nimic nu putea sta în calea fericirii noastre. Timpul părea că se oprise în loc. Acea liniște adâncă a nopții era tulburată doar de sunetul produs de bătaia alertă a celor două inimi îndrăgostite.

Cei din jurul nostru spuneau:,,Sunteți un cuplu frumos!”

– Vorbește cu fetele, mâine o să vorbim despre rezultatele muncii cu familia Vadim +Olga. Acum e târziu și plecăm acasa, zice Dorin.

Ne prezentăm mai devreme în auditoriul 242.

Nu mă luă somnul, mă gândeam la ceea ce am să vorbesc mâine.

– Bună dimineața, colegi! Așadar, la lecția trecută, noi am vorbit despre rolul pedagogului în societatea de astăzi.

– Care este rolul pedagogului și cum ați întrebuințat cunoștințele în practică?

Viorel: Pedagogul este o persoană de referință în realitate cu copiii sau tinerii în cadrul unei comunități educative. El trebuie să cunoască relațiile de specializare în domeniul psihologiei, pedagogiei, sociologiei, el trebuie să dezvolte capacitate practică de acțiune educativă. Totodată, el își asumă și rolul de complatare sau de substituire în familie.

Noi am lucrat cu familia Vadim + Olga și fetița Lena.

– Care sunt rezultatele?

Am dus tratative cu Alexandru Petrovici, un businessman. El a dat bani pentru operație. Și-a găsit donorul, pe Roma, feciorul lui.

Gheorghe. Noi am lucrat cu familia a doua: Alexandru Petrovici, Iana și copiii Roma și Alesea. A fost o situație murdară. Iana ca să nu-și piardă soțul, îl minte pe soț (cu bani), precum că DNK nu vorbește despre rudenia lui Roma cu Lena. Atunci se provoacă un scandal ce aduce la destrămarea familiei. Între Olga și Alexandru Petrovici se formeaza relații de dragoste. Totul se termină cu bine.

– Care a fost pricina acelor relații proaste?, întreabă Dorin.

– Nu a fost o dragoste adevărată.

Povestește Olga. De la început parcă mergea totul bine. Ne potriveam, așa ziceau colegii. Ne bucuram de tot ce aveam, ne bucuram de lucruri, ne regăseam în simplitatea lor. Seara ne plimbam cu fetița prin pădurea de alături. Rămâneam pentru a admira mult în fața naturii, ne opream pentru a admira verdele crud al copacilor, limpezimea lacului, culoarea vie a florilor, pentru a asculta murmurul izvorului și glasul păsărilor.

Într-o zi, timpul a încremenit, iar dragostea a,,asfințit”. Vadim a plecat din familie. Amanta lui, Iana, îl grăbea pe Vadim:

– Când o să te desparți de soție?! Trebuie să trăim alături.

Sufletul zvâcnea de durere, rana era adâncă.

– Facem concluzii, de ce?

Teama că rămâne Lena fără tată, dor, dezamăgire, toate se amestecau cu o viteză amenințătoare în mintea-mi,,bolnavă de iubire’”, de ce se schimbă comportamentul omului? De ce se rupe firul poveștii frumoase de dragoste?

– Da, accentua Dorin, soarele are cu siguranță aceeași strălucire, florile au același colorit, păsările cântă aceeași melodie, dar noi percepem cu totul diferit, descoperim lucruri noi. Iubirea e șireată, nici nu observi când cazi din nou în a ei plasă.

– Orice bătălie poate fi câștigată unde există dragoste, reluă Dorin. Noi suntem încă tineri fără experiență, ne trebuie mult timp să studiem, să nu ne înșele dragostea.

– Povestiți relatii din viața voastra de toate zilele. Cum ați proceda voi?