Vera Samson - O Poveste de Dragoste

Gheorghe o apucă de mână pe Vasilina:

– Noi suntem în altă grupă, în auditoriul 209. Vasilina se încrețise nemulțumită. Ea era îndrăgostită de Dorin, nu auzea ce vorbea Gheorghe, căuta singurătatea ca să poată mai bine să se bucure de imaginea lui Dorin. Tremura la auzul pașilor lui și la urmă rămânea numai o imensă mirare care treptat se transforma în tristețe.

O îngrijora orice atitudine a lui, îi găsea cumva un pretext numai să-l vadă. Cu cât ea era mai conștientă de iubire, cu atât mai mult nu putea s-o țină în taină. Nu putea nicidecum să-și potolească ardoarea. Își închipuia catastrofe, când l-ar fi putut ajuta. Ceea ce o rețineau erau comoditatea și frica și, în loc să-și schimbe gândul, se lega și mai tare de el.

Vom fi viitori pedagogi. Oare ne-am gândit bine când ne-am ales profesia? Astăzi am ascultat prima lecție de pedagogie. Mâine la ora 12 vom discuta despre tema dată. Cine dorește, se prezintă în auditoriul 205.

S-au prezentat toți doritorii. Și așa, prima întrebare.

– În ce constă profesia noastră de pedagog, ce se cere de la un pedagog bine pregătit?

– Viorel. Pedagogia este știința de a învăța să fii, de a învăța să știi, de a învăța să înveți.

– Ana. Pedagogia e știința devenirii umane, exprimării creative a omului în condiții de cultură și civilizație.

– Viorel. Pedagogia e știința care are ca obiect de studiu educația.

– De unde a venit cuvântul acesta?

– Denumirea a venit de la cuvântul grecesc paidos (copil) și agoge (a conduce). Ceea ce înseamnă educația copilului.

– Dorin. La mijlocul secolului, pedagogia începe să se prezinte ca știință social-umană asemenea cu psihologia și sociologia.

– Cine a fost Makarenko?

– Dorina. Makarenko a fost primul pedagog rus care a pus bazele reeducării copiilor din închisorile comuniste. El a format primele colonii de muncă și a scris “Cartea pentru părinți”.

– Cine a fost primul pedagog temător de Dumnezeu?

– Gheorghe. Pedagogul – temător de Dumnezeu a fost Comenius – o creatură inteligentă, când pedagogul, – spunea el, nu se va conduce de strigăte și bătăi. În cărțile bisericești Didactica Magna, el spune că munca necontenită învinge totul. Și dorul de învățătură este omul, el este coroana creației. Pedagogul trebuie să aibă respect față de elevi, fiecare care cunoaște gramatica nu înseamnă că știe să vorbească.

Cine este pedagogul de sprijin?

– Vasilina. Pedagogul de sprijin social joacă un rol esențial în conștientizarea nesecităților și drepturilor în scopul găsirii unor soluții corespunzătoare de integrare normală a acestora în viața, înțelegerea corectă în apariția cadrului legislativ de protecție socială a unor noi metodologii. Răspunde de bunăstarea copilului, adopția lui în societate, asistența socială a persoanelor care au probleme cu drogurile, SIDA.

– Corect. Pedagogul de sprijin creează premisele pentru a depăși situațiile dificile.

– Pentru azi e tot, pe curând!

Se apropie de Dorina, o sărută pe năsuc și îi șoptește:

– Mâine ne sculăm mai dimineață, plecăm în pădure să admirăm natura, ești de acord?

– Sunt de acord. Pe mâine! Pedagogul meu social!

Mă culc în pătucul meu cald, dar cu grijă ca să mă scol mai devreme ca de obicei.

Se zori de ziuă, cum aș mai vrea să dorm?! Dar i-am promis pedagogului social al meu, trebuie să plec, el este foarte punctual.

Ies încetișor ca să nu deranjez pe ai mei să doarmă mai departe.

Oau, ce frumusețe! Bruma lăsase pe câmpii broderii de argint cu lungi fire lucioase care se întindeau de la una la alta. Nicio pasăre nu cânta, totul părea că doarme, apa curgea fără zgomot. Vița de vie de sub streșină se ofilise. Ierburile înalte și subțiri se aplecau și se întindeau în apa limpede ca niște plete verzi lăsate în voie. Salciile bătrâne cu crengile rupte își oglindeau în apă scoarța cenușie.

– Așa e de frig, Dorin, dar ți-am promis.

– Acum o să te încălzești. Dar mai întâi de toate, stai așa să te admir.

Ochii ei negri cu niște sprâncene arcuite păreau pictate, valul genelor lungi, fragezimea trandafirie a obrajilor, o gură frumos conturată, cu buzele întredeschise grațios, pentru a lăsa să se vadă dinții albi ca laptele.

– Vai, cât ești de fermecătoare!

O strânse la pieptul lui să se încălzească la inima care se zbătea cu putere.

Avea să încerce acele bucurii ale iubirii, febra fericirii, pentru care își pierduse speranța. Culmi mărețe de emoții străluceau în gânduri. Acum își aduse aminte de eroinele cărților pe care le citise.

– Niciodată nu văzusem ochi atât de mari, atât de negri, nici atât de adânci.

Ea devenea o părticică vie din imaginația lui și își împlinea lungul vis al tinereții. Ea îi povesti lui noutățile ce le avea, dar Dorin o întrerupea cu sărutări gingașe pe obrajii reci de frig. Ea uitase că e toamnă târzie și vine frigul care anunță iarna.

În fundul grădinii se înălță un stejaar bătrân foarte rămuros. Stând deseori lângă el, au observat o scorbură adâncă. În ea, ei lăsau câte o scrisorică de dragoste. De nu se vedeau o zi, li se părea că nu s-au văzut un an întreg. Regulat, în fiecare seară, el aducea o scrisorică și lua alta. Îmbătată de iubire, ceva mai puternic o împinge spre el, spre Dorin.

Fiind înalt de statură, lui îi era comod s-o sărute în vârful capului, lucru pe care-l făcea mereu.

Ploapele ochilor ei păreau special croite pentru prelungile priviri amoroase, vocea ei căpăta inflexiuni mai molatice adorabile.

– Facem un cros până acasă!

– Fuga, marșșș!!!

Dorin era studentul cel mai bun din facultate. Era prietenul cel mai bun în rezolvarea problemelor, dădea ajutor la învățătură, la starea sufleteasca a unor studenți. Din primele zile de studii, el s-a diferențiat dintre toți.

Numai cu sentimentele Vasilinei nu știa ce să facă. Nu voia ca biata fată să sufere degeaba, în zadar. Doar alte dorințe, alte sentimente îi sfredeleau mințile.

Voia o perioadă să fie singur, să se gândească la situația data. A stat de vorbă cu Gheorghe, el doar s-a mâhnit.

– Gheorghe, nu poți lăsa fata la o răscruce, fă-o să te iubească.

– Dar cum?!

– La asta te gândești tu, tu ești prietenul ei.

Dorin în fiecare seară se oprea pe un bulevard, unde privea o gravură care prezenta o Muză. Ea privea luna cu flori de trandafir alb prinse în părul despletit.

– Mereu mă împinge ceva acolo, unde rămâneam ore întregi, privind-o.

– Îmi place să admir natura, mai ales în toamnă târzie.

Rândunelele treceau scoțând țipete, tăiau în zbor aerul cu lama aripilor și se întorceau repede în cuiburile lor, pregătindu-se de plecare. Valurile de ceață se lungeau până în zare, altele se destrămau, urcau, se risipeau sub o rază de soare, se zăreau în depărtare acoperișurile satului. Șirurile înalte de plopi semănau ca niște prundișuri. Frunzișurile erau nemișcate. Sunt atent la liniștea pădurii, doar prin tufișuri se auzea o bătaie măruntă de aripi a unor păsări ce își luau zborul printre stejari.

Se înserase, soarele sus pe cer se strecura printre ramuri.

Dorin se îndreapta spre casă, pe când îi întâlnise pe Gheorghe și pe Vasilina. Ea părea trista, încrețită.

Niciodată Gheorghe nu i se păruse atât de dezgustător, cu degetele acelea grosolane. Pe când Dorin tot timpul îngrijit, frumos îmbrăcat și inteligent.