Vera Samson - O petala de Trandafir

Vasilina a vorbit despre sentimentele ei fata de tine, de pe loc mai striga cate o vorba fricoasa amestecata, parca nu vroia deschis sa-ti spuie, ca te iubeste.

– Aceasta e creatia ei de fata, in cine vrea se indragosteste, asta nu-i vina mea.

Celelalte fete le-o luasera inainte cu vreo 100 de pasi, galagioase si vesele, discutand ceva din mersul seratei cu tema iubirii.

– Uite, ce splendid e apusul soarelui cum vopseste norii, ca intr-o baie de sange, incepu Dorin, sarutind-o pe frunte.

Se uitara un rastimp la soarele rosu din care nu se mai vedea decat o geana furioasa. Ei priveau cu atata incredere ca si cand de lumina aceasta ar fi atarnata toata fericirea. Ea, coplesita de emotii isi lasa capul pe umerii lui, cu buzele umede, intredeschise intr-o asteptare dureroasa. Si Dorin, tulburat deodata, atinse cu buzele obrazul ei imbujorat, repede, aproape speriat, cunoscand sfiala fetei, mai apoi se privira o clipa rusinati, parca apropierea i-ar fi ingrozit pe amindoi.

La cotitura drumului dadura de Vasilina, inconjurata de fete, strigand:

– Lasati-ma in pace, nu mai plang, dar cum sa-mi potolesc inima?

– Ce tot iti vorbea Vasilina, tot iti facea curte, acolo la exursie in parc, uite ce lacrimi varsa?!

– Ingerasul meu drag, ma pot purta politicos cu toate femeile, asta e mandria mea de barbat intilegent, dar te iubesc numai pe tine, tu doar stii.

– Si asa stare a sufletului tau se numeste gelozie, e normal, cand iubesti sa fii gelos, dar sa ai motive, tine bine minte de aceasta. Alaturi de tine iubirea ma inalta si imi zvarcoleste inima.

El usor ii saruta toate degetele.

– Te cred, iubirea mea, dar imi mi se cutremura inima, parca s-ar fi rupt radacinile.

Mergea tacuta, impovarata de ganduri dureroase, fara sa mai simta pamantul sub picioare.

Pe Dorin nu-l prindea somnul, se gandea mereu la aceea femeie nostima, cu care numai ce se despartise, aceea fiinta cu obrajii de papusa, cu nasciorul dulce, cu niste ochi visatori si lenesi cu forme mladioase.

Dorina la fel se chinuia, se zvircolea in pat, simtea cum el o soarbe din ochi, cum ii tremurau buzele, cand ii saruta maina. Statea rezemata intr-un cot cu cartea deschisa dinaintea ochilor, el Dorin, in picioare, cu palaria in maina, tulburat cu patima panditoare in ochi.

Au trecut cateva zile plictisitoare, nu-mi erau interesante temele. Intre timp il rog pe Dorin sa-mi traduca textul la geografie.

Ne asezam pe o banca din ograda scolii. Cele din urma raze ale soarelui imi mangaiau obrajii.

– Nu-ti place sa stai aici jos pe iarba?

El se aseza repede, zapacat de emotii, nedumerindu-se cum ea ii propune pentru prima data ceva emotionant.

– Da, se gandise, sunt atat de fericit ca am trezit dragostea…

Nici nu-ti inchipui cat de fericat ma faci?!

Ea zambi, deabia miscandu-si buzele pline, foarte rosii, dintre care albeau dintii mici si luciosi.

Dorin ramase cu privirea aninata de buzele ei ademenitoare si-i sopti: ‘Te iubesc din tot sufletul meu.” Apoi o miscare brusca, biruitoare, ii lua capul in maini, si-i saruta buzele prelung, ca si cand ar vrea sa-i soarbe dintr-o data tot sufletul ei. Ea se desprinse repede.

– Te iubesc nebuneste, te port in suflet ca pe o comoara nepretuita, dar tu nu vrei sa simti cat de mult te iubesc, m-am staruit sa-ti trezesc sentimentele iubirii.

El ii apuca amindoua mainile si le acopera cu sarutari.

In curind am plecat la camin. Cerul era senin-sticla. Cateva stele sclipeau mereu, altele se aprindeau ca niste scantei imprastiate de un vant napraznic.

Cu soarele stralucator si pomii care infloresc ai avea o activitate placuta, pentru a te bucura de frumusetea florilor primavara.

Parcul trandafirilor situat in partea de nord a Hamburgului este cel mai mare si frumos parc. Acesta inconjoara un lac si are diferite atractii; de la teatru de vara, pavilioane de expozitii, pana la cluburi si restaurante. Trandafirii de multe culori, acoperitori de sol se regasesc aici plantati in bordiuri, ronduri, rabate pe pantele movilelor artificiale. Ce frumusete!

La intrarea in parcul trandafirilor sta o placa cu o legenda a trandafirilor.

Scot repede un caietel si scriu aceea legenda, care imi paru foarte interesanta: “O veche poveste spune ca dupa ce a creat lumea, D-zeu a chemat toate lemnele pentru asi alege conducatorul. Dumnezeu a imbiat mai intai vita de vie sa ocupe aceasta demnitate, dar ea a refuzat, de oarece ea face poama si din poama ei se face vin si asa avea ea multa greutate pe capul sau si nu poate sa mai ia si grijile imparatiei. Mai apoi a fost invitat maslinul sa fie imparat peste plante, dar acesta a refuzat si el, deoarece si el e de toata trebuinta, spre exemplu, cand se face vreun pom sau o masa intru pomenirea acelor morti, trebuie pe masa sa fie si masline. Vazind aceasta, a imbiat Dumnezeu pe trandafirul de camp cu titlul de imparat al lemnelor. Trandafirul de camp a primit bucuros invitatia. Si de atunci a ramas el imparat peste toate lemnele”.

Deaceea romanii au obiceiul sa puna in seara de Sf. Gheorghe ramurele verzi de trandafir la feresrele caselor, pe stalpii portilor, pe capetele stresinilor de la case, pentru ca de casa sa nu se poata apropia nici un spirit necurat, pentru ca trandafirul e binecuvintat de Dumnezeu si are darul sa departeze toate relele.

Domnul ce petrecea excursia, ne mai povesti o legenda: “Imparatul unei tari promitea fata lui de sotie printului, care va infrange dusmanul in lupta. Domnita a fost candva blestemata sa moara, daca nu va primi zilnic un trandafir rosu, care in acele timpuri inca nu exista. Un poet romantic, Zefir se arunca nebuneste in lupta si infrange dusmanul. Zefir isi sacrifica viata, daruind Domnitei zilnic un trandafir rosu si dispare cand reuseste sa-i aduca ultimul trandafir, dezlegand astfel vraja, apoi cade mort la picioarele ei. In acest caz trandafirul este simbolul iubirii si al sacrificiului extern”.

Excursia a fost organizata de comsomolisti in frunte cu Dorin. Eu, ramasesem mai in urma, admirind aceste frumoase flori. Inaintea mea merge Dorin si Vasilina iar ea se apropie de el:

– Simt acei ochi frumosi ai tai, iti sta bine, arati romantic, ce sa fac cu sentimentele mele? Dar cati baieti frumosi sunt imprejur, tu ce ma vezi numai pe mine?

– Nu ma intereseaza. Ii iubesti pe toti la fel?

Faptul, ca el era uluitor de frumos trebuie sa-i fi facut tinta multor pasiuni, erau prea multe sentimente pentru asi pastra inocent sau nepasarea.

Pe masura ce trecea timpul se descoperea ca avea dreptate, ingrijorarea exista. El era studiat de toate fetele din grupa, dar el era prea mandru si ambitios.

Cu ochii sai albastri veseli, o privira pe ea, pe Dorina cu o admiratie vadita, in timp ce se apropiau unul de celelalt.

Ei nu-i trecu prin cap nici un subiect de conversatie. El o studia privirea lui avea ceva deosebit, dar in felul in care o privea, ardea dragostea.

Vasilina nu observa nimic in jur, facand unele gesturi, apropiindu-se tot mai des de Dorin.

– Uite, ce am gasit – ea ii intinse mana si in palma avea un trandafir.

– Nu se poate sa rupi flori din parc, aceasta este interzis.

– Eu l-am gasit intr-un tufis, l-am cules pentru tine.

– Сa sa-ti aduci aminte de sentimentele mele catre tine Dorin.

– Vreai si tu o amintire de la mine?

– Desigur, ca da.

– Nu ti-am promis nimic, vreau sa ma uiti, vreau sa-ti deschizi ochii spre lumea ta si sa-ti gasesti un om detreaba, sa te casatoresti cu el, sa ai copii. Nu trebuie sa te agati de mine, aceasta este ceva urit.

O cuprinse pe Dorina, se uita lung la buzele ei subtiri, care se miscau usor, dezvelindu-i dintai albi ca laptele si gingiile trandafirii de deasupra, buzele pline si umede, obrajii frageti ca persica si cu ochii albastri ca cerul primavara, o stranse la piept si fara sa rosteasca vreun cuvint, o saruta lung pe buze. Inima ii batea atat de puternic, incat el o auzea. El isi facea mereu ocazii de a o saruta pe ochi, sa-i fure visurile ce o navaleau cu gandul ca se vor desparti in vacanta, dar nu pe mult timp.