Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein

Și, în sfârșit, se pune întrebarea: „Cine dorește să ia cuvântul?” De obicei, când se ajunge aici toată lumea are deja un sentiment de repulsie față de tot ce se întâmplă, nimeni nu mai dorește nimic, autorul tezei mulțumește și gata.

Șeful laboratorului noilor sisteme, V. Krivoșein însă a tras adânc aer în piept, apoi și-a dat drumul (În clipa aceea mi-am dat seama că va ieși un scandal de proporții.) A ridicat mâna. Harri Haritonovici a fost neplăcut surprins. Eu, la fel. A vorbit douăzeci de minute și, dezvoltându-și argumentele, le înmâna membrilor consiliului științific revistele, monografiile, broșurile în care erau expuse, fără referiri la Hilobok, rezultatele susținute de el în lucrare. Apoi a reprodus pe tablă schema lui… N-are importanță ce anume schemă — mai ales că singura ei calitate era „originalitatea” — și a demonstrat că… Nu va funcționa la frecvențele diapazonului necesar. În sală s-a produs rumoare.

Apoi a luat cuvântul candidatul în științe, V. Ivanov, care venise cu avionul (în urma telefonului meu) de la Leningrad. El a precizat la rândul său care e situația și a analizat partea „originală” a tezei. Cuvântarea lui Valerka a fost plină de erudiție și străbătută de un umor subtil. Sala s-a înviorat și mai mult. Apoi dă-i, și dă-i! Nu-i mai puteai opri!

Vechea mea cunoștință Jalbek Balbekovici Pșembakov, pe care l-am „fericit” cu un an în urmă, a început să-i ceară precizări lui Harri. Cum se realizează schema nr. 2 (dar n-are rost să continui).

Hilobok nu știa cum, dar a încercat să scape printr-o trăncăneală care-ți dizolva creierul nu alta. La discuție au participat și alți colaboratori al biroului de construcții. În încheiere a luat cuvântul inginerul-șef al Biroului de construcții, profesor și laureat… (nu e recomandabil să-i pomenesc numele aici).

„Mie mi s-a părut chiar de la început că aici ceva nu e în regulă”, a început el.

Într-un cuvânt, nimeni nu l-a ajutat pe Hilobok cu nimic. Teza lui a fost făcută praf. Îți era mai mare dragul să te uiți la el. Toți au plecat apoi la treburile lor, iar el a rămas să desprindă de pe tablă admirabilele sale foi de calc, iar foile răsucindu-se îl loveau peste mustață. M-am apropiat de el să-l ajut.

— Mulțumesc, nu e nevoie, a mormăit Hilobok. Ce, acum ești mulțumit? Nici dumneata nu-ți susții disertația, și nici pe alții nu-i lași. Ai o viață ușoară, Valentin Vasilievici, natura te-a înzestrat cu aptitudini…

— Ușoară, n-am ce zice! am ripostat eu, înmărmurit. Salariul de două ori mai mic ca al dumitale, concediul la fel. Iar treabă și griji până peste cap…

— Singur îți faci griji. Ce nevoie ai avut să te amesteci în treaba asta? Harri, făcând foile sul, mi-a aruncat o privire rea și plină de amenințare. Trebuia să te gândești și la institut, nu numai la dumneata… Ei, dar nu e aici locul să discutăm despre asta!

Așa se întâmplă întotdeauna. Dar, oricum, mă simt surprinzător de bine. Am senzația că am făcut o treabă bună, dacă nu mai importantă, dar în orice caz, mai utilă decât descoperirea noastră. Am strivit o canalie. Înseamnă că se poate. Și nu e atât de greu pe cât părea.

Acum parcă nu mai mi-e teamă pentru viitorul muncii noastre. Pot fi învinse și asemenea probleme”.

— Și totuși asta a avut o mare influență asupra muncii… mormăi Onisimov-Krivoșein, supraveghind „mașina-mamă”. Eh, dar câte nu au influență asupra muncii!

„29 mai. Astăzi am fost chemat la Azarov. Abia s-a înapoiat din deplasare.

— Vă dați seama ce ați făcut?

— Da, Arkadi Arkadievici, teza lui…

— Nu e vorba de teza lui Harri Haritonovici, ci de comportarea dumitale! Ai subminat prestigiul institutului nostru. Și cum l-ai mai subminat!..

— Mi-am spus părerea.

— Dar, dar unde ți-ai expus-o? Cum ți-ai expus-o? E oare atât de greu de înțeles că, în cadrul unei instituții dinafară, dumneata nu ești doar un simplu inginer, care încearcă să se răfuiască… e-e… într-o problemă științifică cu cineva (Harri m-a turnat, nu glumă!), ci reprezentantul Institutului de sistemologie! De ce nu ți-ai expus părerea la susținerea prealabilă a tezei?

— N-am știut nimic de ea.

— Chiar și așa. Ai fi putut și după aceea să-ți expui punctul de vedere locțiitorului meu. S-ar fi ținut seama de el!. (Adică lui Voltamperov!)

— Nu s-ar fi ținut seama.

— Văd că nu ne putem înțelege. Ce planuri ai pentru viitor?

— N-am de gând să-mi dau demisia.

— Nici nu ți-am propus s-o faci. Dar mie mi se pare că nu ești încă pregătit să conduci un laborator. Un om de știință care lucrează într-un colectiv trebuie să țină seama de interesele colectivului. În orice caz, să nu-i aducă prejudicii prin faptele și acțiunile sale. Presupun că la viitorul concurs îți va fi greu să treci examenele pentru ocuparea funcției de șef de laborator… Asta-i tot. Nu te mai rețin.

Și uite așa. Acum prin tot institutul circulă vorbe jignitoare la adresa mea:

„Un inginer contra unui candidat! Împotriva unui doctor în științe!”

Datorită eforturilor depuse de Harri, lucrurile sunt prezentate ca și cum aș fi avut o răfuială personală cu el. Sunt dezgropate păcatele mele vechi: mustrarea pe care am primit-o, accidentul din laboratorul lui Ivanov (administratorul Matiușin umblă și acum să mi se impute banii pentru pagubele provocate). Și-au adus aminte că n-am prezentat darea de seamă anuală asupra activității, deși tema 154 are scadența abia în anul acesta. Se vorbește că ar trebui alcătuită o comisie de verificare a muncii laboratorului.

Răuvoitorii țipă, binevoitorii șoptesc cu compătimire, uitându-se cu atenție în jurul lor. „Bine l-ai mai pus la punct pe Hilobok… Așa-i trebuie tembelului… Dar acum au să te mănânce fript”… Și toți mă sfătuiesc unde să mă transfer. „Păi ar trebui să-mi luați apărarea!” „Vezi, cum să-ți spun… Fenia Zagrebniak, băiat inimos de altfel, își desface brațele a neputință. Ce pot să fac eu? Nu e în specialitatea mea”…

Totuși, viața specialistului e mizerabilă. E lipsită de griji materiale, dar mizerabilă. Toate interesele sale vitale sunt concentrate în jurul unor elemente ale memoriei pasive, și nu a oricăror elemente… Muncitorul, țăranul, tehnicianul, inginerul de profil larg, învățătorul și chiar funcționarul pot găsi o utilizare a foițelor și cunoștințelor de care dispun într-o mulțime de ocupații, întreprinderi sau instituții. Dar de aceste blestemate elemente se ocupă doar două sau trei institute din întreaga Uniune Sovietică. Unde să se ducă, în caz de se întâmplă ceva, sărmanul Fenia? Stai cuminte și nu ciripi… În fond, specializarea strictă este o metodă de autoînrobire.

De aceea la noi, în mediul lucrătorilor de strictă specializare, nu se aplică aproape niciodată dictonul toți pentru unul (în afară de cazul când e vorba de Azarov). Toți pe unul — asta da. De altfel, e și mai ușor. De aceea, la fiecare încălcare a subordonării științifice se stârnesc patimile. „În felul acesta, fiecare poate fi trântit la examen, compromis!” a izbucnit Voltamperov. Și de aici, ține-te…

Nu-i nimic, o să treacă și asta. Vom rezista. Principalul e că s-a făcut ceea ce trebuia să se facă. Știam doar ce mă așteaptă. Dar mi-e silă. Mi-e silă, de nu mai pot…”

Onisimov își stinse țigara și își pironi ochii asupra mașinii. În poziția furtunurilor ceva se schimbase lent și imperceptibil. Ele parcă se încordaseră. Peste multe din ele trecu un tremur, o contracție. Apoi — Onisimov tresări — prima picătură din furtunul de culoare cenușie-închisă, aflat în stânga, lovi cu zgomot fundul rezervorului.