Isaac Asimov: Cavernele de oţel

— Poftim? îl privi realmente derutat Enderby.

Baley îl examină atent.

— Acum trei zile un spaţial a fost ucis, iar spaţialii cred că asasinul este un pământean. Până acum — bătu el cu vârful degetului în birou — nu s-a întâmplat nimic. Aşa-i? Comisare, e de necrezut! Sfinte Iosafat, aşa ceva ar fi ras Oraşul New York de pe faţa planetei, dacă s-ar fi întâmplat într-adevăr.

— Nu-i chiar aşa simplu, clătină celălalt din cap. Lije, de trei zile sunt pe drumuri. Am discutat cu primarul. Am fost în Oraşul Spaţial. Am fost în Washington şi am stat de vorbă cu cei de la Biroul de Investigaţii Terestre.

— Da? Ei ce spun?

— Că-i cazul nostru. S-a petrecut în interiorul Oraşului Spaţial, care se află în jurisdicţia Oraşului New York.

— Dar cu drepturi extrateritoriale.

— Ştiu. Ajung şi acolo.

Ochii comisarului se îndepărtară stingheriţi de privirea împietrită a lui Baley. Părea să se comporte ca şi cum, brusc, ar fi fost retrogradat ca inferior al detectivului, iar acesta reacţiona de parcă ar fi acceptat faptul.

— Spaţialii pot ancheta cazul, zise Baley.

— Stai o clipă, Lije, insistă comisarul. Nu mă zori. Încerc să discutăm ca între prieteni. Vreau să-mi cunoşti poziţia. Am fost acolo când s-a descoperit crima. Aveam programată o întâlnire cu el… cu Roj Nemennuh Sarton.

— Victima?

— Victima, gemu comisarul. Încă cinci minute şi aş fi descoperit eu însumi cadavrul. Ce şoc ar fi fost! Şi aşa a fost brutal, foarte brutal. Mă aşteptau şi mi-au spus… apoi a început un coşmar de trei zile. Asta pe lângă faptul că vedeam totul ca prin ceaţă şi n-am avut timp să-mi înlocuiesc ochelarii. Cel puţin lucrul acesta nu se va mai repeta. Mi-am comandat trei perechi de rezervă.

Baley îşi imagină episodul aşa cum şi-l închipuia el. Putea zări siluetele înalte ale spaţialilor blonzi apropiindu-se de comisar cu vestea asasinatului şi comunicând-o în modul lor direct şi impasibil. Julius îşi scosese pesemne ochelarii pentru a-i lustrui. Inevitabil, sub impactul aflării crimei, îi scăpase, apoi privise cioburile cu un tremur al buzelor sale plinuţe şi moi. Baley era aproape sigur că, vreme de vreo cinci minute, comisarul fusese mai tulburat de cele întâmplate cu ochelarii săi, decât de crimă.

— Este o situaţie teribilă, continuă Enderby. După cum ai spus şi tu, spaţialii au drepturi extrateritoriale. Ei pot insista asupra propriei lor anchete, trimiţând orice raport doresc la guvernele de pe planetele de origine. Lumile Exterioare s-ar putea folosi de ocazie ca să solicite despăgubiri. Ştii bine cum ar suna aşa ceva pentru populaţie…

— Acceptul de a se conforma ar echivala cu o sinucidere pentru Casa Albă.

— Iar refuzul ar însemna alt tip de sinucidere.

— Nu-i nevoie să-mi descrii totul, se strâmbă Baley.

Fusese copil atunci când crucişătoarele spaţiale scânteietoare decantaseră pentru ultima dată trupe în Washington, New York şi Moscova, ca să preia ceea ce pretindeau că le-ar aparţine.

— Atunci îţi dai seama. Vom avea necazuri, indiferent dacă plătim sau nu despăgubirile. Singura salvare este să-l descoperim noi pe asasin şi să-l predăm spaţialilor. Depinde numai de noi.

— De ce nu lăsăm cazul în seama BIT-ului? Chiar dacă din punct de vedere legal este jurisdicţia noastră, se ridică problema relaţiilor interstelare…

— BIT-ul nici nu vrea să se atingă de caz. Este o castană prea fierbinte şi e-n mâna noastră. (Ridică fruntea şi-şi privi pătrunzător subordonatul.) Lije, trebuie să-ţi spun că auspiciile sunt cu totul nefavorabile. Ne paşte pe toţi posibilitatea de a rămâne fără slujbă.

— Vrei să zici că ne pot înlocui pe toţi? Prostii! Nu există oameni instruiţi pentru meseria asta.

— Există însă R-ii, îi atrase atenţia comisarul.

— Poftim?!

— R. Sammy nu-i decât un început, un simplu furier. Alţii pot efectua operaţiuni de patrulare în expresuri. La naiba, îi cunosc pe spaţiali mai bine decât tine şi ştiu ce au realizat. Există R-i care pot face treburile tale şi ale mele. Putem fi declasificaţi. Să nu crezi altceva! Iar la vârsta noastră, să ajungem la biroul de plasare a forţelor de muncă…

— Am înţeles, mormăi Baley posac.

Comisarul păru stânjenit.

— Scuză-mă, Lije.

Baley încuviinţă din cap şi se strădui să nu se gândească la tatăl lui. Bineînţeles, Enderby ştia povestea.

— Când a apărut afacerea asta cu înlocuirile? întrebă Baley.

— Lije, nu fi naiv! A existat mereu, începând de acum douăzeci şi cinci de ani, de când au sosit spaţialii. O ştii prea bine. Atât doar că acum începe să se amplifice. Dacă o dăm în bară cu cazul ăsta, am făcut un pas mare către momentul din care ne putem aştepta să primim carneţelele de pensionari. Pe de altă parte, dacă-l soluţionăm cu brio, putem împinge momentul acela hăt departe, în viitor. Şi ar fi un lucru important, mai ales pentru tine.

— Pentru mine? repetă Baley.

— Tu vei conduce ancheta pe teren, Lije.

— Nu am clasificarea necesară, comisare. Nu sunt decât C-5.

— Îţi doreşti să ajungi C-6, nu?

Îşi dorea oare? Baley ştia care erau privilegiile asociate clasificării C-6. Un loc rezervat în expres la orele de vârf, nu doar între 10 şi 16. O poziţie mai avansată pe lista opţiunilor din cantinele Secţiunii. Poate chiar posibilitatea unui apartament mai bun şi raţie de bilete la nivelurile cu Solarii pentru Jessie.

— Îmi doresc, încuviinţă el, sigur că da. De ce nu mi-aş dori? Dar cu ce mă aleg dacă nu dau de capăt cazului?

— De ce să nu-i dai de capăt, Lije? îl linguşi comisarul. Eşti un detectiv bun, unul dintre cei mai buni pe care-i avem.

— În secţiunea mea de Departament există şase detectivi cu clasificare superioară. De ce s-a trecut peste ei?

Baley n-o afirmase explicit, dar postura lui sugera apăsat că Enderby nu obişnuia să încalce protocolul în această privinţă decât în cazurile de necesitate şi urgenţă absolută.

Comisarul îşi încrucişă degetele.

— Din două motive. Pentru mine, tu nu eşti un simplu detectiv, Lije. Suntem şi prieteni. N-am uitat că am urmat şcoala împreună. Uneori poate că ai impresia că am uitat, dar asta-i din vina sistemului de clasificări. Eu sunt comisar… şi ştii Ce-nseamnă asta.

Am rămas totuşi prietenul tău şi aceasta este o ocazie extraordinară pentru un individ priceput. Vreau ca tu să preiei cazul.

— Ăsta-i unul dintre motive, observă Baley cu răceală.

— Al doilea motiv este că te consider prietenul meu şi de aceea îţi cer o favoare.

— Ce fel de favoare?

— Vreau să accepţi pentru anchetă un partener spaţial. Aceasta a fost condiţia pe care au pus-o spaţialii. Au acceptat să nu raporteze evenimentul şi să lase cazul pe mâna noastră, dar au insistat ca unul dintre agenţii lor să participe la anchetă şi să fie implicat complet.

— S-ar părea că n-au pe de-a întregul încredere în noi.

— Sunt convins că le înţelegi atitudinea. Dacă ancheta va fi condusă prost, mulţi dintre ei vor avea probleme cu propriile lor guverne. Le acord circumstanţe atenuante, Lije. Doresc să cred că ne vor binele.

— Sunt sigur de asta, comisare. Ăsta-i necazul cu ei.

Enderby se abţinu să comenteze replica şi continuă:

— Lije, eşti de acord cu un partener spaţial?

— Îmi ceri asta ca pe o favoare?

— Da, te rog să accepţi cazul cu toate condiţiile impuse de spaţiali.

— Bine, comisare, accept un partener spaţial.