Arthur Clarke - Rendezvous cu Rama

Aşadar Rama are acum condiţii complete de funcţionare, servind scopului constructorilor, oricine ar fi ei. Din punctul nostru de vedere, nu contează dacă ramanii au murit de un milion de ani, sau dacă vor fi la rîndul lor reconstruiţi, alăturîndu-se dintr-o clipă în alta servitorilor lor. Cu ei, ori fără ei, voinţa le este îndeplinită… şi va continua să fie îndeplinită.

Rama ne-a dovedit că sistemul lui de propulsie funcţionează. În cîteva zile se va afla la periheliu unde, în mod logic va executa o schimbare importantă de orbită. Vom avea astfel în curînd o planetă nouă, deplasîndu-se în spaţiul solar asupra căruia îşi exercită jurisdicţia guvernul meu. S-ar putea, desigur, să facă alte schimbări de traiectorie, ocupînd în cele din urmă o orbită la o distanţă oarecare de soare. Poate chiar să devină satelitul unei planete majore, de pildă al Pămîntului…

Avem deci înainte, stimaţi colegi, o întreagă gamă de posibilităţi, dintre care unele extrem de serioase. Este o greşeală să afirmăm că aceste creaturi sînt sigur paşnice şi că nu doresc să se amestece în treburile noastre. Dacă au venit în Sistemul Solar înseamnă că au nevoie de ceva de aici. Chiar dacă e vorba doar de cunoaştere ştiinţifică… gîndiţi-vă cum pot fi utilizate aceste cunoştinţe.

Ne confruntăm cu o tehnologie aflată cu sute, poate cu mii de ani în faţa noastră, cu o cultură cu care e posibil să n-avem nici un punct comun. Am studiat comportamentul roboţilor biologici ― bioţii ― în interiorul lui Rama, aşa cum apare el pe filmele transmise de comandantul Norton şi am ajuns la unele concluzii pe care dorim să vi le comunicăm.

Poate că noi, pe Mercur, sîntem lipsiţi de şansă fără forme de viaţă indigene de studiat. Desigur, deţinem înregistrări complete ale zoologiei terestre, astfel că am descoperit o asemănare izbitoare cu Rama.

Aceasta este colonia de termite. Ca şi Rama, o lume artificială cu un mediu controlat. Ca şi Rama, funcţionarea ei depinde de o serie întreagă de organisme specializate: muncitori, constructori, furnizori… războinici! Şi, deşi nu ştim dacă Rama are o regină, eu susţin ipoteza că insula denumită New York îndeplineşte un rol similar.

Ar fi absurd să împing prea departe această analogie; există şi multe deosebiri. Am pomenit-o însă cu un scop.

Ce cooperare sau înţelegere se va stabili vreodată între oameni şi termite? Atunci cînd nu există conflict de interese, ne tolerăm reciproc. Lucrurile nu stau la fel atunci cînd una din părţi are nevoie de teritoriul, ori de resursele celeilalte părţi.

Graţie tehnologiei şi inteligenţei, oamenii vor învinge întotdeauna dacă sînt destul de hotărîţi. Dar uneori nu e uşor. Ba unii cred că victoria finală ar putea să revină termitelor…

Cu această idee în minte, să luăm în considerare ameninţarea prezentată de Rama. Nu spun că trebuie să o prezinte, dar ce-am făcut noi să o contracarăm, în caz că se va declanşa situaţia de criză? Pînă acum, nimic; am discutat, am speculat şi am scris lucrări interesante.

Ei bine, stimaţi colegi, Mercur a întreprins totuşi ceva. Acţionînd în conformitate cu prevederile clauzei 34 a Tratatului Spaţial din 2057, care ne împuterniceşte să procedăm aşa cum considerăm de cuviinţă pentru protejarea integrităţii spaţiului nostru solar, am dirijat spre Rama un dispozitiv nuclear de mare putere. Vom fi fericiţi dacă nu va trebui să-l folosim. Cel puţin însă nu mai sîntem neajutoraţi… cum am fost pînă în clipa aceasta.

Se va afirma că am acţionat unilateral, fără consultări prealabile. Recunoaştem, este adevărat. Dar îşi închipuie cineva, cu tot respectul, domnule preşedinte, că am fi căzut la o asemenea înţelegere în timp util? Noi considerăm că acţionăm nu numai pentru noi, ci pentru întreaga specie umană. Într-o zi, poate că generaţiile viitoare ne vor mulţumi pentru intuiţia de care am dat dovadă.

Într-adevăr, ar fi o tragedie, chiar o crimă să distrugem un obiect artificial atît de minunat cum este Rama. Dacă există vreo modalitate de a evita această acţiune, fără nici un risc pentru omenire, noi sîntem mulţumiţi s-o ascultăm. Personal nu am găsit nici una, iar timpul trece.

În următoarele cîteva zile, înainte ca Rama să ajungă la periheliu, trebuie luată o hotărîre. Desigur, vom avertiza din timp pe Endeavour, dar îl sfătuim pe comandant să fie în permanenţă pregătit de plecare. Se poate presupune că, în orice clipă Rama va suferi modificări de traiectorie.

Asta-i totul, domnule preşedinte şi stimaţi colegi. Vă mulţumesc pentru atenţie şi aştept colaborarea dumneavoastră.

― Ei, Rod, cum se potrivesc mercurienii cu teologia ta?

― Perfect, comandante, făcu Rodrigo cu un zîmbet lipsit de veselie. Veşnicul conflict între bine şi rău. Iar uneori, în acest conflict oamenii devin susţinătorii uneia din cauze.

Mă gîndeam că-mi va răspunde aşa, îşi spuse Norton. Situaţia trebuia să-i fi provocat un şoc lui Boris, care nu se resemnase totuşi, adoptînd o atitudine pasivă. Cosmo-creştinii erau indivizi energici şi competenţi. Din anumite puncte de vedere semănau mult cu mercurienii.

― Înţeleg că ai un plan, Rod.

― Da şefule. De fapt, este extrem de simplu. Să dezamorsăm bomba.

― Aha… Şi cum ai de gînd să procedezi?

― Folosind o pereche de cleşti pentru tăiat sîrmă.

Dacă ar fi avut în faţă pe altcineva, Norton ar fi crezut că e o glumă. Nu era însă cazul cu Boris Rodrigo.

― Stai puţin! Racheta are camere TV. Crezi că mercurienii vor încremeni privindu-te?

― Bineînţeles. Asta-i tot ce pot să facă. Semnalul le va parveni cînd va fi deja prea tîrziu. Voi termina în mai puţin de zece minute.

― Am priceput! Într-adevăr ar înnebuni de ciudă. Dar dacă racheta-i împînzită de dispozitive de autodeclanşare în eventualitatea unei intervenţii exterioare?

― Nu-mi vine să cred; de ce ar fi? A fost proiectată în vederea unei anumite misiuni spaţiale şi e normal să fie prevăzută cu dispozitive de siguranţă pentru a evita detonarea, exceptînd comanda de bază. Riscul rămas sînt pregătit să mi-l asum… se poate rezolva fără pericol pentru navă. Am cîntărit totul.

― Sînt convins, încuviinţă Norton.

Ideea era fascinantă, aproape seducătoare; gusta în special imaginea mercurienilor furioşi, şi ar fi dat oricît să-i vadă în clipa în care aveau să înţeleagă, prea tîrziu, ce se întîmpla cu jucăria lor ucigaşă.

Existau însă alte complicaţii, părînd să se înmulţească pe măsură ce Norton medita mai mult. Fără doar şi poate, se găsea înaintea celei mai dificile şi mai importante hotărîri din întreaga lui carieră.

Dar nu, subestima în mod ridicol situaţia. Era pus înaintea celei mai dificile hotărîri luate vreodată de un comandant; viitorul întregii omeniri depindea numai de el. Căci… dacă mercurienii aveau dreptate?

După plecarea lui Rodrigo, comută pe NU DERANJAŢI. Nu-şi amintea de cînd nu mai folosise semnalul şi fu uşor surprins să-l vadă funcţionînd. În prezent se afla complet singur în mijlocul navei supra-aglomerate, singur, cu excepţia figurii căpitanului James Cook fixîndu-l din negura vremurilor.

Nu era posibil să consulte Pămîntul; fusese deja avertizat că mesajele puteau fi interceptate, poate chiar de aparatura din rachetă. Astfel că întreaga responsabilitate cădea pe umerii lui.

Auzise cîndva o istorie legată de un preşedinte al Statelor Unite, nu mai ştia exact cine: Roosevelt sau Perez? care păstra pe birou inscripţia: „Fuga de răspundere se opreşte aici”. Norton nu era sigur ce însemna aceasta, dar ştia cînd ceva i se opreşte pe birou.