Orson Card - Jocul lui Ender

— Răspândiţi-vă spre stelele cele mai apropiate, comandă Ender. C încearcă să lunece de-a lungul peretelui. Dacă reuşeşte, îl urmează A şi E. Dacă nu, o să hotărăsc atunci. O să fiu cu D. Porniţi!

Toţi soldaţii cunoşteau obiectivul, dar deciziile tactice aparţineau exclusiv şefilor de plutoane. Deşi întârziaseră pentru a asculta instrucţiunile lui Ender, ieşiră cu numai zece secunde în urma inamicului. Iepurii făceau deja nişte manevre complicate în capătul lor de sală. Ender ştia din experienţă că acesta era momentul optim când se putea asigura că el şi plutonul lui ocupau poziţia corectă din formaţie. Acum însă, împreună cu toţi soldaţii săi se gândea numai la modalităţi de-a ocupa stelele şi colţurile sălii, pentru ca apoi să fragmenteze formaţiunea adversă în grupuri care habar n-aveau ce să facă. Deşi n-aveau nici patru săptămâni de antrenament laolaltă, felul în care luptau deja părea singurul mod inteligent, singurul posibil. Ender fu aproape surprins că Iepurii nu ştiuseră cât de anacronică era tactica lor.

Plutonul C lunecă de-a lungul unui perete, cu genunchii îndoiţi spre inamic. Tom Nebunu', şeful plutonului, le ordonase băieţilor săi să-şi îngheţe singuri picioarele. Era o idee destul de bună în lumina aceea slabă, deoarece costumele luminoase se întunecau în porţiunile îngheţate. Le făcea mai puţin vizibile. Ender avea să-l felicite pentru asta.

Iepurii izbutiră să le respingă atacul, dar abia după ce Tom Nebunu' şi soldaţii săi îngheţaseră vreo duzină de inamici înainte de-a se retrage la adăpostul unei stele. Era însă situată înapoia formaţiei Iepurilor, ceea ce însemna că aveau să fie uşor vânaţi.

Comandantul plutonului D era Han Tzu, poreclit Supă Fierbinte. Apăru lunecând rapid pe muchia stelei unde se afla Ender.

— Ce zici să ricoşăm din peretele nord şi să venim peste ei?

— Fă-o, încuviinţă Ender. Eu îl iau pe B în sud, să le cad în spate. Apoi răcni: A şi E, lent pe pereţi!

Se împinse de-a lungul stelei, se propulsă cu picioarele în muchia ei şi se lansă către peretele de deasupra, de unde ricoşă către steaua plutonului B. Peste o clipă îi conducea în jos, spre peretele sud. Ricoşară perfect cu toţii şi ajunseră înapoia celor două stele apărate de soldaţii lui Carn Carby. Cucerirea lor a fost mai mult o joacă; Iepurii erau copleşiţi. Acum rămaseră de distrus numai câteva grupuri mici. Ender diviză plutoanele în jumătăţi, ca să inspecteze colţurile după inamici neatinşi, sau parţial scoşi din luptă . În trei minute, şefii de plutoane raportară sala curată. Doar unul din băieţii lui Ender era complet îngheţat — unul dintre soldaţii plutonului C care dusese greul atacului — şi numai cinci erau scoşi din luptă. Cei mai mulţi erau atinşi, însă doar în picioare, iar majoritatea se împuşcaseră singuri. Pe ansamblu, ieşise chiar mai bine decât se aşteptase Ender.

Îi puse pe şefii de plutoane să deschidă poarta inamică — patru căşti la colţuri, iar Tom Nebunu' trecu prin mijloc.

De obicei, comandanţii îi foloseau pe cei rămaşi disponibili. Ender ar fi putut alege practic pe oricine. O bătălie bună!

Luminile se aprinseră complet şi însuşi maiorul Anderson apăru prin poarta profesorilor, din peretele sudic. Era foarte solemn, când îi întinse lui Ender cârligul profesoral, acordat în mod ritual învingătorului. Băiatul îşi dezgheţă propriii soldaţi, şi-i alinie în plutoane înainte de a-i dezgheţa pe inamici. Dorea ca atunci când Carby şi Iepurii îşi vor redobândi controlul corpurilor, să vadă imaginea perfectă a unei armate. „N-au decât să ne înjure şi să răspândească minciuni despre noi, dar nu vor uita că i-am distrus şi, indiferent ce vor spune ei, alţi soldaţi şi alţi comandanţi le vor citi adevărul în ochi; acolo ne vor vedea perfect aliniaţi, victorioşi şi aproape neatinşi în prima noastră bătălie. Dragonii nu vor rămâne prea mult în umbră.”

După ce fu dezgheţat, Carn Carby se apropie de Ender. Avea doisprezece ani şi fusese avansat comandant în ultimul său an de şcoală. De aceea nu era trufaş, precum cei promovaţi la unsprezece ani. „O să-mi amintesc asta”, se gândi Ender, „când voi fi învins. Să-mi păstrez demnitatea şi să-mi respect inamicul arunci când se cuvine, pentru că înfrângerea nu-i dizgraţie. Şi sper că nu va trebui s-o fac prea des.”

Anderson comandă pe loc repaus Dragonilor, după ce Armata Iepurilor părăsise sala. După aceea, Ender îşi conduse băieţii prin poarta inamicilor. Lumina de pe pragul inferior al uşii le reaminti unde era „jos” în gravitaţie. Cu toţii aterizară lin în picioare. Se aliniară pe coridor.

— Este 7:15, spuse Ender, ceea ce înseamnă că aveţi cincisprezece minute pentru micul dejun, apoi ne întâlnim la antrenamentul de dimineaţă.

Îi putea auzi rostind în gând: „Haide, am învins, lasă-ne să sărbătorim.”

„Bine”, încuviinţă Ender, „aveţi dreptul”.

— Aveţi permisiunea comandantului, continuă el, să vă bateţi cu mâncare în timpul mesei.

Ei râseră, apoi ovaţionară, iar Ender le ordonă să rupă rândurile, trimiţându-i la dormitor . Îi opri pe şefii de plutoane şi le spuse că antrenamentul urma să înceapă la 7:45 şi avea să se termine mai devreme, pentru ca băieţii să poată face duş. O jumătate de oră pentru micul dejun, dar fără duş după o bătălie — tot nu era mare lucru, însă părea grozav faţă de cele cincisprezece minute iniţiale. Iar Ender prefera ca anunţarea suplimentului de un sfert de oră să fie făcută de şefii de plutoane. „Soldaţii să înveţe că bunătatea vine de la şefii de plutoane, iar duritatea de la comandant — în felul acesta, se vor uni şi mai strâns în nodurile mici ale acestei ţesături care e armata.”

El nu se duse în sala de mese. Nu-i era foame. Făcu duş şi puse costumul de luptă în curăţător, ca să fie gata până termina. Se săpuni de două ori; şi lăsă apa să-i curgă mult peste corp. Oricum avea să fie reciclată. „Astăzi să bea toţi din transpiraţia mea.” Îi dăduseră o armată neantrenată, dar învinsese şi nu oricum. Avusese doar şase îngheţaţi şi scoşi din luptă. „Să vedem cât timp vor continua ceilalţi comandanţi să se folosească de formaţii, acum când au văzut ce se poate obţine cu o strategie flexibilă.”

Plutea în mijlocul sălii de antrenament, când soldaţii lui începură să apară. Bineînţeles, nimeni nu i se adresă. Ştiau că el avea să le vorbească.

După ce veniră toţi, Ender se apropie de ei şi-i privi pe rând.

— A fost un început bun, spuse el şi toţi se puseră pe răcnit şi chiar începură să scandeze: „Dra-gon! Dra-gon!”, dar îi opri imediat. Dragonii s-au descurcat bine cu Iepurii, însă inamicul nu va fi întotdeauna aşa de slab. Atacul plutonului C a fost atât de lent, încât orice armată mai bună v-ar fi lovit din flancuri înainte de-a ocupa o poziţie ca lumea. Trebuia să vă fi împărţit şi să fi înaintat din două direcţii, ca să aveţi un flanc protejat. A şi E, aţi ochit prost. Rezultatele indică media de o lovitură la doi soldaţi. Asta înseamnă că cele mai multe lovituri au fost reuşite de soldaţii staţionari, din apropiere. Nu putem continua aşa — un inamic competent distruge un grup de asalt care nu are o acoperire bună din partea soldaţilor aflaţi la distanţă. Vreau ca toate plutoanele să exerseze tirul de la distanţă pe ţinte fixe şi mobile. Pe rând, jumătăţile de plutoane vor deveni ţinte. O să dezgheţ costumele lovite la fiecare trei minute. Executarea!