Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

Louis coborî de pe disc doar pentru a-şi lua un costum sub braţ, apoi o centură, casca şi o pereche de butelii de aer. Apoi, reveni pe disc, cu destinaţia Oraşul Ţesătorilor.

Louis se dezechilibrase în timpul teleportării. Încercând să-şi recapete echilibrul, scăpase tot ce ţinea în mână. Jenat, se uită precaut împrejur.

Era plină zi. Discul de păşit, puţin înclinat, se afla pe ţărmul noroios al bazinului folosit ca baie de către Ţesători. Nimeni nu folosea bazinul. Louis se strădui să asculte vocile tinerilor, dar nu auzi nimic.

Se opri să examineze discul, când o voce iritată izbucni foarte aproape în spatele lui. Casca lui care-i căzuse, traduse:

— Salutări! Din ce specie eşti? Louis se ridică în picioare.

— Sunt dintre Oamenii Sferei, răspunse el. Kidada?

— El. Oamenii lui Louis Wu?

Bătrânul ţesător îl examina cu neîncredere.

— Întocmai. Kidada, de când a plecat Louis Wu?

— Tu eşti Louis Wu întinerit!

— Exact.

Louis se simţea puţin stânjenit, pentru că îl lăsase pe Kidada cu gura căscată.

— Kidada, am dormit foarte mult, spuse el. Ţesătorii sunt bine?

— Prosperăm. Facem comerţ. Vizitatorii vin şi pleacă. Sawur s-a îmbolnăvit şi a murit cu multe zile în urmă. Cerul s-a rotit de douăzeci şi unu de ori de atunci…

— Sawur ?

— Din noaptea în care tu ai dispărut cu o creatură păroasă, din legendă, pe urmele tale şi numai un copil Demon ca martor. Da, Sawur este moartă. Şi eu era să mor, iar doi copii au murit şi ei. Uneori, Vizitatorii aduc o boală care îi ucide pe ceilalţi, dar nu pe ei.

— Speram să vorbesc cu ea. Un zâmbet dezolant.

— Ar fi ştiut să-ţi răspundă?

— Ea m-a sfătuit bine.

Nu aştepta până vei dispera !

— După ce ai dispărut, Sawur mi-a povestit de problemele tale.

— Le-am rezolvat. Sper că le-am rezolvat. Altfel, voi fi înrobit.

— Înrobit, dar având la dispoziţie zece falani pentru a te elibera. Kidada părea obosit şi puţin acrit.

Louis devenea tot mai conştient de faptul că îşi dorea nespus să fi vorbit cu Sawur. Ar fi rămas să jelească, dacă ar fi avut timp.

Timp. Cerul se rotise de douăzeci şi unu de ori… doi falani în plus. O sută şaizeci şi cinci de zile a câte treizeci de ore de pe Lumea Inelară. Îl lăsaseră în autodoc mai mult de o jumătate de an terestru!

Iar acum se juca de-a prinselea.

— Kidada, cine a mutat discul nostru de păşit?

— Nu ştiu la ce te referi. La asta ? Era aici în dimineaţa de după plecarea ta. Noi l-am lăsat în pace.

Marginile lui erau murdare de noroi. Louis putea remarca amprente digitale mari şi urme de zgârieturi lăsate de unghii. Unii dintre hominizii Vizitatori — nu Ţesătorii, care aveau mâini mai mici — încercaseră să-i altereze setarea.

Demoni . Ar fi trebuit să-şi dea seama. Se bucura că se teleportase în timpul zilei. Oamenii Nopţii nici nu vor şti că fusese pe acolo.

Louis îşi puse costumul spaţial.

— Salută-i pe copii din partea mea, spuse el şi dispăru fulgerător.

Întuneric.

Louis aprinse lumina din interiorul caschetei şi se trezi că îl priveşte un schelet vizibil pe jumătate.

Se afla în încăperea Apărării Antimeteoritice. Ecranele erau stinse. Lampa sa reprezenta singura sursă de lumină.

Oasele fuseseră ridicate în felul acesta pentru studiu. Nu erau ataşate la încheieturi — abia se atingeau. O reţea de fire metalice subţiri le menţinea pe poziţie.

Înălţimea scheletului era cu douăzeci şi cinci de centimetri mai mică decât cea a lui Louis. Toate oasele aveau un aspect rotunjit: fuseseră marcate de vreme. Coastele erau neverosimil de înguste, falangele aproape dispăruseră. Timpul transformase structura oaselor în praf.

Vremea de acolo nu le putuse eroda în asemenea măsură. Rotulele păreau încă mari, iar toate încheieturile erau masive şi mult umflate. Acele proeminenţe erodate de pe fălcile masive nu erau dinţi. Reprezentau oase crescute mai târziu.

Protector.

Louis îşi plimbă degetele peste faţă. Oasele erau acoperite cu praf şi extrem de netede. Netezite de timp, pe măsură ce suprafaţa lor se transforma în praf.

Nu se găsea într-un mediu care ar fi favorizat eroziunea. Oasele acelea trebuie să fi avut, pe puţin, o mie de ani vechime.

Şoldul drept fusese zdrobit şi bucăţile fuseseră fixate separat. La fel, umărul stâng, cotul şi gâtul: toate erau fracturate sau zdrobite.

Trebuie să fi murit într-o căzătură, sau fusese bătut până la moarte într-o luptă.

Cei din neamul Pak îşi aveau originea undeva în centrul galactic. O colonie Pak sosită pe Pământ eşuase — arborele vieţii crescuse în solul terestru, nu însă şi virusul, ceea ce împiedicase apariţia Protectorilor. Totuşi, Prăsitorii Pak se răspândiseră pe suprafaţa Pământului, ocupând zone întinse în Africa şi Asia. Oasele lor se găseau în muzee, sub denumirea de Homo habilis . Descendenţii lor evoluaseră spre inteligenţă: un exemplu clasic de neotenie.

Exista un Protector Pak mumificat la Institutul Smithsonian. Fusese dezgropat de sub un deşert de pe Marte, cu secole în urmă. Louis nu-l văzuse decât într-o hologramă din cursul de Biologie Generală.

„Creatura de aici trebuie să fi fost un Pak deformat”, gândi el. Existau acele fălci masive.

Protectorii îşi pierdeau dinţii. Păcat, pentru că prin intermediul lor ar fi putut afla mai multe amănunte. Dar fălcile aparţineau clar unui sfărâmător de oase.

Spatele era mult prea lat pentru un urmaş standard Pak.

Nu era, deci, chiar un Pak, dar nici un Demon pe deplin. Louis putea ghici cu aproximaţie când murise, dar când se născuse? Protectorul aflat la Smithsonian avusese nevoie de treizeci de mii de ani, ba chiar mai mult, ca să străbată distanţa dintre centrul galactic şi Pământ. Pregătirea expediţiei trebuie să-i fi luat tot pe atât de mult. Protectorii puteau trăi aproape o veşnicie.

Cronos a fost cel mai bătrân dintre zeii greci, ucigaşul copiilor săi, până ce câţiva scăpaseră şi-l uciseseră chiar pe el. Să-l numească, deci, pe acesta Cronos.

O hoardă de Vampiri ucisese un Protector ce putea fi servitorul abandonat al lui Cronos. Mai târziu, Bram şi Anne trebuie să-l fi vânat pe stăpân mulţi ani. Ani, secole, milenii? Prăsitorii Pak, strămoşii omului, dar şi ai Vampirilor, se specializaseră în vânatul de viteză, înainte de a fi părăsit centrul galactic.

Bătrânul Cronos probabil că nu-i luase prea în serios pe Protectorii Vampiri. În ultimă instanţă, Vampirii erau doar animale fără minte, cu obiceiuri sexuale şi gastronomice dezgustătoare, iar Cronos fusese o fiinţă superinteligentă, insensibil la orice impuls sexual.

„La fel era şi Bram. L-ar fi anihilat” , gândi Louis, „dacă l-ar fi găsit.”

Fracturile la şoldul drept, braţul şi umărul stâng, precum şi crăpătura ce se distingea de-a lungul craniului fuseseră proaspete când survenise moartea. Louis descoperi şi alte fracturi, mai vechi, în altă parte, dar vindecate. Cronos îşi rupsese şira spinării înaintea morţii. Se refăcea cumva şi nervul spinal al unul Protector? Genunchiul său drept, acea veche rană, nu se vindecase — devenise ţeapăn.

Si altceva se dovedea straniu, în privinţa şirei spinării… dar Louis nu înţelese, până ce nu studie din nou craniul.

Fruntea era proeminentă. Mai mult: osul frontal şi bolta erau netede, având o vechime mai mică decât restul craniului. Marginea zimţată a excrescenţelor din oasele maxilare încă păstra aparenţa unor dinţi tociţi. Acele porţiuni erau excrescenţe recente . Şira spinării, de asemenea, prezenta excrescenţe recente: trecuse printr-o fază de regenerare.