Larry Niven - Protector

Kobold era un punct orbitor de alb.

— Si acum?

— De acum, nu se va întâmpla nimic vreme de un an, două luni şi şase zile. Vrei să cercetezi nava?

— Nu se va întâmpla nimic?

— Vreau să spun că pe durata respectivă nu vom mai accelera. Priveşte!

Degetele lui Brennan dansară peste comenzi. Ecranul îl ascultă supus, afişând o hartă tridimensională a Soarelui şi a vecinătăţii sale pe o rază de douăzeci şi cinci de ani-lumină.

— Noi ne găsim aici, lângă Soare. Destinaţia noastră este aceasta. Punctul se găseşte între Alpha Centauri şi steaua Van Maanen. Când vom porni statoreactorul, ne vom îndrepta direct spre flota Pak. Dacă nu cunosc viteza jetului nostru de ejecţie, ei nu ne vor putea determina viteza şi nu vor şti care Ti este componentul transversal. Vor bănui atunci că eu vin dinspre steaua Van Maanen şi că mă îndrept spre Alpha Centauri. Nu vreau să-i aduc spre Soare.

— Mi se pare corect, recunoscu tânărul.

— Să-i dăm drumul, zise Brennan. Mai târziu, vom putea discuta şi detalii. Vreau ca tu să fii capabil să pilotezi nava asta, dacă eu voi păţi ceva.

Brennan o numea Olandezul Zburător. Deşi în interiorul ei existau alte vehicule zburătoare, cu greu putea fi considerată navă.

— Dacă vrei să fii foarte pedant, rosti încântat Brennan, aş putea pretinde că navigăm. În spaţiu, există fluxuri gravitaţionale aidoma mareelor, dar şi vânturi fotonice sau bancuri de praf în care ne putem împotmoli.

— Cu toate astea, la pornire tu ai pilotat-o.

— Aşa-i — şi totuşi, dacă ar fi nevoie aş putea fabrica o velă solară. Nu vreau, însă, fiindcă am deveni mult mai vizibili.

Olandezul Zburător era o matrice de stâncă, în cea mai mare parte goală în interior. Trei uriaşe cavităţi conţineau componentele unui statoreactor Bussard de tip Pak. Brennan îl denumise Protectorul. O altă cavitate găzduia nava lui Elroy Truesdale. Altele constituiau încăperile de locuit.

Exista şi o seră hidroponică.

— Asta-i teritoriu interzis, îi atrăsese atenţia Brennan. Arborele-vieţii. Să nu intri niciodată acolo.

Mai exista, de asemenea, o sală de sport. Brennan petrecu o vreme acolo, arătându-i tânărului cum să regleze maşinăriile pentru muşchii de Prăsitor. Gravitaţia era aproape nulă în Olandezul Zburător. Amândoi trebuiau să exerseze.

Exista un atelier mecanic.

Exista un telescop: mare, totuşi clasic.

— De acum înainte, nu vreau să mai utilizez generatoarele gravitaţionale. Vreau să părem un bolovan spaţial. Mai târziu, vom arăta ca o navă Pak.

Elroy avea impresia că aşa ceva nu era necesar.

— De-abia peste jumătate din cei o sută şaptezeci şi trei de ani, Pak vor găsi vreo urmă a ceea ce facem noi acum.

— Poate…

Apoi exista Protectorul.

Primele săptămâni ale călătoriei fură dedicate aproape exclusiv instruirii lui Elroy, în vederea pilotării statoreactorului. Tânărul învăţă diferenţele dintre nava lui Phssthpok şi cea a lui Brennan.

— Nu ştiu câtă vreme vom dori să păstrăm camuflajul, îi spuse Brennan. Poate pe vecie. Poate numai pentru încă o oră. Depinde.

De aceea, Brennan transformă cabina de comandă într-un centru de instruire şi antrenament, cuplând senzori la sistemele de comandă şi monitorizând informaţiile provenite din exterior. Elroy învăţă să menţină o acceleraţie constantă de 0,92 g. Învăţă să modifice câmpurile, pentru a înceţoşa într-o anumită măsură amprenta jetului. Propulsia lui Phssthpok nu fusese atât de fin reglată precum cea a lui Brennan, datorită călătoriei sale de aproape treizeci şi unu de mii de ani-lumină.

Cabina de control a statoreactorului era mult mai mare decât se aşteptase Elroy.

— Phssthpok nu avea la fel de mult spaţiu, nu-i aşa?

— Nu. El trebuia să transporte alimente, aer şi aparatură de reciclare pentru aproape o mie de ani. Eu nu sunt nevoit să fac acelaşi lucru. Desigur, şi noi vom fi cam înghesuiţi… dar vom beneficia şi de divertisment. Phssthpok fie că nu deţinea tehnologia noastră în domeniul calculatoarelor, fie că n-a utilizat-o.

— Mă întreb de ce oare?

— Unui Pak i s-ar părea inutil ca o maşinărie să gândească pentru el. El gândeşte deja prea bine… şi asta-i place prea mult.

Interiorul calei în formă de picătură nu aducea câtuşi de puţin cu cel al navei aliene care pătrunsese în Sistemul Solar cu două secole în urmă. Acolo se găsea moartea. Se puteau declanşa jeturi poziţionale violente, care să fie întrebuinţate drept arme. Pe axa cea mare a calei era montat un laser cu raze-X. Paralel cu el, un tub gros genera un câmp magnetic direcţionat.

— Ar trebui să afecteze câmpurile unui statoreactor Bussard bazat pe monopoli. Evident, este foarte posibil ca pilotul să nu păţească nimic, dacă nu l-ai sincronizat perfect.

După ce învăţase cum să-l utilizeze — şi asta durase destul de mult, fiindcă Elroy ştiuse prea puţine despre teoria câmpului —, Brennan începuse instruirea asupra momentului.

În clipa aceea, Elroy se răzvrătise.

Ultimele două luni nu fuseseră deosebit de plăcute. Tânărul revenise la şcoală, ca unic elev al unui profesor cu normă permanentă care nu putea fi ocolit sau trişat. Nu-i plăcea să redevină copil. Ducea dorul spaţiilor deschise de pe Pământ. Îi ducea dorul Alicei. La naiba, ducea dorul femeilor. Iar situaţia aceasta avea să continue vreme de cinci ani!

Cinci ani, urmând ca restul vieţii să-l petreacă pe Wunderland. Nu cunoştea multe despre Wunderland, doar că avea o populaţie mică şi risipită, iar tehnologia se depăşea puţin stadiul rudimentar. Un paradis idilic, un loc superb pentru a-ţi trăi viaţa… până la apariţia lui Brennan. După aceea, Wunderland avea să fie pe picior de război.

— Flota Pak se găseşte la o sută şaptezeci şi trei de ani depărtare, accentuă pământeanul, iar noi vom ajunge la Wunderland peste cinci ani. Ce te face să crezi că vei avea nevoie de un artiierist? Şi, de fapt, ce caut eu aici?

Brennan se prinse de marginea ajutajului unei torpile cu fuziune.

— Ai putea spune că am învăţat ce înseamnă să nu fiu încrezut. Mă gândisem de multă vreme să caut o flotă Pak în spaţiu, dar n-am făcut-o. Probabilitatea era pur şi simplu prea redusă. Ei bine, am încetat să mă bizui pe probabilităţi.

— Care probabilităţi? Ştim cu precizie unde se găseşte respectiva flotă…

— N-am vrut să te îngrijorezi. Este o chestie cu bătaie lungă.

— Ei bine, îngrijorează-mă! M-am plictisit!

— Bine, atunci să ne întoarcem puţin în trecut. Ştim unde se află prima flotă şi cât este de mare. A doua flotă a fost lansată abia după trei sute de ani. În privinţa urmelor ei, n-am găsit decât o pată neregulată a aceloraşi produse chimice de evacuare, situată în lateral faţă de prima flotă şi deplasându-se ceva mai rapid. Nu avea aceeaşi direcţie ca prima flotă. Ar fi consumat prea mult combustibil.

— Cât de mare este?

— E mai mică. Cred că numără vreo o sută cincizeci de nave, dacă nu cumva au schimbat proiectul iniţial, ceea ce este posibil. Asta nu pot şti.

— Există şi a treia flotă?

— Dacă există, n-o voi putea detecta niciodată. În tot cazul, ca să construiască a doua flotă, cei din neamul Pak au fost nevoiţi să iasă în spaţiu, în căutare de materii prime. Poate că au exploatat corpurile din sistemele planetare vecine şi au construit navele chiar acolo. Cât ar dura construirea unei a treia flote? Dacă ea există, este mult prea departe pentru mine. Ideea este însă că trebuie să existe o ultimă flotă.