Larry Niven - Protector

Alice se înfiora şi tânărul râse.

— În curând, va trebui să plecăm, spuse ea ridicându-se în capul oaselor.

— Fii atentă!

În cascadă se zărea un cap, urmat imediat de un braţ care-i salută, agitându-se frenetic. Aproape imediat, Brennan înotă spre ei, cu braţele rotindu-se aidoma unor elice.

— Trebuie să vâslesc ca nebunul, comentă el, pentru că sunt mai greu decât apa. Cum vă descurcaţi?

— Bine. Cum merge cu războiul?

— Tolerabil. — Brennan ridică mâna, arătându-le o pungă de plastic etanşă în care se zăreau câteva bobine de date. — Astea sunt hărţi stelare. Mă pregătesc de plecare. Dacă aş putea concepe o armă nouă şi extrem de puternică, aş mai rămâne un an, ca s-o construiesc. Aşa, însă, a mai rămas o verificare finală.

— Avem noi arme, în nava noastră, spuse Elroy. Poţi să le iei.

— Imediat şi cu multe mulţumiri. Ce aveţi?

— Lasere manuale şi puşti.

— Mda, cel puţin n-au o masă prea mare. Mulţumesc!

Şi Brennan dădu să se întoarcă spre lac.

— Hei!

— Ce s-a întâmplat?

— N-ai nevoie de ajutor? întrebă tânărul simţindu-se stânjenit.

Brennan îl privi îndelung.

— Ba da, vorbi în cele din urmă. Nu uita — tu ai cerut asta.

— Exact, încuviinţă ferm Elroy.

De acum, senzaţia În ce m-am mai băgat? devenise familiară.

— Aş dori să mă însoţeşti.

Tânărul încremeni.

— Brennan, interveni Alice, dacă ai nevoie de ajutor, mă ofer şi eu voluntară.

— Îmi pare rău. Pe tine nu te pot folosi.

— Nu ştiu dacă am amintit, se încruntă fata, dar sunt poliţistă instruită pentru luptă. Am urmat cursuri de armament, de vehicule spaţiale şi de urmăriri.

— În plus, eşti gravidă.

El însuşi infinit de adaptabil, Brennan avea obiceiul de a lansa bombe în conversaţie, aparent fără să-şi dea seama. Alice îşi pierdu pentru o clipă răsuflarea.

— Cum sunt?

— Trebuia să fi manifestat mai mult tact? Scumpa mea, te poţi aştepta la un eveniment binecuvântat…

— De unde ştii?

— Hormonii s-au modificat în mod evident. Ce naiba, nu poate fi chiar o surpriză pentru tine! Probabil că deja ţi-a întârziat…

— … ultimul ciclu, îi încheie ea fraza. Ştiu! Mă gândisem să am un copil, dar asta înainte de afacerea Vandervecken, iar după aceea… ei bine, Elroy, n-ai mai fost decât tu. Crezusem că toţi planetarii…

— Nu, eu am aprobarea pentru un copil. Cum crezi că se înmulţesc planetarii? Ţi-aş fi spus, dar niciodată…

— Nu mai fi atât de tulburat. — Fata se sculă şi-l cuprinse în braţe. -Eu sunt mândră. Mintea ta cea înceată poate pricepe asta?

— Şi eu sunt mândru.

Elroy zâmbi, deşi puţin forţat. Bineînţeles că dorea să fie tată. Şi totuşi…

— Acum, ce vom face?

Alice păru neliniştită, însă nu răspunse.

Situaţia scăpa rapid de sub control. Brennan aruncase prea multe bombe deodată. Elroy strânse puternic din pleoape, ca şi cum asta l-ar fi putut ajuta cu ceva. Când redeschise ochii, ceilalţi doi îl priveau fix.

Alice era însărcinată.

Luminiţe albăstrui.

— O… o… o să plec, le spuse. Nu fug de tine, iubito, adăugă el repede şi o strânse cu putere de umeri. Vom aduce un copil pe lume. Aceeaşi lume care, printr-o stranie coincidenţă, este acum ţinta a d-d-doiiă sute treizeci de…

— Am localizat şi al doilea val, îl anunţă Brennan.

— La dracul Numai asta nu doream să aud!

Alice Ti acoperi gura cu palma ei.

— Te înţeleg, credinciosul meu echipaj. Cred că ai dreptate.

Iar în văzduh se simţi mirosul de ars al punţilor de retragere.

Stăteau sub ramurile singurului arbore uriaş şi priveau. Brennan era concentrat asupra unui instrument pe care-l scosese dintr-un buzunar al vestei.

Naveta-solo veche de două sute de ani semăna cu o insectă micuţă cu un ac lung în coadă; plasele de încărcătură erau desfăcute aidoma unor aripi diafane, iar vârful acului scânteia de lumină actinică. Dinspre ea răzbătea un ţiuit ascuţit. Brennan petrecuse o zi întreagă învăţând-o pe Alice cum să folosească nava, cum s-o întreţină şi cum s-o repare. Elroy n-ar fi crezut că o zi putea fi îndeajuns, dar dacă Brennan fusese mulţumit… Iar Alice se descurcase bine. Decolase perfect vertical, după care virase lin spre Soare.

Tânărul simţise un imbold copleşitor, senzaţia că dacă nu făcea ceva imediat, în clipa aceea, avea să regrete toată viaţa. Imboldul trecuse însă de mult. Rămăsese nemişcat, mulţumindu-se să privească.

Soarele părea straniu acum. Brennan meşterise la lentilele gravitaţionale, modificându-le într-un sistem de lansare pentru navetă. În timp ce tânărul se uita, soarele se deplasă puţin spre stânga, pălind, pentru a se suprapune cu naveta.

Alice dispăruse.

— N-o să aibă probleme, spuse Brennan. Ar trebui să facă o afacere frumoasă cu naveta aia. Nu-i doar o antichitate, ci are şi o semnificaţie istorică, iar eu am făcut câteva modificări interesante în…

— Sigur că da, îl întrerupse Elroy.

Iarba se veştejea şi frunzele copacilor se îngălbeniseră. Brennan golise iazul; se zărea fundul puţin adânc, acoperit de mâl. Kobold îşi pierduse deja farmecul.

— Haide! îl bătu pe umăr Brennan.

Coborîîn albia fostului iaz. Elroy îl urmă, strâmbând din nas. Noroiul rece îi plescăia între degetele de la picioare.

Brennan se opri, vârî braţul adânc în mâl şi trase în sus. O uşă metalică se ridică cu un zgomot de aspiraţie. Uşa unei ecluze.

Acum totul se derula foarte rapid. Ecluza conducea într-o cabină de control micuţă, cu două fotolii-cuşetă şi un ecran circular de trei sute şaizeci de grade, dispus deasupra unui pupitru de comandă asemănător celui din navele obişnuite.

— Dacă vrei, poţi să-ţi pui centurile, zise Brennan. Dacă dăm greş acum, oricum suntem morţi.

— N-ar trebui să cunosc ceva…

— Nu. După ce pornim, poţi inspecta vehiculul cât ai chef. Ce naiba, vei avea un an la dispoziţie!

— De ce eşti atât de grăbit?

Brennan îl privi cu coada ochiului.

— Fruntea sus, Roy! Eu am stat aici mai mulţi ani decât a trăit Bunica 'Stelle.

Apoi, activă ecranul.

Pluteau în interiorul găurii din covrigul lui Kobold. Brennan apăsă un buton şi satelitul se deplasă brusc.

— Am decis să plecăm în forţă, zise el. O să avem viteza de desprindere multiplicată cu radical din doi.

— Bine.

Kobold încetini, se opri, apoi se apropie aidoma pumnului unui zeu al războiului. Fără să vrea, Elroy scoase un scâncet. Trecuseră prin gaură într-o clipită şi în faţa lor se întindea spaţiul negru.

Tânărul se întoarse pentru a privi înapoi, însă Kobold dispăruse deja. Soarele era o steluţă printre multe altele.

— Să mărim niţel imaginea, vorbi Brennan.

Soarele deveni mult mai mare — imaginea se extinse peste o secţiune dreptunghiulară a ecranului — şi Kobold se zări, micşorându-se grăbit. Amplificarea vizuală crescu din nou şi Kobold acoperi ecranul.

Brennan apăsă un buton roşu.

Suprafaţa lui Kobold începu să se boţească, de parcă o mână invizibilă l-ar fi strâns în pumn. Stânca vibră şi străluci galben, fierbinte. Elroy simţi tulburare în suflet — avea impresia că cineva bombarda Disneyland-ul.

— Ce ai făcut? întrebă el.

— Am decuplat generatorii gravitaţionali. Nu-I puteam lăsa aici, ca să fie descoperit de navele Pak. Cu cât durează mai mult până ce aceşti indivizi găsesc obiecte artificiale în jurul Soarelui, cu atât este mai bine pentru noi. (Kobold devenise în totalitate galben-portocaliu, se topea şi se micşora.) Peste câteva minute, se va lichefia peste sfera de neutro-niu. După răcire, va fi practic imposibil de detectat.