Dan Brown - Conspiraţia

— Este o atitudine negativă pentru ţară. Implică zeci de companii private, dintre care multe sunt constituite din oameni cinstiţi. Atacă instituţia Senatului american şi dă prost pentru moralul acestei ţări. Politicienii necinstiţi le fac rău tuturor politicienilor. Americanii au nevoie să se încreadă în conducătorii lor. O astfel de scurgere de informaţii ar genera o investigaţie urâtă şi ar trimite mai mult ca sigur un senator al Statelor Unite şi mai mulţi oameni afaceri proeminenţi după gratii.

Deşi cele spuse de Tench aveau sens, Gabrielle continua să îndoiască de acuzaţii:

— Şi ce au toate acestea de-a face cu mine?

— Ca să-ţi explic pe scurt, domnişoară Ashe, dacă eliberăm aceste documente, senatorul tău va fi condamnat pentru finanţare ilegală a campaniei, îşi va pierde locul în Senat şi mai mult ca sigur va merge la închisoare. Doar dacă nu…

Gabrielle zări o lucire vicleană în ochii consilierului prezidenţial:

— Doar dacă nu… ce?

Tench trase adânc din ţigară:

— Doar dacă nu te decizi să ne ajuţi să evităm toate acestea.

Peste încăpere se lăsă o tăcere încordată.

Tench tuşi din rărunchi:

— Gabrielle, ascultă, am hotărât să-ţi împărtăşesc aceste informaţii neplăcute din trei motive. Mai întâi, ca să-ţi arăt că Zach Herney este un om decent care consideră binele guvernului ca pe un câştig personal. Apoi, ca să te informez că senatorul tău nu e chiar atât de demn de încredere cum ai putea crede. În al treilea rând, ca să te conving să accepţi oferta pe care sunt pe cale să ţi-o fac.

— Şi care e…?

— Aş vrea să-ţi dau ocazia să faci ceea ce este bine. Să faci un lucru patriotic. Că ştii sau nu, eşti în poziţia unică de a scuti Washingtonul de tot felul de scandaluri neplăcute. Dacă vei face tot ce am să-ţi cer, poate că-ţi vei câştiga chiar şi un loc în echipa prezidenţială.

"Un loc în echipa prezidenţială?" Gabrielle nu-şi putea crede urechilor:

— Domnişoară Tench, orice aţi avea de gând, nu-mi place deloc să fiu şantajată, strânsă cu uşa sau forţată. Lucrez pentru campania senatorului deoarece cred în politica lui. Iar dacă acesta este un indiciu al modului în care Zach Herney îşi exercită influenţa politică, nici n-am nici un chef să fiu asociată cu el!Dacă îl aveţi cu ceva la mână pe senatorul Sexton, atunci vă sugerez din toată inima să vă adresaţi presei. Sincer, cred că toată povestea asta este o mascaradă.

Tench oftă din greu:

— Gabrielle, finanţarea ilegală a senatorului tău este un fapt. Îmi pare rău,ştiu că ai încredere în el,zise ea coborându-şi vocea.Uite care e poanta. Preşedintele şi cu mine vom ieşi la rampă cu povestea legată de finanţare dacă va fi nevoie, dar chestia va deveni extrem de urâtă pe scară mare. Scandalul implică mai multe corporaţii americane importante care încalcă legea. Mulţi oameni nevinovaţi vor plăti pentru oalele sparte.

Inspiră adânc şi apoi expiră cu putere:

— Preşedintele şi cu mine sperăm că…există o altă cale de a discredita etica senatorului. O cale mai discretă… una prin care să nu fie implicat nici un om nevinovat.

Îşi lăsă ţigara jos şi îşi încrucişă mâinile:

— Mai pe şleau, am vrea ca tu să ieşi în public şi să recunoşti că ai avut o legătură intimă cu senatorul.

Gabrielle simţi că înţepeneşte. Tench părea a naibii de sigură pe ea. "E imposibil", încercă ea să se asigure. Nu există nici o dovadă. Chestia cu sexul se petrecuse o singură dată, în spatele uşilor închise ale biroului senatorial al lui Sexton. "Tench nu are nimic. Merge la plesneală." Se luptă să-şi menţină vocea calmă:

— Presupuneţi cam multe, domnişoară Tench!

— Ce anume?Că ai avut o legătură?Sau că îţi vei lăsa baltă candidatul?

— Amândouă.

Tench zâmbi scurt şi se ridică:

— Ei bine, hai să lămurim una din aceste fapte chiar acum, bine?

Se duse iarăşi la seiful din perete şi se întoarse cu un dosar roşu. Era ştampilat cu sigiliul Casei Albe. Desfăcu clama de prindere, trase de închizătoarea plicului dinăuntru şi vărsă conţinutul pe birou, în faţa lui Gabrielle.

În timp ce zeci de fotografii color se revărsau pe birou, Gabrielle văzu cum întreaga ei carieră se duce de râpă într-o singură clipă.

Vântul katabatic care urla în afara habisferei nu semăna deloc cu vânturile oceanice cu care era obişnuit Tolland. În largul oceanului, vântul era un rezultat al valurilor şi al fronturilor de presiune şi venea în perioade de aflux şi de reflux. Vântul katabatic era supus doar legilor fizicii — un şuvoi de aer rece şi dens care cobora pe panta gheţarului. Era cea mai hotărâtă forţă a naturii pe care o întâlnise. Dacă aerul ar fi venit cu douăzeci de noduri pe oră, ar fi fost visul oricărui marinar, însă, la viteza curentă de optzeci de noduri, putea deveni uşor un coşmar chiar şi pentru cei aflaţi pe teren solid. Tolland descoperi repede că, dacă se oprea şi se apleca spre spate, rafalele constante îl ridicau imediat la verticală.

Mai iritantă decât şuvoiul puternic de aer rece era uşoara pantă descendentă a gheţarului. Gheaţa cobora cu un unghi extrem de lin spre ocean, aflat la trei kilometri depărtare. În ciuda colţilor ascuţiţi ai crampoanelor montate pe cizme, Tolland avea sentimentul neliniştitor că orice pas greşit îl putea arunca în braţele unei rafale şi de acolo în josul pantei. Instrucţia extrem de scurtă făcută de Norah Mangor înainte de plecare părea acum periculos de insuficientă.

— Toporişcă Piranha de gheaţă, spusese Norah, prinzând de fiecare din centurile lor o unealtă uşoară în formă de T, în vreme ce se pregăteau în habisferă. Lamă standard, lamă încovoiată, lamă semitubulară, ciocan şi coasă. Nu trebuie să ţineţi minte decât că, în caz că cineva alunecă sau e prins într-o rafală de vânt, tot ce trebuie este să înşfăcaţi toporul de cap cu o mână şi cu cealaltă de coadă, să înfigeţi lama încovoiată în gheaţă şi să vă sprijiniţi de ea, ajutându-vă de crampoane.

Cu aceste cuvinte în chip de asigurare, Norah Mangor ataşase frânghii de fiecare dintre ei. Îşi puseseră cu toţii ochelari de protecţie şi porniseră în bezna după-amiezei.

Cei patru oameni îşi croiau acum drum în josul gheţarului, în şir indian, despărţiţi unii de alţii de zece metri de frânghie. Norah deschidea şirul, urmată fiind de Corky, apoi de Rachel şi, în fine, de Tolland pe post de ariergardă.

În timp ce se îndepărta de habisferă, Tolland simţi o nelinişte tot mai mare. Chiar dacă îi ţinea de cald, costumul umflat îl făcea să se simtă ca un astronaut pierdut în spaţiu în căutarea unei planete îndepărtate. Luna dispăruse ascunsă de nori groşi şi ameninţători de furtună, aruncând banchiza de gheaţă într-o beznă de nepătruns. Vântul katabatic părea tot mai puternic cu fiecare minut şi exercita o presiune constantă asupra spatelui său. Străduindu-se să zărească prin ochelarii de protecţie ceva din pustietatea imensă din jurul lui, începu să simtă un pericol real în acel loc. Indiferent de precauţiile enunţate de NASA, Tolland era surprins că directorul administrativ se arătase dispus să rişte patru vieţi în loc de două. Mai ales când două dintre aceste vieţi le aparţineau fiicei unui senator şi unui astrofizician de talie mondială. Tolland nu era însă deloc surprins că se gândeşte cu afecţiune la Rachel şi la Corky. Ca o persoană care fusese la comanda unui vas, era obişnuit să se simtă responsabil pentru cei din echipa lui.