Mântuieşte, Doamne, pe cei trimişi în slujbe, pe călători, părinţii şi fraţii noştri şi pe toţi dreptmăritorii creştini (metanie).
Mântuieşte, Doamne, pe cei ce mă urăsc şi-mi fac strâmbătate şi mă asupresc, nu-i lăsa pe dânşii să piară, pentru mine păcătosul (metanie).
Pe cei ce s-au depărtat de la dreapta credinţă, întunecându-se cu eresurile cele pierzătoare, cu lumina cunoştinţei Tale îi luminează şi cu sfânta Ta apostolească şi sobornicească Biserică îi uneşte (metanie).
Pentru cei răposaţi
Pomeneşte, Doamne, pe cei ce s-au mutat din viaţa aceasta, preasfinţiţi patriarhi, preasfinţiţi mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi ortodocşi şi pe cei ce au slujit Ţie întru preoţie şi pe tot clerul bisericesc şi cinul călugăresc, şi în sălaşurile Tale cele veşnice cu sfinţii îi odihneşte (metanie).
Pomeneşte, Doamne, sufletele răposaţilor robii Tăi, părinţilor mei (prenumele) şi ale tuturor rudeniilor cele după trup şi le iartă lor toate greşelile cele de voie şi fără de voie, dăruieşte lor împărăţia bunătăţilor Tale cele veşnice, şi desfătarea vieţii Tale cea fericită şi nesfârşită (metanie).
Pomeneşte, Doamne, şi pe toţi cei ce întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice au adormit, părinţii şi fraţii noştri şi pe cei ce zac aici şi pretutindeni dreptmăritori creştini, şi îi sălăşluieşte cu sfinţii Tăi, unde cercetează lumina feţii Tale şi pe noi ne mi-luieşte, ca un bun şi iubitor de oameni. Amin (metanie).
Dă, Doamne, iertare păcatelor tuturor celor ce mai înainte s-au mutat întru credinţă şi întru nădejdea învierii, părinţilor şi fraţilor noştri şi le fă lor veşnica pomenire (de 3 ori).
Scrisul cursiv şi evidenţiat (explicaţiile şi denumirile rugăciunilor) nu se citesc în timpul rugăciunii.
De la Paşti şi până la înălţare, în locul rugăciunii "împărate Ceresc", se cântă troparul: "Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". (de 3 ori)
De la înălţare până la Duminica Mare, rugăciunile se încep cu "Sfinte Dumnezeule", fără a citi "împărate Ceresc".
După Paşti, întreaga Săptămână Luminată, în locul rugăciunilor de dimineaţă se citesc "Ceasurile Pascale".
Aceste explicaţii se referă şi la Rugăciunile de seară.
De la Paşti şi până la înălţarea Domnului în locul acestei rugăciuni se citeşte Irmosul 9 din Canonul Paştilui: îngerul a strigat Celei pline de dar, curată Fecioară, bucură-Te şi iarăşi zic bucură-Te, că Fiul Tău a înviat a treia zi din mormânt. Luminează-Te, luminează-Te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă acum şi te bucură, Sioane; iar Tu curată, Născătoare de Dumnezeu, veselete-Te întru învierea Celui născut al Tău . Aceste explicaţii se referă şi la rugăciunile de seară.